Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), vorbește într-un interviu acordat jurnaliștilor Media10 despre rolul instituției pe care o conduce, despre ce înseamnă management de calitate în sistemul medical, dar și despre importanța comunicării medic-pacient, în contextul în care sindicatul medicilor Promedica derulează în această perioadă proiectul „Medici și pacienți, o alianță pentru sănătate”.
Ana-Maria Predilă: Care este rolul ANMCS în sistemul medical românesc?
Vasile Cepoi: Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate este îndrumătorul metodologic pentru toţi profesioniştii din sănătate atât medici, asistenţi medicali cât şi din sectorul managerial, pentru a implementa cele mai bune practici ca să obţină cele mai bune rezultate, cu cele mai mici costuri. Pentru asta noi ne-am elaborat standarde pentru fiecare categorie de servicii medicale. Deocamdată evaluăm implementarea acestor standarde doar în spitale, dar urmează să implementăm şi în alte tipuri de unităţi sanitare pentru alte tipuri de servicii medicale şi, în acest proces, constatăm care sunt deficienţele ce ţin de organizarea internă a unui spital şi care duc la rezultate diferite de cele aşteptate, care sunt deficienţele la nivel de sistem, la nivel decizional, care fac imposibilă respectarea unor bune reguli de practică în unităţile sanitare. Identificând aceste lucruri facem recomandări atât pentru Organizaţia Sanitară cât şi pentru sistemul de decizie de la Ministerul Sănătății, de la Casele de Asigurări, Colegiul Medicilor, inclusiv la nivelul organului legislativ, pentru a cere modificări care sunt necesare pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale.
„Noi am eliminat din vocabular cuvântul ,,control”. Controlul nu aparţine Autorităţii Naţionale de Management al Calității”
Ana-Maria Predilă: Aveţi o privire de ansamblu asupra sistemului, tocmai pentru că mergeţi în control şi vedeţi ce se întâmplă în fiecare spital din ţară. Care consideraţi că sunt cele mai mari probleme pe care trebuie să le rezolve spitalele?
Vasile Cepoi: Noi am eliminat din vocabular cuvântul ,,control”. Controlul nu aparţine Autorităţii Naţionale de Management al Calității, ci Direcţiilor de sănătate publică care controlează calitatea serviciilor în conformitate cu standardele noastre. Noi facem îndrumare metodologică, adică învăţăm oamenii cum trebuie să-şi identifice problemele pe care le au, cauzele acelor probleme şi cum ar trebui să facă să le poată rezolva. Aceasta este modalitatea noastră de lucru, acreditarea fiind o astfel de evaluare, un audit extern a întregii activităţi a spitalului, care arată nivelul la care se găseşte spitalul în raport cu un referenţiar. Standardele noastre de acreditare sunt acreditate la rândul lor internaţional de către Isqua (The International Society for Quality in Health Care), organizaţia care acreditează organizaţiile care la rândul lor standardizează şi acreditează. Pe scurt, standardele noastre sunt la cel mai înalt nivel, sunt aplicabile şi comparabile cu standardele din oricare altă ţară, care desfăşoară o astfel de activitate. De aceea, faptul că nici unul dintre spitalele noastre nu este încadrat în categoria I se explică prin faptul că pentru a atinge acel nivel mai avem încă multe de făcut.
Ana-Maria Predilă: Dacă ar fi să vorbim despre problemele pe care le aţi constatat în unităţile medicale, care ar fi cele mai acute?
Vasile Cepoi: Lipsa culturii şi siguranţei pacientului. Înseamnă preocuparea pentru a identifica ce s-ar putea întâmpla rău în ceea ce facem, cât de rău poate să fie, care este probabilitatea să se întâmple şi ce ar trebui să fac ca să nu se întâmple acest lucru, iar dacă se întâmplă ce pot face să reduc gravitatea consecinţelor. În momentul în care aceste cinci întrebări vor fi prezente permanent în mintea celor care lucrează într-o unitate sanitară, de la manager până la portar, atunci putem să spunem că am implementat o cultură a calităţii şi a siguranţei pacientului, până atunci suntem sclavii lui,, se poate şi aşa” ,,lasă că rezolv mâine”, „dacă până acum nu s-a întâmplat, nu o să se întâmple nici de acum încolo”.
„În standardele de acreditare există un număr mare de cerinţe referitoare atât la comunicarea interprofesională cât şi la comunicarea între echipa medicală şi pacienţi”
Ana-Maria Predilă: Pacienţii aşteaptă servicii de calitate de la spitale, fie municipale, orăşeneşti, judeţene, universitare. Cum facem să creştem standardul de îngrijire al pacientului?
Vasile Cepoi: În primul rând, informându-l pe pacient ce înseamnă îngrijirile pe care trebuie să le primească, care este standardul de îngrijiri pe care ar trebui să le primească. Cunoscând aceste lucruri pacientul va respecta mai bine recomandările medicului şi va sesiza medicul ori de câte ori ceva nu este în regulă sau când rezultatele sunt cele aşteptate. Aceasta este ceea ce se numeşte asistenţa medicală centrată pe pacient, înseamnă educaţia pacientului pentru a-l implica în propriile îngrijiri de sănătate. El trebuie să-şi cunoască boala mai bine decât medicul, nu în sensul de a cunoaşte mecanismele bolii şi modalităţile de tratare. El trebuie să știe cum poate să evolueze boala şi să-şi recunoască acele semne care arată că evoluţia este nefavorabilă sau favorabilă, pentru a putea apela la medic atunci când este nevoie, înainte ca efectele respective să atingă o gravitate mai greu de controlat.
Ana-Maria Predilă: Aici intervine un element extrem de important şi anume comunicarea dintre medic şi pacient. Sindicatul Promedica derulează în această perioadă un proiect prin care îşi doreşte să scoată în evidenţă tocmai acest lucru, importanţa comunicării medic-pacient, pentru creşterea complianţa la tratament şi pentru evitarea cazurilor de malpraxix. Cum vedeţi dumneavoastră acest lucru?
„Calitatea serviciilor de sănătate dintr-un spital nu poate fi implementată dacă nu pleacă de la manager şi ajunge până la portar”
Vasile Cepoi: Incidenţa evenimentelor adverse asociate asistenţei medicale determinate de deficienţe de comunicare este destul de mare, între 5%-6% din totalul evenimentelor adverse. Poate fi şi mai mare pentru că este destul de greu de identificat. Într-un studiu făcut făcut în cadrul unei lucrări de doctorat, am căutat întrebarea dacă au fost pacienţi care s-au întors la medic pentru motivul că nu au înţeles prima dată ce li s-a spus, iar în proporţie de 80% răspunsurile au fost DA. De asemenea, şi comunicarea interprofesională este un factor de risc chiar mai mare, pentru că atunci când se transmit informaţii de la o echipă medicală la alta apar o serie întreagă de factori perturbatori, pe care dacă nu îi iei în calcul există riscul de a transmite date incorecte sau insuficiente, pentru rezolvarea corectă a cazului de către echipa care îl preia. În standardele de acreditare există un număr mare de cerinţe referitoare atât la comunicarea interprofesională cât şi la comunicarea între echipa medicală şi pacienţi, care din nefericire sunt îndeplinite în jur de 60%-70% de majoritatea spitalelor acreditate până la această dată. Noi întreprindem o serie întreagă de întâlniri, de acţiuni, la care invităm profesioniştii din sănătate şi încercăm să-i învăţăm cum trebuie să se organizeze pentru a reduce aceste riscuri asociate comunicării şi a reduce evident şi impactul asupra rezultatelor în plan profesional.
Ana-Maria Predilă: Este însă nevoie să conştientizeze importanţa acestui lucru şi să înţeleagă importanţa unui management de calitate şi aici ajungem la rolul fiecărui manager din fiecare spital.
Vasile Cepoi: Calitatea serviciilor de sănătate dintr-un spital nu poate fi implementată dacă nu pleacă de la manager şi ajunge până la portar, pentru că fiecare are rolul său în asigurarea calităţii serviciilor medicale. Deci renunţarea la delegarea de sarcini sigur va face ireală implementarea unei calităţi a sănătăţii şi se soldează cu un pericol foarte mare, formalismul şi birocraţia, în sensul că facem hârtii ca să dovedim că facem, dar acele hârtii nu-şi găsesc corespondentul în practica de zi cu zi. Acest lucru are un impact negativ, în sensul că este imposibil să se dezvolte o cultură a calităţii atâta vreme cât personalul va înţelege că este vorba doar de nişte dosare în care se vor uita nişte indivizi care vor veni la un moment să controleze. Ei trebuie să înțeleagă faptul că noi nu controlăm, ci evaluăm.
Ana-Maria Predilă: Preşedintele sindicatului Promedica dr. Eleodor Cârstoiu vorbea despre faptul că ar trebui poate să vorbim mai mult de analiză şi mai puțin de anchete, cât de mult ar conta acest mici schimbări de nuanţă, dar cu substrat important în sistemul medical?
Vasile Cepoi: Cele două activităţi nu se exclud, evaluarea şi analiza pentru identificarea cauzelor este condiţia necesară, dar nu suficientă pentru a identifica cauzele, pentru a putea fi luate măsuri, controlul este cel care menţine o anumită stare de tensiune suficientă ca lumea să respecte regulile. Cele două lucruri nu se exclud. Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a înfiinţat Registrul efectelor adverse, care este un instrument de învăţare din erori. Unităţile sanitare acreditate sunt solicitate să raporteze anonim anumite evenimente, o analiză a lor, identificarea cauzelor care au dus la apariţia acelui eveniment şi măsurile pe care le-au luat. Acele cazuri noi le transformăm în studii de caz şi le comunicăm tuturor profesioniştilor din sănătate, în scopul învăţării din erori. Dacă nu vom face aşa, eşecurile vor fi ascunse sub preş și altădată, altcineva, va face aceeaşi greșeală şi nu vom putea niciodată să reducem frecvenţa unor astfel de evenimente.
