Cea mai performantă metodă de reconstrucție dentară, disponibilă în Craiova
Pacienții craioveni care au probleme dentare pot să beneficieze de cele mai bune materiale și tehnici medicale folosite în acest moment la nivel mondial. Medici stomatologi și tehnicienii dentari de la clinica DENTALINE rezolvă problemele dentare cu ajutorul celei mai precise, inovative și moderne metode de reconstituire dentară, la nivel…
Policlinica SCJU Craiova reorganizată. Pacienții vârstnici cu boli cardiace, diabet și gravidele pot aștepta în interior
Pacienții vârstnici cu afecțiuni cardiace, diabeticii și gravidele care au nevoie de consultații în Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova nu vor mai fi nevoiți să își aștepte rândul pentru consultații în curtea unității medicale. În interiorul Policlinicii a fost amenajată o zonă în care pot sta în…
Cursuri online de limba engleză, gratuite, pentru adulți
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin compartimentul American Corner Craiova, organizează, în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2020, cursuri online de limba engleză, gratuite, pentru adulți, nivel B1-B2. Cursurile vor fi susținute de lector univ. dr. Ana-Maria Demetrian, de la Universitatea din Craiova, trainer în cadrul centrului educațional…
Craioveanca Andreea Chiser, elevă de 10 la Evaluarea Națională: „Am tratat cu seriozitate examenul”
Andreea Maria Chiser este una dintre elevele Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Romanescu” care a obținut media 10 la examenul de Evaluarea Națională. Andreea a fost o elevă de 10 pe tot parcursul școlii gimnaziale. Rezultatul de la cel mai important examen a venit ca o confirmare a cunoștințelor acumulate în toți…
Primăria Craiova, campioană la accesarea fondurilor europene
Municipiul Craiova este oraș campion la accesarea de fonduri europene. Toate proiectele depuse de Primăria Craiova, în ultimii doi ani, pe actualele axe de finanțare au fost aprobate! Craiova are, în acest moment, proiecte depuse și aprobate în valoare de 159 milioane euro, fără a lua în considerare Masterplanul de…
Școala Terraveda cea mai mare medie pe școală, din Dolj, la Evaluarea Națională
Rezultatele primei promoții de clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Terraveda din Craiova arată că educația făcută cu dragoste este cea care dă cele mai bune rezultate. Elevii școlii private Terraveda au obținut note foarte bune la Evaluarea Națională, ceea ce face ca unitatea școlară să fie pe primul…
Eleva Bianca Popescu de 10 la Evaluarea Națională: „Este foarte important să ai un obiectiv clar și să știi ce vrei de la tine”
Bianca Mihaela Popescu a obținut media 10 la Evaluarea Națională. Este unul dintre copiii de elită ai Craiovei care a înțeles că prin studiu, perseverență și ambiție poate ajunge unde visează. Este elevă a Școlii Gimnaziale ,,Sfântul Gheorghe” din Craiova și a reușit să obțină media 10 la examenul de…
Muncă și dedicare. Fey Papalitsas, eleva de la C.N.„Frații Buzești” care a obținut media 10 la Evaluarea Națională
Fey Elena Papalitsas este singura elevă a Colegiului Național ,,Frații Buzești” care a reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională. Este elevă a colegiului din clasa pregătitoare și a avut media 10 de când a început școala și până în prezent. A fost la multe olimpiade, inclusiv la olimpiade…