After School Bilingv, singurul centru de meditații legalizat din Craiova

Se întâmplă ca elevul să  învețe la școală, dar nu tot, îi mai rămâne un „rest” ce trebuie deprins altundeva, cu altcineva. Mai mult, exigențele la unele examene sunt mari, peste puterea sistemului de a le activa direct, în școală. Așa a apărut în România sistemul de meditații, un subiect controversat, fie pentru că unele cadre didactice, care profesează în unități școlare de stat, au ajuns să transforme nevoia unor copii într-un model de business, fie pentru că de foarte puține ori se întâmplă ca fenomenul să se desfășoare în condiții legale.
Există însă și profesori care aleg să lucreze legalizat și să ofere o alternativă sănătoasă și corectă sistemului de învățământ de stat. After School Bilingv este singurul centru de meditații legalizat din Craiova.

Autor: Ana-Maria Predilă

 

 

Când copilul are probleme cu o anume materie, nu are cine să îi supervizeze temele sau vrea să aprofundeze o limbă străină părinții au de ales între a ridica din umeri și ignora această nevoie, fie a găsi și apela la sprijinul unui profesor. Alegerea profesorului sau centrului este o provocare pentru orice părinte.

Povestea After School Bilingv, singurul centru de meditații din Craiova care funcționează în mod legal, a început de la înclinația pentru lucrul cu copiii și pasiunea unei tinere pentru educație: Bianca Maria Marcu. Toți părinții care își lasă zilnic copiii „pe mâna” Biancăi știu cât este de serioasă, profesionistă, creativă, calculată, atentă cu fiecare copil.

Bianca Marcu a înființat After School Bilingv în urmă cu trei ani, și-a dorit să joace corect și să dea un exemplu sănătos elevilor săi

A pornit de la câteva scaune și băncuțe, iar acum, datorită profesionalismului și rezultatelor obținute alături de elevii săi, care au ajuns să fie din ce în ce mai mulți, s-a mutat într-o nouă locație, mai mare, mai frumoasă, de pe strada Năvodari, nr. 6, unde dispune de toate materialele educaționale de care are nevoie un elev.

Tânăra profesoară a fost pasionată de mică de studiul limbilor străine. A urmat un liceu cu profil filologie, unde a învățat trei limbi străine: engleză, germană, franceză, a studiat foarte mult acasă și în paralel cu ceea ce învăța la școală, apoi a absolvit Facultatea de Limbi Străine din Craiova, Secțiunea Franceză-Germană. Cunoscând foarte bine și limba engleză a mers în Marea Britanie, unde a descoperit sistemul de învățământ englezesc și a deprins tehnici noi de lucru.

Cum se desfășoară sistemul de meditații

Centrul are integrate două componente: partea de after school și cea de meditații. Aici copiii vin după ce termină orele, fie sunt aduși de părinți/bunici, preluați de profesor, fie beneficiază de o colaborare cu o firmă de taxi dedicată transportului copiilor, care îi aduce în siguranță.

După ce ajung la centru au o jumătate de oră de recreere, servesc masa, apoi până la ora 15:00 se trece la rezolvarea temelor primite la școală.

În rezolvarea temelor profesoara are grijă să îi învețe pe elevi, în primul rând, cum să învețe și să acumuleze cunoștințele, astfel încât să și le aducă aminte și peste ani.

„Răspunsurile se caută, nu se primesc de-a gata. Este esențial să îi învățăm pe copii cum să învețe. Principiul după care am gândit și construit centrul este simplu: educație diferențiată plecând de la premisa că fiecare copil este unic. Asta înseamnă că noi pregătim copiii pentru ziua de mâine, nu numai pentru a fi foarte buni la matematică, română și limbi străine. Cei mici au nevoie să învețe, să fie creativi, încrezători, autonomi, cu stimă de sine și valori morale bazate pe empatie”, explică prof. Bianca Marcu.

La After School Bilingv copiii studiază după un sistem unic în Craiova: Agile Teaching and learning, adică învățare autodirijată.

„Totul este interactiv. Învățarea autodirijată înseamnă că elevii își iau propriile decizii și sunt încurajați să se autoperfecționeze. Ei aleg cum vor să învețe și au libertatea de a lua decizii responsabil. Procesul de învățare este continuu, interactiv, combinat cu tot felul de jocuri. Ei nu se plictisesc și nu simt studiul ca pe o povară”, susține profesoara.

După terminarea temelor și o binemeritată pauză, elevii învață sau exersează limbi străine precum: germana, franceza, engleza.

Elevii se adresează centrului și pentru pregătirea dinaintea unor examene importante precum Cambridge la engleză, DELF la franceză sau Goethe la germană. Rezultatele bune și recomandările elevilor săi  sunt cele care îi dau Biancăi toată energia de care are nevoie să meargă mai departe, să caute cele mai bune metode de predare.

Sistemul de meditații se adresează și adulților

Meditațiile nu sunt numai pentru copii. La After School Bilingv vin și adulți care vor să învețe cel mai frecvent limba germană și/sau franceză.

„Vin la meditație mulți medici, studenți la medicină, rezidenți care își doresc să învețe germană, franceză, pentru găsirea unui loc de muncă în Occident. Dar vin și oameni care au alte domenii de activitate, oameni care au nevoie de noțiuni de comunicare pentru dezvoltarea pe piața europeană”, conchide prof. Bianca Maria Marcu

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Profesoara care face educație muzicală și încurajează elevii să fie creativi

Next Post

Dantură nouă. Cine poate beneficia de implant dentar

Related Posts
Verified by MonsterInsights