Astăzi, elevii de clasa a VIII-a au aflat rezultatele mult așteptate la Evaluarea Națională 2025. În județul Dolj, doar doi elevi au reușit să obțină media maximă – 10 – marcând astfel o performanță remarcabilă la primul lor examen important. Deși mediile de 10 au fost puține, elevii din județ au obținut rezultate remarcabile și au dat dovadă de bună pregătire.
Elevii din județul Dolj au obținut rezultate mai bune la Evaluarea Națională 2025, comparativ cu anul precedent. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Dolj, procentul de promovare a ajuns anul acesta la 79,32%, cu aproximativ 8 procente mai mult decât în 2024, când a fost 71,74%.
„Rezultatele sunt mai bune nu doar față de anul trecut, ci și în comparație cu simularea națională, unde procentul a fost de 68,80%. La Limba și literatura română, 83,19% dintre elevi au luat peste 5, iar la Matematică – 75,68%”, declară Aida Ionescu, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Dolj.
Doar 2 medii de 10 în județ
În Dolj au fost înregistrate 2 medii de 10, una obținută de un elev de la Colegiul Național „Carol I” Craiova, iar cealaltă de un elev de la Școala Gimnazială „Mircea Eliade” Craiova. Acestea sunt rezultatele de dinainte de contestații. Reprezentanții ISJ speră ca, după afișarea rezultatelor finale, pe 10 iulie, să mai apară eventuale medii de 10. Chiar dacă numărul mediilor de 10 este scăzut, județul se poate lăuda cu 20 de note de 10 la Limba și literatura română și 51 de note de 10 la Matematică.
„Nivelul de pregătire nu se reflectă neapărat în medii de 10. Știm foarte bine că note bune sunt și cele peste 8 și peste 9. Vorbim, totuși, de elevi de gimnaziu, unde contează mult și componenta emoțională. Sunt copii foarte buni care poate au avut un declic la o probă și au luat 9.70 în loc de 10”, explică Aida Ionescu.
Sunt multe medii și de peste 9,50 în Dolj
Chiar dacă numărul mediilor de 10 este mic, performanța reală a elevilor nu trebuie evaluată exclusiv în funcție de notele maxime. În județul Dolj, 304 elevi au obținut medii peste 9,50 anul acesta la Evaluarea Națională, în afara celor doi care au luat note maxime la ambele discipline.
„Nivelul de pregătire și rezultatele obținute la nivelul județului Dolj nu se reflectă neapărat în numărul mediilor de 10.Știm foarte bine că și mediile peste 8 sau peste 9 sunt rezultate valoroase. Nu ne putem concentra exclusiv pe mediile maxime. Sunt ani în care apar mai multe medii de 10 și ani în care sunt mai puține. Totul depinde de mai mulți factori, inclusiv de impactul emoțional pe care fiecare probă îl poate avea asupra elevilor sau de modul în care aceștia au abordat subiectele. Avem copii foarte bine pregătiți care, poate dintr-un moment de ezitare, nu au obținut 10, ci 9,70 sau 9,90. Vorbim, totuși, despre elevi de gimnaziu, pentru care componenta emoțională joacă un rol esențial”, spune Aida Ionescu.
Școli cu promovabilitate 100% în Dolj
În județ, 9 unități de învățământ au avut promovabilitate de 100%, iar 30 de școli au înregistrat medii peste 5 în peste 90% din cazuri. La polul opus, 4 unități de învățământ au avut promovabilitate zero.
„În cele patru școli cu procent 0%, numărul de elevi prezenți a fost între 1 și 8. Una dintre ele este și o unitate de învățământ special – Liceul Tehnologic Special <<Pelendava>> Craiova, care are un regim aparte”, precizează inspectorul școlar general adjunct, Aida Ionescu.
Diferențe între urban și rural, dar și între clase
Rezultatele diferă nu doar între urban și rural, ci și în funcție de nivelul fiecărei clase, de implicarea profesorilor și de sprijinul acordat de părinți.
„Vorbim de o echipă: elev, profesor și părinte. Nu este vorba doar despre ce poate sau ce predă dascălul, ci și despre ce vrea și ce este susținut copilul să facă. Rezultatele sunt, de fapt, o oglindă a acestei echipe”, concluzionează Aida Ionescu.
Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 10 iulie. Acestea vor stabili ierarhia finală pentru admiterea la liceu, un pas esențial în parcursul educațional al fiecărui elev.