Elevii de la Școala Gimnazială „Terraveda” pot susține unul dintre cele mai importante examene din lume: examenul Cambridge. Acesta este recunoscut la nivel inernațional și oferă posibilitatea elevilor să studieze în școli din străinătate.
La Școala Gimnazială „Terraveda”, examenul Cambridge se poate susține încă de la clasa a II-a. Astfel, copiii capătă competențele necesare învățării limbii engleze la un nivel avansat. În plus, examenul are și rolul de a consolida cunoștințele elevilor, de a le oferi încredere că sunt capabili să vorbească și să gândească într-o limbă străină.
„Începând cu clasa a II-a, copiii pot da examenele Cambridge. Scopul principal nu este neapărat de a certifica munca profesorilor noștri prin rezultatele la examen. Este și acesta un aspect important, dar noi ne dorim, de fapt, să le oferim copiilor încredere. Ne dorim ca elevii noștri să înțeleagă că pot să-și valorizeze cunoștințele și în fața unor specialiști care sunt total străini. Examenul este pe trei paliere: speaking, reading și writing. Acestea sunt toate competențele de care un copil are nevoie pentru a vorbi și gândi în limba aceea. Poți să spui că știi o limbă străină în momentul în care ajungi să gândești în acea limbă și noi asta urmărim”, spune Alina Cristuinea, directoarea Școlii Gimnaziale „Terraveda”.
Elevii nu mai dau competența la o limbă străină
Mulți copii își doresc să studieze în străinătate după ce dau acest examen. Certificatul Cambridge le oferă șansa de a fi admiși la licee și facultăți din toată lumea. Mai mult, elevii scapă de stresul competenței obligatorii la o limbă străină din clasele a VIII-a și a XII-a pentru că se echivalează.
„Sunt copii susținuți de părinți sau părinți care merg către copii cu dorința de a studia în altă țară, ori la liceu, ori la facultate. Aceste certificate Cambridge le conferă posibilitatea de a intra și de a fi admiși la școli din străinătate. De asemenea, în momentul în care ai un certficat Cambridge, acesta se echivalează și elevii nu mai dau acea competență de limbă străină la clasele a VIII-a și a XII-a. Astfel, mai reducem puțin și din stresul încheierii unui ciclu de învățământ”, adaugă directoarea Școlii „Terraveda”.

Chiar dacă elevii aleg să dea sau nu examenul Cambrige, nivelul de predare este același pentru toți. La Școala Gimnazială „Terraveda”, pregătirea la limba engleză se face la nivel avansat. La sfârșitul anilor de studiu, copiii capătă competențe de speaking, reading, writing și listening. Prin urmare, sunt asigurate atât cunoștințele necesare învățării limbii engleze, cât și obținerea certificatului Cambridge.
„Noi lucrăm pentru a dezvolta cele trei competențe: speaking, reading și writing. Există situații în care părintele copilului nu dorește ca acesta să treacă prin stresul unui examen, pentru că vorbim de copii destul de mici, de clasa a II-a. Nu mergem pe ideea că dacă copilul nu participă la acest examen, atunci metodele de predare sau competențele pe care le facem trebuie să aibă un standard mai mic sau să mergem pe un alt format. Studiem în același ritm cu toți elevii pentru a le dezvolta cele trei competențe, indiferent dacă susțin sau nu examenul Cambridge. Acest examen este, în primul rând, pentru obținerea acelui certificat care îi ajută mai departe în evoluția lor. În al doilea rând, este pentru a le întări încrederea că ceea ce au învățat îi ajută să depășească un examen care este de talie interanțională”, declară Alina Cristuinea.
Cum se face pregătirea elevilor pentru examenul Cambridge
În cadrul orelor de engleză, profesorii caută să facă predarea atractivă pentru elevii săi. Pe baza unui dialog, încercuirea răspunsurilor, recunoșterea personajului și identificarea elementelor cheie din lecție, elevii de la Școala „Terraveda” învață limba engleză într-un mod distractiv, atractiv. Astfel, ei se pregătesc, de fapt, și pentru susținerea examenului Cambridge.
„Pregătirea propriu-zisă se desfășoară pe toată durata anului școlar. Suntem atenți să facem și partea de speeking, listening și cea de writing, reading la fiecare oră. Când trecem la o nouă unitate, nu facem numai partea de scris, adică dictarea, gramatica, ci și partea de listening, în care sunt anumite exerciții tipic standalizate de către Cambridge. Exercițiile sunt pe bază de dialog, copiii trebuie să încercuiască răspunsul corect sau să scrie numerele, să recunoască câți ani are personajul, cu ce a fost îmbrăcat, despre ce a fost vorba, unde a fost plecat. Acestea se fac non-stop la școala noastră pentru că nu se face o diferență între desfășurarea orei de limba engleză și pregătirea pentru examenul Cambridge”, afirmă Anca Rădoi, profesoară de limba engleză la Școala Gimnazială „Terraveda”.
Pentru că pregătirea este una avansată, profesorii de limba engleză au reușit să depășească programa școlară și să meargă înainte cu materia. La sfârșitul anului, timp de o săptămână, se face o recapitulare a noțiunilor pentru susținerea examenului Cambridge.
„După programa normală, noi am acaparat și am atins deja acele conținuturi. Avem un procent mai mare pentru că noi mergem înainte cu materia. De asemenea, ne pregătim și pentru olimpiada de engleză, pentru examenul Cambridge. Se face, într-adevăr, o pregătire mai intensă la sfârșitul anului școlar pentru cei care susțin Cambridge-ul. După ce se termină școala, mai avem o săptămână la dispoziție în care recapitulăm toate noțiunile. Facem trei ore pe zi timp de o săptămână până la data examenului”, spune Anca Rădoi, profesoară de limba engleză.

Unul dintre avantajele susținerii acestui examen încă de la clasele primare este că elevii capătă încredere în ei. Reușesc să își învingă emoțiile și teama de a vorbi, vor să impresioneze și să se autodepășească. Asta le aduce multă bucurie profesorilor care i-au pregătit.
„Ceea ce îmi doresc cel mai mult este ca elevii mei să fie liberi și să intre la examen zâmbind. Asta s-a și întâmplat. Copiii zâmbesc, râd, capătă încredere și sunt siguri pe ei. De multe ori, părinții ne întreabă cu ce sunt utile aceste examene. Copiii capătă încredere, în primul rând, scapă de frica aceea că nu știu să vorbească. De fapt, ei nu au curaj pentru că nu au trecut prin experiența unui examen și nu știu ce să facă. Despre asta este vorba, de aceea e bine să o luăm de la clasele mici, a II-a, a IV-a. Atunci când ajung să dea KET-ul și PET-ul, First Certificate, care sunt pe punctaje, ei intră liberi, cu încredere, cu acea dorință de a impresiona și de a se depăși pe sine”, afirmă Anca Rădoi, profesoară de limba engleză.
Elevi cu rezultate excepționale
Elevii Școlii „Terraveda” au obținut rezultate maxime la examenele Cambrige și primele locuri la Olimpiada Națională de engleză. În plus, unii dintre ei au ales să studieze în Scoția, iar profesorii sunt încântați să afle că fac față cu brio.
„Pe partea de Cambridge, și eu și colegii mei ne mândrim că avem numai rezultate maxime. Pe partea de olimpiadă, am ieșit și pe locul II, și pe locul III, am ajuns și la națională. Îl avem pe Tudor care acum face școala în Scoția. Am fost fericiți să aflăm de la el că i se pare foarte ușor acolo și că se descurcă foarte bine. Ne bucurăm foarte mult. Robert și James sunt și ei tot în Scoția, dar erau deja nativi. Robert a dat examenul aici și apoi a plecat în Scoția. El a fost primul care a dat First Certificate în clasa a VII-a. În mod normal, se dă în clasa a IX-a sau a X-a”, ne spune Anca Rădoi.
Mulți copii își doresc să meargă în străinătate
Dorința de a experimenta, de a lua contact cu alte civilizații din țări străine este și mai mare după susținerea examenelor Cambridge. Mulți își doresc să studieze în străinătate, dar, pe măsură ce cresc, apar piedici: părinții nu au posibilitate financiară sau le e frică să îi lase, dorul de casă, nu se pot acomoda cu oamenii de acolo. Oricum ar fi, cunoașterea la nivel avansat a limbii engleze le oferă posibilitate ca, mai târziu, să se angajeze în orice domeniu.
„Foarte mulți își doresc să meargă în străinătate după primul contact cu examenul Cambridge. Bineînțeles că trebuie să fie susținuți financiar de către părinți și nu toți au posibilitatea. Am avut și copii care nu au fost așa impresionați de oamenii din Londra. Mai este și dorul de acasă, unii se duc și apoi se întorc. Mulți își doresc să se ducă, dar depinde și de alegerile lor de mai târziu. Mai sunt și părinți care nu vor să îi lase să plece pentru că este, totuși, o țară străină. Eu le spun mereu că nu contează dacă se duc sau nu în altă țară. Important este ca ei să știe engleza la un nivel extraordinar de bun pentru că li se vor deschide multe uși mai târziu. Mulți vor să meargă pe partea de IT și acolo, în general, interviurile de angajare se țin pe limba engleză”, conchide Anca Rădoi, profesoară de limba engleză la Școala Gimnazială „Terraveda”.
