Dr. Mirela Matican, psihiatru pediatru: „Este o creștere a tulburărilor de anxietate în cazul copiilor”

Copiii au fost printre cei mai afectați de măsurile restrictive impuse de pandemia de coronavirus. Pentru ei, brusc, toate s-au schimbat: școala de acasă, părinți care lucrează tot acasă, lipsa de socializare. Peste 150.000 de copii din România suferă de depresie. O cifră îngrijorătoare și cu toate acestea tratată cu superficialitate. Depresia poate apărea oricând, chiar și la un copil de trei ani, dar puțini conștientizează însă acest lucru. Pandemia a făcut ca anxietatea și depresie să afecteze și mai mulși copii. Dr. Mirela Matican, șefa Secţiei Neuropsihiatrie Infantilă din Craiova, medic primar psihiatrie pediatrică, vorbește într-un interviu acordat Media10 despre modul în care sunt afectați micuții  de grădiniță sau elevii, dar oferă și soluții pentru părinții care se întreabă cum își pot ajuta copiii în această perioadă.

Karina Anica: Cum au fost afectați copiii în pandemie, de faptul că nu au mers la școală?

Dr. Mirela Matican: Acest lucru este diferențiat în funcție de grupa de vârstă și de afecțiunile preexistente sau nu. Spre exemplu, la vârsta de 3-5 ani, când copiii ar fi trebuit să înceapă grădinița sau să continue grădinița, un an de stat acasă înseamnă foarte mult, atât la nivel de achiziții, cât și la nivel de socializare, grădinița are rolul ei. Unii părinți au putut sta acasă, alții au apelat la bunici, bone și alte soluții care din punct de vedere educațional nu sunt cea mai bună variantă pentru copii. Astfel, au apărut în cazul copiilor, pe de o parte, tot felul de probleme de comportament, multe reacții de opoziție, și pe de altă parte, o întârziere pe parte de limbaj care s-a produs prin substimulare. Dacă vorbim de copiii cu afecțiui precum autism efectele negative sunt și mai mari, pentru că au întrerupt terapiile, foarte mulți pur și simplu au regresat, unii au mai apelat la terapii online, însă ele nu dau același randament. Pentru ei a contat foarte mult întreruperea rutinei, nu mai vorbim de socializare, pentru că unii deja mergeau și la grădiniță.

Dacă vorbim despre școlarii mici din clasele l-V, unde la școală se dobândesc deprinderi de cum să învețe, cum să își organizeze activitățile școlare, nu le pot însuși doar auzind regulile, ci prin imitație de la unul la altul. Din acest motiv, pentru ei este foarte important să meargă la școală. Sunt copii mai dotați, care asimilează foarte repede scrisul și cititul, dar sunt și copii care au nevoie de un ghidaj mai aproape, pe care familia nu li-l poate oferi pentru că nu au metodele necesare, părinții se enervează destul de ușor că cel mic nu înțelege și încet, încet apare dezinteresul copilului față de școală. În mediul rural lucrurile sunt și mai tragice, pentru că unii copii nu au acces la tehnologie și foarte mulți părinți nu știu să îi îndrume. Ei doar primesc niște fișe pe care cei mici să le lucreze cu părinții acasă.

„La copiii mari apare însingurarea, care poate duce la depresie”

Karina Anica: Poate fi vorba în cazul unor dintre ei și de apariția unor dformă de depresie? Ce categorie a fost mai afectată?

Dr. Mirela Matican: Da. La copiii mai mari apare însingurarea care poate duce la depresie, s-a observat chiar o creștere a tulburărilor de anxietate. Socializarea și relațiile la telefon nu au acelașii impact ca cele avute față în fașă, în plus se confruntă cu un bombardament informatic. Există și copii care s-au adaptat bine la acest stil de viață, ei sunt copiii care nici înainte nu simțeau nevoia de o interacțiune foarte mare, copiii mai solitari, copiii care erau supuși bullying-ului.. Ei preferă această formă de școlarizare, pentru că se simt în siguranță.

„Soluțiile de tratament se decid în funcție de analiza fiecărui caz”

Karina Anica: Ce soluții de terapie/tratament există pentru copiii afectați, cei cu anxietate sau depresie?

Dr. Mirela Matican: Soluțiile de tratament se decid în funcție de analiza fiecărui caz. Putem apela la tratament medicamentos acolo unde se impune, sau intervenție de tip psihologic prin integrarea într-un program de consiliere sau de psihoterapie. Decizia este luată de medic în funcție de patologie.

See Also

Părinții trebuie să fie atenți la schimbările apărute în comportamentul copiilor

Karina Anica: Cum trebuie să se comporte părinții cu copiii afectați, de faptul că nu merg la școală?

Dr. Mirela Matican: În primul rând trebuie să fie atenți și să vadă dacă apar schimbări în comportamentul copiilor, în dispoziția lor generală și dacă văd  ceva diferit să nu spună „lasă că trece”. Atunci când sesizează o schimbare la copil, trebuie să apeleze la specialiști ca să vadă dacă reprezintă cu adevărat o problemă și să se intervină cât mai precoce. Părinții ar trebui să dea mult mai multă atenție copilului și să încerce să facă cât mai multe activități împreună, chiar dacă sunt la nivelul casei și nu pot ieși mult. Acest lucru poate funcționa indiferent de vârstă. Se pot stabili zile cu activități și jocuri în familie adaptate vârstei copilului. Trebuie să existe o altfel de interacțiune.

INFOBOX: ȘCOALĂ ONLINE vs. ȘCOALĂ TIP CLASIC. Ce preferă părinții?

Potrivit INS (Institutul Național de Statistică), șapte din zece părinți și-ar dori ca activitatea didactică să se desfășoare în sistem clasic, cu toți copiii la clase, însă 1 din 5 ar prefera sistemul hibrid, cu jumătate de elevi în clase și jumătate online. Respondenții care locuiesc în mediul rural și-ar dori, mai curând, sistemul clasic de învățământ, pe când cei din mediul urban – mai degrabă sistemul hibrid. Pe măsură ce scade vârsta copiilor, crește preferința părinților pentru sistemul clasic de învățământ, cu toți copiii la clasă.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COPYRIGHT 2021 Creat de WEB GRYG DESIGN. Toate drepturile rezervate.

Scroll To Top