O lecție de putere și iubire vine, în această perioadă grea, de la un grup de tineri cu adevărat speciali. S-au născut mai puțin norocoși decât noi, au deficințe de auz. Cu toate acestea, au avut puterea să zâmbească mereu, să își dezvolte talentele, să formeze familii și să uimească lumea cu inteligența și voința lor. Acum, pentru că toți traversăm o perioadă grea, uniți de profesoara care de-a lungul anilor le-a fost sprijin și le-a dat aripi, Filomela Salahoru, profesor de 30 de ani la Liceul Tehnologic Special „Beethoven“ din Craiova, au realizat un video prin care ne transmit energia și puterea lor și ne spun că iubirea ne poate salva.
AUTOR: ANA-MARIA PREDILĂ
Probabil, vă aduceți aminte de trupa de tineri craioveni cu deficiențe de auz: NoLimit. Au ajuns celebri după ce în urmă cu zece ani au participat la emisiunea „Românii au talent” unde au făcut performanță. De atunci, au crescut, au obținut locuri de muncă importante, unii sunt manageri, alții asistenți sociali în diverse colțuri ale lumii și luptă să aibă o viață normală, alături de familiile pe care și le-au întemeiat. În video de astăzi, sunt tot ei, tinerii craioveni talentați, care ne îndeamnă la uniune, la iubire și speranță, uniți de acceași profesoară dedicată și cu iubire față de elevii săi: Filomela Salahoru.
Solidaritatea, iubirea, dorința puternică de a fi bine, speranța de neclintit ne pot salva în aceste momente
Este și ceea ce ne transmit tinerii cu deficiențe de auz și vorbire printr-un video, care i-a reunit, fiind răspândiți în toate colțurile lumii. Ideea realizării acestui video a minunatei lor profesoare Filomela Salahoru din Craiova, aici unde ei au studiat și s-au format.
„Ideea acestui videoclip a venit simplu. Am văzut acum o lună și jumătate 42 de coregrafi care au realizat așa ceva. Și, ca orice idee nu mi-a dat pace. Apoi a venit perioada izolării, astfel ca am revenit și am știut ce cei care pot face asta sunt minunații mei de la NO LIMIT. Nu mai vorbisem cu ei decât sporadic. Următorul pas a fost să fac un grup cu ei și le-am propus ideea! În secunda doi au răspuns absolut toți DA cu o bucurie greu de descris. M-au trecut fiorii. Cu aceasta ocazie mi-au trimis toti poze cu ei făcând semnul international pt I LOVE YOU, care mereu ne-a unit, ne-a susținut. Deci este nevoie de iubire între noi toți pentru a fi prezenți, empatici și puternici! Mesajul era gata, astfel că am trecut la treaba. Toți membrii NO LIMIT, de acasă, în timpul când luau o pauză cu copilașii lor sau de la serviciu, au realizat filmulețele, iar Petre Dobre, din Glasgow a editat impecabil videoclipul, după ce a dat indicații precise colegilor săi”, povestește prof. Filomela Salahoru.
Ei sunt tinerii care ne dovedesc să puterea din noi nu se sfârșește niciodată dacă există iubire față de noi și de cei din jurul nostru.