„Speranță pentru educație” este o campanie prin care oamenii pot dona rechizite copiilor defavorizați din mediul rural. Până pe 10 septembrie, ușile Kineto-Plus sunt deschise pentru cei care vor să facă un bine și să-și aducă cât de puțin contribuția prin donarea unor rechizite sau sume de bani pentru copiii fără condiții materiale.
De patru ani de zile, voluntarii de la Asociația „Zâmbetul Piticilor” își dau silința să ajute, să facă bine și să aibă grijă de cei care, poate, nu au la fel de mult noroc. Accesul la educație poate fi un lux pentru unele familii, mai ales dacă resursele financiare nu sunt suficiente. Mai mulți copii din localitățile Arpadia (județul Gorj), Calopăr (județul Dolj), Chiciora (județul Gorj) și Panaghia (județul Dolj) au nevoie de rechizite și ghiozdane pentru a se putea duce la școală. Orice ajutor este binevenit.
„Se pot dona rechizite, ghiozdane sau bani (cu ajutorul cărora piticii, voluntari ai asociației, vor merge să cumpere cele necesare ghiozdanului) la sediul clinicii de recuperare Kineto-Plus Craiova: de luni până vineri între 08:00 – 21:00, iar sâmbăta până la ora 16:00. De asemenea, se pot dona bani și în contul asociației: RO90INGB0000999912562925”, spune Alexandra Țacu, președintele Asociației „Zâmbetul Piticilor”.