Problemele de concentrare sunt din ce în ce mai frecvente la copiii din ziua de azi. Abuzul de tehnologie, alimentația necorespunzătoare, stresul, relația defectuasă cu părinții sunt principalele cauze care duc la deficitul de atenție și concentrare. Iuliana Bulacu este psihoterapeut la Școala Gimnazială „Terraveda” și ne explică cum ar trebui să gestionăm relația cu copilul, cum îl ajutăm dacă se confruntă cu problemele de concetrare și cât de important este să apelăm la un specialist dacă nu reușim să gestionăm situația.
Media10: Când și de ce apar problemele de concentrare la copii?
Iuliana Bulacu: Problemele de concentrare nu apar peste noapte și se manifestă încă de la vârste fragede. Concentrarea are mai mult legătură cu atenția: cât timp poate un copil să susțină o sarcină și să stea atent. Ca să facă acest lucru, e nevoie ca el să fie într-un echilibru, e nevoie de o autoreglare emoțională. Aceasta vine din relația cu părinții, din stilul de atașament care s-a format în primii ani ai copilăriei. Astfel, nu vorbim numai despre problemele de concentrare, ci de un întreg sistem. În spatele acestui concept există un cumul de factori: problemele emoționale, relaționale, biologice. Sunt mai multe axe pe care e nevoi să le urmărim ca să ne dăm seama ce se întâmplă cu un copil.
O problemă de concentrare poate să apară doar temporar, când copilul nu este în starea lui de echilibru pe moment. Dacă se repetă constant, atunci este nevoie de o evaluare psihologică pentru a nu prelungi starea de frustrare a copilului. Copiii tind să devină din ce în ce mai frustrați și asta duce, în timp, la agresivitate. Poate să fie o agresivitate îndreptată către ei sau către ceilalți. Copiii traduc în mod diferit problemele de concentrare: „Sunt eu prost, nu sunt eu capabil, nu mă descurc, nu știu” și atunci ne îndreptăm către alte zone din sfera lor de dezvoltare.
E nevoie să analizăm întreg istoricul familial: ce a făcut copilul până la vârsta aceasta, în ce mediu a crescut. Creierul copiilor se formează până la șase-șapte ani. Până atunci, le imprimăm niște comportamente, atitudini, valori, credințe, un program. Cu cât copilul are create niște obișnuințe, cu atât el se simte mai în siguranță și îl ajută să se concentreze. Atunci când nu există un program, copilul nu se poate concentra. Are tendința să se uite tot timpul către ceilalți, este dezorientat și, bineînțeles, apare un deficit de atenție. Lipsa de concentrare este ultimul aspect de luat în considerare în ceea ce privește starea copilului.
„Copilul se descoperă pe sine prin intermediul părinților”
Media10: Care sunt factorii ce duc la apariția problemelor de concentrare, a deficitului de atenție?
Iuliana Bulacu: În primul rând, pot să fie factori de ordin bilogic. Nu am de unde să știu care este starea fizică a copilului, dacă a avut o dezvoltare normală din punct de vedere biologic. Sunt foarte mulți părinți care așteaptă să crească copilul, să își revină, să își încheie procesul de dezvoltare. Lucrurile acestea nu se întâmplă peste noapte. Copilul are nevoie să fie supraveghet, observat, iar atunci când sesizăm schimbări, să consultăm un specialist. În al doilea rând, trebuie să înțelegem că totul pleacă de la relaționarea cu părintele. Copilul se descoperă pe sine prin intermediul părinților. El nu știe că el are un sine separat de al mamei sau de al tatălui. Procesul acesta de separare a copilului de persoana de atașament apare în jurul vârstei de șase-șapte ani. Atunci se recomandă un accent mai mare pe lumea externă, pe integrarea socială.
În ultima perioadă, am observat că există un deficit pe partea de self-esteem (respectul de sine). Copilul nu știe cum să se respecte pe sine, cum să se iubească. Se uită mai mult către ceilalți, nu sunt bine cu ei și asta pleacă, bineînțeles, din relația cu părinții. Când părintele nu reușește să aibă grijă de starea lui psiho-emoțională, îi transmite această imagine, inconștient, și copilului. Încearcă să fie părintele perfect, să îi ofere de toate și scapă din vedere tocmai acest aspect esențial: relaționarea autentică. Tot timpul le recomand părinților ca după serviciu, înainte să intre în relație cu copilul, să se liniștească, să se autoregleze emoțional. Dacă vin cu tot stresul acasă și îl revarsă pe copil, acesta poate să perceapă că el este vinovat pentru starea de rău prin care trece părintele.
Copiii pot fi atenți maxim 10-15 minute
Media10: Cât timp se pot concentra copiii? De ce depinde concentrarea lor?
Iuliana Bulacu: În zilele noastre, este o provocare să reușești să menții atenția unui copil așa cum spun studiile: 20 de minute. Nivelul de atenție al unui copil din societatea în care trăim noi a scăzut foarte mult, la 10-15 minute. Creierul lor, după ce a stat multe ore în fața unui device și nu a fost folosit, se așteaptă să primească totul foarte ușor, fără să fie solicitat.
Copiii vor să primească totul pe tavă, dar și într-un timp foarte scurt. Noi încercăm să comprimăm informația, să o adaptăm la nevoile societății în care trăim, să o adaptăm după noile valori, după mediul în care trăiesc ei ca să o traducem prin jocuri, să ajungă cât mai ușor la ei. Cu toate astea, nu reușești să-i menții foarte mult într-o stare de atenție, de relaționare autentică. Se uită o secundă la tine după care își îndreaptă privirea în altă parte, schimbă subiectul, le e foame, le e sete. Este o adevărată provocare să lucrăm cu copiii din societatea de azi pentru că nici părinții nu mai au răbdare cu ei.
În plus, copiii din ziua de azi se plictisesc foarte repede. Părinții sunt puși în dificultatea de a le explica că plictiseala este necesară uneori, că înseamnă, de fapt, dobândirea unui echilibru, revenirea la starea de bine. Mulți copii fug de plictiseală pentru că așa au fost crescuți. Sunt obișnuiți să aibă încontinuu sarcini, iar deconectarea le provoacă stres. Nu sunt capabili să gândească pentru ei, să ia singuri decizii. Uneori, timpul lor este atât de mult organizat de adulți încât nu știu să spună singuri nici dacă vor să bea apă sau nu. N-au fost întrebați „Tu vrei? Tu simți nevoia să faci asta? Ce părere ai despre asta?”. Pur și simplu, adulții au luat toate deciziile pentru ei. Cum poate un copil să se concentreze dacă el nu se cunoaște pe sine, dacă nu își cunoaște nevoile?
Media10: Ce îl face pe copil atent?
Iuliana Bulacu: În principiu, activitățile care țin de folosirea imaginației: transpunerea prin desen a sentimentelor, ce le-a atras atenția, cum pot raporta o experiență la viața lor, unde au întâlnit acea situație, cum au perceput-o. Tot timpul încercăm să-i facem curioși, să intre puțin în interiorul lor și să se cunoască pe ei. Practic, de la curiozitate pleacă nevoia de dezvoltare și de evoluție. Ca să ajungă să fie curioși, trebuie să le punem tot felul de întrebări care să-i provoace să-și descopere propriul sine, dar și lumea înconjurătoare. Tendința copiilor în ziua de azi e să li se spună totul. Ei au nevoie, de fapt, să fie motivați să-și răspundă la cât mai multe întrebări. Trebuie să fie împuterniciți, să le reamintim că sunt capabili să decidă pentru ei.
Tehnologia, alimentația și stresul duc la probleme de concentrare
Media10: Care este legătura între accesul la gadgeturi, alimentație și stres în ceea ce privesc problemele de concentrare?
Iuliana Bulacu: În primul rând, tehnologia ne deconectează de la lumea reală. Practic, uităm că suntem oameni, că avem un corp și niște nevoi de satisfăcut. Suntem doar în minte și epuizăm resursele din corp până când ajungem să ne consumăm precum bateriile. Apare starea epuizare pe care, uneori, ajungem să o conștientizăm și noi, ca adulți, iar alteori nu. Dacă noi suntem puși în dificultatea de a fi conștienți de propriul nostru corp și de nevoile noastre, ne putem imagina ce se întâmplă cu copiii.
Ei petrec ore întregi în fața acestor gadgeturi. Atunci când sunt deconectați brusc, îi apucă toate disconforturile: le e foame, le e sete, nu le mai convine nimic, țipă, au tot felul de comportamente inadecvate pe care nici măcar nu le conștientizează. Acesta este modul prin care corpul lor se revoltă. Îi bombardează cu mesaje: hidratare, hrană, odihnă, nivelul de stres foarte ridicat. Practic, aceste gadgeturi ne fac să uităm de noi puțin câte puțin, ne devitalizează.
În al doilea rând, alimentația este legată și ea folosirea device-urilor. Când uităm de noi, nici nu ne mai alimentăm corespunzător, mâncăm haotic. Am observat că sunt foarte mulți părinți care le permit copiilor să mănânce în timp ce se uită la televizor sau cu telefonul în față. De aceea sunt tot mai mulți copii obezi și cu probleme de sănătate, pentru că mănâncă inconștient. Nu sunt prezenți în corpul lor, nu sunt conștienți de nevoile lor, ci pur și simplu mănâncă. Funcționează pe mod automat, mănâncă până termină ce au în farfurie chiar dacă poate nu aveau nevoie de tot. Practic, alimentația nu este atât de importantă pe cât este echilibrarea folosirii gadgeturilor. Până la urmă, dacă nu ești prezent psihic, nu ești conștient de ceea ce faci, normal că dezechilibrele apar în toate aspectele existențiale: pe alimentație, pe greutate, pe starea de bine, pe nivelul de stres.
În al treilea rând, stresul apare mai întâi în corp și după aceea îl traducem ca și stare psiho-emoțională. El se simte în primă fază ca un disconfort, ca ceva ce nu ne convine. Fiecare îl trăiește în diferite părți ale corpului: unii îl resimt în zona stomacului, alții îl resimt în zona capului, pe umeri. Stresul apare, de fapt, tot dintr-o uitare de sine.
Media10: Ce greșeli fac frecvent părinții și care duc, ulterior, la apariția problemelor de concentrare?
Iuliana Bulacu: Observ foarte mulți părinți care pur și simplu se retrag atunci când merg în societate cu copiii lor și aceștia manifestă un comportament inadecvat. Se comportă de parcă ei ar fi copiii, iar copiii lor ar trebui să fie în rolul de adulți, să ia singuri decizii, să se controleze singuri. Refuză să se complice cu propriul copil. Nu vor să-și cauzeze un stres suplimentar și nu îi atrag atenția ca să nu-l supere, să nu-l frustreze, să nu reacționeze urât. Copilul acela are nevoie de niște limite, iar părintele trebuie să-și asume rolul de adult în relația cu copilul.
Am observat acum că mulți părinți nu mai vor să-și asume rolul de adulți în relația cu copiii: „Lasă-l că se educă singur, știe el ce are nevoie”. Nu facem decât să îl trimitem în haos. El nu știe ce e mai bine, nu este la vârsta la care să proceseze eficient informațiile din mediul înconjurător. Nu poate să facă diferența între ce e bine și ce e rău, între ce e mult și ce e puțin, să aibă perspectiva unui echilibru. Se raportează doar la el și la ceea ce a trăit înainte. Nu a studiat, nu a primit niște informații relevante și toată construcția lui este deficitară. Prin urmare, nu se poate concentra.
În plus, mulți părinți cred că dacă ei nu reușesc să își țină copilul în frâu și să comunice cu el acasă, va reuși să facă asta cadrul didactic la școală. Este utopic! Cadrul didactic este și el un om, ca și noi. Nu numai că lucrează cu mai mulți copii, dar nu are cum să fie acolo pe nevoile fiecărui copil. Chiar dacă încerci să dai tot ce poți în relația cu copilul, fără susținerea părinților, fără a crea coerență între ceea ce face cadrul didactic la clasă și ce trebuie să facă părintele acasă, nu se întâmplă nimic.
„Copilul se hrănește din relația psiho-emoțională a părinților”
Media10: Cum procedezi atunci când un părinte vine cu copilul și are această problemă? Ce strategii folosești?
Iuliana Bulacu: Sunt și comportamente permise, de exemplu copilul poate să aibă un tantrum, este în regulă. Tantrumurile sunt stările de furie pe care copiii le manifestă până la anumite vârste. Când vorbim de vârsta școlară, nu este în regulă să se manifeste atât de des. Nu e normal ca un copil să țipe sau să manifeste opoziționism la orice. Ei îi îndrum către un clinician, să facă o evaluare și să li se pună un diagnostic. Sunt și probleme care nu pot fi corectate doar cu psihoterapie, poate e nevoie de un lucru în tandem. Copilul urmează un tratament psihiatric, își liniștește corpul, iar după aceea poate să vină la terapie și să lucrez cu el.
Eu lucrez cu ei prin tehnici mindfulness, care îi ajută să stea cât mai mult în corp, să-și înțeleagă emoțiile, nevoile corpului. Totul pleacă de la relația noastră cu noi, cu propriul sine. După ce sunt bine cu mine, pot să relaționez dintr-o stare de bine și cu ceilalți. Le recomand părinților, pe lângă această investigație a copiilor, să se întoarcă și către ei. Copilul se hrănește din relația psiho-emoțională a părinților.
Prima dată, vin cu toții la terapie ca să observ dinamica familială. Ulterior, vorbesc numai cu părinții, pentru că aceste comportamente pe care copilul le manifestă pleacă de la ei. Cel mai mare beneficiu pe care îl are copilul este atunci când părintele lucrează cu el, când știe cum să-l abordeze pe copil, să-l înțeleagă, să-l accepte, să-l susțină și să-i insufle încredere. Când lucrez doar eu cu copilul în cabinet, ceea ce facem este temporar. Copilul înțelege, reușesc să-l echilibrez cât de cât emoțional, dar se întoarce în nucleul familiei. În perioada dezvoltării, familia trebuie să se adapteze la nevoile copilului, nu copilul la nevoile părinților.
„Educația de bază nu se face la școală”
Media10: În ce măsură le afectează copiilor capacitatea de a obține rezulte bune la școală, de a învăța și de a da randament?
Iuliana Bulacu: Apare sentimentul de frustrare, de inadecvare, de neputință. Acesta se traduce prin agresivitate față de colegii lui care pot. Pentru că aceștia obțin rezultate bune și el nu, copilul găsește tot felul de scuze pentru neputința sa, caută vina la ceilalți. De multe ori, acest lucru vine și de la părinți. În loc să se gândească ce pot face cu propriul copil, dau vina pe cadrele didactice. Educația de bază nu se face la școală. Nu ai cum să restructurezi personalitatea unui copil sau anumite comportamente inadecvate doar la școală. Când intră în mediul școlar, ei află că nu sunt bine cu ei, că nu se pot integra, că sunt diferiți. De aici apar tot felul de conflicte și între copii, și între părinți.
Când intervine un deficit și tu vezi, ca părinte, cum se descurcă copilul la o temă, dacă poate să se concentreze, dacă este atent, trebuie să te gândești cum poți să-l ajuți. Uneori suntem neputincioși. Unii copii se descurcă foarte bine la matematică, alții se descurcă la română, iar alții reușesc să facă față ambelor. Ce facem cu copiii care nu se descurcă la niciuna și apare sentimentul acesta de neputință? Îți asumi rolul de adult, te întrepți către un specialist și vezi ce poți să faci pentru binele copilului tău, cum poți să lucrezi cu el.
Media10: Cum pot părinții să îl ajute pe copil să se concentreze mai bine la școală și acasă?
Iuliana Bulacu: Trebuie să se implice cât mai mult în activități cu ei, să observe cum reacționează copiii în diverse sarcini pentru că sunt stiluri diferite de învățare. Unii copii învață foarte bine folosindu-se de partea vizuală (desene), alții învață prin asocieri, alții învață prin experimente. E nevoie ca părinții să fie atenți cum învață copilul, să vadă, să vorbească cu cadrul didactic. Toată energia și atenția trebuie să fie investită pe starea de bine a copilului. Nu putem să avem pretenția ca un copil să se concentreze sau să fie atent atunci când nu este bine cu el, când nu se simte înțeles acasă, când nevoile lui nu sunt luate în considerare.
Când se manifestă anumite dezechilibre, deja a trecut ceva timp în care copilul a fost într-o stare de suferință. Pentru copii, suferința se traduce în mod diferit: lipsa de atenție a mamei, a tatălui, lipsa de joacă. Copiii din ziua de azi nu mai știu să se joace între ei sau cu părinții. Toate studiile de specialitate spun că integrarea socială armonioasă are la bază jocul. Copiii trebuie să învețe din familie să se joace, să accepte ușor când pierd, să accepte sarcinile care li se dau, să fie deschiși, să se adapteze. Prin joacă, ei învață foarte multe abilități de realționare. Joaca îi deschide către lume.
„Copiii care își găsesc sensul existenței se adaptează mult mai ușor”
Media10: De ce au nevoie copiii, în primul rând, în viață?
Iuliana Bulacu: Copiii au nevoie să trăiască într-un mediu echilibrat, să petreacă foarte mult timp în aer liber, să experimenteze diverse activități, să se conecteze cu natura, cu viața. Când vorbim de probleme de concentrare, ne referim strict la nivel de minte. Totuși, ea nu este deconectată de celălalt ansamblu: corp, suflet. Mintea traduce experiența pe care o avem prin intermediul corpului. Ca un copil să se regăsească în societatea în care trăiește, este nevoie să fie foarte bine ancorat în aceste aspecte.
De asemenea, copiii au nevoie de credință. Dacă nu li se sădește în suflet de mici credința, de care avem nevoie cu toții ca să supraviețuim și să ne adaptăm, lor le este greu să facă față existenței acesteia. Ca ei să poată să facă față provocărilor, e nevoie să fie cât mai ancorați în realitatea în care trăiesc. Copiii care își găsesc sensul existenței se adaptează mult mai ușor, fac față mult mai ușor stresului și vieții.
