Clinica de Hematologie, modernizată complet, se deschide mâine pentru pacienți

Redactia Media10
2 Min Read
Clinica de Hematologie a Spitalului Municipal Filantropia din Craiova va fi deschisă, mâine. Pacienții vor fi mutați în noua clinică unde pot fi tratați în cele mai bune condiții. Clinica de Hematologie este singura clinică din cele cinci judeţe ale Olteniei. Lucrările de renovare au început în octombrie 2018

AUTOR: ANA-MARIA PREDILĂ

 

 

Anunțul făcut de către primarul Craiovei, Mihail Genoiu, în cadrul unei conferințe de presă organizate, online, marți. Este cunoscut faptul că din anul 2018, de când au demarat lucrările de reabilitare a acestei unități, până în prezent, persoanele care au avut nevoie de tratament au fost internate într-o clădire ce aparține Casei de Pensii Dolj. Pacienții vor fi mutați în noile saloane, chiar mâine, potrivit edilului municipiului Craiovei.

„Astăzi (n.r. marți) va fi finalizată Secția de Hematologie a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova. Se fac ultimele amplasări ale mobilierului și mâine(miercuri n.r.) pacienții vor fi mutați în noile saloane cu aer condiționat și 59 de paturi dotate cu oxigen și console. S-a lucrat intens și iată că secția va fi dată în folosință” a declarat Mihail Genoiu.

Clinica a fost renovată de la zero, s-au făcut subzidiri, s-a făcut o extindere, o mansardare, s-a montat un lift. În plus clinica va exista oxigen pentru fiecare pacient. Hematologia este una dintre secțiile cele mai aglomerate ale Spitalului „Filantropia“ din Craiova. Mare parte din bolile hematologice sunt boli maligne, cancere, adică leucemii, limfoame (limfomul este o formă de cancer al sângelui), dar există și patologie nemalignă, precum anemiile sau tulburările de coagulare, afecțiunile trombocitului. 

Share This Article