Ai observat că micuțul tău are scaune mai dese și a început să facă febră? Te întrebi dacă a mâncat prea multe fructe sau dacă e vorba de o infecție digestivă? În sezonul cald, astfel de simptome apar frecvent la copii, iar diferența dintre o simplă reacție alimentară și o enterocolită poate fi greu de făcut fără un consult medical. În plus, febra asociată cu diareea este un semnal de alarmă și nu trebuie ignorată. La ce trebuie să fii atent? Când e momentul să mergi la medic cu copilul? Ce teste sunt necesare pentru a descoperi cauza? Care sunt cele mai eficiente soluții de tratament? Află răspunsurile de la dr. Dalia Dop, medic primar pediatru și medic specialist gastroenterolog pediatru la DR.KID.

Este firesc, ca părinte, să te îngrijorezi atunci când copilul are febră și scaune moi. Întrebarea care apare imediat în mintea mamelor este: „O fi o infecție sau pur și simplu a mâncat prea mult fruct?” Adevărul este că, în cazul copiilor mici, sistemul digestiv este foarte sensibil. Uneori, chiar și o mică schimbare în alimentație poate duce la un scaun mai moale sau mai frecvent, însă prezența febrei poate schimba totul.
„Asocierea dintre scaunele diareice și febră indică, cel mai frecvent, o infecție”
Febra, în combinație cu scaunele diareice, indică faptul că organismul copilului luptă cu ceva. Asta nu înseamnă neapărat că este grav, dar nici nu trebuie ignorat. De cele mai multe ori, febra este un semnal de alarmă că sistemul imunitar reacționează la un agent străin: fie un virus, fie o bacterie. Ce trebuie să faci? Să fii atent la comportamentul copilului: este apatic? Refuză lichidele? Are ochii încețoșați sau pielea uscată? Aceste semne pot indica că cel mic este deshidratat. Nu orice diaree înseamnă o boală gravă, dar nici nu trebuie tratată cu indiferență. În sezonul cald, alimentele se alterează ușor, copiii sunt mai expuși la contaminare din joacă, iar igiena mâinilor devine esențială. În plus, dacă cel mic merge la grădiniță sau se joacă în colectivitate, riscul de a contacta o infecție digestivă crește semnificativ.
„Apariția scaunelor diareice la copii poate avea cauze variate: alimentare, infecțioase, virale sau bacteriene, medicamentoase, genetice sau alergice. Atunci când diareea este însoțită și de febră, ne gândim, de regulă, la o cauză infecțioasă. Asocierea dintre scaunele diareice și febră indică, cel mai frecvent, o infecție – fie virală, fie bacteriană. În această perioadă vedem foarte multe cazuri de diaree infecțioasă, cele mai frecvente fiind cele de natură virală. Rotavirusul și adenovirusul sunt cele mai întâlnite, însă, în ultima perioadă, se remarcă tot mai multe cazuri de infecții cu norovirus. Acest lucru se explică prin introducerea vaccinului Rotarix împotriva rotavirusului, care a redus semnificativ circulația acestuia în comunitate”, explică medicul.
Uneori, copilul se poate simți rău de la fructe
În sezonul cald, copiii sunt mai tentați să mănânce multe fructe, mai ales pentru că sunt dulci și suculente. Dacă sunt consumate în cantități prea mari sau combinate greșit cu alte alimente, pot irita sistemul digestiv. Astfel, părinții pot observa apariția scaunelor mai moi, fără ca cel mic să prezinte, însă, și alte simptome îngrijorătoare.
„Dacă micuțul nu are febră, dar are câteva scaune mai moi, este posibil ca problema să fie provocată de consumul excesiv de fructe. În acest caz, scaunele pot avea o consistență mai scăzută, cu caracter exploziv (diaree de fermentație) și un miros ușor acru. Nu apar vărsături, iar copilul își păstrează starea generală bună – este activ, mănâncă, se joacă și se hidratează normal. Uneori, poate apărea un ușor disconfort abdominal, dar în general nu este afectat modul în care își desfășoară activtiățile. Simptomele se ameliorează rapid după ce fructele sunt eliminate temporar din alimentație”, afirmă dr. Dalia Dop, medic primar pediatru și medic specialist gastroenterolog pediatru la DR.KID.
Ce fructe dau diaree?
Fructele reprezintă o parte importantă din alimentația copilului, dar unele pot provoca tulburări digestive dacă sunt consumate în exces. Asta se întâmplă pentru că anumite fructe conțin zaharuri și fibre care, în cantități mari, pot accelera tranzitul intestinal și pot irita mucoasa digestivă. Copiii au un sistem digestiv mai sensibil decât adulții, iar toleranța la fructe variază mult de la un copil la altul. De aceea, chiar și cantități moderate pot provoca disconfort dacă stomacul celui mic nu este obișnuit cu ele. Pe lângă cantitate, contează și felul în care sunt integrate în dieta zilnică. Dacă fructele sunt consumate pe stomacul gol sau împreună cu alimente greu digerabile, pot favoriza apariția scaunelor moi.
„Cele mai frecvente fructe care pot determina diaree sunt: prunele, perele, piersicile, kiwi, ananasul, pepenele, mărul, fructele de pădure, deoarece au un efect laxativ ușor. Importanța cantității consumate este mare, mai ales în raport cu greutatea copilului. De exemplu, câteva fructe pot fi tolerate ușor de un copil mai mare, dar pot cauza disconfort unui copil mic. Contează foarte mult și proveniența fructelor: de unde sunt culese, dacă sunt bine spălate și modul în care sunt consumate. Adesea, când se combină mai multe tipuri de fructe, riscul apariției simptomelor digestive crește”, spune medicul.
Când poate fi enterocolită?
Există și cazuri în care diareea nu apare singură, ci este însoțită de alte simptome. În astfel de situații, ar trebui să iei în calcul enterocolita, care afectează într-o mare măsură organismul copilului. Vara, din cauza temperaturilor ridicate și a contactului frecvent cu suprafețe contaminate sau alimente alterate, enterocolitele sunt tot mai frecvente la cei mici. Spre deosebire de reacțiile alimentare ușoare, aceste episoade pot evolua rapid și pot duce la deshidratare, mai ales dacă copilul refuză să bea lichide. De aceea, este esențial ca părinții să recunoască semnele care indică o posibilă enterocolită și să ceară sfatul medicului la timp.
„În cazul în care vorbim de diareea infecțioasă (enterocolită), cel mai frecvent debutează fie cu vărsături, fie cu febră și ulterior apar scaunele diareice. Scaunele sunt frecvente, apoase, pot avea un miros neplăcut, intens, asemănător cu cel de brânză alterată. În unele cazuri, în scaun pot apărea mucus sau chiar urme de sânge. Copilul este afectat vizibil: poate deveni apatic, somnolent, refuză lichidele și alimentele. Există risc de deshidratare, iar consultul medical este necesar pentru stabilirea diagnosticului și a tratamentului. Infecția poate fi de natură virală sau bacteriană, iar evoluția diferă în funcție de agentul cauzator”, precizează dr. Dalia Dop, medic primar pediatru și medic specialist gastroenterolog pediatru la DR.KID.
Când trebuie să mergi la medic
Simptomele digestive pot apărea rapid și pot varia mult de la un copil la altul. Uneori, ce pare a fi o „simplă diaree” se poate transforma într-un adevărat coșmar, în care copilul se simte rău și nu mai vrea să bea nici apă. De aceea, este nevoie să știi când să ceri ajutorul unui medic. Totodată, este important să înțelegi că tratamentul eficient depinde nu doar de simptome, ci și de cauzele bolii. În lipsa unor semne clare de gravitate, mulți părinți pot gestiona situația acasă, cu măsuri simple de îngrijire. Totuși, fiecare copil are particularități distincite, iar simptomele pot evolua rapid. În acest caz, poate fi nevoie de reevaluări frecvente și adaptarea tratamentului în funcție de răspunsul copilului.
„Atunci când un copil are scaune diareice, febră, vărsături, este important să mergem cât mai curând la medic. Acest lucru este valabil mai ales în cazul sugarilor și copiilor mici. La această grupă de vârstă, riscul de deshidratare este foarte mare și evoluția poate fi rapidă. Pentru copiii mai mari, în cazul în care apar diaree și febră, este recomandat să fie consultat medicul de familie cât mai repede pentru evaluare și, dacă este cazul, pentru investigații și tratament adecvat. Asocierea dintre diaree și febră indică, de obicei, o enterocolită infecțioasă. Aceasta necesită tratament specific, în funcție de cauza identificată. Dacă, însă, copilul are o stare generală bună, face doar unul-două scaune moi, fără febră sau alte simptome, este recomandat să începem un regim alimentar adecvat, să-i asigurăm o hidratare corespunzătoare și, eventual, să îi dăm un probiotic”, declară medicul.
Cum descoperi cauza? Teste esențiale de diagnostic
Când un copil se confruntă cu probleme digestive, cum sunt diareea sau durerile de burtă, părinții vor să știe exact ce se întâmplă și cum pot să-l ajute. Este normal să simți anxietate, mai ales când simptomele sunt însoțite de febră sau dacă observi că starea lui se înrăutățește. Pentru a putea trata corect copilul, medicul trebuie să afle cât mai multe detalii despre evoluția simptomelor și sănătatea generală a micuțului.
De multe ori, simptomele la copii pot fi semne ale unor afecțiuni care au cauze foarte diferite — de la o simplă reacție la ceva din alimentație și până la o infecție mai serioasă. Tocmai de aceea, o evaluare atentă și o serie de investigații ajută la identificarea exactă a problemei, astfel încât să se aplice un tratament care să ajute copilul să se refacă rapid și să prevină eventualele complicații. În acest sens, dr. Dalia Dop, medic primar pediatru și medic specialist gastroenterolog pediatru la DR.KID, precizează care sunt cele mai importante teste:
• Anamneză riguroasă pentru orientarea spre tipul de patologie (infecțioasă, alergică, tulburări alimentare sau genetice).
• Examen clinic detaliat pentru identificarea altor patologii asociate și complicații.
• Analize de scaun: coprocultură, coprocitogramă și teste rapide pentru viruși.
• Analize de urină (sumar de urină și urocultură), mai ales la sugari, pentru excluderea infecțiilor urinare.
• Analize de sânge, inclusiv ionogramă, pentru evaluarea deshidratării și echilibrului electrolitic.
Cum tratezi? Începe cu hidratarea
Când copilul tău începe să aibă diaree și vărsături, primul lucru care îngrijorează este riscul de deshidratare. Copiii pierd rapid lichide prin aceste simptome, iar deshidratarea poate deveni o problemă gravă dacă nu este tratată la timp. De aceea, este esențial să monitorizezi cu atenție cât de bine este hidratat și să intervenii prompt dacă observi semne precum: gură uscată, somnolență sau scăderea cantității de urină.
„În cazul enterocolitei, primul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere este hidratarea. Dacă copilul are vărsături și diaree, este necesară administrarea de perfuzii pentru a-i restabili echilibrul hidric. După ce starea se stabilizează, se reintroduc treptat lichidele, folosind soluții de rehidratare orală, apă, ceasi și, ulterior, mâncăruri ușoare”, declară medicul.
Când poate fi nevoie de antibiotic?
După ce te asiguri că cel mic este stabilizat din punct de vedere electrolitic, trebuie să înțelegi ce a provocat enterocolita copilului. Cauzele pot fi diverse: o infecție virală, bacteriană sau parazitară. Tratamentul variază, astfel, în funcție de tipul infecției. De aceea, este important ca medicul să confirme cauza prin analize înainte de a administra antibiotice sau alte medicamente. În cazurile virale, tratamentul se concentrează pe ameliorarea simptomelor și menținerea confortului copilului.
„Tratamentul enterocolitei depinde de cauza sa. Dacă este vorba de o infecție bacteriană, antibioticele se administrează doar după confirmarea prin analize. Pentru infecțiile virale, nu se folosesc antibiotice, ci se aplică tratament simptomatic: regim alimentar ușor, hidratare corectă, probiotice, medicamente care ajută la calmarea durerilor abdominale și reducerea gazelor, antipiretice pentru tratarea febrei și antiemetice pentru vărsături. În cazul infecțiilor parazitare, tratamentul este specific, în funcție de tipul parazitului identificat prin teste”, afirmă dr. Dalia Dop, medic primar pediatru și medic specialist gastroenterolog pediatru la DR.KID.
Cum se tratează diareea provocată de fructe?
Sunt și situații în care nu este nimic grav, iar simptomele copilului sunt date pur și simplu de consumul de fructe. În acest caz, nu este nevoie de un tratament specific, ci trebuie să ai în vedere câteva măsuri simple. De cele mai multe ori, evitarea alimentelor care dau diaree poate fi rezolvarea problemei. Așadar, asigură-te mai întâi că ai identificat corect cauza și apoi ia măsurile necesare.
„Uneori, diareea copilului poate fi cauzată de consumul anumitor fructe, mai ales dacă acestea sunt consumate în cantități mari sau dacă stomacul micuțului este sensibil. Acestea pot irita mucoasa intestinală și pot accelera tranzitul digestiv, provocând scaune mai moi sau frecvente. În astfel de cazuri, este esențial să evităm temporar consumul acestor fructe până când simptomele dispar complet. Pe lângă evitarea alimentelor care cauzează disconfort, trebuie să avem grijă ca micuțul să fie bine hidratat, oferindu-i lichide suficiente pentru a preveni deshidratarea. În plus, administrarea probioticelor pe termen scurt poate ajuta la refacerea echilibrului natural al florei intestinale, care este adesea afectată în timpul diareei”, declară medicul.
Măsuri de prevenție
Pentru orice părinte, este mult mai ușor să prevină o problemă de sănătate decât să o trateze. În cazul infecțiilor digestive, cum este enterocolita, prevenția începe cu lucruri simple, de zi cu zi, care pot face o diferență reală. Copiii sunt curioși din fire, ating totul, gustă din ce apucă și explorează lumea fără să înțeleagă pericolele din jur. Tocmai de aceea, igiena și grija față de ce mănâncă și beau sunt esențiale. În acest sens, dr. Dalia Dop, medic primar pediatru și medic specialist gastroenterolog pediatru, precizează care sunt cele mai importante lucruri de care părinții trebuie să țină cont pentru a preveni enterocolita:
• Igienă riguroasă: spălarea regulată a mâinilor este esențială. Copiii trebuie învățați să nu ducă mâinile murdare la gură și să evite atingerea obiectelor din spații aglomerate sau nesigure.
• Alimentație sigură: mâncarea trebuie procurată din surse verificate și preparată corect.
• Apă potabilă: este recomandat să se consume doar apă îmbuteliată, în special în concedii, evitând apa de la robinet sau din surse nesigure.