Istoria recentă a României, la BAC. Ce a surprins elevii și profesorii?

Pîrlogea Claudia
5 Min Read

Astăzi, elevii de clasa a XII-a au susținut cea de-a doua probă a Examenului de Bacalaureat. Istoria este disciplina obligatorie de la profilul umanist, pentru specializările filologie și științe sociale. Subiectele din acest an au fost primite cu entuziasm de către elevi, fiind centrate pe teme contemporane, cum ar fi România postbelică, ce reflectă transformările politice, economice și sociale din secolul XX.

Subiectele de la Examenul de Bacalaureat la istorie au adus în prim-plan ideea de actualitate, de modernizare și dezvoltare. Mai exact, România contemporană din secolul XX. Ultimele două părți au fost structurate pentru a testa cunoștințele și capacitatea de analiză a elevilor cu privire la transformările politice, economice și sociale prin care a trecut România în perioada postbelică, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și până la prăbușirea regimului comunist în 1989.

„La subiectul I, elevii au avut de tratat probleme din Evul Mediu, iar la subiectele II și III a fost abordat secolul XX. Subiectele din ultimele două părți sunt unele de actualitate. Acestea se raportează la evenimentele care se desfășoară la nivel internațional, cu ascensiunea regimurilor, a ideologiilor de extremă dreaptă. La subiectul III, regăsim România postbelică în timpul regimului totalitar comunist. Vorbim aici de cele două etape importante, și anume: etapa stalinistă și etapa național-comunistă, chestiuni de plan intern, dar și extern. Ultima cerință de la eseu se leagă de revenirea la democrație, de evenimentele din anii 1990 și de cum România s-a întors la acest regim democratic”, spune prof. Bertoni Dragomir, director adjunct și profesor de istorie la Colegiul Național „Elena Cuza” Craiova.

România postbelică, un subiect pe placul elevilor

Elevii de liceu au avut norocul de a primi un subiect pe placul lor, adaptat la era modernă și la problemele reale ale țării după război. Unul dintre motivele pentru care acest subiect a fost bine primit de către elevi este relevanța sa contemporană. Mulți elevi sunt interesați de modul în care evenimentele din trecut au influențat prezentul și vor să înțeleagă mai bine contextul istoric care a condus la situația actuală a României.

„Per total, subiectele sunt de un nivel mediu, plăcute și agreate de copii. După părerea mea, cred a fost puțin mai greu anul trecut. Așadar, subiectele au fost mai ușoare comparativ cu cele de anul precedent, dar și cu subiectele de la Simularea Națională. Problemele secolului XX sunt agreate de copii pentru că sunt mult mai aproape de prezentul în care ei trăiesc. Astfel, ei reușesc să se raporteze la ceea ce învață. Pot să vadă evenimentele pe care le trăiesc și să facă o paralelă între prezent și trecut. După cum îmi cunosc eu elevii, sunt convins că vor fi foarte multe note de 10. Totuși, depinde cât de bine s-au pregătit și cum au tratat subiectul”, precizează profesorul de istorie.

Cerințele „capcană” îi pot induce în eroare pe elevi

În esență, subiectele Examenului de Bacalaureat la istorie au fost destul de ușoare. Așadar, nu ar trebui să le creeze probleme elevilor. Totuși, emoțiile pot fi extrem de copleșitoare în astfel de momente. Din această cauză, elevii nu mai citesc cerințele cu atenție și pierd puncte foarte ușor.

„La subiectul I, punctul 6, copiii ar fi trebuit să fie atenți să excludă faptele istorice prezentate în cele două texte și să aleagă un alt exemplu în prezentarea lor. Unii mai cad în această capcană, de a crede că îi ajută textul. În realitate, îi ajută numai cunoștințele dobândite la școală. De asemenea, la subiectul II, punctul 6, dincolo de informație, elevii ar fi trebuit să știe cum să rezolve corect exercițiul. Era necesar să introducă niște conectori în prezentarea lor, să prezinte foarte bine care este cauza și consecința evenimentului istoric la care ei s-au referit”, declară prof. Bertoni Dragomir.
Share This Article