Grăsimea abdominală, adesea denumită „grăsime viscerală”, nu este doar o problemă estetică – este și o problemă majoră de sănătate. Grăsimea abdominală reprezintă acumularea de țesut adipos în jurul organelor abdominale, înconjurând organe vitale precum ficatul, pancreasul și intestinele. Există două tipuri principale de grăsime abdominală: subcutanată (cea care se găsește chiar sub piele) și viscerală (cea care înconjoară organele interne). Cum scăpăm de grăsimea abdominală și de ce este important să cerem sfatul medicului la timp? Aflăm de la dr. Diana Timofticiuc, medic primar diabet și boli de nutriție, doctor în științe medicale, la Centrul Medical Mogoș Med.
Grăsimea abdominală poate reduce sensibilitatea la insulină, ducând la acumularea de zahăr în sânge și, în cele din urmă, la diabetul de tip 2. Combinația de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, niveluri anormale de lipide în sânge și obezitate abdominală constituie sindromul metabolic, care crește riscul de boli cardiace, accident vascular cerebral și diabet.

Cum putem identifica problema?
Măsurarea circumferinței taliei este o metodă simplă pentru a determina dacă aveți prea multă grăsime abdominală. Este important de știut că există soluții de tratament care pot ajuta pacienții în lupta cu kilogramele în plus.
„Obezitatea abdominală o cuantificăm prin măsurarea circumferinței abdominale, la femei înseamnă o circumferință abdominală mai mare sau egală cu 80 cm, iar la bărbați mai mare sau egală cu 94 cm. În acest sens, este foarte importantă optimizarea stilului de viață, dar sunt anumite medicații care se adresează exact obezității abdominale și aici aici vorbim despre agonistul de receptori de GLP-1, care așa cum spuneam și anterior, este singurul aprobat în România pentru tratarea obezității. Mai există și alți agoniști de receptori, dar care au primit aviz de utilizare doar la pacienții cu diabet zaharat de tip 2 și aici mă refer la semaglutidă. Tratamentul cu agoniști de receptor de GLP-1 nu este decontat de stat pentru pacienții cu obezitate, costurile pentru patru luni de tratament ajung undeva la 2.000 lei. Tratamentul minim este de 4 luni, dacă după aceste patru luni nu se obține o scădere ponderală optimă, se va întrerupe tratamentul și după caz, se poate recurge la chirurgia bariatrică”, spune dr. Diana Timofticiuc, medic primar diabet și boli de nutriție.
Schimbarea stilului de viață este vitală. Adoptarea unei diete echilibrate, bogată în proteine, fibre și grăsimi sănătoase, poate contribui la reducerea grăsimii viscerale. Evitați alimentele procesate, zahărul în exces și grăsimile trans. Activitatea fizică, în special exercițiile aerobice (cum ar fi mersul pe jos, alergatul și înotul), pot ajuta la arderea grăsimii viscerale. Reducerea stresului. Stresul cronic poate duce la acumularea de grăsime abdominală datorită producției excesive de cortizol, un hormon de stres. Practicile de relaxare, precum meditația și yoga, pot fi benefice. Somn adecvat. Un somn insuficient sau de proastă calitate poate contribui la acumularea de grăsime abdominală. Asigurați-vă că dormiți între 7-8 ore pe noapte. Evitați alcoolul și renunțați la fumat. Consumul excesiv de alcool și fumatul sunt ambele asociate cu un risc crescut de grăsime viscerală.