„Mi se umflă picioarele, dar nu mă dor. O fi ceva grav? Oare are legătură cu inima? Trebuie să merg la doctor?” Sunt întrebări pe care și le-ar pune oricine dacă ar observa, din senin, că nu mai intră la fel de ușor în pantofi sau că picioarele par grele, umflate, mai ales seara. De multe ori, nu le dăm importanță. Ne gândim că e de la statul prea mult în picioare, de la căldură sau de la oboseală. Dar ce facem dacă umflăturile nu mai trec? Dacă apar tot mai des sau sunt însoțite și de alte simptome, cum ar fi oboseala sau respirația grea? Ei bine, atunci e timpul să ne punem câteva semne de întrebare.
Dincolo de cauzele fiziologice, umflarea picioarelor poate fi uneori și un semn că inima nu mai funcționează cum trebuie. Dr. Radu Mitruț, medic specialist cardiolog la Centrul Medical Renașterea, ne explică cum putem recunoaște edemele cardiace, ce investigații sunt necesare, ce soluții există și cum ne putem ajuta inima și organismul prin mici schimbări în stilul de viață.

Legătura dintre edeme și insuficiența cardiacă
Edemele apar atunci când se strânge prea mult lichid în țesuturile corpului, mai ales în zona picioarelor, gleznelor sau a mâinilor. Le recunoaștem ușor – pielea pare umflată, mai întinsă decât de obicei, iar dacă apăsăm cu degetul, rămâne o urmă pentru câteva secunde. De multe ori, umflăturile pot să apară după ce stăm mult în picioare sau pe scaun, dar uneori ele pot fi semnul unei probleme de sănătate care trebuie investigată.
„Cea mai frecventă afecțiune cardiacă pe care o avem în vedere atunci când apar edeme la nivelul membrelor inferioare este insuficiența cardiacă. Aceasta apare atunci când inima nu mai pompează sângele eficient, din diverse cauze. Din acest motiv, se acumulează lichid în țesuturi, ducând la umflarea picioarelor. Edemele pot apărea și în cazul insuficienței venoase cronice, când sistemul venos nu mai funcționează corespunzător. Totuși, edemele pot avea și alte cauze, non-cardiace. Pot apărea în afecțiuni renale, hepatice, endocrine – cum este hipotiroidismul, în formele avansate – sau în urma unor tromboze venoase profunde ori inflamații ale venelor, cum ar fi tromboflebita”, menționează medicul.
Umflarea gleznelor poate fi un efect advers al tratamentului hipertensiunii
Nu doar inima poate fi de vină atunci când ni se umflă picioarele. Edemele pot apărea și din cauza rinichilor, ficatului, circulației proaste sau chiar a unor dereglări hormonale. În plus, chiar și unele medicamente pot duce la reținerea de apă în corp. Tocmai de aceea, este important să nu le ignorăm, mai ales dacă apar frecvent sau sunt însoțite de alte simptome. Un control medical ne poate ajuta să aflăm cauza exactă și să începem un tratament potrivit.
„O cauză frecventă de edeme, pe care o întâlnesc des în practică, este administrarea blocanților canalelor de calciu, în special amlodipina. Acest medicament, folosit în tratamentul hipertensiunii arteriale, poate avea ca efect advers apariția umflăturilor, în special la nivelul gleznelor. Este un efect secundar relativ frecvent, care nu este neapărat un motiv de îngrijorare majoră, dar necesită reevaluarea schemei de tratament. În astfel de cazuri, medicamentul trebuie înlocuit fie cu un altul din aceeași clasă, dar mai bine tolerat, fie cu un tratament dintr-o clasă diferită”, spune dr. Radu Mitruț, medic specialist cardiolog la Centrul Medical Renașterea.
Edemul picioarelor e primul simptom?
Uneori, umflarea picioarelor poate fi primul semn care arată că în organism se întâmplă ceva neobișnuit. Acest simptom poate apărea înainte ca alte probleme să devină vizibile sau să cauzeze disconfort, iar de multe ori este ușor de trecut cu vederea. De aceea, atunci când sesizăm că picioarele se umflă mai des sau mai tare decât de obicei, este important să fim atenți și să nu ignorăm acest semn.
„Uneori, umflarea picioarelor poate fi primul semn al unei afecțiuni, pentru că se întâmplă ca pacientul să nu observe și alte simptome, cum ar fi respirația greoaie sau oboseala la efort. În astfel de cazuri, poate remarca doar că are picioarele mai grele și mai umflate. Alteori, edemele apar într-un stadiu mai avansat al bolii. De regulă, edemele sunt observate seara, deoarece în timpul zilei, fiind activi, mulți pacienți nu acordă atenție acestor modificări. Statul mult în picioare favorizează stagnarea sângelui și scade intoarcerea venoasă, ceea ce duce la apariția edemelor spre finalul zilei. Există și situații în care edemele persistă pe tot parcursul zilei, însă cel mai frecvent sunt sesizate seara”, declară medicul.
Trebuie reținut că edemele nu sunt o boală, ci un mesaj al corpului că ceva nu funcționează așa cum trebuie. Ele pot apărea încă din stadiile incipiente ale unor afecțiuni, iar identificarea acestora la timp poate ajuta la prevenirea unor probleme mai grave. De aceea, umflarea picioarelor, chiar dacă pare un detaliu minor, merită să fie investigată cu seriozitate.
Cum recunoaștem insuficiența cardiacă?
Umflarea picioarelor poate părea un simptom banal, mai ales atunci când apare treptat și fără durere. Însă, în unele cazuri, acesta este un semn important că inima nu mai reușește să pompeze sângele eficient. Când inima obosește și nu mai funcționează cum trebuie, lichidul se poate acumula în organism, iar picioarele se pot umfla.
„În insuficiența cardiacă, edemele apar, de obicei, în formele cu afectare predominant dreaptă sau în insuficiența cardiacă globală, când sunt implicate ambele părți ale inimii. Localizarea acestora este, în general, bilaterală – adică edemele apar la ambele picioare. De regulă, încep de la nivelul gleznelor sau gambelor și pot urca spre coapse. Aceste edeme sunt frecvent însoțite de simptome și semne specifice insuficienței cardiace”, spune dr. Radu Mitruț, medic specialist cardiolog la Centrul Medical Renașterea.
Semnele de alarmă care indică insuficiența cardiacă sunt:
- Creștere rapidă în greutate
- Respirație dificilă (dispnee)
- Oboseală accentuată
- Jugulare turgescente (dilatarea și umflarea venelor de la nivelul gâtului)
- Ficat mărit din cauza stazei venoase (hepatomegalie congestivă)
- Acumulare de lichid în abdomen (ascită)
- Palpitații
- Dureri toracice
De ce e important să mergem direct la medic
Ignorarea primelor semne ale unei afecțiuni poate duce, în timp, la probleme tot mai greu de controlat. Multe persoane amână vizita la medic din lipsă de timp sau din teama de diagnostic, însă sănătatea nu așteaptă. Corpul are propriile lui moduri de a ne transmite că ceva nu e în regulă, iar aceste semnale nu trebuie tratate cu indiferență. Uneori, un simplu control poate face diferența dintre o problemă tratabilă și o boală care avansează în tăcere. E important să fim atenți la ce simțim și să cerem ajutor la timp.
„Pacientul trebuie să înțeleagă că, cu cât se prezintă mai târziu la medic, cu atât boala poate avansa mai mult și, uneori, poate provoca afectări ireversibile în organism. Cu cât depistăm și tratăm o afecțiune mai devreme, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari și mai rapide. Este important ca pacientul să se adreseze unui medic imediat ce apar primele simptome care îi ridică semne de întrebare, chiar dacă nu știe exact care este cauza. Pacientul se poate adresa inițial medicului de familie sau, dacă este necesar, direct unui specialist, care va oferi recomandările și tratamentul potrivit”, precizează medicul.
Edemele persistente NU trebuie ignorate
Chiar și o umflare ușoară a picioarelor poate ascunde probleme serioase, mai ales dacă apare frecvent și nu mai dispare. Ignorarea acestui semn poate face ca boala să avanseze fără să fim conștienți, iar tratamentul să fie mai dificil. De aceea, este important să fim atenți la orice schimbare și să cerem ajutor medical cât mai curând, pentru a preveni complicațiile și pentru a ne simți mai bine cât mai rapid.
„Atunci când edemul apare izolat, pentru o zi sau două, și apoi dispare, pacientul, de obicei, nu acordă prea multă atenție și nu se investighează mai departe. Însă, dacă edemul este persistent, acesta devine o problemă reală și fiecare trebuie să își pună semne de întrebare dacă ceva nu este în regulă. Sunt pacienți care, uneori, ignoră chiar și edemele foarte mari și nu se prezintă la investigații, ajungând adesea într-un stadiu avansat al insuficienței cardiace sau al alte boli care au cauzat acest simptom”, adaugă dr. Radu Mitruț.
Cum știm că e de la inimă?
Când picioarele se umflă, cauza nu e întotdeauna clară de la început. Poate fi o problemă de la inimă, dar la fel de bine poate fi vorba despre rinichi, ficat sau chiar despre glanda tiroidă. De aceea, este important să facem mai multe investigații, ca să aflăm exact de unde vine problema. Doar așa medicul poate pune un diagnostic corect și poate recomanda tratamentul potrivit. Dacă nu știm cauza exactă, riscăm să tratăm greșit sau să amânăm un tratament de care avem nevoie cât mai repede.
Dr. Radu Mitruț, medic specialist cardiolog la Centrul Medical Renașterea, recomandă următoarele teste și investigații:
- Electrocardiogramă (EKG)
- Ecografie cardiacă (pentru evaluarea funcției inimii)
- Ecografie Doppler vascular (pentru a exclude o tromboză venoasă sau insuficiența venoasă)
- Analize de sânge:
- funcția renală: creatinină, uree, proteinurie
- funcția hepatică: probe hepatice, albumină
- funcția endocrină: TSH, hormonii tiroidieni
Cum scăpăm de edemele cardiace?
Tratamentul edemelor cardiace nu înseamnă doar să scăpăm de umflături, ci mai ales să tratăm cauza care le-a produs. În această situație, cauza este de obicei o insuficiență cardiacă – adică o inimă care nu mai funcționează cum trebuie. Pentru ca picioarele să nu se mai umfle, medicul va recomanda medicamente care ajută inima să „lucreze” mai bine și care elimină excesul de lichide din corp, cum sunt diureticele.
„În primul rând, trebuie tratată cauza care a dus la apariția edemelor. Dacă este vorba despre o insuficiență cardiacă, atunci aceasta trebuie gestionată corespunzător, astfel încât să fie adusă într-o formă compensată. Este important să eliminăm excesul de lichide din organism, pentru că această acumulare este cea care provoacă umflarea picioarelor. Edemele cardiace se tratează, de regulă, eficient cu ajutorul diureticelor și prin administrarea tratamentului specific pentru insuficiența cardiacă. Acesta se adaptează și se ajustează în funcție de fiecare pacient, ținând cont de starea lui generală și de analizele biologice”, afirmă medicul.
Ce schimbări trebuie să facem în stilul de viață?
Stilul tău de viață joacă un rol foarte important în modul în care organismul gestionează lichidele din corp. Dacă nu acordăm atenție obiceiurilor zilnice, edemele pot reveni sau se pot agrava. Adoptarea unor schimbări sănătoase poate ajuta corpul să-și păstreze echilibrul și să funcționeze mai eficient. Astfel, vom preveni disconfortul și ne vom proteja sănătatea pe termen lung.
Cele mai importante măsuri pe care trebuie să luăm, potrivit dr. Radu Mitruț, medic specialist cardiolog, sunt:
- Reducerea consumului de sare, pentru a preveni reținerea lichidelor
- Limitarea cantității de lichide pentru o perioadă, mai ales dacă edemele sunt avansate
- Monitorizarea greutății corporale
- Ridicarea picioarelor atunci când stăm liniștiți în pat, pentru a ajuta circulația sângelui
- Evitarea statului prelungit în picioare (ortostatism)
- Purtarea ciorapilor compresivi, în special dacă există insuficiență venoasă asociată