Te-ai întrebat vreodată de ce copilul tău nu mai vrea să se joace cu ceilalți? De ce preferă să stea singur, izolat și nu mai are chef să facă activitățile care altădată îi aduceau bucurie? Mulți părinți pun aceste schimbări pe seama unei perioade de „trecere”, însă, în unele cazuri, poate fi vorba despre primele semne ale unei tulburări depresive. Depresia nu înseamnă doar tristețe sau lacrimi. La copii, ea se poate manifesta subtil, prin retragere, lipsă de interes, tulburări de somn sau alimentație. Cum poți face diferența între o fire mai retrasă și o suferință emoțională reală? Ce semnale ar trebui să te îngrijoreze și când e momentul să ceri ajutorul unui specialist? Află răspunsurile de la dr. Cătălina Anastasescu, medic primar psihiatrie pediatrică, doctor în științe medicale la DR.KID și la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
De ce se instalează depresia la vârste atât de fragede?
Media10: Depresia este astăzi o afecțiune din ce în ce mai întâlnită, chiar și în rândul copiilor. Ce factori pot declanșa o stare depresivă la copii?
Dr. Cătălina Anastasescu: Unul dintre cei mai importanți factori este mediul în care copilul crește. Atașamentul față de persoana care îl îngrijește joacă un rol esențial în dezvoltarea emoțională a copilului și în formarea capacității lui de a face față dificultăților – ceea ce numim reziliență. Dacă un copil trăiește într-un mediu lipsit de afecțiune, unde nu primește suficientă atenție sau nu există o conexiune emoțională autentică cu adultul care îl îngrijește, riscul de a dezvolta tulburări emoționale, inclusiv depresie, crește considerabil.
Pe lângă mediul familial, condițiile economice și educaționale pot avea și ele un rol important. Există, de asemenea, o componentă genetică. Nu toți copiii vor dezvolta depresie sau anxietate în condiții similare. Unii au o predispoziție mai mare din punct de vedere ereditar. Nu în ultimul rând, copiii care suferă de boli cronice sau de afecțiuni somatice persistente pot prezenta un risc crescut de tulburări emoționale, inclusiv depresive.
Schimbările majore și traumele emoționale pot declanșa depresia la copii
Media10: Pot evenimente precum divorțul părinților, mutarea într-o altă localitate sau bullyingul din grădiniță/școală să declanșeze depresie la copii?
Dr. Cătălina Anastasescu: Acești factori reprezintă surse importante de stres pentru copil. În general, copiii au o capacitate bună de adaptare. Totul depinde, însă, de natura și impactul schimbării. Dacă vorbim despre o schimbare de mediu percepută ca nefavorabilă, aceasta poate afecta profund echilibrul emoțional al copilului. În plus, se poate reflecta în comportamentul său. Conflictele intrafamiliale, separarea sau divorțul părinților au, de asemenea, un impact major. În astfel de situații, copilul devine adesea „simptomul” unei familii disfuncționale. Mai exact, el exprimă prin comportament și reacții ceea ce nu funcționează în dinamica familială. Când există tensiuni, agresiuni sau abuzuri, acestea se reflectă în starea emoțională a copilului.
Dacă vorbim de copiii mici, ei nu pot întotdeauna să verbalizeze ceea ce simt, mai ales la vârste fragede. Reacțiile sunt în special non-verbale și comportamentale. Abia după vârsta de șase ani încep să își exprime mai clar emoțiile în cuvinte. Pe de altă parte, și pierderea unei persoane dragi poate declanșa o reacție de doliu firească, caracterizată prin tristețe și retragere. Acest proces poate dura de la câteva zile până la câteva luni. Este esențial ca cel mic să primească sprijin și să i se permită să treacă prin această perioadă în ritmul lui. Dacă, însă, starea de tristețe persistă și se prelungește peste șase luni, este posibil să fie vorba despre un doliu neconsumat. Acesta se poate transforma, ulterior, într-o tulburare depresivă.
Schimbările în somn și alimentație pot ascunde o tulburare emoțională
Media10: Dacă copilul nu vrea să se joace, dar mănâncă și doarme bine, poate să aibă depresie?
Dr. Cătălina Anastasescu: Dacă un copil mănâncă foarte mult sau doarme excesiv și apar și alte manifestări asociate, ne putem gândi la o tulburare emoțională din sfera depresivă. În depresie, pot apărea atât insomnie, cât și hipersomnie. Mai exact, somnul poate deveni ineficient – fie este mai scurt, fie fragmentat. Copilul are episoade de trezire în timpul nopții sau dimineața. Pe de altă parte, unii copii pot dormi mult mai mult decât în mod obișnuit. La fel se întâmplă și cu alimentația. Pot apărea episoade de inapetență, copilul nu mai are poftă de mâncare și scade în greutate. În alte cazuri, pofta de mâncare poate crește semnificativ. Prin urmare, copilul începe să mănânce mai mult, uneori pentru a compensa emoțiile negative. Acest lucru poate duce la creștere în greutate.
Cum recunoști semnele depresiei
Media10: Mulți părinți spun: „Copilul meu nu mai vrea să se joace cu colegii, preferă să stea singur.” Care este diferența dintre un copil timid sau introvertit și unul cu semne de depresie?
Dr. Cătălina Anastasescu: Fiecare copil are un temperament diferit. În funcție de vârsta lui, există anumite semne care pot ridica semne de întrebare. La copilul preșcolar, semnalele de alarmă pot varia. Unii copii se retrag, nu mai doresc să se joace cu jucăriile preferate sau nu mai manifestă plăcere față de activitățile care anterior le făceau bucurie. Ei spun frecvent că sunt plictisiți sau că nu au chef. Alți copii pot avea comportamente agresive, pot face crize de furie mai intense decât în mod obișnuit, pot plânge din motive aparent banale și pot distruge jucării, atât ale lor cât și ale altora.
În cazul copilului școlar, semnele depresiei se manifestă adesea prin somatizare. Pot apărea dureri de cap, dureri abdominale, greață, vărsături sau stări de oboseală inexplicabile. De asemenea, scade dorința de a merge la școală, performanțele școlare se diminuează, iar capacitatea de concentrare se reduce. Unii copii încep să se simtă diferiți față de colegii lor, se izolează, comunică mai puțin. În plus, pot dezvolta sentimente de inadecvare – simt că nu sunt la fel ca ceilalți sau că ceva este în neregulă cu ei. La adolescent, simptomatologia se apropie tot mai mult de cea a adultului. Deși chiar și copiii mai mici pot avea gânduri legate de lipsa sensului vieții, la adolescenți riscul de suicid este considerabil mai mare. Aceștia pot trece de la gânduri la acțiuni concrete, motiv pentru care este extrem de important ca semnele depresiei să fie recunoscute și adresate cât mai curând.
Depresia poate apărea chiar și în primii ani de viață
Media10: Se poate instala depresia chiar și la bebeluși? Care sunt semnele?
Dr. Cătălina Anastasescu: Chiar și bebelușii pot manifesta forme de tristețe, însă cauzele sunt diferite față de cele întâlnite la copiii mai mari, adolescenți sau adulți. De exemplu, un bebeluș poate deveni trist dacă mama este tristă sau dacă este neglijat. În astfel de situații, putem observa: lipsa poftei de mâncare, stagnarea sau scăderea în greutate, tulburări de somn, episoade de pavor nocturn, dar și întârzieri în dezvoltarea psihomotorie.
Dacă simptomele persistă mai mult de 2 săptămâni, trebuie să mergi la medic
Media10: Cum poate părintele să își dea seama că este doar o perioadă trecătoare și când e semn de o afecțiune serioasă?
Dr. Cătălina Anastasescu: Este important ca părinții să fie atenți la comportamentul copilului, să aibă răbdare și să încerce să observe acele mici semne care pot indica o suferință emoțională. Uneori, atunci când copilul trece printr-o schimbare de mediu, are nevoie de o perioadă de adaptare, în care este firesc să existe unele reacții emoționale. Totuși, dacă simptomele persistă pe o perioadă mai lungă și comportamentul copilului se agravează, devine tot mai retras sau apar manifestări intense, care afectează viața lui de zi cu zi și dinamica familiei, atunci vorbim despre un posibil semnal de alarmă.
În cazul copiilor mici, semnele pot fi mai greu de încadrat într-un diagnostic clar, pentru că nu întrunesc întotdeauna criteriile standard descrise în ghidurile de specialitate – acestea se aplică mai ușor în perioada adolescenței. De aceea, la vârste fragede, ne orientăm mai mult după impactul asupra calității vieții copilului și a familiei. În general, dacă un comportament sever persistă cel puțin două săptămâni și perturbă semnificativ echilibrul copilului și al celor din jur, nu mai este doar o perioadă „trecătoare”. Așadar, părintele ar trebui să apeleze la un specialist în momentul în care se simte depășit de situația în care se află copilul, simte că nu poate să îl ajute.
Emoțiile copilului trebuie ascultate și înțelese
Media10: Dacă copilul spune că se simte trist, ce trebuie să facă părintele? Care este reacția potrivită?
Dr. Cătălina Anastasescu: Nu trebuie să exagerăm și să mergem către extreme, dar nici să minimizăm sentimentul exprimat de copil. Dacă minimizăm acea stare, putem provoca frustrare, iar tristețea, chiar dacă este trecătoare, se poate accentua prin sentimente de neacceptare și inadecvare. Dacă exagerăm, provocăm trăiri și mai puternice copilului, confirmându-i că este ceva în neregulă cu el, iar astfel stările se agravează. Cred că este important să observăm situația cu atenție și să încercăm să ne detașăm puțin de propriile emoții.
În general, părintele când își aude copilul că este trist, devine el extrem de reactiv emoțional și atunci e dificil să nu îi transmită aceste emoții copilului. Trebuie să ne controlăm emoțiile și să ne concentrăm asupra copilului, să stăm de vorbă cu el. Îi putem pune întrebări de genul: „Ce înseamnă pentru tine să fii trist? Ce te-a făcut să spui asta? Care este motivul pentru care te simți trist acum? Ce îți lipsește? Ce te-ar ajuta să scapi de acest sentiment?”
Surprinzător, mulți copii răspund cu: „Sunt plictisit pentru că nu am cu cine să mă joc astăzi” sau „Sunt trist pentru că nu am mâncat înghețată”, dar și „Mă simt trist pentru că alți copii m-au ignorat la școală.” Este important să încercăm să înțelegem la ce se referă copilul, să-l ajutăm să-și definească trăirea, să și-o exprime și să-i arătăm că îi suntem alături, că îl înțelegem. Emoțiile fac parte din viața noastră. Fiecare om trece, la un moment dat, prin momente de tristețe, agitație, furie, frică sau bucurie. Sunt emoții universale, pe care toți le trăim. De aceea, cred că este esențial să nu fugim de ele, ci să le acceptăm și să le normalizăm.
„Abordarea psihoterapeutică este esențială, indiferent dacă asociem sau nu tratament medicamentos”
Media10: Cum se tratează depresia la copii? Se poate gestiona fără medicamente?
Dr. Cătălina Anastasescu: La copiii foarte mici, în general intervenția se face asupra mediului. Psihoterapia joacă un rol foarte important. Abordarea psihoterapeutică este esențială, indiferent dacă asociem sau nu tratament medicamentos. Călătoria pe care o faci împreună cu psihoterapeutul îți oferă ancore solide, cu care poți, ulterior, când întâlnești situații provocatoare, să le depășești și să faci față. De asemenea, suportul familiei este esențial, pentru a ajuta copilul să facă parte dintr-un cadru afectiv, care îi oferă stabilitate și sprijin. Acest lucru nu poate fi înlocuit de nicio medicație.
Desigur, există și posibilitatea tratamentului medicamentos, atunci când este cazul, în special la copiii mai mari, dar și în funcție de severitatea simptomatologiei. Sunt mai multe variante de intervenție: exclusiv psihoterapeutică, psihoterapie și medicație sau mai întâi tratament medicamentos urmat de psihoterapie pentru consolidarea remisiunii simptomelor. Este foarte important să ne adaptăm în funcție de fiecare caz, pentru că vorbim despre depresie ca diagnostic, dar în fața noastră este o persoană care are nevoie de ajutor. Noi tratăm oameni, nu doar diagnostice. De aceea, respectarea protocoalelor de diagnostic este necesară, însă adaptarea tratamentului la particularitățile fiecărui caz este esențială.
Părintele este partener, nu terapeut: cum să îi fii aproape copilului fără să îl suprasoliciți
Media10: Cum pot acționa părinții pentru a-l ajuta pe cel mic să își înțeleagă emoțiile fără să-l „eticheteze” sau să îl facă să se simtă diferit?
Dr. Cătălina Anastasescu: Teama de stigmatizare este cea care întârzie prezentarea la medic și, implicit, stabilirea unui diagnostic și a unei conduite terapeutice potrivite. Prejudecata conform căreia „dacă mergi la psihiatru ești nebun” sau teama de a fi judecat de cei din jur ne împiedică, adesea, să obținem la timp ajutorul necesar. Aceasta poate duce, în timp, la agravarea simptomatologiei. Sunt mulți copii care nu au spus niciodată ce au trăit sau simțit. Unii dintre ei au ajuns chiar să-și pună capăt zilelor pentru că nu s-au simțit acceptați, înțeleși și au crezut că nu mai există o altă scăpare, nu au avut cui să strige „Ajutor”.
Părintele poate ajuta copilul oferindu-i înțelegere și suport, petrecând mai mult timp împreună și făcând activități în familie. Situațiile dificile ne obligă să ne reorganizăm viața și să ne reconectăm ca familie. Dacă copilul are un suport adecvat din partea familiei, un mediu social sănătos, prieteni și dacă duce un stil de viață echilibrat, riscul apariției fenomenelor depresive scade considerabil. Este important să vorbim despre emoții, să le acceptăm și să le integrăm ca parte din viața noastră. În același timp, fiecare persoană din echipa terapeutică are un rol bine definit. Părintele nu poate și nici nu este bine să fie terapeutul copilului. Discuția dintre părinte și copil trebuie să fie apropiată, caldă, nu tehnică. Copilul trebuie să simtă că părinții îi sunt aproape. Cu terapeutul, comunicarea are altă natură și alt scop.
Mediul sigur, în care copilul se simte acceptat și iubit, este cheia prevenirii depresiei
Media10: De ce lucruri trebuie să țină cont părinții pentru a preveni instalarea depresiei la copii?
Dr. Cătălina Anastasescu: Trebuie să fim atenți la factorii protectivi. Este important să oferim copilului un mediu sigur, în care să se simtă înțeles, iubit și acceptat – un mediu în care să primească tot ceea ce are nevoie pentru a se putea dezvolta armonios. Perioada copilăriei este esențială, deoarece atunci se pun bazele adultului de mai târziu. Cea mai solidă fundație este reprezentată de formarea unui atașament sigur – acel tip de relație care oferă copilului siguranța emoțională necesară pentru dezvoltare.
Dacă acest suport emoțional lipsește, dezvoltarea copilului poate suferi modificări importante. Pentru ca cel mic să se dezvolte sănătos și să prevenim apariția tulburărilor psihice, este esențial ca el să aibă o familie care îl iubește, un cerc de prieteni care îi oferă sprijin emoțional și alături de care se simte acceptat și valorizat. Dacă există acest suport, copilul are toate șansele să devină ceea ce își dorește în viață și să nu dezvolte vreodată depresie.
