Ai observat că cel mic se plânge mai des de dureri de cap? Spune că „îi obosesc ochii” sau că „nu vede bine”? Acestea sunt semne care nu trebuie ignorate, mai ales când sunt resimțite de un copil. Hipermetropia, o afecțiune a vederii frecvent întâlnită în rândul celor mici, poate provoca disconfort și dificultăți în activitățile zilnice, mai ales la citit sau scris. De multe ori, părinții nu își dau seama imediat de problemă, dar există câteva semne care pot ajuta la identificarea acestei afecțiuni. Cum poți recunoaște hipermetropia la copilul tău? Când este momentul să ceri ajutorul unui specialist? Ce investigații sunt necesare? Află răspunsurile de la dr. Cristina Diaconeasa, medic primar oftalmolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Hipermetropia este una dintre cele mai frecvente tulburări de vedere la copii. Adesea, ea apare încă din primii ani de viață. În această afecțiune, imaginea nu se formează corect pe retină, ci în spatele ei. Din această cauză, vederea de aproape este neclară. Mulți copii se nasc cu un anumit grad de hipermetropie, considerat normal în primele etape de dezvoltare. În unele cazuri, însă, această problemă persistă și necesită corecție. Nediagnosticată la timp, hipermetropia poate influența negativ capacitatea de concentrare, cititul sau activitățile școlare.
„Hipermetropia este un viciu de refracție caracterizat printr-un deficit de convergență. Acesta este cauzat de faptul că focarul razelor de lumină, venite paralel de la infinit, se localizează în spatele retinei. Pentru a compensa acest deficit, ochiul realizează un efort acomodativ, clarificând imaginea și aducând-o pe retină. Ochiul cu hipermetropie este mai scurt, având un ax antero-posterior redus. Prezența acestui viciu de refracție se asociază cu dioptrii cu +. Fiecare milimetru în minus față de lungimea normală a axului ocular determină o hipermetropie de aproximativ trei dioptrii”, spune medicul.
Până la șase-șapte ani, hipermetropia poate fi „normală”
La copii, un anumit grad de hipermetropie este considerat normal până la o anumită vârstă, fiind parte din procesul natural de dezvoltare a ochiului. Globul ocular al copilului este mai mic la naștere. Pe măsură ce crește, forma ochiului se modifică, ceea ce duce adesea la o corectare spontană a hipermetropiei. În primii ani de viață, această condiție nu provoacă neapărat simptome și nu necesită întotdeauna tratament. Totuși, este important ca evoluția vederii să fie monitorizată pentru a preveni eventualele complicații care pot apărea dacă hipermetropia persistă sau se accentuează.
„La naștere, majoritatea nou-născuților prezintă hipermetropie, având dioptrii cu +. Pe măsură ce copilul crește, evoluția firească a dioptriilor cu + este de a scădea progresiv. Astfel, vederea ajunge în jurul valorii de 0 dioptrii până la vârsta de șase-șapte ani, în cadrul procesului numit emetropizare. După această vârstă, incidența miopiei (dioptrii cu – ) începe să crească. Ea se manifestă prin dificultăți de vedere la distanță și o progresie a defectului vizual odată cu înaintarea în vârstă”, explică dr. Cristina Diaconeasa, medic primar oftalmolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Ce tipuri de hipermetropie există?
Hipermetropia este o afecțiune oculară care poate apărea din mai multe cauze, iar tipurile sale variază în funcție de modul în care se modifică structurile ochiului. Este important de știut că există diferite forme de hipermetropie, fiecare având cauze și caracteristici specifice. În funcție de mecanismul care stă la baza apariției acestei afecțiuni, se ot distinge trei tipuri principale de hipermetropie, fiecare cu particularitățile sale. Dr. Cristina Diaconeasa, medic primar ofaltmolog, menționează care sunt acestea:
• Hipermetropia axială, care apare atunci când axul antero-posterior al ochiului este prea scurt. O scurtare de 1 mm determină o hipermetropie de aproximativ + 3 dioptrii. Aceasta este, în general, constituțională și se transmite autosomal dominant.
• Hipermetropia de curbură este cauzată de modificarea razei de curbură a corneei și cristalinului, fiind o formă rară.
• Hipermetropia de indice apare prin scăderea indicelui de refracție al componentelor sistemului dioptric și este întâlnită, de asemenea rar, în diabetul zaharat.
Hipermetropia mică și medie: care sunt simptomele?
În funcție de valoarea dioptriei, hipermetropia poate fi clasificată în mai multe grade:
– mică (cea mai frecventă, sub 3 dioptrii)
– medie (între 4 și 6 dioptrii)
– mare (peste 6 dioptrii)
Chiar dacă hipermetropia nu este întotdeauna ușor de observat la copii, ea poate avea un impact semnificativ asupra confortului vizual și al performanței școlare. În special în formele ușoare, ochiul copilului reușește să compenseze problema printr-un efort constant de acomodare, ceea ce face ca simptomele să fie mascate o perioadă. Cu toate acestea, pe termen lung, efortul vizual susținut poate duce la manifestări neplăcute care afectează calitatea vieții copilului.
„Din cauza efortului constant de acomodare, un copil cu hipermetropie poate să nu prezinte inițial tulburări evidente de vedere. Sistemul vizual al copilului are o capacitate crescută de adaptare, iar cristalinul reușește să focalizeze imaginea pe retină, compensând astfel defectul de refracție. Totuși, această acomodare permanentă solicită intens ochii. În timp, mai ales în cazul dioptriilor mici, pot apărea semne de suprasolicitare. Simptomele devin evidente mai ales după activități care presupun un efort vizual prelungit la aproape, cum ar fi cititul sau scrisul. Manifestările resimțite de copil includ: dureri de cap localizate frontal, o senzație de disconfort sau de <<nisip în ochi>>, oboseală oculară accentuată și tulburări pasagere ale vederii, cum ar fi dificultăți de focalizare”, explică medicul oftalmolog.
Hipermetropia peste 6 dioptrii, o urgență medicală
Cu cât hipermetropia este mai severă, cu atât crește riscul ca aceasta să afecteze profund dezvoltarea vederii copilului. Formele avansate pot influența nu doar claritatea imaginii, ci și alinierea corectă a ochilor, ducând la complicații serioase dacă nu sunt depistate la timp. În astfel de cazuri, semnele devin mai vizibile și nu trebuie ignorate, mai ales când copilul începe să prezinte deviații oculare sau pare să nu vadă bine nici la distanță, nici de aproape.
„Hipermetropiile mari (peste 6 dioptrii) determină, de cele mai multe ori, scăderea semnificativă a acuității vizuale. Uneori, aceasta este asociată cu ambliopie importantă (ochi leneș). La copii, apariția unei deviații oculare reprezintă un semnal de alarmă pentru părinți, medicul de familie sau pediatru. Acesta este un indiciu important pentru evaluarea oftalmologică”, declară dr. Cristina Diaconeasa, medic primar oftalmolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Descoperă hipermetropia din timp: mergi cu bebelușul la oftalmolog
Dezvoltarea vederii începe încă din primele luni de viață, iar eventualele probleme apărute în această etapă pot influența semnificativ modul în care copilul va percepe lumea în jurul lui. De aceea, este esențial ca mamele să nu aștepte apariția unor semne evidente pentru a merge cu bebelușul la un control oftalmologic. Un consult de rutină efectuat în primul an de viață poate depista din timp afecțiuni oculare precum hipermetropia, strabismul sau ambliopia, care, netratate, pot duce la complicații și pot afecta dezvoltarea armonioasă a vederii.
„Hipermetropia poate fi măsurată încă de la vârsta de bebeluș. În momentul în care, la vârsta de cinci-șase luni, se măsoară vederea și se constată o valoare mare a dioptriei, adică o hipermetropie semnificativă din naștere, deja avem o idee despre ce urmează. De aceea, este foarte important ca părinții să aducă copiii la consultație încă de la vârste fragede. În acest fel, putem identifica aceste afecțiuni cât mai devreme”, afirmă medicul.
Cum se pune diagnosticul?
Diagnosticul hipermetropiei la copii se stabilește pe baza simptomatologiei subiective, care include semnele resimțite de cei mici, cum ar fi oboseala oculară sau dificultățile de concentrare la activități care implică un efort vizual apropiat. De asemenea, pentru a stabili diagnosticul se iau în calcul și semnele clinice obiective, observate de medic în urma unui examen oftalmologic detaliat. Examinările clinice ajută medicul să determine gradul hipermetropiei și să stabilească un plan de tratament adecvat. Dr. Cristina Diaconeasa, medic primar oftalmolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, precizează care sunt principalele metode de diagnostic a hipermetropiei la copii:
• Determinarea refracției oculare: Se realizează prin paralizia acomodativă, utilizând Ciclopentolat sau Tropicamidă, pentru a evidenția valoarea reală a hipermetropiei totale.
• Examenul biomicroscopic al polului anterior: Permite observarea unor dimensiuni reduse ale structurilor oculare, o cameră anterioară mai puțin profundă și un unghi camerular îngust.
• Examenul ecografic: Confirmă un ax antero-posterior mai scurt al globului ocular.
• Examenul OCT de pol anterior: Măsoară cu exactitate unghiul camerular, care poate fi mai îngust sau cu tendință la închidere.
• Examenul polului posterior: Poate evidenția o papilă a nervului optic mai congestivă, cu contur mai estompat (pseudonevrită hipermetropică), însă fără afectarea vederii și fără modificări ale câmpului vizual.
