În mijlocul unei veri fierbinți, într-o perioadă marcată de emoții intense și de vise ce prind contur, am avut bucuria să stăm de vorbă cu Andreea Cîrstea, o tânără remarcabilă care a reușit performanța de a se clasa pe primul loc la admiterea de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, cu o notă perfectă: 10. Andreea a absolvit Colegiului Național “Ion Minulescu” din Slatina și este un exemplu de determinare, pasiune și excelență academică. Deși abia și-a început călătoria spre visul de a deveni medic, Andreea emană deja maturitatea și înțelepciunea celor care au învățat că succesul este rodul efortului susținut și al dedicării fără margini. Într-un interviu plin de inspirație, am discutat cu Andreea despre drumul ei până aici, motivațiile care au ghidat-o, provocările pe care le-a întâmpinat și planurile de viitor. Am descoperi nu numai o tânără promițătoare, ci și o sursă de inspirație pentru toți cei care visează să-și construiască un viitor mai bun în medicină.
Media10: Felicitări pentru realizarea ta! Cum te simți acum că ai intrat la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova cu media 10?
Andreea Cîrstea: Vă mulțumesc din suflet! Aș putea spune că mă simt eliberată, mă simt mai liniștită, dar în primul rând mă simt fericită pentru că mă apropii din ce în ce mai mult de visul meu de a deveni medic.
Media10: Ce te-a motivat să alegi o carieră în medicină?
Andreea Cîrstea: Pasiunea mea pentru biologie s-a împletit într-un mod deosebit cu dorința de a face bine oamenilor. Știind că aduc un plus de bine în viață oamenilor, nu poate decât să mă încânte. În același timp, simțeam o chemare involuntară către această ramură, de mică am fost pasionată de biologie, bunica și mătușa mea fiind profesoare de biologie și presărându-mi această dorința de a învață și eu biologie.
„Îmi dădeam aproape zilnic teste de sinteză (făcute chiar de mine)”
Media10: Cum a arătat o zi obișnuită de studiu pentru ține în perioada pregătirii pentru admitere?
Andreea Cîrstea: Cred că este greu să aleg o descriere, pentru mine învățatul a decurs într-un mod instinctiv, dar consistent. În timpul clasei a XII-a, zilnic, lucrăm la biologie și la chimie, iar în perioada simulărilor naționale de Bacalaureat, cumva îmi făceam puțin ,,curaj’’ și lăsam admiterea, pentru a mă putea focaliza pe română și matematică. În weekend-uri încercam să îmi citesc materia cu mare atenție și cel mai bine reușeam dimineață, iar pe zi lucram grile din capitolele anterioare pentru a-mi putea ține memoria antrenată. De asemenea, îmi dădeam aproape zilnic teste de sinteză (făcute chiar de mine), pentru a puncta fiecare lucru important dintr-un capitol.
Media10: Ai avut un profesor sau un mentor care te-a inspirat și te-a ghidat pe parcursul studiilor tale?
Andreea Cîrstea: Am avut parte de profesori deosebiți pe parcursul pregătirii școlare. Fiecare dintre aceștia au contribuit prin sfaturile și dedicarea lor la acest rezultat. Pot spune că a fost necesar să trec prin filtrul fiecăruia dintre aceștia, pornind de la doamna educatoare și terminând cu doamna dirigintă. Nu pot decât să le mulțumesc enorm pentru tot suportul acordat și pentru că au crezut în mine!
„Am învățat că trebuie să devin mai organizată, mai atentă”
Media10: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat în timpul pregătirii pentru examenul de admitere?
Andreea Cîrstea: Cred că cea mai mare provocare am fost chiar eu. De mică am fost o fire ambițioasă, am fost acel tip de om care dorește să toate lucrurile să iasă perfect sau mulțumitor de bine. În acest drum al admiterii am avut parte de un progres încă de la început, până când am început să mă mențin într-un anumit punct. Existau momente când mă supăram că greșesc și mai plângeam, mă mai enervăm, dar părinții mei mi-au fost alături, explicându-mi că este normal să greșesc, este normal să trec și prin momente mai puțin plăcute. Prima și prima dată am simțit cea mai mare presiune după ziua simulării. La simulare am obținut prima medie, 9,96 și înțelesesem că pot lua și notă maximă, dar prin muncă. Din ziua aceea am început să mă gândesc la ceea ce aș putea face pentru a evolua până la admitere și m-am mobilizat. A urmat perioada Bacalaureatului, o perioada destul de stresantă și emoționantă. În această perioada mi-am asumat că nu pot să mă mai dedic în totalitate admiterii și că trebuie să mă debarasez puțin de ea. Aici am învățat că trebuie să devin mai organizată, mai atentă la cum îmi distribui timpul, însă tot acest proces a fost unul de cunoaștere și pot spune că învățam în timp ce trăiam această experiență. Învățam să stau mai relaxată, să iau pauze, să mă odihnesc, iar în cele din urmă, totul s-a terminat cu bine.
Sfaturi pentru cei care vor să dea admiterea la MEDICINĂ
Media10: Cum ai reușit să îți gestionezi timpul între studiu, odihnă și alte activități?
Andreea Cîrstea: Cum spuneam anterior, pentru mine totul decurgea intuitiv. Seară, înainte să mă culc, îmi scriam pe o agenda, într-un mod realist, ce aș vrea și ce aș putea să repet ziua următoare. Uneori puteam să bifez tot, alteori nu, însă în fiecare zi eram mulțumită cu muncă pe care o depuneam. Până în luna mai ieșeam destul de des, cel puțin de 2 ori pe săptămâna. Alegeam să îmi petrec timpul cu prieteni care au ales să dea admiterea tot la Medicină și cumva știam fiecare prin ce stări trecem, fiindu-ne mai ușor să ne înțelegem unii pe ceilalți.
Media10: Ce sfaturi ai pentru alți tineri care doresc să urmeze aceeași cale academică?
Andreea Cîrstea: Esențial este să-și seteze dorința de a intră la Medicină, să-și dorească acest lucru. Le-aș recomanda să treacă în clasa a XI- a măcar o dată prin manualele din bibliografie. Important este să nu fie exigenți cu ei încă de la început, este un lucru nou prin care trec și e normal să greșească, este normal să pună întrebări și să fie curioși. Le recomand să caute diverse surse de învățare pe internet, există multe platforme și la biologie și la chimie foarte bune. Din clasa a XII-a trebuie să își dea un refresh, să conștientizeze că urmează ,,acel an’’ plin de încercări, dar mai ales, în fiecare zi să simtă că se află mai aproape de visul lor. Fiți buni cu voi și cu cei din jurul vostru și totul va fi în regulă!
„Mă atrag endocrinolgia, diabetul și bolile de nutriție, dermatologia”
Media10: Care sunt planurile tale pentru viitorul apropiat și pe termen lung în domeniul medical?
Andreea Cîrstea: Viitorul apropiat pentru mine înseamnă să îmi petrec în cel mai frumos mod, jumătatea de vacanță de vara care a mai rămas. Voi merge la mare cu părinții și cu bunicii. De asemenea, voi ieși cu prietenii și mă voi reapuca de sport. În august am planificate foarte multe activități, pe care le aștept încă de la începutul clasei a XII- a. Raportându-mă la domeniul medical, având în vedere că mi-am ales medicina generală, voi alege să îmi dau libertatea de a vedea ce specialitate mă pasionează. Aș vrea că în timpul facultății să îmbin utilul (învățatul) cu plăcutul (diverse hobby-uri și activități relaxante), să trec prin toate etapele necesare pentru a deveni un medic bun și să mă pregătesc la fel de bine pentru examenul de rezidențiat. Voi proceda în mod similar, mă voi gândi că sunt cu un pas mai aproape de visul meu, dar de dată această, voi veni cu un cumul mai mare de experiență și de încredere în mine.
Media10: Există anumite specializări în medicină care te atrag în mod deosebit? Dacă da, de ce? De medic ai vrea să ajungi?
Andreea Cîrstea: Sigur. În prezent mă atrag endocrinolgia, diabetologia și dermatologia. Endocrinolgia și dermatologia vin cumva la pachet, în cazul meu. În timpul anilor de liceu, am avut ocazia să merg la diverși medici din acest domeniul, având acnee de cauză hormonală. Pentru că am reușit să scap de această problema, am vrut că și eu să pot să fac alți tineri fericiți și mai siguri pe ei. Sunt domenii frumoase și interesante.
Media10: Cum vezi viitorul sistemului medical în România și ce schimbări crezi că sunt necesare?
Andreea Cîrstea: Dacă tinerele generații continuă să facă performanță în acest domeniu, cred că viitorul sună promițător. Acest lucru ar implica: dorința, pasiune, muncă, speranța, implicare, credință și seriozitate. Încă nu am putut să îmi dau seama ce fel de schimbări sunt necesare în sistemul medical, însă cred că este nevoie că pacienții să aibă încredere în medici, iar medicii să își trateze pacienții din dorința de a le redă speranța. Nu trebuie să uităm niciodată că pe lângă statutul nostru, suntem oameni și este nevoie de noi să fim sănătoși.
UMF CRAIOVA a fost prima mea opțiune
Media10: De ai ales UMF CRAIOVA și nu altă universitate?
Andreea Cîrstea: Am ales UMF Craiova pentru că, în ultimii ani am auzit că această facultate se dezvoltă din ce în ce mai mult. Am multe cunoștințe care studiază aici și sunt încântate de oportunitățile pe care acest centru le oferă. De asemenea, țin să menționez că această a fost prima mea opțiune și că încă de la simularea de anul trecut, la care am participat (fiind clasa a XI-a), am simțit o chemare în acest centru. Știam că aici vreau să mă dezvolt, vreau să studiez și că aici vreau să îmi formez un nou început.
Media10: Cum îți imaginezi că va fi prima ta zi că medic?
Andreea Cîrstea: Cred că pentru această zi am mai multe scenarii. Cred că va fi o zi a introspecției. mă voi gândi la drumul meu către acel moment, mă voi gândi la stările mele, voi fi fericită și împlinită. Voi simți că am reușit să îmi împlinesc cea mai mare dorința, dar un lucru la fel de important, voi ști că familia mea este mândră de mine.
„Nu vă descurajați, credeți în voi”
Media10: Ce alte pasiuni ai în afară studiilor de medicină?
Andreea Cîrstea: Pe lângă medicină, îmi place sportul. Până în clasa a IX- a am practicat tenisul de câmp, iar din clasa a X-a am început să merg la sală. De asemenea, în clasa a IX-a tatăl meu mi-a pus în brațe pentru prima dată chitară. A fost destul de dificil să învăț să cant singură la chitară, însă am vrut extrem de mult să cant melodiile lui Ed Sheeran la chitară acustică. Îmi place uneori să scriu anumite poeme sau proze scurte. Ca oricărui adolescent, îmi place să ies cu prietenii pe afară și să călătoresc. Sper că în acești ani de studenție să îmi formez conexiuni strânse cu viitori mei colegi și să ne bucurăm, așa cum putem noi, de această perioada, pentru că sunt sigură că este una minunată. În încheiere, aș dori să îi felicit pe toți cei admiși la facultatea de medicină, sunteți niște învingători. De asemenea, sper că vorbele mele să treacă și pe la cei care nu au reușit anul acesta să între la această facultate. Nu vă descurajați, credeți în voi, luați-vă timpul necesar pentru a înțelege ce se întâmplă și fiți încrezători în ceea ce puteți face. Am încredere că la anul veți reuși!