Vara, din cauza temperaturilor extreme, inima noastră poate avea de suferit. Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial, responsabilă pentru milioane de decese anual. inima ta e sănătoasă? Pentru afla cum stai cu sănătatea inimii și a preveni instalarea bolilor cardiovasculare este important să faci periodic analize și investigații. Care sunt acestea? Aflăm de la dr. Oana Neagoe, medic specialist cardiolog la Centrul Medical Prima Clinic.
Prevenția bolilor inimii presupune atât măsuri de stil de viață sănătos, cât și monitorizarea regulată a sănătății inimii prin diverse analize și investigații. Analizele de laborator sunt extrem de importante pentru depistarea la timp a bolilor cardiovasculare. Testele de rutină sunt esențiale pentru monitorizarea sănătății generale și identificarea precoce a factorilor de risc pentru bolile cardiovasculare.
„Testele de sânge sunt foarte utile în evaluarea pacienților cu afecțiuni cardiovasculare. Ele au rol de screening, diagnostic și prognostic. Așadar, pot fi utilizate atât pentru aprecierea riscului cardiovascular, cât și pentru confirmarea, stadializarea sau monitorizarea unei boli”, spune dr. Oana Neagoe, medic specialist cardiolog la Centrul Medical Prima Clinic.
Analize de rutină importante
- Colesterol total, LDL, HDL, și trigliceride: Monitorizarea nivelurilor lipidice ajută la identificarea dislipidemiilor care pot conduce la ateroscleroză.
- Glicemia a jeun și Hemoglobina A1c: Aceste teste sunt cruciale pentru depistarea diabetului și prediabetului, afecțiuni asociate cu un risc crescut de boli cardiovasculare.
- Examenul de urină: Permite evaluarea funcției renale și poate indica prezența unor afecțiuni care influențează sănătatea cardiovasculară.
„Nivelurile ridicate de LDL și trigliceride sunt asociate cu un risc crescut de ateroscleroză, care poate duce la boală coronariană și infarct miocardic. Monitorizarea regulată a profilului lipidic permite identificarea și gestionarea dislipidemiilor, reducând astfel riscul cardiovascular. Diabetul zaharat este un factor de risc semnificativ pentru bolile cardiovasculare. Monitorizarea glicemiei și a hemoglobinei A1c ajută la detectarea precoce a diabetului sau a prediabetului și la inițierea măsurilor de control pentru a preveni complicațiile cardiovasculare asociate. De asemenea, examenul de urină permite evaluarea funcției renale și poate indica prezența unor afecțiuni care influențează sănătatea cardiovasculară”, explică dr. Oana Neagoe, medic specialist cardiolog la Centrul Medical Prima Clinic.
Markerii specifici pentru afecțiuni cardiace
Tabloul de teste sanguine recomandat în prevenția și diagnosticul bolilor cardiovasculare trebuie să fie adaptat individual pentru a reflecta nevoile și riscurile specifice fiecărui pacient. În cazurile în care există suspiciuni de afecțiuni cardiace specifice, markerii sanguini oferă informații valoroase pentru diagnosticul și managementul acestor condiții. Inflamația joacă un rol semnificativ în patogeneza bolilor cardiovasculare. Evaluarea markerilor inflamatori poate oferi indicii despre starea inflamatorie generală a organismului.
„Pentru depistarea unor afecțiuni cardiace, cum ar fi infarctul miocardic sau insuficiența cardiacă, sunt utilizați diverși markeri specifici. Acești markeri oferă informații valoroase despre starea și funcția inimii și ajută la diagnosticarea și monitorizarea acestor afecțiuni. De exemplu, troponinele cardiace. Creșterea nivelurilor acestora indică leziuni miocardice, fiind esențiale în diagnosticul infarctului miocardic acut. BNP (peptida natriuretică de tip B) și NT-proBNP: acești markeri sunt utilizați pentru evaluarea și monitorizarea insuficienței cardiace, oferind informații despre severitatea și evoluția bolii”, spune medicul cardiolog.
Markeri ai inflamației și neurohormoni
Inflamația joacă un rol semnificativ în patogeneza bolilor cardiovasculare. Evaluarea markerilor inflamatori poate oferi indicii despre starea inflamatorie generală a organismului.
- Proteina C reactivă (CRP) ultrasensibilă: Nivelurile crescute de CRP sunt asociate cu un risc crescut de evenimente cardiovasculare și pot ghida strategii preventive.
- Neurohormonii: Aceștia includ aldosteronul și renina, ale căror niveluri pot fi crescute în hipertensiunea arterială secundară, oferind informații despre etiologia hipertensiunii și ghidând tratamentul specific.
Testele genetice: identificarea riscurilor specific
În anumite situații, testele genetice pot juca un rol esențial în identificarea riscurilor specifice pentru boli cardiovasculare.
„Aceste teste sunt indicate în contexte atent selecționate, cum ar fi: istoric familial de boli cardiovasculare precoce: Identificarea mutațiilor genetice care predispun la aceste afecțiuni poate ajuta la adoptarea unor măsuri preventive timpurii. Bolile cardiace ereditare cum ar fi cardiomiopatiile sau sindroamele aritmice, unde testarea genetică poate oferi informații esențiale pentru managementul pacienților și al rudelor acestora”, explică dr. Oana Neagoe.
Analizele de sânge trebuie completate de investigații
Trebuie să știm că rezultatele analizelor nu înseamnă că avem neapărat o boală cardiovasculară. Valorile crescute sau scăzute pot să ridice suspiciuni medicului legat de o anumită afecțiune, însă diagnosticul de certitudine se pune pe baza corelării analizelor cu investigațiile specifice. În urma rezultatelor testelor sanguine, medicul cardiolog va efectua și alte investigații pentru a stabili cu exactitate cauza și boala de bază.
„Totodată, aceste teste trebuie să fie corelate cu datele clinice ale pacientului. O simplă valoare pozitivă a unui test sanguin nu este suficientă pentru stabilirea unui diagnostic, ci trebuie interpretată adecvat la fiecare caz. În funcție de rezultatele obținute, în corelație cu semnele și simptomele pacientului, mai poate fi necesară realizarea unor teste suplimentare precum: monitorizarea Holter ECG sau TA (n.r. tensiune arterială), teste de efort, investigații imagistice minim invazive sau neinvazive (radiografie, cateterism cardiac, tomografie CT, RMN, studiu electrofiziologic intracardiac etc.)”, declară dr. Oana Neagoe, medic specialist cardiolog la Centrul Medical Prima Clinic.