Sărbătorile de Paște sunt un moment de bucurie și reuniune, dar pot aduce și provocări pentru sistemul digestiv, în special sub forma balonării. Balonarea este o senzație de umflare sau de plenitudine în abdomen, care poate fi neplăcută și inconfortabilă. Multe dintre tradițiile culinare de Paște pot contribui la această condiție, deci este util să știm ce alimente și combinații alimentare ar trebui evitate sau consumate cu moderație pentru a menține confortul digestiv.

Dacă ne dorim să nu avem „surprize neplăcute” de sărbători, atunci ar trebui să evităm alimentele care ne fac rău. Mesele tradiționale de Paște adesea includ preparate bogate în grăsimi, cum ar fi mielul, cozonacul și diverse prăjituri. Alimentele grase sunt digerate mai greu, ceea ce poate încetini procesul digestiv și poate provoca balonare.
„Alimentele care predispun cel mai frecvent la meteorism abdominal sunt: varza, conopida, ceapa, usturoiul, fasolea, mazărea, fresh-urile, fructele consumate ca atare (pere, mere, caise, prune), lactatele, băuturile carbogazoase, consumul alimentelor mult prea procesate, picante, excesul de zaharuri și grăsimi. Legumele cum ar fi broccoli, varza și conopida sunt sănătoase, dar conțin rafinoză, un tip de zahăr care poate fi dificil de descompus în timpul digestiei. Acest lucru poate produce gaze și balonare.”, spune dr. Cristina Leoveanu, medic specialist medicină internă la Centrul Medical Prima Clinic.
Sarea este adesea folosită în cantități mari în preparatele tradiționale de sărbătoare. Consumul excesiv de sodiu poate cauza retenție de apă și balonare.
Sfaturi pentru a preveni balonarea
Deși tentațiile culinare sunt numeroase în timpul sărbătorilor de Paște, gestionarea inteligentă a meniului poate ajuta la prevenirea balonării și la menținerea confortului digestiv. Alegând cu înțelepciune alimentele și fiind conștient de modul în care combinațiile alimentare pot afecta digestia, vă puteți bucura de sărbătoare fără disconfortul neplăcut al balonării..
„În primul rând, este important să avem trei mese principale, la ore regulate, și două gustări. Trebuie să luăm masa liniștiți, relaxați, să mestecăm alimentele încet, cu gura închisă, fără a face și alte activități, cum ar fi privitul la televizor. În al doilea rând, e bine să optăm pentru apa plată sau ceai și să ne ferim de consumul băuturilor carbogazoase. Trebuie evitate alimentele de tip fast-food și să încercăm să respectăm câteva principii alimentare. Dacă suferim de anumite intoleranțe, atunci trebuie să reducem consumul acestora și să tratăm afecțiunile declanșatoare”, explică medicul.
Ce alimente putem consuma?
Consumul de carne grea cu garnituri bogate în carbohidrați (de exemplu, miel cu cartofi prăjiți) poate suprasolicita sistemul digestiv, deoarece proteinele și carbohidrații necesită enzime diferite pentru digestie.
„De asemenea, printre alimentele pe care le putem consuma ca să prevenim balonarea și acumularea în exces a gazelor intestinale se numără: carnea slabă de pui (fără piele), pește, curcan sau vită, preparată prin fierbere, la grătar sau gătită la abur; legumele gătite; fructele în compoturi sau consumate fără coajă; brânzeturile cu un conținut scăzut de grăsimi; ouăle fierte; pâinea prăjită”, precizează dr. Cristina Leoveanu, medic specialist medicină internă la Centrul Medical Prima Clinic.