Știi ce se întâmplă dacă nu ții diabetul sub control? Te trezești cu complicații. Diabetul zaharat poate fi fatal dacă nu este ținut sub control și asta din cauza tumultului de afecțiuni care pot surveni în urma acestuia. Complicațiile cardiovasculare sunt multe și extrem de periculoase pentru pacienți, mai ales dacă nu sunt descoperite din timp și nu sunt tratate. La pacientul cu diabet, colaborarea cu o echipă multidisciplinară de medici este esențială pe tot parcursul vieții. De Ziua Mondială a Diabetului Zaharat, învățăm care sunt cele mai frecvente complicații cardiovasculare și cum le putem preveni.
Care sunt cele mai frecvente complicații cardiovasculare ale diabetului zaharat?
La nivel cardiovascular, pacienții cu diabet pot să sufere, pe parcursul vieții, mai multe complicații, microvasculare sau macrovasculare. Printre acestea, cele mai întâlnite sunt: retinopatia, nefropatia și neuropatia diabetică, precum și cardiopatia ischemică, afectarea cerebrovasculară și arteriopatia diabetică.
„Diabetul determină o serie de complicații la nivelul aparatului cardiovascular prin modificările pe care le produce la nivelul proteinelor care intră în structura vaselor și în structura inimii. Mai exact, vorbim de așa-numitele complicații microvasculare (la nivelul vaselor mici) sau macrovasculare (la nivelul vaselor mari). Complicațiile microvasculare cele mai frecvente sunt: retinopatia diabetică, nefropatia diabetică și neuropatia diabetică. Complicațiile macrovasculare se referă la cardiopatia ischemică, la afectarea cerebrovasculară și la afectarea circulației periferice (arteriopatia diabetică)”, spune dr. Laura Bogdan, medic primar cardiolog la clinica Cardio Help.

Retinopatia, nefropatia și neuropatia diabetică. Cum le recunoaștem?
Una dintre complicațiile microvasculare este retinopatia diabetică. Pacienții se plâng, de obicei, de simptome precum: scăderea acuității vizuale, dureri la nivel ocular, vedere încețoșată. În acest fel, medicul îl va îndruma pe pacient către un consult la medicul oftalmolog. Retinopatia diabetică este o complicație serioasă care poate afecta viața pacientului. De aceea, este important să fie diagnosticată din timp.
„Retinopatia diabetică este diagnosticată printr-un consult la medicul oftalmolog. De obicei, se manifestă prin simptome vizuale: scăderea acuității vizuale, vedere încețoșată, dureri la nivelul globului ocular. În aceste situații, dar și preventiv, pacientul cu diabet este îndrumat către un consult oftalmologic. Retinopatia diabetică trebuie să fie depistată din timp pentru a fi tratate eventualele complicații care pot să apară”, explică medicul cardiolog.
Atunci când vasele de la nivelul nefronului suferă modificări și endoteliul este afectat, apare nefropatia diabetică. Astfel, pacienții experimentează simptome precum: urinarea frecventă în timpul zilei și în timpul nopții, edem la nivelul gambelor, creșterea grăsimilor din sânge (colesterol, trigliceride). În stadiile avansate de boală, pacienții pot avea nevoie de hemodializă, lucru care nu este de dorit.
„Nefropatia diabetică apare prin afectarea vaselor de la nivelul nefronului. În primă fază, aceasta se manifestă prin afectarea endoteliului care permite trecerea albuminei (proteinelor foarte mici) în urină. În timp, poate să apară o poliurie (urinarea frecventă), o nicturie (urinarea în timpul nopții), mărirea de volum a gambelor, pot să crească colesterolul rău și trigliceridele și să provoace o dislipidemie aterogenă. Se poate ajunge chiar în stadiul final care se tratează prin hemodializă, ceea ce este un lucru foarte invalidant pentru pacient”, precizează dr. Laura Bogdan.
Pe de altă parte, neuropatia diabetică este una dintre complicațiile care afectează pacientul pe termen lung, având efecte la nivelul sistemului nervos periferic și autonom. În funcție de tipul afectării – neuropatie periferică sau neuropatie autonomă – pacientul poate prezenta anumite semne și simptome care să îl orienteze pe medic către diagnosticul corect. Prin urmare, este nevoie de analize și investigații amănunțite la medicul neurolog.
„Neuropatia diabetică este o complicație de lungă durată a diabetului. Aceasta afectează sistemul nervos periferic, dar și sistemul nervos autonom. La nivel periferic, manifestările sunt: senzații de arsură și furnicături la nivelul extremităților, pierderea sensibilității pentru cald/rece, pierderea sensibilității dureroase, senzația de amorțeală sau de dificultate în menținerea echilibrului. Neuropatia autonomă se manifestă la nivelul cordului prin creșterea ritmului cardiac (tahicardie sinusală) sau prin hipotensiune ortostatică (scăderea bruscă a tensiunii arteriale la ridicarea pacientului în picioare care poate să ajungă până la sincopă). Se poate manifesta la nivelul aparatului gastrointestinal printr-o gastropareză diabetică cu dureri abdominale. La nivelul aparatului genito-urinar, pacienții acuză incontinență urinară, senzația de micționare urgentă sau micțiuni frecvente, disfuncții sexuale, transpirație anormală care se manifestă în special la extremitatea cefalică, senzația de corp uscat în jumătatea inferioară a corpului prin lipsa transpirației în această zonă, transpirații nocturne la nivelul cefei”, adaugă dr. Laura Bogdan, medic primar cardiolog la Cardio Help.
Complicațiile macrovasculare ale diabetului zaharat
Dacă ne referim la complicațiile macrovasculare care pot să apară la pacienții cu diabet, atunci trebuie să menționăm cardiopatia ishemică. Simptomele includ: durerea în pipet, senzația de oboseală cu scăderea toleranței la efort și chiar lipsa de aer în timpul nopții. Sunt situații în care pacienții pot suferi un infarct fără să aibă simptome specifice și descoperă acest lucru în urma unui consult la medicul cardiolog.
„În ceea ce privesc complicațiile macrovasculare, prin afectarea vaselor coronariene se produce o accelerare a procesului de ateroscleroză. Astfel, poate să apară cardiopatia ischemică, manifestată prin angină pectorală, oboseală, scăderea toleranței la efort, lipsă de aer în timpul nopții. Este important de știut că pacientul cu diabet, care are și afectare a sistemului nervos autonom, poate să facă infarct fără să simtă durere. Acesta este depistat în urma unui control de rutină la nivelul medicului cardiolog”, explică medicul.
Atunci când vasele de sânge de la nivel cerebral sunt afectate, pacientul poate dezvolta probleme neurocognitive sau poate suferi chiar un AVC. În schimb, dacă sunt afectate vasele de sânge de la nivelul picioarelor, pacientul va avea simptome precum: durere în gambă la mers, slăbiciune musculară. De asemenea, ca urmare a afectării circulației, pacienții vor observa că se rănesc ușor și că se vindecă mult mai greu. Depistarea acestor disfuncții se face în urma unor teste și investigații suplimentare.
„La nivel cerebrovascular, prin afectarea vaselor, se poate ajunge la o suferință neurocognitivă sau chiar la accident vascular cerebral acut. La nivel periferic, prin afectarea vaselor membrelor inferioare, pacientul poate să resimtă durere în gambă la mers (dacă nu este afectată sensibilitatea dureroasă) sau o oboseală la nivelul mușchilor (pacientul constată că nu mai poate să parcurgă distanțele așa ușor). Din cauza afectării circulației, pacientul poate să prezinte răni sau o vindecare mai dificilă a bătăturilor, a diferitelor leziuni care apar la nivelul piciorului. Pentru a fi depistate, necesită teste suplimentare, determinarea indicelui gleznă-braț sau examen Doppler vascular pentru depistarea arteriopatiei și administrarea tratamentului adecvat”, adaugă dr. Laura Bogdan.
Prevenirea complicațiilor cardiovasculare la pacienții cu diabet zaharat
Înainte să tratezi, e mai bine să previi. Aceasta este premisa pe care ar trebui să ne bazăm cu toții și nu doar în cazul diabetului zaharat. Prin urmare, trebuie să eliminăm factorii de risc, cum ar fi: sedentarismul, excesul ponderal, alimentația nesănătoasă, fumatul, stresul. Diabetul zaharat este o afecțiune care se poate complica ușor, iar urmările acesteia pot să fie fatale pentru pacient. De aceea, este nevoie de o colaborare strânsă și o echipă multidisciplinară care să vină în ajutorul pacientului cu diabet.
„Pacientul ar trebui să ia măsuri cât mai devreme, chiar și la depistarea unor glicemii crescute (peste 110 mg/dl) care anunță un diabet. De cele mai multe ori, acest pacient nu are doar diabet, ci are și hipertensiune, este și obez, sedentar, fumător. Mai exact, are un cumul de factori de risc. Prin urmare, este foarte important regimul alimentar, sportul, renunțarea la fumat, reducerea greutății corporale (dacă pacientul este supraponderal) și evitarea stresului. În general, pacientul cu diabet este tratat de o echipă multidisciplinară. La un moment dat, el va avea nevoie de control oftalmologic, neurologic, cardiologic, nefrologic și uneori chiar de o evaluare psihologică sau psihiatrică”, conchide dr. Laura Bogdan, medic primar cardiolog la Cardio Help.