Odată cu trecerea timpului, tenul nostru suferă modificări sau, mai exact, îmbătrânește. Este un proces normal, fiziologic și asta pentru că organismul produce mai puțin colagen. După 30 de ani, pielea începe să se lase, își pierde tonocitatea și elasticitatea. Prin urmare, pentru a încetini procesul de îmbătrânire, trebuie să acordăm o atenție mult mai mare îngrijirii pielii feței.
Înaintarea în vârstă „se simte” pe ten. Din cauza scăderii producției de colagen, efectele se văd, în primul rând, la nivelul feței. Apar ridurile fine, pielea nu mai este la fel de strălucitoare și de elastică, pot apărea pete hiperpigmentare și vase de sânge dilatate. Totuși, nu este o regulă ca după 30 de ani să ne confruntăm cu toate aceste probleme. Fiecare om este unic, iar obiceiurile din viața de zi cu zi și atenția pe care fiecare dintre noi o acordăm tenului sunt total diferite. Dacă la unele persoane semnele îmbătrânii sunt mai pronunțate la 30 de ani, la altele pot să nu fie la fel de vizibile.
„Există acest efect de pierdere a tonicității și a suportului de colagen. Asta face ca epidermul să îmbătrânească, încep să apară ridurile superficiale, epidermul își pierde strălucirea, devine prăfuit, șters. Încep să apară și petele mai mult sau mai puțin hiperpigmentate, vasele de sânge dilatate, tegumentul se vede prin transparența lui că devine atrofic. Bineînțeles că depinde și de activitatea pe care fiecare o are în viața de zi cu zi și de ce atenție acordă pielii de la nivelul feței”, precizează dr. Simona Marinoaica, medic primar dermato-venerologie.
„Trebuie să aplicăm creme hidratante care să ne ajute să menținem apa în organism”
După 30 de ani, este important să ne îngrijim mult mai atent pielea de la nivelul feței. Curățarea tenului este un pas esențial pentru că, astfel, eliminăm impurtitățile care blochează porii. Apoi aplicăm o cremă hidratantă pentru a menține fața cât mai luminoasă și sănătoasă. Pe lângă acești pași, se pot aplica seruri și creme cu principii nutritive, care să hrănească și să ajute tenul să se regenereze mai ușor. În perioada verii, e important să folosim și o cremă cu factor de protecție.
„Trebuie să avem o îngrijire atentă a tenului, iar asta presupune, în primul rând, o curățire corespunzătoare a tegumentului, dimineața și seara. Apoi trebuie să aplicăm creme hidratante care să ne ajute să menținem apa în organism, precum și creme cu principii nutritive care să traverseze membrana bazală și să hrănească dermul. De asemenea, este indicat să folosim în fiecare zi o fotoprotecție riguroasă”, explică medicul dermatolog.
Protecție vestimentară când ne expunem la soare
Chiar dacă soarele are efecte benefice pentru organismul uman, trebuie să știm că expunerea prelungită la soare fără protecție ne poate afecta și tenul. Pe lângă crema cu protecție solară, trebuie să folosim și fotoprotecție vestimentară atunci când ne expunem la soare.
„Soarele este cel mai nociv pentru tegument, fiind principalul factor implicat în fotoîmbătrânirea prematură. Deci nu este suficientă numai crema cu SPF, ci este nevoie și de protecție vestimentară, de exemplu o pălărie cu boruri. Nu înseamnă că trebuie să stăm închiși în casă, dar trebuie să fim atenți, să ne protejăm. Aceste măsuri pot să ducă la încetinirea procesului de îmbătrânire”, spune dr. Simona Marinoaica, medic primar dermato-venerologie.