La Școala Gimnazială „Terraveda” din Craiova, elevii învață ca în Occident. Învățătorii și profesorii sunt pregătiți constant în arta de a preda, de a inspira copiii, de a-i ajuta să se descopere, să învețe cu bucurie, sete de cunoaștere și evoluție permamentă. Maria Stuparu este învățătoare la clasa I B, clasa Delfinilor, iar elevii o iubesc. Îi cucerește în fiecare oră, cu fiecare joc, cu fiecare metodă care îi surprinde și le arată că pot mai mult decât cred ei. Răbdătoare, deschisă și creativă, extrem de bine pregătită, Maria transformă orele într-un mediu relaxant, distractiv și educativ pentru cei mici. Când pășești în clasă la ora ei, uiți de timp sau presiune, intri în miracolul cunoașterii și vrei să rămâi acolo. Copiii sunt curajoși, entuziaști, curioși, creativi și dornici să afle ce le-a pregătit pentru astăzi doamna învățătoare.
„Noi trebuie să îi ajutăm și să le oferim contexte în care ei să intre în contact cu propriul corp”
Media10: Ești învățătoare la clasa I. Cum este să fii dascăl pentru copii atât de mici?
Maria Stuparu: Este prima mea generație în calitate de învățător, primul grup de copii cu care lucrez pe termen lung. Îmi place căldura lor, deschiderea care este caracteristică vârstei acesteia, ludicul, dinamismul. Prin ochii mei, transformările care se întâmplă sunt mult mai evidente. Au fost deschiși către tot ceea ce le-am propus atâta timp cât eu le-am prezentat cu blândețe activitatea, am făcut-o atractivă pentru ei și am vizat întreg grupul, o echipă din care fac parte și eu.
Biologic și neuronal, ei încă explorează. La această vârstă este normal să-și exploreze relația cu propriul corp, limitele. Copiii obosesc mai repede la această vârstă, persistența în sarcină nu este foarte mare, la fel și toleranța la frustrare. Toate acestea sunt în dezvoltare, iar asta înseamnă că noi trebuie să îi ajutăm și să le oferim contexte în care ei să intre în contact cu propriul corp, să învețe să și-l regleze, să și-l observe.
Poziția în bancă, ținutul stiloului, felul în care se mișcă sunt lucruri pe care le-am punctat și le punctez în continuare încă din clasa pregătitoare. Ei încă nu au dezvoltate toate aceste aptitudini de care depinde calitatea interacțiunilor lor. Răbdarea, autoreflecția, comunicarea asertivă, toleranța când ceva se întâmplă contrar nevoilor și așteptărilor mele mi se par aspecte importante de cultivat la un copil. La această vârstă, prin joc și joacă, povești, activități de grup se pot dezvolta pe nesimțite astfel de abilități.
Un cadru didactic trebuie să cunoască, mai întâi, etapele psihologice ale copiilor
Media10: Ce te-a orientat către această meserie? Ai avut pe cineva în familie care te-a inspirat?
Maria Stuparu: Am o admirație foarte mare pentru mama, care a educat și a învățat oamenii din jur, oamenii din familie, din comunitate și m-a inspirat să fac asta. La sugestia mamei am ales Liceul Pedagogic, profil vocațional. Am fost deschisă spre această opțiune pentru că am avut un model de învățător. În anii de liceu am avut contact cu mai multe materii ce aveau ca nucleu psihologia. Prin urmare, în clasa a X-a m-am hotărât că vreau să studiez psihologia. Am terminat facultatea la Cluj, timp în care m-am tot orientat spre lucrul cu grupuri de studenți, de elevi. Nu am lăsat la o parte zona educației, doar că am manifestat-o sub forme diverse.
M-am întors la Craiova unde, din nou, am avut mai multe contexte în care am interacționat cu grupuri de copii. Făcând o mică evaluare, mi-am dat seama că opțiunea de a fi învățător, în acest moment, este o oportunitate atât pentru mine, cât și pentru cei cu care intru în contact, de a crește, de a mă dezvolta. De-a lungul timpului, mă tot întrebau prietenii: „Păi dacă ai vrut să te faci învățătoare, atunci de ce ai mai făcut două facultăți, atâtea cursuri în domeniul psihologiei?” Din punctul meu de vedere, asta înseamnă să fii cadru didactic și să oferi calitate. Mai întâi trebuie să cunoști etapele de dezvoltare ale celor cu care intri în contact. Îmi doresc să am o practică influențată atât de stilul meu, de cine sunt, de valori, de vise, de preocupări, cât și de un schelet teoretic.
„Mi se pare mai important ca cei mici să învețe să prioritizeze educația”
Media10: Educația este atuul fiecăruia dintre noi. Cât de important este să avem în vedere acest lucru și să o cultivăm încă de la vârste fragede?
Maria Stuparu: Unul din citatele mele preferate este: „Educația unui copil începe atunci când se nasc părinții lui.” L-am auzit când eram însărcinată și a avut un ecou puternic în mine. Mi-am dat seama că influențez tot ceea ce înseamnă viitor, în special, viitorul familiei mele și al copiilor mei. Influența cea mai mare este adusă de lucrurile care sunt habituate, care sunt repetate, care fac parte din schema noastră internă de bază. Ținând cont de asta, copilăria trebuie să fie prioritizată pentru că atunci se construiesc aceste scheme: despre viață, despre mine, despre lume. Deci să prioritizezi educația la vârste mici mi se pare de căpătâi. Ce mai adaug eu important în acești cinci ani de școală este focusul pe performanța academică. Interesul atât al familiei, cât și al cadrelor didactice pe cât de mult știu copiii, pe cât de corect răspund.
S-ar putea ca după cinci ani de școală primară, în care copilul a mers ca pe sârmă să învețe, să nu fi simțit încă efortul a ceea ce înseamnă învățarea conștientă. Nu ne surprinde că după ce se finalizează învățământul obligatoriu, elevii din această țară aleg să nu continue. Dacă merg la facultate, nu o fac dintr-o motivație, dintr-o iubire, dintr-o dorință de explorare, ci mai mult din necesitatea finalizării unei facultăți. Asta vine din asocierea școlii cu ceva ce „trebuie”. Mai exact, o corvoadă care începe încă din clasa I sau din clasa pregătitoare. Copilul nu are oportunitatea să se exploreze pe el în relație cu ce înseamnă școala, să vadă ce poate să aducă el ca plus valoare în context, de ce e important ca el să facă asta, nu gășete sensul și motivația.
Eu le ofer oportunitatea să se ajute ei unul pe celălalt. Să vadă că sunt valoroși pentru că, într-un anumit moment, au știut să soluționeze ceva, să-și folosească pasiunile. Problemele matematice sunt personalizate. Folosim lucruri în cuvinte cheie, pasiuni ale lor, facem proiecte prin care eu să îi cunosc, dar și ei să se cunoască unul pe celălalt. Făcând tipul acesta de pași, copilul învață că are loc într-un grup, grupul are loc într-un sistem, că e important pentru școală, pentru instituții ceea ce face el. Părerile lor sunt cerute și le dau voie să își pună amprenta în propria muncă: să își personalizeze caietele, să aleagă anumite tematici de interes tocmai din dorința de a găsi plăcută experiența de învățare și să se vadă că are sens ceea ce fac ei. Asta îi ajută să rămână cât mai mult în ideea de a se școlariza continuu.
Metodele noi de predare stârnesc interesul elevilor
Media10: Se vorbește mult despre „educație ca afară”. Cum abordezi tu acest concept la clasă?
Maria Stuparu: Eu sunt acum în formare în anul IV pe psihodramă. Este o metodă de lucru cu grupul și îmi oferă foarte multe instrumente pe care să le folosesc la clasă cu elevii. De exemplu, așezarea pe podea în cerc oferă copilului senzația de egalitate și de ciclicitate. Totodată, îmi oferă mie un fel de hartă a grupului. Pot să aflu foarte multe informații dintr-o simplă așezare.
De asemenea, avem regula răspunsului suspendat. Suntem în cerc și împărtășim ceva. Atunci când unul din ei vorbește, restul ascultă. Trebuie să asculte adevărul vorbitorului, oricare ar fi acela. Nu pot să schimbe adevărul lui, dar pot să împărtășească o altă opinie. Din metoda ESPERE, am luat vorbitul la persoana I (eu) și consider asta foarte sănătos pentru elevi. Nu spunem: „Tu nu te pricepi să explici”, ci „Eu am nevoie să-mi mai explici o dată pentru că eu nu am înțeles”.
Tot din alte experiențe am luat dialogul cu sine. Responsabilul zilei face asta în fiecare dimineață. Noi ne transformăm în oglinzi și reproducem întocmai, corporal și verbal, cum alege responsabilul să spună dialogul. Mai mult, folosesc activități de activare psihomotrică. Facem mișcări care înseamnă ceva. Nu doar ne mișcăm capul stânga – dreapta ca să ne dezmorțim, ci suntem ca o frunză în bătaia vântului. Asociez ceea ce face corpul meu cu anumite imagini pe care ei să le poată vedea mental. E mult mai ușor pentru ei să învețe dacă leg experiența mea de ceva ce s-a mai întâmplat, am văzut sau se întâmplă acum în realitate.
„Îmi place să maschez prin joc și joacă ceea ce este important să facem la clasă”
Media10: Ce activități faci cu elevii tăi? Ce le-ai pregătit astăzi?
Maria Stuparu: În activitatea de astăzi am folosit cardurile asociative PERSONITA. Este un set de carduri cu fețe ale mai multor copilași din întreaga lume, de vârste diferite. I-am rugat să aleagă un singur card, să fie atenți la ceea ce simt și ce trezește în ei acea față, iar apoi să-i scrie un bilet. În clasa I, este foarte important acest exercițiu al scrierii de mână. Încerc să integrez asta în tot felul de activități creative în care ei să nu își dea seama că focusul este, de fapt, pe exersarea scrisului de mână, dar și reamintirea structurii unui bilet.
Îmi place să maschez prin joc și joacă ceea ce este important să facem la clasă. Am observat că e foarte atractiv pentru ei tot ceea ce se vede și e frumos, cum ar fi: pictura, obiectele cromatice, texturile, anumite elemente din natură. Am creat personaje tomnatice din frunze, bețe și am făcut benzi desenate pornind de la ele. La un moment dat, am ieșit în curtea școlii cu ei și i-am rugat să se caute în natură, să-și găsească un eu natural. Copiii au venit cu pietricele, bucățele de lemn, frunze, flori, crenguțe fără frunze și de aici s-au înnăscut tot felul de discuții. Îmi place să-i obișnuiesc să se găsească pe sine în orice, să se conecteze cu ce e în afara lor și să fie atenți la ce se întâmplă în interioriul lor când văd sau aud ceva.
De asemenea, o altă tehnică pe care o integrez în activități este inversiunea de rol. Când apare o nelămurire, eu devin elev, iar elevul devine profesor. Pot să facă inversiune cu un rol intern de-al lor. De exemplu, rolul de profesor pe care îl au și ei. În momentul în care cu elevul pare că nu pot să am o discuție, că are o atitudine opoziționistă, atunci apelez la profesor. E același dialog cu aceeași persoană, însă vorbesc dintr-un alt unghi. Copilul se obișnuiește mental să-și îmbogățească punctul de vedere și astfel am o discuție la un alt nivel.
O activitate pe care am făcut-o cu ei și care mi-a rămas în suflet a fost cu foile de plastifiat. Am pus în interiorul a două coli alte două foi de plastic și le-am plastifiat împreună. S-a format un material transparent, dar mai rigid. Au lucrat în echipă și, pe rând, au fost fie muza, fie artistul. Foaia de plastic era așezată în fața chipului muzei, iar artistul încerca să o reproducă cu markerul pe foaie. Activitatea în sine a fost distractivă pentru ei și calitativă pentru mine. Am putut să adun foarte multe informații, însă explozia de sens a fost dată la final.
I-am întrebat cum s-au simțit, cum a fost pentru ei și au ieșit lucruri extraordinare: „M-am simțit frumoasă când s-a uitat atât de mult timp cineva la mine” sau „Mie mi-ar plăcea să schimb desenul fiindcă simt că nu sunt suficient apreciată, că nu mi s-au scos în evidență trăsăturile”. În urma discuțiilor, au văzut ce nevoi are fiecare. Eu mi-am putut da seama cine trebuie să fie mai mult impulsionat pe partea de încredere în propria persoană.
„Încă din clasa pregătitoare am introdus momente în care ascultăm cum respirăm, facem yoga”
Media10: Probabil sunt și momente în care îi simți că nu sunt atât de atenți sau că nu au chef în acea zi. Cum acționezi?
Maria Stuparu: La un moment dat, am avut o surpriză la clasa pregătitoare. Aveam o activitate la școală și trebuia să stăm împreună patru ore. Le-am spus: „Cinci minuțele faceți ce vreți voi”. Am avut tot felul de reacții în grup. A fost ciudat pentru ei să fie într-o activitate și într-un context în care trebuie să facă ceva și eu să nu le spun nimic, să aleagă ei ce urmează să facă. Am avut copilași pe care asta i-a speriat și au început să plângă. Înțeleg nevoia de a crea un program pentru copil și e de foarte mare ajutor să aibă o coerență, o predictibilitate, să fie într-un context.
Totuși, realitatea aduce și momente în care e important ca tu să iei decizii, în care nu îți spune nimeni ce trebuie să faci. Sunt momente în care te plictisești și e firesc să te cunoști pe tine, să știi ce poți face, de ce ai nevoie. Încă din clasa pregătitoare am introdus tot felul de momente în care de pur și simplu ascultăm cum respirăm, facem yoga, lucru în imaginar. În momentul în care le prezint sau le povestesc ceva, le ridic provocarea de a închide ochii și de a vizualiza imaginile. Asta îi ajută să se obișnuiască să lucreze și în imaginar, să poată face legătura între ceea ce aud și ceea ce se întâmplă în creierul lor.
„Sunt atentă la progresul lor, iar nota nu este exclusiv cea de la evaluare”
Media10: În ce constă evaluarea elevilor? Le dai teste, îi asculți la ore? Cum procedezi?
Maria Stuparu: Evaluarea este una complexă și nu se face printr-o singură modalitate. La partea de note, avem și evaluări scrise. Este important ca măcar la final de modul să existe o evaluare scrisă. De multe ori, le ofer elevilor posibilitatea să creeze ei texte sau probleme matematice. Merg foarte mult pe partea de analogii (corpul uman și corpul plantei), fac trimiteri către casa și familia lor atunci când construiesc o evaluare, folosesc cuvinte cheie. Uneori le dau baremul să se corecteze ei prima dată prin inversiunea de rol (devin profesori). Mai apoi, lucrarea ajunge și la mine, liderul profesorilor, cum zic ei.
Evaluarea se face pe parcursul întregului an prin felul în care argumentează, prin proiecte, prin creațiile pe care le fac. Nu merg doar pe partea de evaluare clasică, încerc să o diversific cât de mult pot. Sunt atentă la progresul lor, iar nota nu este exclusiv cea de la evaluare. Am grijă să le punctez ce anume e de îmbunătățit și ce abilități observ că au deja. În momentul în care văd un material lucrat cu grijă de un elev, calitativ, creativ, îi cer voie să-l arăt în fața tuturor. Când am început să fac asta cu ei în clasa pregătitoare, am observat tot felul de reacții care duceau la conflict și la lipsa învățării, lipsa conectării.
În acest moment se aplaudă între ei, își cer caietul unul de la altul ca să încerce să se inspire. Au înțeles că, în anumite momente, altcineva poate să se priceapă mai bine la un lucru. Dacă suntem ignoranți și ne deranjează că altcineva este mai bun decât noi, atunci nu avem cum să creștem. În schimb, dacă ne uităm cu curiozitate când celălalt e mai bun decât noi, putem să păstrăm ce ni se potrivește din lucrarea sa și să îmbunătățim ceva la noi.
„Tema nu este exclusiv pe reactualizarea a ceea ce am făcut la școală, ci are și o notă personală”
Media10: Un subiect foarte controverat și dezbătut este legat de temele de acasă. Ce părere ai? La clasa I elevii trebuie să facă teme?
Maria Stuparu: În primul rând, e important cum operaționalizăm tema pentru acasă. Ce înseamnă temă pentru acasă? Cum o vede copilul? Ce scop are? În al doilea rând, în ce context este oferită tema? La „Terraveda”, stăm cu ei până la ora 16:00 și, de cele mai multe ori, reușim să finalizăm temele aici. Eu am ales să le dau activități pe care ei să le facă acasă numai în weekend. Încerc să fac temele cât mai atractive, cu cât mai multe provocări. Uneori le las mesaje ascunse, le pun întrebări despre cum le-a fost săptămâna.
Deci tema nu este exclusiv pe reactualizarea a ceea ce am făcut la școală, ci are și o notă personală. Au chiar și provocări pe care le fac împreună cu familia. Nu le dau o cantitate foarte mare de teme care să îi țină tot weekendul în casă. Le fac atractive, iar unii dintre ei îmi spun că așteaptă cu nerăbdare să primească temele de weekend pentru că știu că o să fie ceva atipic.
Din punctul meu de vedere, e important să învețe să-și extindă obiceiul de a lucra pentru ei. Nu doar într-un context, nu doar atunci când e doamna acolo sau colegii, ci și când sunt singuri acasă. Le-am spus și părinților că mă ajută feedback-ul pe care ei mi-l pot oferi după weekend. Răspunsurile le vin mult mai natural în clasă, când sunt colegii, când avem materiale pe pereți. În schimb, când lucrează acasă pot observa cu mai mare acuratețe ce anume este însușit sau unde sunt încă dificultăți.
Un alt motiv pentru care aleg să le dau teme pentru acasă este persistența și continuitatea cu ceea ce am făcut eu. Orele și ceea ce am învățat nu se termină în momentul în care am plecat din școală. De aceea este important să leg ce facem aici de realitatea lui de acasă. Le dau tot felul de provocări. De exemplu, să meargă în camera lor și să caute cuvinte care încep cu litera V. Se uită și găsesc tot felul de lucruri pe care, mai apoi, le aduc sub formă de cuvinte înapoi la școală. Prin urmare, am nevoie de aceste teme și activități de acasă.
