Boala Alzheimer este o afecțiune cu care pacientul trăiește toată viața. Pentru că nu sunt cunoscute cauzele exacte, nu putem vorbi de vindecare. Tratamentul se ia continuu, toată viața, iar suportul familiei este esențial. Care sunt factorii de risc ce pot duce la apariția bolii? Cum se manifestă afecțiunea? Ce investigații sunt necesare pentru depistarea ei? Ce rol are familia și care sunt factorii protectivi? La aceste întrebări ne răspunde dr. Daniel Bîcu, medic primar neurolog în cadrul Ambulatoriului de Specialitate Adulți al Spitalul Clinic Municipal „Filantropia”.
Media10: Ce este boala Alzheimer și cât de frecventă este?
Dr. Daniel Bîcu: Demențele, în care intră și boala Alzheimer, reprezintă un grup de afecțiuni, în mare parte neurodegenerative, caracterizate printr-un declin persistent și permanent al funcției cognitive. Funcțiile cognitive afectate în cadrul demențelor sunt: memoria, capacitatea de învățare, atenția, calculul, gândirea, judecata. Formele degenerative ale demențelor, mai ales Alzheimerul, au o incidență de 10% la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.
În primă fază, simptomele nu sunt identificate prin teste neuropsihologice
Media10: Care sunt stadiile bolii?
Dr. Daniel Bîcu: În primul stadiu, faza preclinică, subiecții observă schimbări din punct de vedere cognitiv. Acestea nu apar sau nu sunt obiectivate prin teste neuropsihologice. Este așa-numita fază în care pacientul știe, dar medicul nu știe. În cea de-a doua fază, pacientul, familia sunt preocupați de manifestările cognitive, de simptomele cognitive evidențiate prin testele neuropsihologice, dar activitățile zilnice nu sunt influențate.
În a treia fază, demența, simptomele cognitive sunt accentuate încât determină interferența cu activitățile zilnice. Între cele trei entități nu există granițe, adică markeri fiabili care să delimiteze aceste stadii. Între faza preclinică și cea cu disfuncție cognitivă ușoară, testele neuropsihologice ies undeva la limită, deci este foarte greu să facem stadializarea.
Factori de risc și factori protectivi
Media10: Care sunt factorii de risc ce pot favoriza apariția bolii?
Dr. Daniel Bîcu: Există o serie de posibili factori de risc ce duc la apariția demențelor, în special a celor de tip vascular. Putem enumera factorii de risc cardiovasculari din bolile cardiovasculare, și anume: hipertensiunea, diabetul, sedentarismul, obezitatea. Aceștia pot fi influențabili mai ales în faza de disfuncție cognitivă ușoară pentru a încetini sau a reduce progresia către demență. Pacientul cu disfuncție cognitivă ușoară are un risc de a dezvolta demență de două ori mai mare decât subiecții de aceeași vârstă fără disfuncție cognitivă ușoară. În plus, consumul excesiv de alcool, tutunul și traumatismele craniene sunt factori care favorizează apariția bolii. Intervine și factorul genetic, mai ales în boala Alzheimer, și sunt teste genetice pentru determinarea acesteia în context familial.
Pe lângă factorii de risc, avem și o serie de factori protectivi. Un nivel educațional ridicat cu activitate intelectuală complexă, bilingvismul, întârzie apariția disfuncției cognitive. De asemenea, un alt factor protectiv îl reprezintă relațiile sociale, integrarea socială a persoanelor de vârstă înaintată. S-a observat un debut mai tardiv al demenței și, totodată, o complianță mult mai bună la tratament.
Simptomatologia pacientului cu demență
Media10: Care sunt manifestările bolii Alzheimer în stadiile incipiente și cum se schimbă pe parcursul evoluției bolii?
Dr. Daniel Bîcu: În faza preclinică, pacientul observă o serie de simptome cognitive (scăderea atenției, a concentrării), dar care nu sunt suficient de importante ca să le evidențiem prin testele neuropsihologice. În disfuncția cognitivă ușoară, aceste simptome sunt percepute de către pacient, de către familie, dar nu sunt suficient să interfere cu activitățile zilnice.
În stadiul de demență, simptomele sunt accentuate și îi afectează activitățile: pacientul prezintă judecată precară cu raționament scăzut, cele mai multe dintre deciziile sale sunt greșite, are dificultăți în a gestiona finanțele (cum ar fi plata facturilor), își pierde simțul temporal (uită data calendaristică, anotimpul), este dezorientat chiar și în spațiile sau locurile cunoscute, întâmpină dificultăți în executarea anumitor lucruri cu instrucțiuni precise.
În ceea ce privește limbajul, conversațiile se realizează cu dificultate, pacientul folosește cuvinte greșite, repetă frecvent aceleași expresii sau povești într-o conversație. De asemenea, rătăcește foarte des obiectele și are dificultăți în a le găsi, prezintă tulburări comportamentale sau comportament neadecvat.
Investigații și analize pentru depistarea bolii
Media10: În ce constă diagnosticul acesteia?
Dr. Daniel Bîcu: Diagnosticul demenței reprezintă un proces complex. Pe parte clinică, se face anamneza pentru a obține date referitoare la debutul manifestărilor și evoluția în timp a bolii. Pentru a avea date comparative, stăm de vorbă atât cu pacientul, cât și cu aparținătorii acestuia.
Apoi se face examenul clinic general, care este foarte important pentru că se pot identifica o serie de afecțiuni care se pot asocia cu demența. Examenul neurologic poate decela o serie de afecțiuni care au în simptomatologie sau în evoluție și demența cum este, de exemplu boala Wilson. Examenul psihiatric poate decela tulburările non-cognitive, și anume: tulburările comportamentale, depresia, apatia, iritabilitatea, elementele psihotice. Testele neuropsihologice sunt obligatorii pentru a cuantifica gradul deficitului cognitiv și aici mă refer la Mini-Mental State Examination scala Montreal Cognitive Assessment, scala pentru depresie și altele.
Pe lângă acestea, avem partea paraclinică, adică analizele de laborator. În primul rând, analizele uzuale sunt obligatorii și de mare importanță pentru că pot pune în evidență anumite boli care se pot asocia cu demența. În al doilea rând, se pot adăuga o serie de analize, markeri specifici pentru bolile infecțioase (HIV, sifilis, Borelioză) și dozări pentru metale grele (mercur, mangan). În plus, se pot face analize și pentru depistarea diverselor substanțe, cum ar fi cocaina, care dă manifestări similare demenței.
Dozare de vitamina B12, dozarea de homocisteină sunt și ele foarte importante. Pe lângă acestea, se poate continua și cu examenul lichidului cefalorahidian, care ne poate ajuta în diagnosticul diferențial etiologic al demențelor. În demența Alzheimer avem modificarea proteinei tau, creșterea acesteia și scăderea peptidului Abeta42.
Examinarea imagistică este, de asemenea, extrem de importantă. Pe de-o parte, exclude diverse afecțiuni care pot asocia demență. Pe de altă parte, rezonanța magnetică nucleară ne ajută în evidențierea modificărilor mai ales la nivelul lobului temporal medial. Atrofia hipocampică, parahipocampică, de amigdală sunt specifice în boala Alzheimer. De primă intenție este tomografia computerizată, însă mai sunt și alte investigații care ne pot ajuta în diagnosticul diferențial etiologic.
„Tratamentul se ia toată viața, chiar și în stadiile medii severe de boală”
Media10: Cum tratăm boala Alzheimer? Putem vorbi de vindecare?
Dr. Daniel Bîcu: Odată pus diagnosticul de demență, trebuie început tratamentul specific. Tratamentul se ia toată viața, chiar și în stadiile medii severe de boală. În situațiile în care este necesară întreruperea acestuia, se poate face trecerea pe altă medicație din aceeași clasă, dar să se reia cât mai repede posibil. Nu putem vorbi de vindecare pentru că nu cunoaștem cauza exactă, dar putem ameliora declinul cognitiv.
Avem o serie de medicamente implicate în neuroplasticitatea sinaptică și neurogeneză. La nivel cerebral, practic, avem depunerea plăcilor de amiloid care distrug sinapsele. Distrugându-se sinapsele, avem o scădere a neurotransmițătorilor și, implicit, moartea neuronală. Astfel, deficitul cognitiv se corelează cu manifestările clinice. De asemenea, pe lângă tratamentul specific trebuie tratate și celelalte simptome non-cognitive, cum ar fi: depresia, apatia, tulburările psihotice, insomnia. În stadiile medii severe, pacientul are nevoie de îngrijire din partea altei persoane sau chiar de o îngrijire specializată.
Trebuie să ne aducem aminte că boala determină simptomele, nu pacientul
Media10: Ce recomandări le faceți pacienților care suferă de boala Alzheimer și ce sfaturi aveți pentru familiile acestora?
Dr. Daniel Bîcu: Este foarte important ca pacienții și familia să recunoască simptomele deficitului cognitiv încă de la început. Dacă subiectul ajunge în stadiul preclinic sau cu disfuncție cognitivă ușoară, putem influența factorii de risc pentru a determina un debut cât mai tardiv al demenței. Totodată, sunt reduse și costurile sociale.
Familia are rol de suport și de îngrijire a pacientului în formele medii severe. Integrarea socială, discuția cu pacientul reprezintă factori protectivi, cel puțin când vorbim de disfuncție cognitivă ușoară, ce determină un debut mai tardiv al demenței și, de asemenea, complianța la tratament. Ceea ce le spun tot timpul familiilor și ce este foarte important de menționat este că atunci când ne aducem aminte de simptomele bolii, ale demenței, trebuie să avem în vedere că boala determină aceste manifestări, nu pacientul.
Note box:
Din punct de vedere epidemiologic, conform Organizației Mondiale a Sănătății, numărul pacienților se ridica la 55 de milioane în 2019. În 2050, este preconizat că numărul acesta se va tripla, ajungând la 140 de milioane. Costurile actuale se ridică undeva la 1,3 trilioane de dolari. În 2030, vor ajunge la 2,8 trilioane de dolari. Demența reprezintă o problemă de sănătate publică ce crește costurile individuale, sociale și, totodată, asistența medicală de specialitate. Acest lucru este cauzat de creșterea speranței de viață și, implicit, a îmbătrânirii populației.
