Diabetul nu te omoară, dar complicațiile lui da. Ce trebuie să știi

Vedere încețoșată, leziuni ale pielii, disfuncții ale rinichilor, atac de cord ori accident vascular – toate sunt complicații ale diabetului zaharat. Diabeticii români suferă de două ori mai multe complicaţii decât media Uniunii Europene. Controalele periodice la medicii specialiști și respectarea indicațiilor medicale, pot schimba această situație.  Diabetul este o afecțiune cu care se poate trăi ani buni, dacă este ținută sub control. Cristina Lăcătușu, medic primar diabet și boli de nutriție, la Centrul Medical CardioMed ne explică care sunt riscurile.

Media10: Neuropatia diabetică este cea mai frecventă complicație a diabetului zaharat, iar statisticile spun că aproape toți pacienții au cel puțin o manifestare neurologică. Cărui fapt se datorează acest lucru și ce măsuri trebuie să întreprindă pacienții pentru a nu ajunge la această complicație?

Dr. Cristina Lăcătușu: Între complicațiile diabetului zaharat, indiferent că vorbim de diabet zaharat tip 1 sau diabet zaharat tip 2, neuropatia diabetică este considerată a fi una dintre complicațiile cele mai frecvente și cea mai precoce după debutul bolii. La pacienții cu diabet zaharat tip 1 se consideră că după 10-15 ani de evoluție a bolii, peste 80 % vor dezvolta neuropatie, în timp ce la pacienții cu diabet zaharat tip 2, poate fi prezentă în foarte multe cazuri chiar din momentul diagnosticului. Din punct de vedere al mecanismului patogenic, la baza apariției neuropatiei diabetice stă o combinație între leziunea neuronală directă, adică consecințele metabolice ale hiperglicemiei cronice, insulinorezistenței, sindromului inflamator subclinic și disfuncția endotelială, mai exact afectare microvasculară. Cei mai puternici predictori sunt durata de evoluție a diabetului zaharat și echilibrul metabolic deficitar. Este important să conștientizăm că diagnosticarea cât mai precoce a diabetului zaharat prin screening activ, echilibrarea metabolică cât mai precoce și de lungă durată, atât prin optimizarea stilului de viată cât și prin terapie medicamentoasa, permit prevenția primara a complicațiilor.

Diabetic foot infection with close-up view of bacteria isolated on white background, 3D illustration

„Educația terapeutică a pacientului cu diabet se face la descoperirea bolii”

Media10: Piciorul diabetic este o consecință a neuropatiei diabetice. Cum îl recunoaștem și cum prevenim leziunile, ulcerațiile ca să nu se ajungă la amputare?

Dr. Cristina Lăcătușu: Ignorarea polineuropatiei diabetice senzitive distale și needucarea suficientă a pacienților cu diabet zaharat pentru recunoașterea simptomelor, dar și pentru îngrijirea picioarelor, poate duce în timp la apariția altor complicații mai complexe. Pacienții cu neuropatie diabetică se prezintă în cadrul clinicilor de diabet sau de chirurgie cu leziuni severe la nivelul membrelor inferioare. Acestea pot avea ca punct de plecare traumatisme termice, adică arsuri, caustic, mecanice, înțepături sau tăieturi, ulcerații pe zonele de presiune. Acestea sunt de multe ori trecute cu vederea de pacienți, deoarece sensibilitatea periferică este afectată global, atât sensibilitatea termică, dureroasa cât și tactilă și in puls, scăderea acuității vizuale în prezența retinopatiei diabetice împiedică frecvent detectarea precoce a leziunilor. Educația terapeutică a pacientului cu diabet se face la descoperirea bolii, apoi anual sau mai frecvent dacă este necesar. Pacienții vor deprinde tehnici de autoîngrijire, mai exact: inspecția zilnica a picioarelor, controlul atent al temperaturii apei, tăierea corecta a unghiilor, încălțăminte adecvată. De asemenea, este important și consultul de specialitate în cazul apariției de ulcerații, vezicule, roșeață, hemoragii.

Media10: Cum putem preveni afectarea oculară odată ce am fost diagnosticat cu diabet?

Dr. Cristina Lăcătușu: Retinopatia diabetică este o complicație microvasculară a diabetului zaharat, care pune în pericol vederea pacientului, reprezintă cea mai frecventă cauză de cecitate în rândul adulților cu vârste între 20 și 74 ani. Prevalența acesteia este strâns legată de vechimea diabetului și controlul glicemic. Deoarece retinopatia diabetică poate evolua o perioadă fără acuze subiective, este necesar un control oftalmologic regulat, examinarea fundului de ochi, chiar dacă nu se observă o scădere a acuității vizuale. Pacienții sunt informați încă de la diagnosticul diabetului zaharat despre importanța respectării datelor de screening pentru retinopatie, aceasta putând fi prevenită sau întârziată dacă există un bun control glicemic și tensional.

„Boala cronică renală reprezintă una din complicațiile majore ale diabetului zaharat”

Media10: Alta complicație a diabetului este nefropatia – afecțiunea rinichilor. Nivelul ridicat de zahar din sânge solicită în exces rinichii, până ajung la suprasolicitare. Ce le recomandați pacienților pentru buna funcționare a rinichilor?

Dr. Cristina Lăcătușu: Boala cronică renală reprezintă una din complicațiile majore ale diabetului zaharat, cu o prevalență de aproximativ 25 %, fiind definită prin prezența pe o perioada de peste 3 luni a excreției urinare de albumină, reducerea ratei de filtrare glomerulare < 60 ml/min/1,73mp sau prezența altor anomalii structurale, respectiv funcționale renale. Investigații necesare pentru depistarea precoce a bolii cornice de rinichi sunt: uree, creatinina, acid uric, ionograma, albuminuria, RAC, e RFG, sumar urina. Optimizarea sitului de viată, intervenția medical- nutrițională, controlul valorilor tensiuni arteriale, reducerea aportului de proteine și un control cât mai bun al glicemiei reprezintă principalele elemente care trebuie luate în calcul în prevenția și limitarea evoluției bolii cronice renale.

„Prezența diabetului zaharat se asociază cu un risc dublu de deces de cauză cardiovasculară”

Media10: Pacienții cu diabet zaharat sunt mai predispuși la afectare cardiacă și accident vascular cerebral? Ce investigații ar trebui sa facă pentru a le depista la timp?

See Also

Dr. Cristina Lăcătușu: Asocierea dintre diabet zaharat și boala cardiovasculară ateroserotica este cunoscută de o lungă perioadă de timp. Prezența diabetului zaharat se asociază cu un risc dublu de boală coronariană, accident vascular cerebral și deces de cauză cardiovasculară. Pe lângă anamneză și examen clinic complet al persoanei cu diabet, următoarele investigații pot oferi informații suplimentare: ECG, ecocardiografie, test de efort, ecografie de stres, examinare doppler a arterelor carotide, angiografia coronariana, investigație ce poate depista numărul, localizarea și severitatea atenozelor coronariene ateromatoase.

„La nivel global, la fiecare 8 secunde o persoana decedează din cauza diabetului și a complicațiilor sale”

Media10: Diabetul mărește șansele unui atac de cord. La ce trebuie sa fie atenți pacienții ca să nu ajungă la insuficiența cardiacă? Cum putem prevenii afectarea inimii în diabet?

Dr. Cristina Lăcătușu: Prevenția bolii cardiovasculare la persoanele cu diabet include următoarele măsuri: optimizarea stilului de viată prin reducerea aportului caloric, în vederea normalizării greutății corporale, reducerea aportului de sare, activitate fizică moderat- intensă 150 min pe săptămână, obligatoriu oprirea fumatului; menținerea hemoglobinei glicolizată în țintă; evitarea hipoglicemiilor; tratament antihipertensiv; controlul profilului lipidic; tratament antiagregant. Noile posibilități terapeutice nu doar ameliorează profilul glicemic, ci reduc riscul cardiovascular și cresc chiar și speranța de viată.

Media10: Care sunt metodele prin care putem preveni diabetul și să amânam cât mai mult complicațiile acestuia?

Dr. Cristina Lăcătușu: Diabetul zaharat este un ,,ucigaș tăcut”, la nivel global la fiecare 8 secunde o persoana decedează din cauza diabetului și a complicațiilor sale. Intervenții asupra stilului de viată- scădere ponderala, mese reduse caloric, activitate fizica regulata 150 min pe săptămână, eliminarea/limitarea zahărului și a glucidelor rafinate din alimentație, reducerea dimensiunilor porțiilor, scăderea aportului de alimente procesate, creșterea aportului de fibre alimentare 14 gr la 1000 kcal, optimizarea nivelurilor de vitamina D, menținerea stării de nefumător, evitarea consumului de alcool, igiena somnului, controale medicale periodice, toate au impact favorabil asupra progresiei diabetului zaharat.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COPYRIGHT 2021 Creat de WEB GRYG DESIGN. Toate drepturile rezervate.

Scroll To Top