EVALUARE NAȚIONALĂ. Peste 3.600 de elevi din Dolj susțin examenul

Pentru susținerea examenului de Evaluare Națională 2021, în județul Dolj s-au înscris 3695 absolvenți ai clasei a VIII-a, din care 2252 în mediul urban și 1443 în mediul rural, conform situației centralizate și transmise Ministerului Educației.3694 de candidați sunt din serie curentă și 1 candidat este din serie anterioară.

Examenul începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 24 iunie, se desfășoară proba la Matematică.

Probele pentru examenul de Evaluare  Națională încep la ora 9:00. Accesul candidaţilor în sălile de examen va fi permis începând cu ora 8,00 până la ora 8,30. Candidaţii vor primi subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare, dacă este cazul. Broşura se va preda la finalul probei. Întrucât conţine subiectele şi rezolvările acestora, nu rămâne în posesia candidaţilor. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore.

În județul Dolj, examenul de Evaluare Națională se desfășoară în 116 de centre de examen.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Rezultatele finale vor fi afișate duminică, 04 iulie. Comunicarea rezultatelor obţinute la examen se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

See Also

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Probele sunt monitorizate audio-video

Organizarea accesului în unitatea de învăţământ se face prin stabilirea circuitelor funcţionale prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure „trasee prestabilite” de intrare, de deplasare în interiorul unităţii de învăţământ şi de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanţe corespunzătoare între persoane. În incinta centrului de examen se va purta masca de protecție.

„Le dorim tuturor elevilor participanți la acest examen să aibă încredere în forțele proprii, să se concentreze pe citirea cu atenție a subiectelor și pe rezolvarea lor, să treacă cu bine peste emoțiile firești și să aibă succes la primul examen important din viața lor!” – Inspector Școlar General, prof. Alexandru Gîdăr.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COPYRIGHT 2021 Creat de WEB GRYG DESIGN. Toate drepturile rezervate.

Scroll To Top