INFERTILITATE. Investigații necesare și soluții de tratament-dr. Sidonia Vrabie, ginecolog

Infertilitatea este o problemă de care se lovesc tot mai multe cupluri.  În România din ce în ce mai multe persoane sunt nevoite să apeleze la tehnicile de fertilizare in vitro sau de inseminare artificială. Atunci când un cuplu nu reușește să aibă un copil este bine să apeleze la un medic ginecolog și mai apoi la un medic urolog, atunci când cauza este masculină. Specialiștii vă pot ajuta să descoperiți cauza infertilității, dar și soluțiile.

Ce modalități de tratament există? Cum trebuie abordată problema? Cât de importantă este relația deschisă și comunicarea medic-pacient/cuplu? De ce investigații este nevoie?

Aflăm de la dr. Sidonia Vrabie, medic primar obstetrică-ginecologie, într-un interviu acordat Media10.

 

Media10: A crescut numărul de cazuri de infertilitate?

Dr. Sidonia Vrabie: Da, numărul cazurilor a crescut, însă este posibil ca și acum 50 de ani rata de infertilitate la femeile cu vârsta între 20 și 30 de ani să fi fost aceeași. Ceea ce a schimbat cifrele este vârsta maternă. Cu cât pacienta avansează în vârstă, cu atât rezerva ovariană scade, riscul de sarcini afectate, de eșecuri și afectarea fertilității este progresivă. Se consideră că infertilitatea afectează 1 din 6 cupluri care doresc să conceapă pe cale naturală o sarcină. Organizația Națională  a Sănătății consideră și definește infertilitatea ca eșecul de a obține o sarcină în timp de un an, la pacientele de sub 35 de ani, un an de contact sexual neprotejat, sau timp de 6 luni la pacientele peste 35 de ani. Vârsta maternă este foarte importantă și influențează ușor rata de succes în ceea ce privește obținerea unei sarcini pe cale naturală. Mereu încercăm să conștientizăm pacientele despre importanța prezenței la medicul ginecolog atunci când încep semnele de întrebare. Cu atât mai mult, femeia modernă și-a schimbat prioritățile, cariera a devenit prioritară, consolidarea ei, iar întemeierea familiei a căzut pe plan secundar.

„Este nevoie de investigații la ambii parteneri”

Media10: Care sunt cauzele infertilității?

Dr. Sidonia Vrabie: Întotdeauna noi investigăm infertilitatea în cuplu. Este nevoie de investigații la ambii parteneri. Există cauze nespecifice, oarecum colaterale dar care acționează direct și influențează fertilitatea de tipul afecțiunilor genetice, afecțiunilor endocrine, a condițiilor de mediu în care trăiește pacienta, dar există și cauze directe ce țin atât de patologia ovariană, patologia tubară, patologia uterină sau în ceea ce privește afectarea funcției și morfologiei masculine.

VIDEO

„Studiile confirmă ca și primă cauză de infertilitate afectarea ovulație”

Media10: Cum se stabilește diagnosticul de infertilitate, de ce investigații este nevoie ?

Dr. Sidonia Vrabie: Este un întreg algoritm. Primul pas în acest algoritm este o anamneză minuțioasă a ambilor parteneri. În ceea ce privește femeia, trebuie stabilit patternul menstrual, trebuie vorbit despre antecedentele ei obstetricale, dacă este o infertilitate primară sau secundară, în ideea că pacienta a eșuat per prima în a obține o sarcină sau are un istoric de sarcini, de feți născuți vii, apoi s-a instalat infertilitatea. De asemenea, este important să știm dacă există anumite patologii deja diagnosticate, tratate sau nu, și de acolo să pornim în continuare cu investigarea diverselor patologii ale tractului genital. Studiile confirmă ca și primă cauză de infertilitate afectarea ovulației, fie prin prezența ovarului micropolichistic, fie prin instalarea unei endometrioze sau altor tulburări care influențează profund funcția ovariană. Pe locul doi ar fi patologia tubară și endometrioza. Prin urmare, oricare dintre aceste cauze, sunt investigate de la dozări hormonale ce trebuie recoltate în anumite zile ale ciclului menstrual, prin investigații imagistice, endoscopice, și așa mai departe. Patologia tubară este foarte frecventă din păcate. Există multiple infecții pe care poate pacienta le contactează și pe care nu le conștientizează, iar acestea în timp duc la afectarea structurii, traiectului ambelor trompe uterine, și cu obstrucția acestora, ceea ce duce la eșecul în concepție, iar pentru evaluarea patologiei tubare putem folosi fie investigații radiologice, histerosalpingografia sau există investigații ce pot fi obținute ecografic, pe ecografe de ultimă generație, sonohisterosalpingografia. Ambele merg pe același principiu; este folosită o substanță de contrast care este injectată în tractul genital, și astfel se poate evidenția dacă această substanță de contrast permeabilizează și se evacuează periovarian și se poate verifica permeabilitatea tubară.

Spermograma, cea mai importantă investigație pentru infertilitatea masculină

Media10: Când și de ce ar trebui partenerul implicat în acest bilanț de investigații?

Dr. Sidonia Vrabie: Infertilitatea poate să fie de cauză feminină sau masculină. De aceea, este foarte important să conștientizăm cuplul că ambii parteneri trebuie investigați . În ceea ce privește bărbatul, cea mai importantă metodă de diagnostic este efectuarea unei spermograme. Dacă apar modificări ale acesteia în ceea ce privește morfologia, motilitatea ei sau numărul spermatozoizilor, pacientul este îndrumat către medicul urolog care preia cazul și îl investighează și tratează ca atare.

În România sunt disponibile aceleași soluții de tratament ca în Occident

Media10: Ce soluții există în acest moment în România, pentru tratarea infertilității?

Dr. Sidonia Vrabie: În România, cred că există acum aceleași soluții care au fost dezvoltate și în occident. Bineînțeles că acestea sunt orientate în funcție de patologia implicată în această infertilitate și o putem lua gradual, în funcție de ceea ce se întâmplă și în funcție de ce este necesar a se rezolva. În cazul în care cauza infertilității este absența ovulației este necesar să inducem ovulația fie prin monoterapii, fie prin terapii de mai lungă durată. Avem o foarte bună colaborare cu medicii din centrele de reproducere umană asistată, iar atunci când toate metodele acestea de diagnostic și tratament eșuează, putem orienta pacienta către centrele de fertilizare in vitro, unde aceasta poate aplica fie pentru inseminare artificială, fie pentru diverse tehnici în funcție de gravitatea și de parametrii ce sunt afectați. Pentru patologia tubară, pentru endometrioză care este o boală amplă ca și manifestare și care declanșează un sindrom algic-pelvin, rezultă o afectare atât organică, cât și la nivel celular, eliberând ovocite de proastă calitate, un embrion care poate eșua în nidație și de asemenea afectează ireversibil trompele. De aceea, laparoscopia, care este o intervenție chirurgicală minim invazivă, este adesea folosită atât pentru rezolvarea sau ameliorarea acțiunii acestei boli, cât și în rezolvarea patologiei tubare. Atunci când vorbim despre obstrucție tubară, fie unilaterală, fie bilaterală, este nevoie de această investigație, de această intervenție chirurgicală care are atât scop diagnostic, cât și terapeutic, prin care se încearcă atât repermeabilizarea tubară .În cazurile în care degradarea este mult mai profundă și ireversibilă, se practică ablația trompelor, salpingectomie bilaterală, cu îndrumarea pacientei către centrele de fertilizare in vitro.

See Also

Media10: Care a fost cazul care v-a adus cea mai mare bucurie, atunci când după ani de diagnostice, tratament și încercări, cuplul a avut un copil?

Dr. Sidonia Vrabie: Într-adevăr am pus umărul în foarte multe cazuri de infertilitate. Multe dintre ele s-au finalizat fericit, prin colaborarea cu centrele de fertilizare in vitro și obținerea de feți vii prin acele metode. Există și cazuri cu un impact emoțional mai mare și asupra noastră, a medicilor, pentru că suntem implicați și emoțional, nu numai profesional, în fiecare caz în parte. Este un caz cu un happy-end recent al unei paciente cu un istoric obstetrical, are doi copii născuți prin operație cezariană, dar din păcate unul dintre ei a decedat la mai mulți ani după naștere datorită instalării unei neoplazii. Din acel moment pacienta a eșuat în a obține o altă sarcină și a urmat un lung șir de avorturi spontane de cauză genetică, infertilitate, lipsa ovulației, și prin urmare a concepției . A fost o întreagă luptă, însă în cele din urmă a obținut o fetiță în urma unei concepții naturale, perfectă pentru mămica respectivă, și a fost așa o mulțumire pentru noi toți.

Rolul psihologului este important

Media10: Cât de important este rolul psihologului în acest protocol?

Dr. Sidonia Vrabie: Atunci când pacientele eșuează în a obține o sarcină, în special femeia modernă, își dorește să fie totul planificat și să obțină o sarcină în momentul în care și-l dorește. Dacă nu reușește, apar tensiuni în cuplu, apare sentimentul de vinovăție, asta din ce am observat noi din anamneza pacientei. De asemenea, pacientele evită contactul cu prietenii, familia extinsă pentru a evita întrebările, și atunci cerem ajutorul psihologului deoarece prin natura specialității lui reușește să reconfigureze altfel prioritățile. Mai este un moment în care avem nevoie de ajutorul psihologului, acela când i se descrie pacientei algoritmul și tot ceea ce va urma ca investigație, ceea ce poate implica și investigații mai dureroase, inconfortabile, poate costisitoare. Psihologul va reuși să o facă să își dorească sa treacă prin tot acest proces, și să se concentreze pe rezultatul final acela care și-l dorește.

10% din cazurile de infertilitate nu pot fi elucidate

Media10: Există și cazuri de infertilitate care nu pot fi elucidate? Ce pot înțelege cuplurile din acest lucru?

Dr. Sidonia Vrabie: Din păcate, există. Este foarte frustrantă această situație și pentru noi și pentru pacientă. Pacientei i se pare poate incredibil , „Cum să nu știi ce am dacă de asta am venit la medic?”. Se consideră chiar un procent de 10% din cazurile de infertilitate ca fiind de cauză neprecizată. Este oarecum un diagnostic de excludere. Îl folosim atunci când am efectuat toate investigațiile pentru ambii parteneri și teoretic ei sunt perfecți și au ieșit toate analizele în limite normale, cu trompe permeabile, cu ovulație prezentă, cu spermograma bună. Această triadă este absolut obligatorie pentru a obține o sarcină, dar totuși eșecul se păstrează și perpetuează. Au fost momente când laparoscopia a reușit să descifreze o parte dintre aceste cazuri, deoarece în timpul acestei operații se pot vizualiza intim toate structurile implicate în sindromul aderențial ce nu poate fi evidențiat ecografic și s-au rezolvat o parte din cazuri. Cu toate acestea, o mare parte dintre aceste cazuri ajung în centrele de infertilitate, și obțin o sarcină prin tehnici de reproducere umană asistată.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COPYRIGHT 2021 Creat de WEB GRYG DESIGN. Toate drepturile rezervate.

Scroll To Top