Alexandra Preda, manager spitalul MaDonna Maria Craiova, premiu pentru Excelență în Management

Există management DE10 și în sistemul medical. Un exemplu vine chiar din Craiova unde Alexandra Preda, o tânără frumoasă, ambițioasă și bine pregătită a reușit să facă din spitalul pe care îl conduce un brand la nivel național, în domeniul sanitar. În spatele reușitei se află ani de munca și dedicare. Alexandra Preda este absolventă a Universității din București, Facultatea de Administrarea Afacerilor și masterandă a Academiei de Studii Economice București.

A început cariera în antreprenoriat la 22 de ani, atunci când a intrat prima dată pe piața de business medical. De 10 ani conduce Spitalul MaDonna Maria Craiova, prima maternitate privată deschisă în Oltenia. Alături de o echipa medicală de profesioniști, pe care a știut să îi adune în jurul său, Alexandra a reușit ca astăzi MaDonna Maria să fie singurul spital privat de obstetrică-ginecologie, din Sud-Vestul țării clasificat și acreditat de Ministerul Sănătății și Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). De curând, munca ei a fost recunoscută și încununată cu PREMIU DE EXCELENȚĂ ÎN MANAGEMENT oferit în cadrul Galei I SUCCESS. Cum poți să reușești să faci management de performanță în sistemul medical?

Media10: Aceste zile ați primit premiul de excelență în management. Nu faceți orice tip de management, ci unul greu, sensibil aș spune, management medical. Cum ați început acest drum și care este secretul reușitei?

Alexandra Preda: Niciodată nu mi-a plăcut să aleg calea ușoară în viață.  Am avut-o și o am exemplu pe mama mea, o femeie dârza și extrem de ambițioasă care mi-a insuflat niște valori solide de-a lungul timpului și o educație pentru care îi mulțumesc nespus. Mare parte din omul care sunt azi i se datorează ei. Cât despre premiul primit, este unul care mă onorează și mă motivează să continui în drumul meu. Regulile în management sunt aceleași și ele sunt aplicabile indiferent de domeniul în care decizi să activezi. Este exact domeniul pentru care m-am pregătit, Managementul Afacerilor, dar nu pot să neg faptul că a fost un real ajutor pentru mine experiență de acum mai bine de 12 ani când am început prima afacere în domeniul medical. Acesta a fost primul pas care m-a ajutat să încep să cunosc sistemul.

„Noi am dat tonul și implicit a trebuit să țintim un standard extrem de înalt”

Media10: Spitalul MaDonna Maria este astăzi un brand în lumea medicală. Care au fost cele mai mari provocări de care v-ați lovit în crearea acestui brand și cum ați reușit să găsiți mereu soluțiile favorabile?

Alexandra Preda: Spitalul MaDonna Maria împlinește în curând 10 ani de la înființare. Parcă au trecut într-o clipă. Cele mai mari provocări au fost cu siguranță date de mentalitatea din zona, dar și de perfecționismul meu. Este greu să te lupți  cu mentalitatea oamenilor. Noi, cei de la MaDonna Maria am făcut efectiv o muncă de pionierat în 2011, fiind prima maternitate privată deschisă în Craiova, dar care avea să deservească întreagă zonă a Olteniei. Noi am dat tonul și implicit a trebuit să țintim un standard extrem de înalt pe care să-l și menținem, ba mai mult, să-l îmbunătățim mereu. Apoi, în anul 2013, cu mare dăruire din partea întregii echipe, dar și cu sprijin din partea tuturor pacientelor din județele limitrofe Doljului, care s-au îndreptat cu toată încrederea în număr foarte mare către noi și cu multe cazuri rezolvate cu brio, am reușit să ne autodepășim și să ne înscriem în Registrul Unic al Spitalelor din România. Astfel, am trecut la un alt nivel, de la o simplă maternitate cu ambulatoriul integrat am căpătat statut de SPITAL. Odată cu această titulatură și gradul de responsabilitate a fost mult maximizat. Aici vine perfecționismul meu: mereu îmi doresc mai mult și mai bine! De atunci, am obținut nenumărate noi recunoașteri din partea Ministerului Sănătății și autorităților competente: de la Clasificarea Secțiilor de Terapie- Intensivă Adulți și Nou-Născuți, la Clasificarea structurii de maternitate, apoi obținerea celui mai înalt grad de încredere acordat în România de către ANMCS – Autoritatea Națională De Managementul Calității în Sănătate, respectiv gradul II și multe altele.

Ultima izbândă am avut-o în luna decembrie a anului trecut când am modificat structura spitalului la Ministerul Sănătății, astfel, Spitalul MaDonna Maria a devenit prima unitate spitalicească privată din întreg sud-vestul țării, care poate oferi un nou tip de serviciu medical, aspect despre care îmi doresc să vorbim pe larg într-un interviu ulterior pentru că este ceva cu adevărat spectaculos și salvator de vieți și reprezintă o mare reușită pentru noi.

„Un manager bun este un om care recunoaște problemele”

Media10: Ce înseamnă un manager bun în sistemul medical din punctul dumneavoastră de vedere?

Alexandra Preda: Așa cum spuneați și dumneavoastră, este un domeniu extrem de sensibil, mereu trebuie să fii dispus la sacrificii și să fii efectiv în stare de alertă 24/24, la dispoziția echipei și a pacienților. Un manager bun este un om care recunoaște problemele și care nu se sfiește să ia măsuri imediate. În cazul ideal, chiar să știi să previzionezi eventualele probleme în funcție de climatul medical, social și economic și iată de un an încoace și în funcție și de climatul mondial. La fel de important este să fii un tot unitar cu oamenii din echipa. Datoria mea este să le pun la dispoziție tot concursul favorabil de împrejurări, pentru ca ei să-și poate desfășura în deplină siguranță activitatea. Cum fac asta și de ce pârghii mă folosesc, rămâne la latitudinea mea.

Media10: Un spital privat trebuie să producă bani, pentru a rezista pe piață, a plăti salariile echipei medicale, dar și pentru achiziționarea de aparatură de top, dar în același timp să pună pacientul pe primul loc. Cum reușiți să mențineți o balanță corectă pentru ambele părți?

Alexandra Preda: În zece ani, echipa noastră s-a mărit considerabil, dar nucleul a rămas același. O balanță corectă e dată de una dintre regulile fundamentale în afaceri: uneori, ca să câștigi, trebuie să și pierzi. Nu totul se poate cuantifica doar din punct de vedere financiar, pentru că sunt momente în care trebuie să iei decizii mai presus de aceste aspecte. Și aici ajungem din nou la pârghii, la instinct.

Media10: Cum arată o zi din viața dvs. la spital?

Alexandra Preda: O zi la spital este o zi în care poate că știu când ajung, dar aproape niciodată nu știu la ce ora voi reuși să plec. Este multă adrenalină în anumite zile, unele dintre ele extrem de aglomerate pentru mine, altele  mai puțin. Iubesc ceea ce fac, oricât de obosită aș fi uneori. Mereu mă gândesc că există un scop mai înalt și chiar există, pentru că doar printr-un medicament comandat în timp util de la depozite din Austria sau Germania cu care avem contracte de furnizare, poți efectiv să schimbi destine. Sunt extrem de recunoscătoare pentru că activez într-un mediu pozitiv, optimist, în care văd momente de fericire pură care mă încarcă spiritual.

„Să tratezi fiecare pacient așa cum tu însuți ai vrea să fii tratat”

Media10: Care sunt principiile după care lucrați și pe care le-ați insuflat și echipei?

Alexandra Preda: Este foarte simplu: doar împreună suntem mai puternici. Pentru mine, fiecare persoană din organizația noastră are o importanță la fel de mare. Unii fără alții, nu putem reuși. Pe același loc ar fi și să tratezi fiecare pacient așa cum tu însuți ai vrea să fii tratat, pentru că fiecare dintre noi am beneficiat direct sau indirect de serviciile Spitalului MaDonna Maria, așadar cunoaștem foarte bine și postura de pacient aici.

See Also

Media10: Un manager bun este și acela care se înconjoară de o echipă de profesioniști. Este o mare provocare să aduci lângă tine oamenii potriviți. Cum ați reușit?

Alexandra Preda: Oamenii se aleg și cred că nu întâmplător noi, cei de aici de la Spitalul MaDonna Maria, suntem împreună. Spune-mi pe cine ai aproape că să-ți spun cine ești. Ne comportăm ca o familie, avem mare încredere unii în alții și știm că ne putem baza oricând unul pe altul. Supra-pregătirea și supra-specializările lor vin ca bonus.

Media10: Știu că de multe ori sunteți sufocată de birocrația din sistem. Cum reușiți să faceți față și să rezolvați problemele legate de legislație?

Alexandra Preda: Într-adevăr, aici sistemul are multe hibe, dar mă ajută foarte mult curiozitatea nativă pe care o am. De fiecare document m-am ocupat personal încă de la început. Citesc multă legislație și încerc să scot cei mai buni timpi din toate avizele, pentru că timpul,  în domeniul medical, înseamnă vieți omenești.

 „Îmi place foarte mult să citesc”

Media10: Pe lângă performanța în management, acasă aveți o familie frumoasă. Cum reușiți să păstrați echilibrul între cele două?

Alexandra Preda: Echilibrul între familie și profesie este dat de echilibrul intrinsec. Eu nu pot fi doar una sau doar altă. Astfel sunt eu construită și îmi place tare mult să explorez și să trăiesc viața din ambele perspective.

Media10: Ce vă place să faceți când nu sunteți în spital?

Alexandra Preda: În primul rând, să petrec timp cu fetița și familia mea. Apoi îmi place foarte mult să citesc beletristică și să ascult muzică bossa nova, un stil de jazz. Sunt dependentă de muzică, sistemul de sunet este mereu pornit în toată casă. Nu se oprește niciodată. În biroul meu e la fel. Ba chiar am instituit acest obicei și în sala de operație.

What's Your Reaction?
Excited
1
Happy
2
In Love
1
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

COPYRIGHT 2021 Creat de WEB GRYG DESIGN. Toate drepturile rezervate.

Scroll To Top