Reportaje medicale Sănătate

Tratamentul dermatitei atopice. Ce trebuie să știe pacienții

Dermatita atopică este o afecțiune care provoacă înroșirea pielii și mâncărime. Este frecventă la copii (afectează 10-20% dintre copii), însă poate să apară la orice vârstă. Nu există un tratament care să scape pacientul pentru totdeauna de boală. Boala poate fi stăpânită cu ajutorul unor creme emoliente, săpunuri speciale, care devin aliatul pacientului în lupta cu senzația de mâncărime și recidivele bolii.
În ultimii ani, cercetătorii au început să acorde o atenție din ce în ce mai mare soluțiilor de tratament pentru DA. Olumiant (substanța activă baricitinib) este ultimul medicament aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) pentru dermatită.

Autor: Ana-Maria Predilă

 

 

 

Noul medicament vizează tratarea formelor moderate până la severe ale dermatitei atopice la pacienții adulți eligibili pentru terapie sistemică. Medicamentul Olumiant este primul medicament pentru tratarea dermatitei atopice moderate și severe care se poate administra pe cale orală.

Recomandarea formulată de comisia pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA cu privire la medicamentul Olumiant se bazează în principal pe evaluarea datelor reieșite din trei studii clinice. Printre infecțiile raportate în cadrul tratamentului cu medicamentul Olumiant este herpes simplex (o infecție virală care provoacă leziuni), ceea ce este în general, în concordanță cu ceea ce se cunoaște deja din administrarea acestui medicament în tratamentul artritei reumatoide.

Medicamentul baricitinib este deja autorizat în Uniunea Europeană pentru tratarea formelor moderate până la severe ale artritei reumatoide active, o boală care provoacă inflamația articulațiilor.

Tratamentul dermatitei atopice urmărește evitarea contactului cu factorii declanșatori ai leziunilor, controlarea mâncărimii, suprimarea inflamației pielii, refacerea barierei cutanate și influențarea complicațiilor infecțioase și neuropsihiatrice.

„Această afecțiune este destul de frecventă în cabinetul medical, mai ales în anotimpul rece și mai ales la copii. Din cauza industrializării (poluării din marile orașe, animalelor de companie de la domiciliu, a mamelor fumătoare. etc.) cazurile de DA sunt din ce în ce mai frecvente. Prevalența maximă este 15-20% în prima parte a copilăriei. Aproximativ 35% din sugarii cu DA dezvoltă astm mai târziu în cursul vieții. La 60% din cazuri apare între primele două luni și primii ani de viață, iar 30% din cazuri se înregistrează până la vârstă de 5 ani și numai 10% apar între 6-20 de ani. Debutează rar la vârstă adultă și este ușor mai frecvența la B decât la F. Unele studii au evidențiat că 60% din adulții cu DA au copii cu DA. Prevalența la copii a fost mai mare (81%) când ambii părinți au avut DA”, spune dr. Alexandra Bocîrnea, medic specialist dermatolog.

Fiind vorba de o afecțiune cronică, care poate oricând recidiva, tratamentul dermatitei atopice se întinde pe tot parcursul vieții. Practic, nu există un tratament universal pentru combaterea dermatitei atopice, pentru că este nevoie că medicamentele testate să fie cât mai diverse până la găsirea unuia care are cu adevărat succes. În plus, cu cât boală este depistată mai de timpuriu, cu atât tratamentul perfect pentru dermatită atopică poate fi identificat mai repede.

Schema terapeutică optimă se stabilește de către medicul dermatolog în funcție de aspectul clinic al leziunilor, vârstă pacientului și alte constante din mediu.

„Tratamentul dermatitei atopice cuprinde evitarea factorilor declanșatori, controlarea pruritului, suprimarea inflamației și refacerea barierei cutanate. Principalele componente ale tratamentului topic în dermatita atopică sunt: emolientele, dermatocorticoizii și inhibitorii de calcineurina. Mijloacele sistemice de tratament includ agenții imunomodulatori, corticoterapia sistemică, antihistaminicele, fototerapia și sunt folosite în cazurile de dermatita atopică severe, refractare la tratamentele topice”, explică dr. Alexandra Bocîrnea, medic specialist dermatolog.

Specialiștii folosesc în tratarea dermatitei atopice și antihistaminice non-sedative orale, cum este și certizina, care ajută la ameliorarea mâncărimii intense și calmarea pielii. De asemenea, rețeta pentru tratamentul acestei afecțiuni mai poate conține și antihistaminice sedative sau difenhidramina, indicate a fi luate cu puțin timp înainte de culcare. Acestea vor asigura un somn adânc și odihnitor, fără mâncărimi.

Tratamentul cu corticosteroid trebuie administrate cu atenție, numai sub îndrumarea medicului

Dacă aceste măsuri medicale nu vor fi suficiente pentru a controla eczemă, mediculpoate prescrie un corticosteroid topic, care va reduce inflamația pielii. Acestea trebuie administrat numai în momente diferite ale zilei față de cele în care folosești creme hidratante din simplul motiv că acestea pot bloca absorbția cremei antiinflamatoare la nivelul pielii. Chiar dacă efectul cremelor și a unguentelor ce conțin corticosteroizi este unul sigur, aceste medicamente nu pot fi utilizate pentru mai mult de două săptămâni consecutive pe pielea fetei, pentru că pot provoca ruperea vaselor mici de sânge. De asemenea, steroizii puternici nu trebuie folosiți pe zone calde sau umede ale pielii, așa cum sunt pliurile, pentru că aceste porțiuni din corp au o absorbție ridicată.

Articole recente

ÎNVINGE HEPATITA. Prof.univ.dr. Paul Mitruț: „Pacienții cu boli non-COVID nu trebuie neglijați”

Redactor

Povestea pacientului cu cancerul pulmonar – o poveste plină de speranță

Redactor

Cosmin Durle: Planul Partidului Social Democrat pentru combaterea pandemiei Covid 19

Redactor

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.