65,57% rata de promovare a concursului național de titularizare, sesiunea 2020

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020 (înainte de înregistrarea contestațiilor).

În județul Dolj au fost obținute următoarele rezultate:

  • Procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 65,57%.
  • 10 candidați au obținut nota 10.00 (zece): Educatoare 4, Educatie fizica si sport 2, Invatatori 1, Religie ortodoxă 1, Geografie 1, Consiliere psihopedagogica 1
  • Numărul lucrărilor cu note între 5 și 6,99: 147
  • Numărul lucrărilor cu note sub 5: 73
  • Numărul lucrărilor cu note mai mari sau egale cu 5: 566 (88,57%)
  • La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 696 candidați din totalul de 789 de candidați înscriși.
  • În centrele de evaluare au fost notate 639 de lucrări, întrucât: 56 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, iar o lucrare la educație fizică și sport a fost anulată din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Totodată, menționăm faptul că în următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare (promoția curentă și promoțiile precedente) de peste 64%, astfel: Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Brașov – 64,16%. În Capitală, procentul de promovare înregistrat este de 64,43%.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratul școlar în intervalul 12 – 14 august.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Dr. Mihaela Roșianu, nutriționist: „80% din alimentația zilnică trebuie să însemne legume proaspete”

Next Post

Cristian Predescu, director general SUPERMEDICAL:„Lumea medicală evoluată se bazează pe tehnologie, inovație, prevenție”

Related Posts
Verified by MonsterInsights