Bucuria Crăciunului este mai mare când suntem împreună. De aceea, miercuri 18 decembrie, de la ora 17.00, copiii cu vârsta între 4 şi 12 ani sunt invitați să se alăture atelierelor, unde vor confecționa decorațiuni, felicitări de Crăciun şi se vor bucura de magia sărbătorilor, alături de colindele aduse în dar. Atelierele vor fi susţinute de îndrumători cu experienţă: Ramona Mironeasa, Ramona Oană şi Cristina David, în incinta Auchan Craiovița.
Organizatorii și copiii vor împodobi împreună bradul de Crăciun, în Centrul Comercial Auchan Craioviţa.
„Pregătim momente dulci pentru cei prezenți şi îi aşteptăm cu entuziasm, multă bucurie și voie bună alături de spiriduşii Evenimente minunate. Surpriza serii vine şi din partea Magic Bus. Vreme de 15 minute, copiii se pot juca la bordul Magic Bus. Trebuie doar să se înscrie din timp în cadrul evenimentului şi să fie însoţiţi de părinţi. Vom trăi împreună momente de Bucurie în Galerie”, spune Simona Vasile, organizator al evenimentului.
Părinții care îi vor însoți pe copii la atelierele de creație sunt rugați să doneze o carte sau un produs de igienă personală pentru campania desfășurată de Asociația Salvați Copiii, în Centrul Comercial Auchan Craioviţa, Calea Severinului, nr.5A.