Schimbări la concursurile de angajare în spitale. Examenele nu mai au loc în spitale, ci în centre regionale

Medicul cardiolog Petrișor Tudorașcu și membru al Sindicatului Promedica a profitat de vizita ministrului sănătății, Sorina Pintea, la Spitalul Județean de Urgență Craiova pentru a aduce în atenție una din marile probleme ale spitalelor publice: modalitatea prin care posturile scoase la concurs sunt ocupate.
Ministrul Sănătății spune că nu vor mai fi organizate de unitățile sanitare, ci în centre regionale, cu observatori din alte zone, „pentru a se elimina suspiciunile”. Și reprezentanții Alianței Medicilor și Sindicatului Promedica cer concurs național pentru ocuparea posturilor din spitale și susțin acest demers.

Autor: ANA-MARIA PREDILĂ

Ministrul Sănătății a anunțat în luna iunie a acestui an că face demersuri astfel încât concursurile să nu mai fi organizate de către unitățile sanitare care scot la concurs posturi vacante, ci în centre regionale, cu observatori din alte zone ale țării. Până în acest moment însă nu s-a întâmplat nimic concret.

„Ați făcut o ordonanță prin care să se dea examene pe regiuni, practic după terminarea rezidențiatului, pe regiuni să se organizeze un concurs, nu în spitale, cu comisii în orașele mici. Corectarea acestui detaliu ne-ar ajuta să avem medici și mai buni în spitale, ar fi un etalon pentru spitalele din România. Ce s-a întâmplat?”, a întrebat dr. Petrișor Tudorașcu.
„Actul normativ așteaptă un aviz pentru a putea fi publicat în transparență decizională”

La nivelul MS au fost foarte multe reclamații în legătură cu modul în care se fac angajările în spitale, iar reprezentanții MS consideră că se pot face aceste concursuri sub egida DSP-urilor, centralizat, pe centre. Să nu mai existe suspiciuni că fiecare dă mită ca să fie angajat. Însă, mai sunt de trecut câteva hopuri, până când această inițiativă să devină aplicabilă. 

„Acel act normativ așteaptă un aviz pentru a putea fi publicat în transparență decizională. Practic este vorba de a organiza concursuri pentru spitalele care se află în subordinea MS, a comunităților locale. Aștept un aviz astfel încât să facem pentru toată lumea aceeași regulă. De ex. dacă Spitalul din Poiana Mare  scoate un post de asistent medical, nu organizează concursul acolo, trimite Direcției de Sănătate Publică, care are organizat un centru, iar reprezentanți din mai multe județe formează o comisie de examen, cu subiectele publicate pe site. Concursul de angajare ar urma să includă o probă scrisă, cu subiecte tip grilă extrase din până la 1.500 de variante, precum și o probă orală înregistrată. Subiectele se fac în dimineața concursului, astfel încât să eliminăm subiectivismul”, a spus Sorina Pintea, în timpul vizitei la SJU Craiova. 

Concursurile ar urma să fie organizate trimestrial, în 8 centre regionale stabilite în funcție de regiunile de dezvoltare. Centrele regionale vor fi orașe precum Iași, Craiova sau Timișoara. 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Post

Ministrul Sănătății, la SJU Craiova: „Pentru Clinica de Cardiologie există buget și posturi, dar a fost o nepricepere și indolență cum rar mi-a fost dat să văd”

Next Post

Spitalul Județean Craiova, cel mai bolnav pacient

Related Posts
Verified by MonsterInsights