Dr. Carmen-Maria Tronea este medic de familie și președintele Patronatul Medicilor de familie Mehedinți. Un medic de familie care și-a ales meseria din dorința de a face bine celor din jur, dar care spune că tot mai mulți tineri văd medicina ca pe o afacere. Pentru a putea furniza un diagnostic pe biletul de trimitere, medicul de familie trebuie mai întâi să consulte pacientul și apoi, împreună, să stabilească o conduită de urmat. Într-un interviu realizat de Maria Mihaela Szerac – Huston NPA dr. Carmen Tronea vorbește despre cum ar trebui să înțelegem rolul medicului de familie în sistemul medical.
Cum simțiți că este în 2019 relația între medicul de familie și medicii de alte specialități? Țineți legătură, discutați despre cazuri, va sunați, va dați emailuri, va invitați reciproc la ședințele sau evenimentele care se organizează?
Carmen-Maria Tronea: Consider că,î n perioada actuală, această relație este din ce în ce mai proastă, „alți specialiștii” ne consideră repetenții medicinei și ne tratează ca atare. Niciodată n-au fost de acord că noi tratăm pacientul în ansamblu, pe când domniile lor sunt superspecialiști pe sectorul în care activează. Evident că există medici care ne tratează cu respect, care țin cont de opiniile noastre și care ne împărtășesc din atitudinea profesională a domniilor lor față de pacienții noștri. Din păcate, medicii tineri sunt din ce în ce mai puțin interesați de colaborarea cu noi.
Care mai este situația rețetelor electronice eliberate de medicii din spital, a scrisorilor medicale și a formularelor de concediu?
Carmen-Maria Tronea: Există și medici – puțini – care-și finalizează actul medical prin eliberare de rețete compensate și concedii medicale. Dar majoritatea inoculează pacienților ideea că doar medicul de familie este abilitat să elibereze astfel de documente. Eu am și o experiență anecdotică – o fosta colegă de liceu (care activează în spital), cu care mă situăm la același nivel al notelor, mi-a replicat astfel: ”Eu nu scriu rețete, să le scrii tu. Dacă nu-ți place să le scrii, trebuia să fi învățat”.
„Din păcate, vinovați de acest „traseism” sunt colegii noștri care se transformă în „preșul lor de șters picioarele” pentru o capitație mai mare”
Medicul de familie trebuie să ia uneori decizii mai puțin populare în rândul pacienților, cum ar fi completarea onestă a unor documente care pot servi pentru obținerea/re-evaluarea pentru permis de conducere, etc. Care ar fi mesajul dvs pentru pacienții care amenință că nu vor mai veni la cabinet dacă nu completați acele acte după cum doresc?
Carmen-Maria Tronea: Sunt mulți pacienți care chiar pleacă de pe lista dacă nu le satisfaci solicitările conform dorinței lor. Din păcate, vinovați de acest „traseism” sunt colegii noștri care se transformă în „preșul lor de șters picioarele” pentru o capitație mai mare. Personal le spun pacienților cu probleme că pericolul urcării lor la volan nu este doar pentru propria viață, ci și pentru a celor din jur. Până în acest moment n-am întâlnit un pacient care să înțeleagă acest lucru.
„Medicul de familie nu e vânzător la tarabă în piață, că să ofere la cerere marfă solicitată”
Cum abordați pacienții care vă tratează ca pe un dispecer și vin în cabinet doar pentru trimiteri la medici de altă specialitate?
Carmen-Maria Tronea: În general am cam rezolvat problema asta. I-am convins că medicul de familie nu e vânzător la tarabă în piață, că să ofere la cerere marfă solicitată. Pentru a putea furniza un diagnostic pe biletul de trimitere, medicul de familie trebuie mai întâi să consulte pacientul și apoi, împreună, să stabilească o conduită de urmat. În general, am reușit să-i fac să înțeleagă asta. Nu spun că nu mai există pacienți care trimit membri ai familiei, rude, vecini, să solicite acele BT. Nu le-au obținut niciodată în astfel de condiții.
„Fără empatie cu suferință pacienților tăi nu-ți poți desăvârși menirea unui medic pe pământ”
Ce credeți că ar putea crește încrederea pacienților în medicii de familie?
Carmen-Maria Tronea: În primul rând medicul lor de familie să facă dovadă că are competența necesară pentru rezolvarea problemelor lor. Mai apoi, să fie acel medic catalogat de Nothnagel (că fiind un medic bun: „Numai un om bun poate deveni un medic bun.”. Fără empatie cu suferință pacienților tăi nu-ți poți desăvârși menirea unui medic pe pământ. Evident că întrunind aceste calități vei avea și răsplată: pacienților le va spori încrederea în tine!
Organizăm în Drobeta, în perioada 6-7 septembrie 2019 cea de a V-a ediție a Conferinței de cancer bronhopulmonar, eveniment la care veți fi prezentă. Este evident rolul esențial al medicului de familie în suspicionarea acestui diagnostic. Credeți că ar fi bine pentru pacienți să mediatizăm și să promovăm medicii de familie care vin la eveniment și vor fi la curent cu ultimele noutăți în domeniu?
Carmen-Maria Tronea: Suntem încă departe de a-i determina pe pacienți să aleagă să meargă la un medic conform acestei promovări. Încă există destui pacienți care aleg medicul de familie după disponibilitatea lui de a le oferi tot ce doresc. Nu spun că este exclus că această promovare să fie de bun augur.
„În contextul actual, medicului nu-i rămâne timp nici de o anamneză minuțioasă, nici de un consult profesionist, ce să mai vorbim de comunicare, consiliere”
Cum procedați atunci când vă vine în cabinet un pacient fumător care dorește să se lase de fumat. Către cine îl îndrumați?
Carmen-Maria Tronea: În primul rând încerc să-i ofer personal consiliere în acest sens. Dacă rezultatele nu sunt pe măsură așteptărilor, evident că optez pentru pneumolog.
Un subiect tot mai des abordat este comunicarea medic-pacient. Medicul de familie spune că nu este timp, medicul de spital spune că e treaba medicului de familie să consilieze, farmacistul spune că nu poate comunica de multe ori cu medicii pentru că aceștia îi consideră „vânzători de medicamente” și atât. Sunt desigur și excepții. Totuși, cum vedeți lucrurile în calitate de medic și persoană care a făcut și face parte din structuri de conducere, atât în ceea ce privește Colegiul medicilor cât și asociațiile profesionale și patronale ale medicilor de familie.
„Mi-aș mai dori că noi toți să alegem această profesie nobilă numai și numai din dorința de a alina suferința umană. Din păcate, tot mai mulți tineri o aleg și o privesc ca pe o afacere”
Carmen-Maria Tronea: În contextul actual, medicului nu-i rămâne timp nici de o anamneză minuțioasă, nici de un consult profesionist, ce să mai vorbim de comunicare, consiliere. Eu am norocul că am o asistență foarte pricepută și colaborăm în așa fel să avem, cât de cât, timp pentru pacient. Nenorocirea începe însă când Programul informatic al CNAS nu funcționează cu orele, zilele, săptămânile chiar.
„Adevărată medicină eu am făcut-o în tinerețe, în rural, unde ce spunea doctoriță era sfânt și unde erai nevoit să te descurci singur”
Dacă ar fi să alegeți din nou ce vreți să faceți că și profesie, ce ați alege?
Carmen-Maria Tronea: Evident că nu mi-aș dori să fac altceva. Profesia asta mi-a intrat în sânge. M-aș face tot doctoriță, dar aș vrea să lucrez în condiții normale, fără stress, fără SIUI, doar eu, pacientul și “alt specialist”. Și mi-aș mai dori că noi toți să alegem această profesie nobilă numai și numai din dorința de a alina suferința umană. Din păcate, tot mai mulți tineri o aleg și o privesc ca pe o afacere. Și n-aș vrea să pierd ideea că adevărată medicină eu am făcut-o în tinerețe, în rural, unde ce spunea doctoriță era sfânt și unde erai nevoit să te descurci singur. Există acel respect pentru medicul din comunitate care, cred, nu se va mai întoarce niciodată, nici măcar în rural..
Cât de important considerați că este rolul comunității locale în ceea ce privește sistemul medical din Mehedinți? Ce ar putea face instituțiile publice și private și publicul larg din județ pentru a sprijini sistemul medical pe plan local.
Carmen-Maria Tronea: Oooo…comunitatea, autoritățile locale pot avea un rol imens în păstrarea sănătății populației din arealul pe care îl păstoresc. Totul este să vrea. Părinții mei, cadre didactice, mai ales mama, opinau că „nu există nu pot, există nu vreau, pentru că dacă vrei, poți!”
Iar conducătorii noștri mai trebuie să înțeleagă un lucru: numai o populație sănătoasă poate duce la izbândă proiectelor pe termen lung!”
Pentru a va înscrie la Conferința de cancer bronhopulmonar puteți accesa site-ul flashmedical.ro sau puteți apela la Florin Cristea, 0756030353 sau pe mail florin.cristea@houston.ro.