Pacienții pot beneficia, în regim de spitalizare de zi, de noi servicii medicale, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.
Autor: Ana-Maria Predilă
Spitalizarea de zi este un serviciu de care pot beneficia toți pacienții asigurați care necesită investigații amănunțite pentru diagnosticarea unei afecțiuni, monitorizarea afecțiunilor cronice, explorare preoperatorie, intervenții de microchirurgie, controale postoperatorii care nu se pot realiza în ambulator. Spitalizarea de zi este o formă de internare prin care se asigură asistenţa medicală de specialitate, curativă şi de recuperare, concentrând într-un număr maxim de 12 ore, în timpul zilei, efectuarea de examinări, investigaţii, acte terapeutice realizate sub supraveghere medicală.
Noile servicii incluse în regimul spitalizării de zi care asigura pacienților posibilitatea de a efectua într-o singură zi toate investigațiile necesare nemaifiind obligatorie internarea sunt:
⇔ Evaluarea și tratamentul anemiei prin carență de fier cu fier injectabil intravenos;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, fără biopsie – colonoscopie flexibilă până la cec;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, fără biopsie – colonoscopie flexibilă până la cec;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu polipectomie și biopsie – colonoscopie flexibilă până la cec;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, cu biopsie – colonoscopie flexibilă până la cec;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu biopsie – colonoscopie flexibilă până la cec;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, fără biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, fără biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, cu polipectomie și biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu polipectomie și biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară cu sedare, cu biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică;
⇔ Endoscopie digestivă inferioară fără sedare, cu biopsie – colonoscopie flexibilă până la flexura hepatică.