Lumina vine din oameni. Vorbim mereu de sisteme. Sistem de educație. Sistem de sănătate. În spatele acestor cuvinte, cât de poate de seci, se află oamenii. Omul e lumina și schimbarea pe care vrem să o vedem în lume. Unde nu sunt oameni buni, nu există sărbători. Momentul Învierii de care ne bucurăm în Sărbătoarea Paștelui ne învață lecția unei victorii promise împotriva morţii. Paștele este o sărbătoare a reinstaurării bucuriei, a încrederii că putem mai mult. Învierea admite că suntem condamnaţi, dar, în același timp, ne arată soluţia iubirii recuperatoare. Ne arată că există SPERANȚĂ. Echipa Media10 sărbătorește Paștele prin prezentarea poveștilor unor oameni ne cresc mintea, morala și inima. Oameni care ne dau imaginație creatoare, care ne arată că BINELE și LUMINA sunt în noi. Dumnezeu nu numără căderile, ci ridicările din păcat!
Povestea lui Doru Nemuritoru
Un suflet de om. Bunătate. Educație. Curaj. Dorința de a dărui. Libertate interioară. Inimă. Toate sunt reunite sub un singur nume: Ion Iagăru. L-am cunoscut pe preotul Iagăru în timp ce lucra de zor să renoveze casa unor copii rămași fără tată. Am rămas muți în fața energiei sale, a dorinței de a face mereu mai mult, de a lupta neobosit pentru binele celor din jurul său.
Părintele Iagăru ne dă speranță și ne arată, prin tot ceea ce face, că LUMINA VINE DIN NOI. Cuvintele sunt prea mici pentru cât de mare este Doru Nemuritoru, așa cum i se spune preotului. Pentru noi și pentru toți cei pe care îi ajută zilnic,cu fapta sau cu gândul, el este Nemuritor.
Ca să îl cunoașteți mai bine vă spunem istoria sa pe scurt
Părintele Doru Iagăru face parte din prima generație de preoți de spital, încadrat în Ministerul Sănătății din 1996. Și-a început slujirea ridicând, doi ani mai târziu, biserica de lemn, în stil maramureșean, din curtea Spitalului Municipal Caracal. Zilnic îl găsiți la biserica spitalului unde mai pune la cale o campanie umanitară, sună voluntari, aleargă prin sate, la copii și familii nevoiașe, dotează clinicile spitalului cu aparatură, le renovează, aduce bebelușilor și copiilor internați în spital lucrurile de care au nevoie. A construit case pentru nevoiași, a organizat tabere gratuite pentru copii ce provin din familii sărace și a renovat mai multe secții ale spitalului din Caracal.
Foto: Preotul în fața bisericii alături de echipa Media10, în campania „Desculț am fost și m-ați încălțat”
În preotul Ion Iagăru găsim un munte de credință
Slujește într-o bisericuță mică, dar în care Dumnezeu lasă minunile să se întâmple, în fața unei icoane făcătoare de minuni, la care mii de oameni vin să se închine.
Marele monument al preotului Iagăru este format din faptele bune pe care le face zilnic și din viețile pe care le face fericite.
În lume creată de el, Doru Nemuritoru este LUMINA.
Preotul Iagăru trăiește din iubire și prin iubire. Ne arată că omul sființește locul, că orice s-ar spune despre un „sistem”, numai oamenii au puterea să îl facă mai bun. Într-o lume trăită mereu parcă pe fugă, Doru Nemuritoru ne învață să ținem mereu inima sus!
Este omul care reușește să se rupă de nivelul general al societății, să iasă din timp și să rămână veșnic prin tot ce lasă în urma sa.
Preotul Iagăru ne învață să respirăm mai amplu, să privim în orizont spre mijlocul cerului pentru că acolo se află, de fapt, și sufletul nostru, pentru că viața adevărată e în altă parte. Pe Pământ venim să aducem fiecare LUMINA DIN NOI.
Preotul alături de copiii din spital
Ion Iagăru în timp ce duce familiilor nevoiașe baxuri de ulei
Alături de mămicile și copii care ajung în spital
Organizează excursii pentru copii la mare, la munte sau ieșiri în oraș
În tot ce face, preotul este ajutat și încurajat de soția sa și cei trei copii care moștenesc bunătatea părințiilor lor
Campania organizată de Ion Iagăru și Media10 „Desculț am fost și m-ați încălțat”
https://mediazece.com/2018/11/03/sute-de-ghetute-noi-donate-pentru-copiii-care-merg-desculti-la-scoala-echipa-media10-se-inclina/
https://mediazece.com/2018/11/04/diminica-zi-sfanta-o-parte-din-ghetute-au-ajuns-astazi-la-copiii-abandonati/