„Sforăie toată noaptea și se trezește din somn des. Respiră mai mult pe gură decât pe nas. Dimineața se trezește greu și spune că îi e somn” Acestea sunt doar câteva dintre afirmațiile părinților. Ei bine, chiar dacă par banle, sunt semne care nu ar trebui ignorate. Mulți părinți cred că sforăitul este normal la cei mici sau că respiră pe gură pentru că e nasul înfundat, însă aceste manifestări pot ascunde o problemă medicală serioasă: polipi inflamați sau măriți. Ce sunt polipii? Când trebuie să te îngrijorezi și să mergi la medic? Cum pot afecta activitatea copilului la școală/grădiniță? Află răspunsurile de la dr. Cristina Popescu, șef de lucrări, medic primar ORL la clinica DR.KID.

Ce sunt polipii?
Mai este puțin și încep școlile și grădinițele, însă observi că cel mic se trezește obosit dimineața și fără chef? S-ar putea ca problema să nu fie lipsa de somn, ci calitatea acestuia. Dacă sforăie noaptea, respiră greu pe nas și doarme agitat, polipii ar putea fi o cauză ascunsă. La vârsta școlară și preșcolară, odihna este esențială pentru învățare, atenție și dezvoltare. Un copil care nu respiră bine pe timpul nopții va fi mai irascibil, neatent la ore și mai vulnerabil la răceli. Mulți părinți cred că sforăitul e „drăgălaș” sau trecător, însă, de fapt, poate ascunde o problemă medicală ce afectează sănătatea și randamentul zilnic al copilului. Polipii sunt țesuturi situate în spatele nasului care, atunci când se măresc, blochează respirația. Pentru un copil, acest lucru înseamnă nopți agitate și zile cu energie scăzută, lipsă de concentrare și dificultăți în adaptarea la ritmul școlii sau al grădiniței.
„Vegetațiile adenoide, cunoscute popular sub denumirea de polipi, sunt formațiuni de țesut limfatic situate în spatele nasului, în rinofaringe (cavum). Practic, reprezintă o amigdală pe care toți copiii o au la naștere. Vegetațiile adenoide au un rol esențial în apărarea organismului și în dezvoltarea imunității. De aceea, ne naștem cu ele. Practic, reprezintă primul filtru care intră în contact cu bacteriile și virusurile din aer atunci când acestea pătrund prin căile respiratorii superioare. Acolo se formează prima barieră de protecție. Dacă sistemul imunitar al copilului este puternic, infecțiile respiratorii apar mai rar. În schimb, dacă imunitatea este mai scăzută, mai ales odată cu intrarea în colectivitate, pot apărea răceli frecvente”, spune medicul.
Semne de alarmă: când trebuie să mergi la medic?
Sunt multe situații în care părinții nu înțeleg ce are copilul: „Nu știu de ce e obosit mereu, doarme 8-9 ore pe noapte” sau „Îi e mereu greu să se trezească dimineața să meargă la școală/grădiniță, chiar dacă îl pun devreme la somn”. De multe ori, părinții nu se gândesc că cel mic are o problemă medicală, ci zic doar că „așa e el”. Ei bine, inflamarea și mărirea polipilor poate avea ca rezultat un somn neodihnitor, însă se ajunge aici după mult timp, nu „peste noapte”. Adesea, cel mică prezintă simptome specifice, însă ele nu sunt mereu observate sau, din contră, sunt puse pe seama unei răceli „care nu mai trece”. Dr. Crstina Popescu, șef de lucrări, medic primar ORL la clinica DR.KID, menționează care sunt simptomele specifice inflamției polipilor:
- respirație dificilă
- somn agitat: copilul nu doarme bine noaptea;
- sforăit frecvent;
- respirație pe gurăîn timpul somnului;
- modificări ale feței (facies adenoidian) – schimbări la nivelul maxilarului, mandibulei și chiar al dentiției, cauzate de mărirea vegetațiilor adenoide;
- secreții apoasecare se scurg în spatele nasului, determinând tuse;
- probleme la nivelul urechilor, care pot duce la scăderea auzului.
Dacă ai observat unul sau mai multe simptome dintre cele enumerate mai sus, ar fi bine să programezi un consult la medicul ORL. El este singurul în măsura de a face diferența între simptome și de a stabili diagnosticul corect. Astfel, cauza poate fi identificată și, în cele din urmă, tratată.
Ce efecte negative pot avea polipii netratați asupra copilului?
Polipii nazali, netratați, pot împiedica copilul să respire normal pe timpul nopții, ceea ce duce la somn neodihnitor și oboseală persistentă. Aceste probleme nu afectează doar somnul – ele pot influența direct performanța copilului la școală. Lipsa oxigenului corespunzător și oboseala cronică pot reduce capacitatea de concentrare, memoria și energia necesară pentru activitățile școlare și extracurriculare. Este esențial ca părinții să fie atenți la semnele timpurii și să ceară sfatul unui medic. Polipii netratați la copii pot duce la:
- Lipsă de concentrare la ore;
- Atenție scăzută în timpul activităților școlare;
- Pierderea rapidă a informațiilor, tendința de a uita sarcinile;
- Energie redusă pentru activități extracurriculare;
- Iritabilitate și schimbări de comportament;
- Rezultate școlare mai slabe decât potențialul real al copilului.
Ce teste și investigații sunt necesare pentru a depista dacă polipii sunt problema?
Pentru a stabili dacă polipii sunt cauza, medicul începe prin a observa atent nasul copilului și modul în care respiră. Acest proces nu presupune doar examinarea vizuală simplă – există metode care permit o evaluare detaliată a dimensiunilor vegetațiilor adenoide și a impactului lor asupra respirației. Odată ce medicul stabilește necesitatea unei evaluări mai amănunțite, urmează o serie de teste și investigații care ajută la confirmarea diagnosticului și la planificarea tratamentului. Acestea includ atât metode clasice, cât și tehnici moderne, vizuale, care permit părinților să înțeleagă exact ce se întâmplă. Dr. Cristina Popescu precizează care sunt cele mai importante:
- Consult ORL clasic – primul pas în diagnostic, în care medicul examinează nasul copilului.
- Narinoscopie sau rinoscopie anterioară – permite vizualizarea cornetelor nazale, a septului și identificarea vegetațiilor adenoide. Polipii apar ca formațiuni albicioase, translucide, care se mișcă ușor când copilul vorbește.
- Endoscopie sau fibroscopie – o cameră foarte subțire este introdusă în nas, iar imaginea este proiectată pe monitor, oferind părinților posibilitatea de a vedea polipii. Această metodă permite evaluarea detaliată a dimensiunilor vegetațiilor adenoide și a impactului asupra respirației și auzului.
- Investigații imagistice (radiografie de sinusuri, CT sau RMN) – recomandate mai ales dacă apare sinuzită sau alte complicații. Acestea oferă informații precise despre mărimea vegetațiilor adenoide și eventualele modificări ale sinusurilor.
Ce să faci ca să reduci simptomele copilului? Măsuri esențiale, de acasă
Mulți părinți se întreabă ce pot face acasă pentru a ușura respirația copilului și a reduce disconfortul cauzat de polipi. Schimbările simple în mediul în care copilul trăiește și obiceiurile zilnice pot face o diferență semnificativă în calitatea somnului și a vieții de zi cu zi. Respirația corectă și somnul odihnitor nu depind doar de tratamentele medicale, ci și de modul în care aerul ajunge la nas și sănătatea mucoasei nazale. Părinții pot contribui activ la reducerea simptomelor printr-o serie de măsuri simple, dar eficiente, care sprijină organismul copilului în lupta cu obstrucția nazală.
„O măsură importantă este expunerea copilului la aer curat, în special mersul la mare sau la salină. Indiferent de sezon, aceste medii ajută la creșterea imunității și la îmbunătățirea respirației nazale, datorită aerosolilor și sării care au efect benefic asupra mucoasei nazale. În plus, recomand ca părinții să evite tot ce poate provoca alergii. O alergie asociată cu polipii agravează obstrucția nazală. Este important să se evite expunerea copilului la alergeni și fumatul pasiv, care irită căile respiratorii și înrăutățesc simptomele.
Dacă mersul la mare sau la salină nu este posibil, se pot face aerosoli acasă cu soluții saline sau inhalante, care ajută la hidratarea și curățarea mucoasei nazale. Pentru copiii mai mici, este esențial ca mediul din cameră să fie umed, deoarece aerul uscat poate agrava congestia nazală. Umidificatoarele și purificatoarele de aer pot contribui la menținerea unui aer sănătos și pot reduce disconfortul respirator”, conchide dr. Cristina Popescu, șef de lucrări, medic primar ORL la clinica DR.KID.