Dializa este una dintre metodele prin care pacienții cu insuficiență renală pot să își continue viața într-un mod cât se poate de normal. Chiar dacă mulți se tem să înceapă tratamentul și cred că este un chin pe viață, trebuie să cunoască foarte bine avantajele și beneficiile pe care aceasta le are. Dr. Cristina Văduva este medic primar medicină internă și nefrologie la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Craiova și ne explică ce înseamnă dializa, când este necesar să începem ședințele, în ce constau acestea, care sunt variantele pacienților când vine vorba de dializă și cât de mult ne poate ajuta să avem o viață cât mai lungă, dar și cât se poate de normală.
Media10: Ce este dializa și ce funcție îndeplinește?
Dr. Cristina Văduva: Dializa este o metodă de substituție a funcției renale și are drept scop înlocuirea unora din funcțiile pe care rinichiul, care este insuficient, nu le mai poate efectua. Prima funcție a rinichiului este cea de epurare a toxinelor, dar are și funcție endocrină de secreție hormonală și contribuie, de asemenea, la reglarea echilibrului hidro-electrolitic și acido-bazic.
Media10: Când apare insuficiența renală și de câte tipuri este?
Dr. Cristina Văduva: Insuficiența renală este de două tipuri: insuficiență renală acută, pe care noi o numim injurie renală acută, și insuficiență renală cronică. Injuria renală acută apare relativ brusc și poate să fie de trei cauze: prerenală, renală și postrenală. Prerenală se referă la o cauza care, de obicei, afectează întreg organismul și implicit rinichiul Acesta este inițial sănătos, fiind ulterior afectat de o suferință instalată brusc precum șocul septic, hemoragic, stări de deshidratare. Cauza renală o reprezintă o afecțiune a rinichiului, de exemplu o pielonefrită acută care poate să evolueze cu o insuficiență renală acută. De cauză postrenală, în general, sunt responsabile bolile obstructive, cele care împiedică rinichiul să elimine urina. Obstrucția ureterelor sau a uretrei împiedică rinichiul să elimine urina formată, aparând astfel o insuficiență renală obstructivă, postrenală.
Insuficiența renală cronică apare în evoluția unor boli renale care fie nu pot beneficia de tratament etiologic, ci doar patogenic, fie nu beneficiază de tratament și atunci este o evoluție în ani de zile. Sunt mai multe stadii de insuficiență renală cronică, de la stadiul I și până la stadiul V. Stadiul I și II înseamnă că pacientul are o rată a filtrării glomerulare peste 60 mL/min/1.73 m2, dar există o boală cronică renală. Adevărata insuficiență renală, care în ultimii ani se numește boală cronică de rinichi, apare când rata filtrării scade sub 60 mL/min/1.73 m2 și atunci vorbim de stadiile III, IV și V. În stadiul final, pacientul trebuie să inceapă una din terapiile de substituție a funcției renale pentru că altfel prognosticul este vital și se ajunge la deces.
„În primele stadii, pacientul nu are simptome”
Media10: Ce simptome prezintă o persoană cu această afecțiune?
Dr. Cristina Văduva: Ca și la diabet, insuficiența renală este o boală ipocrită pentru că, în primele stadii, pacientul nu are simptome. Acestea pot fi confundate cu orice alte simptome legate de alte boli precum: stare de oboseală, disconfort digestiv, greață, dar pe care oricând le putem atribui altor cauze: fie digestive, fie o stare de oboseală cronică apărută după o perioadă de activitate intensă. Întotdeauna găsim cauzele și motivele pentru care simțim acele simptome și, din acest motiv, pacienții ajung la medic, indiferent de specialitatea acestuia, în stadii destul de avansate. De multe ori, se întâmplă în urgență sau în ambulatoriu să vină un pacient care nu se simte bine, își face niște analizele și noi constatăm că trebuie să-i dăm o veste proastă de la început, că trebuie să facă dializă direct, pur și simplu. Pacientul spune că nu a avut nimic până atunci, că de o săptămână – două se simte mai obosit, dar, de fapt, el era bolnav de ani de zile. Se știa cu hipertensiune, dar o trata, se știa cu diabet, dar și pe acela îl trata, dar nu știa că are și afectare renală în cadrul acestor boli care, progresând, ajungea aproape de stadiul final. E bine ca pacientul sa ajungă la nefrolog macar in stadiul IV al BCR ca sa îl putem pregăti să intre în condiții optime, pe terapii de substituție a funcției renale. Altfel, pacientul intră de urgență prin montare de catetere venoase, cu complicații ale cateterelor, cu complicații ale insuficienței renale pentru că, din păcate, insuficiența renală afectează absolut toate organele: cord, creier, aparat digestiv, aparat respirator. Cu cât pregătim pacientul mai devreme, cu cât îl primim în monitorizare mai devreme, cu atât el fie nu ajunge în stadiul final, fie ajunge pregătit și echilibrat să poată începe o terapie.
Media10: Când se recomandă dializa? Pentru ce tip de afecțiuni?
Dr. Cristina Văduva: Dializa se poate face și în regim acut, pentru insuficiența renală acută, și în regim cronic, pentru insuficiența renală cronică. Atât la pacienții cu insuficiență renală acută, cât și la cei cu insuficiență renală cronică sunt criterii bine stabilite pentru care pacientul intră în una din cele două terapii de substituție a funcției renale. Nu vorbim de transplant, a treia metodă de supleere a funcției renale, ci de hemodializă și dializa peritoneală. În general, în regim acut, pacienții fac una din terapiile de substituție acute: hemodializă acută, hemofiltrare, hemodiafiltrare. Pentru pacienții cu insuficiență renală cronică, programul de hemodializă cronică, interativă este de trei ori pe săptămână.
Îmi place să spun că marea artă a unui medic, a unui nefrolog, este să evite dializa pe cât se poate, adică să trateze și să corecteze dezechilibrele pacientului astfel încât rinichiul să poată fi ajutat să își recupereze funcția renală fără dializă. Din păcate, nu tot timpul se poate acest lucru. După ce am epuizat metodele conservatoare de a ajuta rinichiul să-și recupereze funcția, dacă toate aceste metode au fost cu eșec, clar pacientul trebuie inițiat în dializă. Pacienții care au început terapia de substituție a funcției renale prin dializă acută pe cateter, ca și evoluție, e posibil să-și recupereze funcția renală după câteva ședințe de dializă și să încheie această terapie. Se extrudează cateterul și pacientul își reia viața normală, dar, din păcate, o parte din ei nu-și mai recuperează funcția renală și devin pacienți cronici dializați, devin pacienți cu insuficiență renală cronică tratată prin hemodializă în mod cronic până când fac transplant.
Teoretic, dializa se începe de la o rată a filtrării glomerulare mai mică de 15 mL/minut/1.73m2. Pacientul cu sindrom uremic, dacă este într-o monitorizare cronică într-un cabinet de nefrologie, atunci ar trebui, în primul rând, să i se corecteze toate dezechilibrele și complicațiile bolii cornice de rinichi și aici vorbim de: anemie, metabolism fosfo-calcic, acidoză, de tratamentul bolilor care au dus la insuficiența renală și să fie, de asemenea, pregătit pentru dializă.
„O fistulă poate fi folosită după minim șase-opt săptămâni”
Media10: Ce înseamnă pregătirea pentru dializă?
Dr. Cristina Văduva: Înseamnă ca acest pacient să fie referit într-un serviciu de chirurgie vasculară pentru a i se putea pregăti accesul vascular, adică de a i se face o fistulă arteriovenoasă pe care să poată face dializa. Venele native ale pacientului nu fac față la debitele necesare pompei de sânge ale unui aparat de dializă astfel încât să poată să efectueze o ședință de dializă în condiții normale, cu parametri optimi și atunci vasele pacientului trebuiesc pregătite, se efectuează această fistulă arteriovenoasă. Ce înseamnă fistulă? Se unește o arteră cu o venă și atunci vena respectivă se arterializează, capătă proprietățile arterelor, adică un perete care este elastic și un debit pe acest vas care să permită ședința de hemodializă. Asta înseamnă pacient pregătit. O fistulă făcută nu poate fi folosită imediat. Asta înseamnă că pacientul trebuie să aibă o fistulă, să ne gândim că va intra pe dializă în următoarele luni și să o pregătim din timp. O fistulă poate fi folosită după minim șase-opt săptămâni, atunci devine matură, adică gata să fie folosită pentru hemodializă. De asemenea, pacient pregătit pentru dializă înseamnă cu anemie renală corectată, cu tratament cu agenți stimulatori ai eritropoiezei care ajută pacientul să aibă hemoglobine normale, să nu mai fie anemic. Pacient echilibrat înseamnă pacient cu dezechilibrele metabolismului fosfocalcic corectate, cu tensiune normală sub terapie hipertensivă și cu absolut toate dezechilibrele și cu toate comorbiditățile pe care le are controlate.
Dializa peritoneală oferă independență pacientului și conservarea diurezei
Media10: Ce tipuri de dializă există și când sunt recomandate fiecare?
Dr. Cristina Văduva: Există două tipuri de dializă pentru pacientul cu insuficiență renală cronică: hemodializa și dializa peritoneală. Hemodializa este metoda pe care pacienții o preferă pentru că se lasă complet pe mâna medicului, își încredințează absolut toate problemele acestuia pentru că, de trei ori pe săptămână, un medic îl vede la ședințele de dializă. Este o metodă de substituție aferentă unui program național. Pacientului i se asigură atât transportul de la domiciliu la centrul de dializă, cât și tratamentul dialitic, medicația necesară în cursul ședințelor de dializă plus medicația de program național pentru corectarea tuturor dezechilibrelor pe care pacienții le au.
A doua metodă de dializă este cea peritoneală, este dializa pe care pacientul și-o face la domiciliu, singur. Este vorba de folosirea membranei peritoneale a fiecărui pacient pe post de filtru renal. Pacientului i se introduce un cateter de dializă peritoneală care rămâne în cavitatea peritoneală și din șase în șase ore sau din opt în opt ore se introduce un lichid de schimb în peritoneu. În acel lichid ajung toate toxinele din capilarele peritoneale, se face un schimb între acest lichid și sângele pacientului prin membrana peritoneală, prin capilarele din peritoneu. Este o metodă care are foarte multe avantaje, printre care: independența pacientului și conservarea diurezei. În general, pacienții când intră în terapia dialitică sunt pacienți oligurici, pacienți care nu mai urinează cât trebuie în 24 de ore. Acest puțin pe care ei îl urinează, în timp, dispare până la diureză zero, adică pacientul nu mai urinează deloc. Dializa peritoneală este metoda care conservă această diureză și, în general, pacienții rămân să urineze mulți ani de tratament dialitic. Pierd această diureză după foarte mulți ani, în timp ce pacientul în hemodializă, 95% din ei, pierd această diureză restantă după câteva luni. De asemenea, dializa peritoneală este metoda de substituție care protejează cordul. În hemodializă, fistula însăși este un factor de afectare cardiacă, un factor care poate duce la insuficiența cardiacă prin creșterea postsarcinii. Presiunile care se dezvoltă în timpul ședințelor de dializă reprezintă un obstacol pentru cord.
Media10: Cine poate face dializa peritoneală și care sunt avantajele sale, pe lângă independența pacientului și conservarea diurezei?
Dr. Cristina Văduva: Chiar dacă le sunt explicate pacienților avantajele, sunt foarte puțini care aleg această metodă. În primul rând, pacientul nu trebuie să fie singur pentru că în timpul schimbului se poate întâmpla orice. Trebuie să fie cineva în familie care să știe să facă aceste schimburi în momentul în care pacientul nu mai este în stare să le efectueze. Odată ce pacienții intră pe această metodă, la început sunt foarte reticenți, dar ulterior înțeleg că, pentru ei, este o foarte bună variantă. După aceea sunt foarte încântați și își dau seama că, de fapt, este o metodă care nu le îngrădește multe din libertăți, din activitățile lor curente și nu petrec atât de mult timp în afara casei și în afara mediului familial. De exemplu, pacientul hemodializat, pe lângă cele patru ore pe care le stă efectiv în timpul ședinței de dializă, mai durează o oră drumul dus, o oră drumul întors pentru că mulți vin de la distanțe mari, mai așteaptă până intră în salon încă un sfert de oră-jumătate de oră și atunci deja ajungem undeva la șapte-opt ore, odată la două zile, petrecute în afara casei. Cu toate acestea, pacientul preferă hemodializa pentru că, indiferent ce se întâmplă, el este aici cu un medic, cu asistente, este foarte sigur, se simte în siguranță, absolut orice i se întâmplă știe clar că se intervine, deci se ocupă de el tot timpul cineva. Acasă are în mâini propria responsabilitate. Totuși, sunt și pacienți care aleg dializa peritoneală, care înțeleg că este mai bine și sunt foarte mulțumiți de ea.
Media10: Cum poate îmbunătăți dializa viața pacientului?
Dr. Cristina Văduva: În primul rând, combate sindromul uremic al pacientului, corectează toate aceste dezechilibre, toate afecțiunile și toată simptomatologia pe care pacientul o simte în momentul în care ajunge în stadiul final. Ajută pacientul cu sindrom uremic, cu boală cronică de rinichi în stadiul final, pacientul la care rinichiul nu mai poate să-și mai îndeplinească aproape niciuna din funcții: nici cea de epurare, nici cea de diureză, de eliminare a toxinelor, de echilibrare electrolitică, de sinteză hormonală. Dializa acoperă sau substituie o parte din aceste funcții și corectează dezechilibrele atât acido-bazice, cât și electrolitice, scade ureea și creatinina. Astfel, pacientul nu mai are manifestări ale sindromului uremic, adică nu mai simte greață, oboseală, nu mai are dispnee existentă la cei cu insuficiență cardiacă și la cei la care există acidoză metabolică, corectează toate aceste dezechilibre și, automat, pacientul se simte mult mai bine. Mulți ne spun că dacă știau că se vor simți atât de bine, erau de mult de acord să o înceapă. Dializa nu mai este ca acum 30 de ani. Așa cum în multe ramuri din medicină s-au facut progrese, și aici au aparut mașini moderne de dializă, aparatură, s-au perfecționat materialele folosite pentru filtre, pentru tubulatură și pentru orice înseamnă ședință de dializă și atunci este mult mai bine suportată, este grevată de mult mai puține complicații și are mult mai multe efecte benefice ca acum 20-30 de ani.
„Cele mai frecvente manifestări ale pacientului în timpul ședințelor sunt crampele musculare”
Media10: Există anumite riscuri ce pot să apară odată cu efectuarea ei?
Dr. Cristina Văduva: Riscurile există la pacientul care intră în dializă nepregătit. Primele riscuri sunt de la montarea cateterului venos central pentru că montarea poate fi grevată de complicații. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este ca pacientul să facă stop cardic în momentul montării cateterului. Nu sunt situații dese, sunt excepționale, dar există și acest risc. Există riscul de tromboză a vasului în care introducem cateterul, riscul de infecție a orificiului extern prin care introducem cateterul. Mergând mai departe, în timpul ședinței de hemodializă există riscul dezechilibrului osmotic, electrolitic, mai ales la primele ședințe. Pacientul poate să facă hipertensiune, hipotensiune, poate să apară cefaleea, greața. Toate acestea au în spate dezechilibre și de aceea primele ședințe de dializă sunt cu durată mult mai mică astfel încât pacientul să facă față acestor corecții, să le poate tolera. După trei-patru ședințe de dializă, pacientul intră în acest program cronic de dializă de trei ori pe săptămână câte patru ore.
De asemenea, în timpul ședințelor pot să apară tulburări de ritm cardiac, accidente fatale de genul emboliilor gazoase, sângerări în timpul ședinței de dializă la nivelul orificiului extern al cateterului, la nivelul fistulei sau al mucoaselor. La nivel cardiac, în afară de tulburările de ritm, pot să apară modificări ischemice majore de genul sindroamelor coronariene acute. Pot apărea tot felul de incidente sau dezechilibre în timpul ședinței de hemodializă. Unele sunt rezolvabile, altele sunt grave și au drept consecință întreruperea ședinței și referirea pacientului într-un serviciu de urgență.
Totuși, pe lângă acestea, cele mai frecvente manifestări ale pacientului în timpul ședințelor sunt crampele musculare, care au diverse motive. Pacientul vine cu un plus hidric, ingeră o cantitate mare de lichide care este și ea epurată în timpul ședinței de dializă. Pe lângă toxinele eliminate în timpul ședinței de dializă, sunt eliminate și lichidele pe care pacientul le ingeră în plus. Acestea rămân în organism din cauza diurezei insuficiente și apar edemele la nivelul membrelor sau palpebrale. Aceste lichide trebuie sa fie scoase odată cu ședința de dializă pentru că altfel se poate instala edemul pulmonar acut. Când scoatem o cantitate mare de lichide se produc niște dezechilibre electrolitice care duc la apariția acestor crampe și atunci pacientul știe, le relatează, noi știm ce trebuie să facem și se rezolvă. Mai sunt episoade de hipotensiune și hipertensiune care, la fel, se rezolvă. Incidentele de importanță minoră sunt mai frecvente, iar cele de importanță majoră rare.
„Singura pacientă care a dus la bun sfârșit o sarcină a făcut trei ședințe pe săptămână și a născut prin cezariană un copil perfect sănătos”
Media10: Se poate face tratamentul cu dializă și în sarcină? Este recomandat? Ce riscuri implică?
Dr. Cristina Văduva: Este indicat să nu facă dializă, adică este indicat ca pacienta cu potențial fertil care intră în serviciul de terapie de substituție a funcției renale prin hemodializă să nu rămână însărcinată. Asta nu înseamnă că nu există excepții, nu înseamnă că unele dintre aceste excepții nu au avut un final fericit. Există o atenție, o monitorizare specială a pacientei însărcinate pe hemodializă ca acel făt să se dezvolte în mediul uremic al pacientei. Teoretic, ar trebui să facă mai mult de trei ședințe pe săptămână, minim patru dacă nu chiar zilnic. Acum e vorba, în primul rând, de o acceptabilitate din partea pacientei și, pe de altă parte, de un decont al Casei de Sănătate al acelor ședințe. Singura pacientă care a dus la bun sfârșit o sarcină a făcut trei ședințe pe săptămână și a născut prin cezariană un copil perfect sănătos, care acum are undeva la cinci ani. În momentul de față, mama fetiței este transplantată, a născut și a îngrijit copilul fiind pe dializă.. De cele mai multe ori, pacientele gravide dializate nu duc sarcina la termen, dar există și minuni. În țară au fost multe, de-a lungul timpului, care au avut copii, dar în Dolj cred că este singura.
Media10: Cum se realizează dializa?
Dr. Cristina Văduva: Pacientul este adus de la domiciliu cu transportul unei firme autorizate, intră în centrul de dializă și este dus la vestiare. Se schimbă din cap până în picioare cu pijamale, cu papuci de interior, își lasă hainele de acasă, încălțămintea și tot ce are în vestiar, iar apoi intră în salonul de dializă. Acolo este evaluat de asistenta de salon, i se măsoară parametrii vitali, este așezat în pat și i se măsoară tensiunea, pulsul și temperatura. Este întrebat dacă au existat probleme în perioada de timp în care a fost acasă, deci de la ultima ședință până în momentul în care a venit la următoarea. În funcție de ce se întâmplă acasă și de ce probleme a avut pacientul în acest timp se iau niște măsuri. Dacă pacientul spune că a avut o sângerare, de exemplu, sau o plagă, o leziune care sângerează, atunci clar se reduce doza de heparină cu care se efectuează ședința de hemodializă.
După ce pacientul s-a așezat în pat, asistenta îl conectează. Dializa înseamnă că, fie prin ansa arterială a cateterului, fie prin fistulina arterială cu care puncționăm pacientul, sângele, printr-o tubulatură, ajunge la un filtru de dializă, trece prin el și se fac niște schimburi între soluția de dializă și sânge. Din sânge pleacă spre soluția de dializă toxinele, în principal, și în anumite concentrații, în funcție de gradientul presional, anumiți electroliți. După ce a trecut prin acest filtru, dializor, cum îl numim noi, sângele se întoarce în organismul pacientului prin segmentul venos al tubulaturii și intră în pacient. Lucrul acesta se întâmplă încontinuu timp de patru ore, astfel încât pacientul, la sfârșitul ședinței de dializă, trebuie să plece cu o uree normală și o creatinină aproape normală. Ele vor crește până când pacientul ajunge la următoarea ședință, dar nu trebuie să crească foarte mult, există anumite valori ideale pentru starea lor intre care pacienții trebuie să se încadreze.
După cele patru ore, se returnează coloana de sânge de pe tubulatură, se încheie ședința de hemodializă, este înlocuită fie cu ser fiziologic, fie glucoză, fie infuzat și se sigilează ansele cateterului, dacă e vorba de cateter venos central, sau se face stază pe cele două locuri de puncție, dacă e vorba despre fistulă. În toată perioada de dializă, pacientul este monitorizat, adică i se ia tensiune, puls, temperatură. Orice simte pacientul în timpul ședinței relatează fie asistentei, fie medicului. Dacă este o problemă serioasă, asistenta cheamă medicul pentru a interveni corectiv. După terminarea ședinței, pacientul părăsește sala, se schimbă și este preluat din sala de așteptare de o mașină pentru a fi dus acasă.
Media10: La ce distanță de timp se fac ședințele? Toți pacienții fac patru ore de dializă?
Dr. Cristina Văduva: Ședințele se fac la două zile. Programul pacientul fie este luni, miercuri, vineri, fie marți, joi, sâmbătă. Patru ore este perioada care a fost stabilită de-a lungul timpului ca fiind optimă pentru ședința de dializă, dar există pacienți la care această perioadă este mai mare sau mai mică. Poate să fie mai mare, iar motivul principal este faptul că cele patru ore, indiferent de măsurile pe care noi le-am luat ca medici în prescripții, nu fac o dializă eficientă. Există parametri de apreciere a eficienței dializei, se numește Kt/V. Noi, în afară de a schimba dializorul, de a crește viteza la pompa de sânge, de a lua si alte măsuri, prelungim și acest timp de dializă până când pacientul iese cu parametri optimi după ședințe. De cealaltă parte, este vorba despre pacienții pentru care patru ore de dializă sunt prea mult. Fie pacienți care nu au valori foarte crescute ale ureei și creatininei, fie pacienți cu un status nutrițional slab, cu malnutriție protein-calorică care suportă greu acele patru ore de dializă, se simt rău. La ei, echilibrarea și corecția se poate face doar în trei ore-trei ore jumate. Sunt pacienți care fac mai puțin sau care fac doar de două ori pe săptămână. Chiar dacă valorile ureei și creatininei sunt mici, nu pot să renunțe de tot la dializă, nu putem să eliminăm această metodă pentru că ureea și creatinina cresc foarte mult, doar că nu are nevoie de trei ședințe. Sunt pacienți care au diureză restantă suficientă care să le permită să nu facă acumulări hidrice importante și sunt pacienți la care parametrii electrolitici, ureea, creatinina, toate analizele pacientului ne spun că cele două ședințe de dializă pe săptămână sunt suficiente ca el să fie echilibrat.
„Noi îi sfătuim să mănânce proteine animale și vegetale în fiecare zi pentru a avea un status nutrițional bun”
Media10: Ce stil de viață trebuie să adopte pacientul cu dializă și ce include alimentația acestuia?
Dr. Cristina Văduva: Este un regim mai puțin restrictiv decât cel din predializă. Cu toate acestea, pacienții trebuie să respecte anumite indicații. Prima restricție pe care noi o facem pacineților și le explicăm cum trebuie să facă pentru a o respecta este regimul hidric. Pacientul nu trebuie să consume mai mult de 500 de ml de lichide mai mult decât urinează. Dacă un pacient să spunem că rămâne cu o diureză restantă de 500 de ml, el poate să consume într o zi undeva la un litru de lichide. Lichid nu înseamnă numai apă, ci absolut tot ce intră în această categorie: supă, ciorbă, ceai, iaurt, cafea, bere. Absolut orice, adunat, să nu depășească cu 500 de ml în plus față de cât urinează. Dacă pacientul este complet anuric, adică nu urinează deloc, aportul hidric trebuie să se limiteze la cei 500-700 ml de lichid astfel încât, la următoarea dializă, să nu vină cu mai mult de doi litri plus de greutate. Acest plus de greutate înseamnă, de fapt, plus lichidian între două ședințe de dializă. Ultrafiltrarea unei cantități mari de lichide în timpul ședințelor de dializă aduce cu ea și dezechilibru electrolitic. Apa aceea pe care noi o scoatem nu pleacă singură. Pleacă însoțită de niște ioni, de niște electroliți și atunci pacientul rămâne cu multe dezechilibre la sfârșitul ședinței de dializă. Apare hipotensiunea, apare cefaleea, greața, vărsăturile, adică clar este un dezechilibru pe care pacientul îl tolerează greu și de aceea prima indicație este să nu depășească cu mult cantitatea de lichid pe care o poate consuma.
A doua restricție a pacientului este cea de fructe care conțin potasiu. Potasiul este un electrolit foarte periculos pentru pacient. În momentul în care crește peste o anumită valoare, poate să apară stopul cardic. Din acest motiv, când pacientul intră în centrul de dializă, cu asta începem. Pacientul trebuie să evite: perele, prunele, bananele, strugurii, stafidele, cacaoa, astfel încât valoarea potasiului să nu crească foarte mult în perioada dintre două ședințe și să nu fie nevoie să facă o dializă suplimentară sau să se prezinte în urgență. Un alt electrolit care crește este fosforul și care, în nefrologie, este cunoscut ca un ucigaș silențios. Nu este foarte zgomotos ca și manifestare a creșterii lui în sânge, dar, în timp, face foarte mult rău. Astfel, o altă restricție pe care noi o impunem pacienților este de a reduce cantitatea de alimente cu un conținut mare de fosfor: lactate, ouă, carne, pește, icre. Pentru că, practic, trebuie să mănânce ceva, noi îi sfătuim să fie foarte cumpătați, adică să nu consume cantități mari din aceste alimente. Pacienții cu fosfor mare beneficiază de așa numiții chelatori de fosfor, adică anumite medicamente care, luate împreună cu alimentația, elimină fosforul prin scaun.
În rest, pacientul trebuie să mănânce proteine. În timpul ședinței de dializă, aceștia beneficiază de un supliment proteic, un sandwich cu o proteină animală. Noi îi sfătuim să mănânce proteine animale și vegetale în fiecare zi pentru a avea un status nutrițional bun. Un pacient cu un status nutrițional bun înseamnă un pacient echilibrat, chiar dacă face dializă.
„E bine ca pacientul să fie trimis la mediul nefrolog și îngrijirea să fie una multidisciplinară încă din stadiile incipiente ale unei boli”
Media10: Cât de important este ca pacientul să beneficieze de îngrijire multidisciplinară atunci când vine vorba de depistarea precoce a unei boli?
Dr. Cristina Văduva: Ca și nefrolog care lucrează foarte mult în dializă, îmi doresc ca pacientul să beneficieze de terapii de substituție a funcției renale echilibrat. În consecință, e bine ca pacientul să fie trimis la mediul nefrolog și îngrijirea să fie una multidisciplinară încă din stadiile incipiente ale unei boli cronice pentru că, dacă noi monitorizăm acest pacient și îl transformăm în partenerul nostru pentru îngrijirea lui, să spunem că cel puțin îndepărtăm momentul inițierii terapiei de substituție, dacă nu chiar o evităm. Sunt situații în care dacă pacienții ar fi ajuns la nefrolog și ar fi făcut ceea ce trebuie, atât din punct de vedere al stilului de viață cât și din punct de vedere al medicației și al monitorizării bolilor cronice de care suferă, s-ar fi putut evita dializa. E un paradox. Lucrez în dializă, dar nu îmi doresc pacienți dializați. Îmi doresc ca specialitatea mea de nefrologie să fie mult mai eficientă și cu mult mai multe efecte benefice în ambulatoriu sau în clinică, nu în centrul de dializă.
