Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad are acum una dintre cele mai frumoase secții de Pediatrie din România, datorită implicării comunității. Micuții pacienții și cadrele medicale se pot bucura de un spațiu colorat, dotat, care corespunde cerințelor de la nivel Occidental. Totul a fost realizat exclusiv din donații și sponzorizări, prin implicarea unei femei cu dorință de a oferi micuților șansa la servicii medicale de calitate. Anamaria Popa a realizat de-a lungul timpului, prin intermediul ONG-uli său, proiecte sociale și de voluntariat care ne dau speranța că se poate și în România.
Autor: Karina Anica
Vindecarea sistemului medical românesc poate să vină de multe ori de la fiecare dintre noi, de la comunitatea care nu se mai mulțumește cu bolnăviciosul „nu avem. nu se poate” și trece la acțiune. Un exemplu vine de la Arad, acolo unde datorită implicării reprezentanților Asociației Cetatea Voluntarilor, secția de Pediatrie II a fost renovată și modernizată complet. Investiția s-a ridicat la 150.000 euro, fără a lua în calcul costul aparaturii medicale, și a fost realizat exclusiv din donații și sponsorizări.
ONG-ul Cetatea Voluntarilor a fost înființat în urmă cu 10 ani, iar din 2017 s-au axat exclusiv pe reabilitarea secțiilor de spital. Acțiunea de renovare a secției de Pediatrie II a fost determinată de protestele făcute de mamele internate cu copiii în spital, care s-au plâns de condițiile insalubre. În trecut o renovare a fost făcută și la Secția Pediatrie I, unde o să se revină pentru îmbunătățiri.

„A trebuit să muncim foarte mult deoarece au fost mari probleme cu gândacii, care veneau pur și simplu peste copii. Am început să scoatem afară totul, de la cărămidă, ca să putem face cu adevărat o modernizare. Am schimbat absolut tot”, a spus Anamaria Popa, președinta asociației Cetatea Voluntarilor Arad.
Pe lângă igienizarea și modernizarea secției, voluntarii au investit și în dotarea cu aparatură medicală.
„Am cumpărat aparatură nouă, pentru ne-am dorit nu numai o secție de Pediatrie frumoasă, ci și una care să fie dotată din punct de vedere al aparaturii. Există acum oxigen și vacuum la fiecare pat, monitoare, injectomate, infuzomate. Și la secția de Neonatologie am făcut reabilitare și am dotat cu aparatură performantă pentru nou-născuți” a adăugat președinta ONG-ului.



La inaugurarea oficială a secției de pediatrie Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad și-a exprimat recunoștința față de implicarea oamenilor.
„Modernizarea secției Pediatrie 2 de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad este un exemplu de bune practici la nivel național. Le mulțumesc celor care au înțeles că avem nevoie de susținere în acest efort foarte mare pentru asigurarea funcționării spitalului. Noi construim spitale noi, dar până atunci clădirile existente trebuie să fie cât mai primitoare și actul medical să fie cât mai performant. Invit toți arădenii care doresc să contribuie alături de administrația publică și de cei care deja sunt implicați în susținerea spitalului, să vină alături de noi cu convingerea că, prin acest parteneriat, se muncește bine, rapid, eficient și cu rezultate spectaculoase”, explică Anamaria Popa, președinta asociației Cetatea Voluntarilor Arad.
În următorii 6 ani, Anamaria Popa își propune să renoveze mai multe secții din spital cu ajutorul sponsorizărilor. Lucrările se vor extinde pe secțiile de Radiologie pentru copii, Terapie Intensivă Neo-Natală.
„Vor urma încă aproximativ 9 proiecte. Am pornit de jos. La început nu am știut, dar am învățat. Și așa am ajuns să luăm alături de noi arhitecți, designeri, epidemiologi, specialiști de la DSP, de la CJ. Și așa am reușit. Am mai realizat până acum, două grădinițe, o creșă și o școală”, a precizat Anamaria Popa.
Anual, aproximativ 3000 de copii sunt tratați în secțiile de Pediatrie ale SCJU Arad.



