Ai dureri de spate care coboară pe picior? Poate fi lombosciatica

Pîrlogea Claudia
11 Min Read

Tot mai mulți pacienți ajung la medic acuzând dureri lombare care pornesc din zona spatelui și coboară spre picior, dureri care îi împiedică să doarmă, să meargă sau chiar să stea jos câteva minute. Medicii atrag atenția că acest tipar de durere nu trebuie ignorat, deoarece poate semnala iritarea unuia dintre cei mai importanți nervi din organism: nervul sciatic. În sezonul rece, episoadele de durere tind să apară mai des, fie din cauza expunerii la frig, fie din cauza pozițiilor vicioase prelungite la birou. Ce factori pot duce la declanșarea durerilor? Când e momentul să mergi la un specialist? Cum ajută recuperarea medicală? Află răspunsurile de la dr. Gabriela Nefiru, medic specialist reabilitare medicală la Nova Clinic Craiova.

Ce este lombosciatica și de ce apare?

Lombosciatica nu este doar o simplă durere de spate. Este o problemă care pornește din zona inferioară a coloanei și se manifestă pe traiectul unui nerv care controlează sensibilitatea și forța întregului membru inferior. Mulți pacienți o descriu ca pe o durere „ascuțită” sau „electrizantă”, care îi ia prin surprindere și care îi face să se oprească din mers sau să-și schimbe brusc poziția. Ceea ce puțini știu este că această durere are, de obicei, o cauză mecanică — ceva comprimă sau irită nervul.

Lombosciatica este o inflamație a nervului sciatic și are la bază o iritare locală, cel mai des printr-o hernie de disc, contracturi musculare puternice sau o postură incorectă menținută pe termen lung. Când nervul este presat, apare o durere care pornește din zona lombară și coboară spre picior, uneori până la nivelul tălpii”, explică medicul.

Principalii factori de risc

Multe persoane asociază lombosciatica doar cu efortul fizic, însă cauza reală este, de multe ori, mult mai complexă. Printre factorii frecvent întâlniți se numără:

  • sedentarismul prelungit, mai ales munca la birou;
  • lipsa exercițiilor pentru musculatura profundă a spatelui;
  • greutatea corporală crescută, care pune presiune suplimentară pe discuri;
  • condusul pe distanțe lungi;
  • salteaua nepotrivită;
  • ridicarea incorectă a greutăților.

Cum recunoști durerea de tip sciatic?

Durerea sciatică are câteva caracteristici tipice pe care pacienții le pot observa încă din primele zile. În multe cazuri, apare doar pe o parte a corpului și își schimbă intensitatea în funcție de poziție — de exemplu, la stat pe scaun prea mult timp sau la urcatul scărilor. Unii pacienți o percep ca pe o arsură pe partea din spate a piciorului, în timp ce alții simt o greutate sau o „strângere” care nu cedează la odihnă. Recunoașterea acestor semne este importantă pentru a ajunge din timp la medic.

„Durerea lombosciatică are un traseu foarte clar: pornește din partea inferioară a spatelui, poate cuprinde zona fesieră, coboară pe coapsă și uneori până la gambă sau gleznă. La evaluare, ne interesează nu doar localizarea durerii, ci și tipul de senzații asociate — amorțeală, furnicături, senzație de curent electric. Toate acestea ne arată cât de afectat este nervul și cât de urgent trebuie început tratamentul”, detaliază dr. Gabriela Nefiru, medic specialist reabilitare medicală la Nova Clinic.

De ce este importantă evaluarea medicală?

Mulți pacienți încearcă inițial remedii la domiciliu, însă lombosciatica este o afecțiune care necesită întotdeauna o evaluare profesionistă. Ignorată, poate duce la limitarea mobilității, pierderea forței în picior sau chiar tulburări de mers. O evaluare completă nu înseamnă doar un consult — poate include teste funcționale, verificarea posturii, teste de mobilitate, evaluarea mușchilor spatelui și ai bazinului și, dacă este nevoie, recomandări pentru investigații imagistice.

„Rolul nostru nu este doar să ameliorăm durerea, ci să identificăm factorul declanșator. Fiecare pacient are o cauză diferită, așa că tratamentul se construiește personalizat: poate include exerciții de kinetoterapie, proceduri de electroterapie, tehnici de deblocare și relaxare sau corectare posturală. Obiectivul este același pentru toți: scăderea inflamației, redobândirea mobilității și prevenirea recidivelor”, subliniază medicul.

Cum se tratează lombosciatica?

Tratamentul nu este universal, iar recuperarea nu se face „peste noapte”. De cele mai multe ori, pacientul are nevoie de o combinație de tehnici menite să reducă presiunea pe nervul sciatic și să restabilească o aliniere corectă a coloanei. Corectarea posturii, refacerea musculaturii profunde și învățarea unor mișcări corecte în activitățile zilnice sunt elemente esențiale.

Planul de tratament este adaptat fiecărui pacient în parte. Unii au nevoie de exerciții de mobilitate, alții de întărire musculară sau de tehnici de relaxare neuromusculară. Kinetoterapia este baza tratamentului, pentru că ajută coloana să funcționeze corect și reduce presiunea pe nerv. Uneori, asociem electroterapie pentru diminuarea inflamației sau tehnici manuale pentru eliberarea tensiunilor. Fiecare etapă este gândită astfel încât pacientul să-și recapete mobilitatea și să prevină recidiva”, explică dr. Gabriela Nefiru, medic specialist reabilitare medicală.

Forme de terapie:

  • Kinetoterapia

Exercițiile sunt cheia tratamentului, pentru că restabilesc mobilitatea corectă a coloanei și reduc presiunea pe nervul sciatic. Se lucrează progresiv, în funcție de stadiul durerii:

  • în faza acută – mișcări ușoare pentru deblocare, întinderi blânde, exerciții pentru relaxarea musculaturii lombare și fesierilor;
  • în faza subacută – exerciții pentru controlul mișcării, stabilizare și reeducarea respirației;
  • în faza de recuperare – exerciții pentru întărirea mușchilor profunzi, antrenament funcțional și corectarea paternurilor defectuoase de mișcare.

Scopul final este ca pacientul să se miște corect în activitățile zilnice, fără să suprasolicite discul sau nervul.

  • Electroterapia

Electroterapia ajută la controlul inflamației și la reducerea durerii, în special în perioadele în care pacientul nu poate lucra intens prin mișcare. Poate include:

  • curenți antialgici pentru diminuarea durerii acute,
  • TENS pentru relaxare musculară,
  • proceduri care îmbunătățesc circulația locală, accelerând procesul de vindecare.

Este o metodă complementară, utilă mai ales pentru a pregăti pacientul pentru kinetoterapie.

  • Terapia manuală

Terapia manuală este foarte eficientă atunci când durerea este accentuată de tensiuni musculare, blocaje articulare sau rigiditate locală. Se utilizează:

  • mobilizări blânde ale coloanei,
  • tehnici de eliberare miofascială,
  • manipulări ușoare care restabilesc mobilitatea vertebrală fără durere.

Această terapie ajută la scăderea presiunii locale și la recâștigarea unui ritm normal de mișcare.

  • Tehnici de relaxare

Când durerea persistă, musculatura intră într-o tensiune continuă care menține inflamația. Tehnicile de relaxare includ:

  • exerciții de respirație coordonată,
  • stretching asistat,
  • activare neuromusculară pentru echilibrarea grupelor musculare.

Scopul este de a întrerupe „cercul vicios” durere–tensiune–limitarea mișcărilor.

  • Corectarea posturii și educația pentru mișcare

Pacientul învață cum să:

  • stea corect la birou,
  • se ridice din pat fără să își suprasolicite spatele,
  • ridice greutăți în mod sigur,
  • își protejeze coloana în mers, la volan sau în activități casnice.

Această etapă previne recidiva — motiv pentru care este esențială în orice plan de recuperare.

Când trebuie să mergi urgent la medic?

Există anumite situații în care durerea sciatică nu mai poate fi gestionată acasă. Slăbiciunea bruscă în picior, pierderea sensibilității sau imposibilitatea de a sta în picioare fără sprijin sunt semne că nervul este sever afectat. Orice simptom care se agravează rapid trebuie evaluat cât mai repede.

„Dacă durerea devine foarte intensă, dacă apar amorțeli persistente sau dificultăți în controlul piciorului, este obligatoriu consultul medical. Cu cât intervenim mai devreme, cu atât recuperarea este mai rapidă”, avertizează medicul.

Lombosciatica este o afecțiune frecventă, dar perfect tratabilă atunci când este diagnosticată și gestionată corect. Evaluarea timpurie, tratamentul personalizat și corectarea posturii sunt pașii esențiali pentru un spate sănătos.

Recomandări practice pentru acasă

Când durerea de spate începe să coboare pe picior, chiar și cele mai simple activități – mersul până la bucătărie, statul pe scaun sau ridicatul din pat – devin o provocare. Mulți pacienți observă că durerea se accentuează în momente aparent banale: după o zi de lucru la birou, după ce au stat cu copilul în brațe sau chiar după o plimbare mai lungă. În astfel de situații, pe lângă tratamentul recomandat de medic, mici ajustări în rutina zilnică pot reduce presiunea pe coloană și pot preveni agravarea simptomelor. Sunt măsuri simple, la îndemână, care ajută corpul să rămână mobil și să evite postura vicioasă ce pune stres suplimentar pe nervul sciatic. Ele nu tratează cauza, însă pot îmbunătăți semnificativ confortul zilnic și pot susține recuperarea.

„Pacienții întreabă adesea ce pot face acasă până ajung la ședințele de recuperare. Există câteva obiceiuri foarte simple care pot face diferența. În primul rând, recomand să nu rămână în aceeași poziție prea mult timp. Mișcarea la fiecare 30–40 de minute ajută țesuturile să nu intre în tensiune și reduce presiunea pe partea lombară. La birou, o pernuță lombară poate corecta discret poziția spatelui și previne curbarea excesivă. De asemenea, este important să evităm mișcările bruște – aplecările rapide sau rotațiile forțate sunt printre cele mai frecvente declanșatoare ale durerii. De mare ajutor este și o rutină scurtă de stretching pentru zona lombară și șolduri, făcută zilnic. Aceste măsuri nu înlocuiesc recuperarea medicală, dar o susțin și o fac mai eficientă”, declară dr. Gabriela Nefiru, medic specialist reabilitare medicală la Nova Clinic.

Share This Article