Odată cu revenirea copiilor la grădiniță și școală, răcelile și infecțiile respiratorii devin mai frecvente. Odată cu acestea, crește și riscul de apariție a otitei medii – o afecțiune a urechii care poate provoca durere, febră și disconfort. Cum recunoști primele semne? Ce măsuri poți lua de acasă? Când trebuie să mergi la medicul ORL? Ce soluții există pentru a o trata și preveni? Află răspunsurile la aceste întebări de la conf. univ. dr. Sorin Ciolofan, medic primar ORL la Clinica DR.KID și la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, într-un interviu acordat Media10.
Media10: Ce este otita și de ce apare mai frecvent în sezonul de toamnă în rândul copiilor?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Atunci când vorbim despre otita care apare cu precădere în sezonul rece, ne referim în special la otita medie, adică inflamația și infectarea cavității timpanului. Aceasta apare, de obicei, din cauza unor germeni care pătrund din cavitatea nazală, din sinusurile paranazale sau de la nivelul vegetațiilor adenoide. Acești germeni ajung la ureche prin intermediul trompei lui Eustachio. Aici se înmulțesc și produc infecția. Otita medie apare mai des toamna pentru că, odată cu începerea școlii și a grădiniței, copiii intră din nou în colectivitate. Prin urmare, iau contact mai ușor cu numeroase viroze și infecții respiratorii. În plus, schimbările de temperatură, umezeala și frigul favorizează îmbolnăvirile. Otita medie acută poate apărea pe tot parcursul anului, dar este întâlnită mai ales în sezonul rece, când răcelile sunt mai frecvente, iar transmiterea germenilor în colectivitate este mult mai rapidă.
„Alergia reprezintă un factor de risc important în apariția otitelor la copii”
Media10: Alergiile respiratorii pot să crească riscul dezvoltării otitei?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Da, alergiile respiratorii pot contribui la apariția otitelor. Respirația nazală joacă un rol esențial în funcționarea corectă a urechii medii. Atunci când apare o obstrucție nazală cauzată de alergie, trompa lui Eustachio – care face legătura între nas și ureche – nu mai funcționează corespunzător. În aceste condiții se poate instala inițial otita seroasă. Ulterior, aceasta se poate transforma într-o otită medie acută. Prin urmare, alergia reprezintă un factor de risc important în apariția otitelor la copii.
Media10: Cine sunt cei mai predispuși să facă otită medie: copiii mici, preșcolarii sau școlarii?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Cel mai frecvent, otita medie apare la copiii preșcolari. Principalul factor predispozant la această vârstă îl reprezintă vegetațiile adenoide, cunoscute și sub denumirea de polipi. Toți copiii au vegetații adenoide, însă acestea ating dimensiuni maxime în intervalul de 2–5 ani, uneori până la 7 ani. Prin poziția lor, pe peretele posterosuperior al cavumului, aceste vegetații pot obstrua orificiile trompelor lui Eustachio. Astfel, favorizează apariția infecțiilor la nivelul urechii medii.
Semne de alarmă: durerea de ureche și febra sunt simptome de otită
Media10: Cum pot părinții să recunoască otita la copii?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Primele semne ale otitei apar, de obicei, după o viroză respiratorie. Copilul are secreții nazale cu câteva zile înainte, iar ulterior starea lui generală se înrăutățește. Cele mai frecvente simptome sunt durerea la nivelul urechii – care poate fi pe o parte sau pe ambele – și febra. Așadar, părinții trebuie să fie atenți dacă după o răceală copilul devine agitat, se plânge de durere de ureche și face febră, pentru că acestea sunt principalele semne ale unei otite medii acute.
Media10: Ce măsuri poate lua părintele de acasă atunci când copilul se plânge de dureri și când e momentul să meargă la medicul ORL?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Acasă, părintele poate ajuta copilul prin menținerea unei igiene nazale corecte, astfel încât acesta să respire bine pe nas și secrețiile să fie eliminate cât mai eficient. Totuși, atunci când copilul are febră și se plânge de dureri la ureche, este foarte important să fie consultat cât mai repede de un medic ORL. De cele mai multe ori, în aceste situații nu mai este vorba doar despre o infecție virală, ci despre o otită medie acută, care presupune o suprainfecție bacteriană. În aceste cazuri, pe lângă tratamentul decongestionant nazal, antiinflamator și antipiretic, este necesar și un tratament antibiotic. Din acest motiv, este obligatoriu ca părinții să ducă copilul la medic pentru un consult și un plan de tratament adecvat.
În ce constă examinarea ORL?
Media10: În momentul în care părintele ajunge cu copilul la medic, cum se face evaluarea pentru stabilirea diagnosticului?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Evaluarea este simplă și nedureroasă. Se efectuează un consult ORL complet, care presupune examinarea nasului, a gurii și a conductelor auditive. Prin otoscopie, medicul poate vizualiza timpanul și poate observa dacă există semnele unei otite medii acute: timpanul este mat, roșu, inflamat. Aceste modificări ne arată că există o inflamație și o posibilă infecție la nivelul urechii medii. Examenul ORL nu provoacă durere și este foarte important să fie efectuat cât mai repede, pentru a iniția tratamentul precoce. În lipsa tratamentului, otita poate evolua și poate duce la complicații.
Dacă episoadele de otită se repetă, poate fi nevoie de proceduri mai complexe
Media10: Este de ajuns examinarea clinică pentru a stabili diagnosticul de otită? Poate fi nevoie și de anumite teste? Când sunt necesare?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: În cazul unei otite medii acute, examinarea clinică este, de regulă, suficientă pentru stabilirea diagnosticului. Totuși, atunci când vorbim despre un copil care face otite repetate, este necesară o evaluare suplimentară, efectuată într-o perioadă în care nu este răcit. Aceasta presupune verificarea funcționării trompei lui Eustachio și identificarea eventualei prezențe a lichidului în urechea medie, adică a unei otite seroase. Această formă poate lăsa în timp fibroze și poate afecta auzul copilului. De asemenea, poate fi necesar un examen fibroscopic pentru a evalua dacă vegetațiile adenoide sunt mărite.
În astfel de situații, pentru a preveni reapariția frecventă a otitelor și administrarea repetată de antibiotice, se pot lua în calcul două soluții: extirparea vegetațiilor adenoide sau, în anumite cazuri, montarea unor aeratoare transtimpanale, care înlocuiesc funcția trompei lui Eustachio și asigură aerisirea urechii medii. Aceste măsuri previn complicațiile și ajută copilul să aibă un auz normal și o dezvoltare armonioasă. La clinica DR.KID avem toată aparatura necesară pentru a diagnostica otita medie acută. În același timp, oferim sfaturi pentru ca aceste episoade să apară cât mai rar și, pe cât posibil, să le prevenim.
Soluții de tratament: când e nevoie de antibiotic?
Media10: Cum se tratează otita medie la copii? Dacă părintele ajunge la timp la medic, se poate trata doar cu tratament simptomatic?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: În unele cazuri, otita medie poate fi tratată doar cu tratament simptomatic, dar acest lucru îl stabilește exclusiv medicul, în funcție de gravitatea situației. La copil, evoluția poate fi foarte rapidă și diferă de la un pacient la altul. De aceea, este esențial ca fiecare copil să fie evaluat individual. Dacă este vorba despre o infecție virală, care se manifestă prin secreții nazale și doar o ușoară afectare a urechii, tratamentul poate fi unul simptomatic. Aici se folosesc soluțiile obișnuite pentru tratarea unei viroze, cum ar fi: decongestionante nazale, antiinflamatoare, antipiretice.
În schimb, atunci când se instalează o suprainfecție bacteriană, este necesar un tratament antibiotic. În aceste situații, copilul trebuie consultat cât mai repede de medic, care va prescrie antibioticul potrivit, de obicei sub formă de suspensie. Tratamentul corect și instituit la timp previne agravarea bolii și reduce riscul ca micuțul să ajungă la spital pentru administrarea de antibiotice injectabile.
Riscurile otitei netratate
Media10: La ce complicații se poate ajunge dacă otita nu este tratată corect sau copilul face episoade repetate?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Complicațiile unei otite medii netratate pot fi foarte severe. De aceea, este esențial ca diagnosticul să fie pus la timp, iar tratamentul să fie instituit precoce. În aceste condiții, evoluția este, de obicei, favorabilă, iar copilul se vindecă în câteva zile. Totuși, este important și un reconsult ORL, pentru a confirma că răspunsul la tratament a fost cel așteptat. Dacă infecția nu este tratată corect, pot apărea perforații ale timpanului, cu risc ca micuțul să rămână cu o otită medie supurată cronică pe tot parcursul vieții. În cazuri grave, boala poate evolua spre otomastoidită sau alte complicații care pot deveni amenințătoare de viață. Din acest motiv, otita nu trebuie neglijată și fiecare episod trebuie urmărit și tratat corespunzător.
Măsuri esențiale de prevenție
Media10: Ce măsuri de prevenție pot lua părinții pentru a preveni apariția episoadelor repetate de otită?
Conf. univ. dr. Sorin Ciolofan: Pentru a preveni apariția otitelor repetate la copii, părinții pot lua câteva măsuri simple, dar foarte importante:
- Menținerea igienei nazale – un nas curat reduce riscul de infecție. Se recomandă suflarea corectă a nasului sau, la copiii mai mici, folosirea serului fiziologic ori a soluțiilor cu apă de mare pentru fluidificarea și eliminarea secrețiilor.
- Atenție la vegetațiile adenoide – acestea pot favoriza apariția infecțiilor. Dacă sunt hipertrofiate, trebuie mers la specialist. Medicul ORL poate recomanda soluții pentru prevenirea otitelor repetate.
- Consult ORL periodic – mai ales dacă un copil răcește des sau face mai multe episoade de otită într-o perioadă scurtă. Medicul poate identifica eventuale cauze și propune soluții de tratament preventiv.
- Monitorizarea episoadelor de răceală – deoarece otitele apar cel mai des după infecții respiratorii, tratarea corectă și la timp a acestora scade riscul de complicații.
