Te doare genunchiul când urci scările? Ai dureri de umăr care nu trec sau simți că șoldul te ține pe loc? Nu ești singurul. Tot mai mulți oameni se confruntă cu dureri articulare cronice care le afectează nu doar mobilitatea, ci și calitatea vieții. Vestea bună? Există tratamentele moderne de recuperare medicală care pot face diferența. Ce funcționează cu adevărat? Cum se tratează eficient durerile de genunchi, șold sau umăr fără operație? Află răspunsurile de la dr. Gabriela Loredana Nefiru, medic specialist medicină fizică și reabilitare la NovaClinic.
Media10: Ce înseamnă durerea cronică articulară și cum se deosebește de durerea acută?
Dr. Gabriela Nefiru: Durerea cronică articulară este o durere persistentă la nivelul uneia sau mai multor articulații, care durează mai mult de 3 luni. Se deosebește de durerea acută prin faptul că aceasta din urmă apare brusc, de obicei ca răspuns la o leziune sau inflamație recentă, și dispare odată cu vindecarea. În schimb, durerea cronică persistă chiar și după ce leziunea inițială s-a vindecat și este adesea legată de boli degenerative (cum ar fi artroza), boli autoimune (artrita reumatoidă), suprasolicitări repetate sau dezechilibre musculare. Durerea cronică are componente complexe, inclusiv inflamație de durată, modificări structurale ale articulației, dar și o componentă nervoasă și psihologică.
Articulațiile cel mai des afectate
Media10: Ce articulații sunt cel mai frecvent afectate de durerea cronică?
Dr. Gabriela Nefiru: Cele mai frecvent afectate articulații sunt genunchiul, șoldul și umărul. Genunchiul este o articulație care suportă greutatea corpului, fiind frecvent expusă la traumatisme și uzură. Simptomele includ: durere la mers, urcat sau coborât scări, rigiditate și cracmente. Șoldul este o articulație profundă, de sprijin, care se uzează odată cu vârsta sau din cauza unor displazii congenitale. Pacienții pot acuza durere inghinală sau fesieră, dificultate la mers sau stat prelungit în picioare și limitare în rotațiile interne sau externe.
Umărul este o articulație mobilă, cu multe structuri moi, este predispus la inflamații sau degenerări. Durerea apare la mișcările de ridicare a brațului și este prezentă o limitare a amplitudinii de mișcare. Uneori, durerea este nocturnă, mai ales în poziția culcat pe umărul afectat. Frecvența afectării acestor articulații variază în funcție de vârstă, nivelul de activitate și istoricul de traumatisme. Genunchiul este cel mai des afectat, mai ales la persoanele supraponderale sau vârstnice. Umărul tinde să creeze probleme mai ales persoanelor active, sportivilor sau celor care lucrează cu brațele ridicate.
Cauze frecvente
Media10: Care sunt cele mai frecvente cauze ale durerii cronice la nivelul acestor articulații?
Dr. Gabriela Nefiru: În cazul genunchiului, durerea cronică apare frecvent din cauza artrozei (gonartrozei) – o degenerare progresivă a cartilajului. Leziunile meniscale cronice, adesea cauzate de uzură sau rupturi vechi netratate, pot contribui semnificativ. Instabilitatea ligamentară, frecventă în rândul sportivilor sau după traumatisme, este o altă cauză. De asemenea, tendinitele și bursitele – inflamații ale tendoanelor sau ale bursei – pot genera durere. Sindromul femuro-patelar, care determină durere anterioară mai ales la urcat și coborât scările, este o cauză frecventă, mai ales la persoanele active. Nu în ultimul rând, obezitatea joacă un rol important prin creșterea presiunii asupra articulației. La nivelul șoldului, cele mai frecvente cauze sunt coxartroza – forma de artroză a șoldului care apare frecvent după vârsta de 50 de ani – și tendinopatiile mușchilor gluteali, generate de suprasolicitare sau dezechilibre musculare.
Bursita trohanteriană se manifestă printr-o inflamație dureroasă laterală. Alte cauze includ: displazia de șold netratată la tineri, conflictele femuro-acetabulare, unde apare o frecare anormală între os și țesut, și complicațiile apărute secundar unor fracturi sau necroze osoase, cum ar fi necroza capului femural. În ceea ce privește umărul, durerea cronică este deseori cauzată de tendinita coafei rotatorilor, care implică uzura tendoanelor musculare din jurul articulației. Bursita subacromială apare frecvent în cazul mișcărilor repetitive de ridicare a brațului. Capsulita adezivă, cunoscută și ca „umăr înghețat”, duce la durere și limitarea progresivă a mișcării. Artroza acromioclaviculară sau glenohumerală este o degenerare articulară frecventă la vârste înaintate. Instabilitatea cronică poate fi o consecință a luxațiilor repetate, iar durerile post-traumatice pot apărea după fracturi sau entorse care nu au fost tratate corespunzător.
Evaluarea medicală: primul pas în recuperare
Media10: Cum evaluați un pacient cu durere articulară în cabinetul de recuperare medicală? Ce rol au ecografia musculoscheletală sau RMN-ul în stabilirea unui plan de tratament?
Dr. Gabriela Nefiru: Evaluarea unui pacient cu durere articulară presupune o abordare complexă, care combină anamneza detaliată, examenul clinic și investigațiile imagistice. Totul începe cu anamneza, în care se notează localizarea și durata durerii, caracterul și intensitatea, factorii care agravează sau calmează durerea, istoricul de traumatisme, afecțiuni reumatologice sau intervenții chirurgicale. Este important să se ia în calcul și activitatea profesională a pacientului și nivelul de efort fizic depus zilnic. Urmează examenul clinic, în care medicul observă aliniamentul articulației, eventuale edeme, deformări sau atrofii musculare. Se palpează zona dureroasă pentru a identifica punctele sensibile, eventualele cracmente sau modificări de temperatură locală. Se evaluează mobilitatea articulației prin goniometrie, se testează forța musculară și se aplică teste funcționale specifice (testul de impingement la umăr, testul Patrick pentru șold).
Investigațiile imagistice joacă un rol important în completarea diagnosticului. Ecografia musculoscheletală este o metodă rapidă, dinamică și neiradiantă, foarte utilă în evaluarea sinovitelor, bursitelor, ghidajul infiltrațiilor, dar și pentru identificarea leziunilor coafei rotatorilor sau rupturilor musculare. Rezonanța magnetică (RMN) oferă o imagine detaliată a structurilor intraarticulare, a cartilajului, ligamentelor și oaselor. Este indicată în cazurile în care durerea nu răspunde la tratamentul conservator sau când se suspectează leziuni mai grave. În funcție de toate aceste informații, se stabilește un plan personalizat de tratament care poate include terapii fizice, exerciții de kinetoterapie, infiltrații sau, în anumite cazuri, trimiterea către alte specialități pentru tratament chirurgical.
Terapii eficiente pentru durerea cronică
Media10: Ce tipuri de terapii funcționează cel mai bine pentru durerea cronică de genunchi, șold sau umăr? Cum se diferențiază abordarea în funcție de articulația afectată?
Dr. Gabriela Nefiru: În recuperarea medicală, se recomandă o abordare multimodală, care combină mai multe tipuri de terapii pentru a obține cele mai bune rezultate. Un rol esențial îl are kinetoterapia, care constă în exerciții terapeutice ghidate. Ea are ca obiective întărirea musculaturii stabilizatoare, creșterea mobilității, îmbunătățirea echilibrului și coordonării. Fizioterapia, prin utilizarea agenților fizici, completează programul terapeutic. Aici putem include: TENS, ultrasunete terapeutice, laser de joasă frecvență, electrostimulare musculară. Terapia manuală sau mobilizările articulare contribuie la recâștigarea mobilității și reducerea tensiunii periarticulare. În completare, infiltrarea cu substanțe precum acidul hialuronic, PRP sau corticoizi poate avea un efect benefic. Nu în ultimul rând, educația posturală și corectarea mișcărilor vicioase sunt esențiale pentru prevenirea suprasolicitării articulației afectate.
Abordarea diferă în funcție de articulația implicată. Pentru genunchi se recomandă exerciții de întărire a cvadricepsului. Inițial, acestea sunt isometrice, apoi dinamice, exerciții de propriocepție, bicicleta statică și, uneori, purtarea unei orteze. Este important să se evite urcatul și coborâtul excesiv al scărilor și genuflexiunile adânci. Pentru șold se lucrează pe întărirea musculaturii gluteale, a psoasului și piriformului pentru a stabiliza bazinul. Se indică stretching controlat pentru flexorii șoldului și rotatorii interni, mobilizări pasive dacă articulația este rigidă și corectarea mersului. Se evită mișcările ample de rotație forțată și impactul axial, cum ar fi săriturile. Pentru umăr se folosesc mobilizări pasive blânde precum: pendulările Codman, exerciții cu baston, scripete sau minge de perete și activarea progresivă a mușchilor coafei rotatorilor. Se acordă atenție posturii și stabilizatorilor scapulari, iar la început se evită ridicarea rapidă a brațului deasupra capului.
Fizioterapia: ce beneficii aduce pacientului?
Media10: Cum ajută fizioterapia în aceste cazuri (curenți, ultrasunete, laser, TECAR)?
Dr. Gabriela Nefiru: Fizioterapia are un rol esențial în ameliorarea durerii cronice articulare și în susținerea procesului de recuperare funcțională. Terapiile fizice reduc durerea și inflamația, îmbunătățesc circulația locală, accelerează vindecarea țesuturilor și facilitează participarea la kinetoterapie activă. În acest sens, există mai multe tipuri de fizioterapie, fiecare cu beneficiile sale. Curenții TENS au efect analgezic. Sunt indicați pentru: dureri cronice sau acute, inclusiv la genunchi, șold, umăr. Beneficiile acestora constau în reducerea necesarului de analgezice, fiind ușor de aplicat, fără efecte secundare. Ultrasunetele terapeutice au efect antiinflamator și analgezic, micromasaj profund și creșterea permeabilității membranelor celulare. Sunt indicate pentru: tendinite, bursite, sinovite, artroză incipientă, contracturi musculare.
Laserul terapeutic are numeroase efecte, și anume: reduce durerea și inflamația, stimulează regenerarea tisulară, crește microcirculația. Este indicat pentru: artroză, epicondilită, leziuni musculare, dureri postoperatorii. Avantajele sale sunt: aplicare rapidă, neinvazivă, eficientă chiar în profunzime. TECAR stimulează regenerarea prin încălzire endogenă (din interior); reduce durerea, inflamația, edemul; îmbunătățește mobilitatea. Este indicat pentru: artroză (mai ales la genunchi, șold, umăr); leziuni musculare, tendinoase; rigiditate articulară. Beneficiul major al acestuia este că poate combina efectul analgezic cu pregătirea articulației pentru kinetoterapie. Aceste terapii sunt eficiente ca adjuvant la exercițiile fizice, dar nu le înlocuiesc. Se folosesc în special în fazele dureroase sau inflamatorii, pentru a permite pacientului să înceapă kinetoterapia fără disconfort major.
Terapia nu se termină în cabinet, ci trebuie continuată și acasă
Media10: Cât de important este ca pacientul să continue exercițiile și acasă?
Dr. Gabriela Nefiru: Este extrem de important ca pacientul să continue exercițiile și acasă. De fapt, aceasta este una dintre cele mai decisive componente ale unei recuperări reușite pe termen lung. Continuarea exercițiilor contribuie la menținerea rezultatelor obținute în cabinet. Chiar dacă terapiile aplicate în cadrul ședințelor de recuperare sunt eficiente, fără susținere prin exerciții regulate, efectele lor se estompează rapid. Mobilitatea, forța musculară și echilibrul dobândite pot fi pierdute în absența întreținerii active. Mișcarea controlată are un rol major în reducerea durerii și în prevenirea recidivelor.
Ea menține articulațiile funcționale, reduce rigiditatea, stimulează producția de lichid sinovial – care acționează ca un lubrifiant natural – și ajută la combaterea durerii cronice. În plus, continuarea exercițiilor acasă responsabilizează pacientul. Acesta devine activ în propria recuperare și capătă un sentiment de control asupra stării sale de sănătate. Această implicare are și un efect psihologic benefic, oferind motivație și încredere. Pentru pacienții cu afecțiuni cronice, cum ar fi artroza, poliartrita sau tendinitele, menținerea activității fizice este esențială pentru a preveni agravarea bolii. Lipsa mișcării poate duce la atrofie musculară, dezechilibre posturale și accelerarea degradării articulare.
„Pacientul ar trebui să facă exerciții acasă de 4 până la 6 ori pe săptămână”
Media10: Cât de des trebuie să facă pacientul exerciții acasă și pentru cât timp?
Dr. Gabriela Nefiru: Pentru ca recuperarea să fie eficientă, pacientul ar trebui să facă exerciții acasă de 4 până la 6 ori pe săptămână, cu o durată de 15 până la 30 de minute pe zi. Se începe cu exerciții ușoare, care nu provoacă durere, iar dificultatea se crește progresiv. Este important ca pauzele dintre serii să fie suficiente și ca accentul să cadă pe calitatea executării, nu pe cantitate. Pentru a fi eficiente, exercițiile trebuie să fie adaptate capacității funcționale a fiecărui pacient și corect executate.
Este ideal ca exercițiile să fie învățate inițial cu ajutorul unui kinetoterapeut. Nu trebuie să provoace durere intensă. Dacă durerea depășește un nivel de 3 din 10, este un semn că exercițiul trebuie ajustat. De asemenea, dacă pacientul nu continuă exercițiile acasă, progresul poate stagna sau chiar regresa. Există un risc crescut de recidivă, durerea se poate menține sau chiar accentua. În plus, costurile medicale cresc pe termen lung din cauza necesității unor intervenții suplimentare.
De ce lucruri depinde recuperarea eficientă?
Media10: Ce factori pot influența recuperarea?
Dr. Gabriela Nefiru: Starea generală de sănătate este esențială. Pacienții care suferă de comorbidități precum diabetul, afecțiunile cardiovasculare sau osteoporoza pot avea o toleranță mai scăzută la efort, un nivel crescut de durere și inflamație, iar aceste aspecte pot încetini procesul de vindecare. Vârsta și gradul de afectare articulară joacă, de asemenea, un rol important. Pacienții tineri, cu leziuni moderate, au o capacitate mai mare de regenerare. În schimb, în cazurile de artroză avansată sau după traumatisme severe, progresul este, de obicei, mai lent. Aderența la tratament este un alt element decisiv. Pacientul trebuie să urmeze consecvent programul de exerciții, ședințele de fizioterapie și indicațiile primite. Lipsa de continuitate poate duce la recăderi sau stagnarea progresului.
Motivația și atitudinea pacientului sunt direct proporționale cu eficiența recuperării. Un pacient implicat, care înțelege afecțiunea și participă activ la procesul de tratament, va avea rezultate mai bune și mai rapide. Sprijinul social și contextul familial pot face o diferență semnificativă. Un mediu care oferă ajutor în deplasare, susținere emoțională și încurajare pentru aplicarea zilnică a recomandărilor medicale contribuie la o recuperare mai eficientă.
Lipsa mișcării și greutatea în exces pot încetini recuperarea
Media10: Cum afectează sedentarismul și obezitatea eficiența recuperării?
Dr. Gabriela Nefiru: Sedentarismul afectează în mod negativ eficiența tratamentului. Lipsa mișcării duce la slăbirea musculaturii de susținere (cum sunt cvadricepsul, mușchii gluteali sau coafa rotatorilor), reduce mobilitatea articulară și favorizează rigiditatea. Circulația locală scade, ceea ce întârzie procesele de regenerare, iar adaptarea la efort este încetinită. Se formează astfel un cerc vicios: durerea duce la inactivitate, care agravează problema, iar pacientul devine tot mai puțin activ. Obezitatea este un alt factor major care împiedică recuperarea. Aceasta crește presiunea mecanică asupra articulațiilor, în special la nivelul genunchilor, șoldurilor și coloanei.
În plus, țesutul adipos întreține un nivel ridicat de inflamație sistemică, afectând răspunsul organismului la tratamente. Mobilitatea este redusă, echilibrul este afectat, iar rezistența fizică scade, ceea ce face ca exercițiile să fie mai greu de realizat. Obezitatea este adesea însoțită de comorbidități precum diabetul și hipertensiunea arterială, care pot complica suplimentar evoluția. Combinarea kinetoterapiei cu schimbări în stilul de viață (nutriție, mers zilnic, reducerea sedentarismului) este cheia eficienței pe termen lung.
„Primele efecte pozitive apar în 2–4 săptămâni”
Media10: În cât timp se pot vedea rezultate după începerea unui program corect de recuperare?
Dr. Gabriela Nefiru: Timpul necesar pentru a observa primele rezultate după începerea unui program corect de recuperare variază în funcție de afecțiune, vârstă, gradul de afectare și implicarea pacientului. Totuși, în general, primele efecte pozitive apar în 2–4 săptămâni. Progresele semnificative se văd în 8–12 săptămâni, dacă programul este urmat constant și corect. În primele 1–2 săptămâni, organismul se adaptează la noile exerciții. Este posibilă o ușoară reducere a durerii și rigidității, precum și o creștere minimă a mobilității. În această fază, mulți pacienți simt mai degrabă oboseală musculară decât o îmbunătățire clară, ceea ce este absolut normal.
În săptămânile 3–4, durerea începe să scadă vizibil în timpul activităților zilnice. Mobilitatea crește, calitatea somnului se îmbunătățește, iar pacientul capătă mai multă încredere în propriile mișcări. Între săptămânile 5 și 8, musculatura se întărește cu adevărat, stabilitatea articulară crește, iar pacientul poate observa progrese concrete în activități funcționale: urcatul scărilor, ridicarea brațului, mersul pe distanțe mai lungi. De asemenea, se reduce necesarul de medicamente pentru durere. După 8–12 săptămâni, rezultatele încep să se consolideze. Pacientul poate reveni treptat la activități mai solicitante, iar progresul este menținut și chiar amplificat prin exercițiile efectuate acasă.
„Faza de întreținere începe după 8–12 săptămâni de tratament intensiv”
Media10: Cât de des este nevoie de reluarea tratamentelor de întreținere pentru a evita recidiva simptomelor? Există diferențe de abordare între un pacient tânăr și unul vârstnic?
Dr. Gabriela Nefiru: Reluarea tratamentelor de întreținere este crucială pentru prevenirea recidivei simptomelor în durerea articulară cronică. Frecvența acestora și strategia generală variază în funcție de vârstă, tipul afecțiunii, gradul de uzură articulară și stilul de viață. Faza de întreținere începe după 8–12 săptămâni de tratament intensiv, când simptomele s-au ameliorat. Frecvența recomandată:
- Kinetoterapie (activă) de 2–3 ori pe săptămână (sau zilnic acasă).
- Fizioterapie (TECAR, laser, TENS) 1–2 cure/an (câte 10 ședințe) .
- Consulturi de reevaluare la 3 luni sau când apar modificări.
Exercițiile la domiciliu NU trebuie întrerupte nici în faza de întreținere. Ele sunt fundamentul stabilității pe termen lung.
Măsuri de prevenție
Media10: Cum poate fi prevenită reapariția durerii după finalizarea unui program de recuperare?
Dr. Gabriela Nefiru: Prevenirea recăderilor presupune menținerea rezultatelor prin exerciții regulate, un stil de viață activ și monitorizare periodică. Pacientul trebuie să continue exercițiile de întreținere acasă, de 3–5 ori pe săptămână, adaptate capacității sale. Controlul greutății este esențial – fiecare kilogram în plus suprasolicită articulațiile și favorizează inflamația. Activitatea fizică trebuie să fie regulată și adaptată: mers pe jos (30 min/zi), înot, bicicletă, pilates, yoga terapeutică. Postura corectă și evitarea mișcărilor bruște sau suprasolicitante sunt importante în activitățile de zi cu zi.
Se recomandă reluarea periodică a terapiilor de întreținere (fizioterapie, kinetoterapie) și reevaluarea la medic dacă apar din nou dureri sau rigiditate. Educația pacientului este o altă componentă esențială. Înțelegerea mecanismelor durerii cronice ajută pacientul să devină proactiv, să recunoască din timp semnele de avertizare și să solicite ajutor medical înainte ca problema să se agraveze. În final, un stil de viață echilibrat, cu somn odihnitor, alimentație sănătoasă și controlul stresului, contribuie la menținerea sănătății articulare. Finalizarea programului de recuperare NU înseamnă „vindecare definitivă”, ci tranziția spre o viață controlată, activă și echilibrată.
