Te-ai surprins vreodată întorcându-te de mai multe ori să verifici dacă ai încuiat ușa sau dacă ai închis aragazul? Pentru unii oameni, aceste griji nu sunt doar obiceiuri trecătoare, ci devin ritualuri obositoare care le controlează întreaga viață. Tulburările obsesiv-compulsive (TOC) nu sunt simple ticuri sau fixații – ele pot paraliza activitățile zilnice, pot afecta relațiile și pot transforma cele mai banale decizii în adevărate lupte interioare. Cum recunoști boala? Când trebuie să te adresezi unui specialist? Cum ții TOC sub control? La ce complicații se poate ajunge dacă nu iei măsuri? Află răspunsurile la aceste întrebări de la dr. Mădălina Mușat, medic specialist psihiatru la Centrul Medical Prima Clinic.
Diferența dintre TOC și TPOC
Media10: Ce sunt, de fapt, tulburările obsesiv-compulsive și cum le deosebim de grijile sau temerile firești pe care le avem cu toții?
Dr. Mădălina Mușat: Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este o afecțiune psihică caracterizată prin prezența obsesivă a unor gânduri intruzive, recurente și nedorite (obsesii). Acestea sunt însoțite de comportamente sau acțiuni repetitive (compulsii) menite să reducă anxietatea generată de astfel de gânduri. Este important, de asemenea, să diferențiem TOC de tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă (TPOC), care, deși poartă un nume similar, este o afecțiune complet diferită. În TOC, obsesia este resimțită ca nedorită și chinuitoare. În schimb, în TPOC, persoana consideră că propriul mod de a gândi și a acționa este corect și justificat.
Persoanele cu TPOC sunt preocupate de ordine, perfecționism, control și reguli rigide, dar nu resimt aceste trăsături ca fiind deranjante sau absurde. În timp ce o persoană cu TOC poate petrece o oră spălându-se compulsiv pe mâini, suferind în tot acest timp, cineva cu TPOC va fi, în general, mulțumit de standardele sale înalte și de modul meticulos în care își organizează viața. Pe scurt, tulburarea obsesiv-compulsivă nu înseamnă „să fii prea ordonat” sau „să-ți placă lucrurile într-un anumit fel”, ci este o suferință psihică reală, adesea invalidantă.
De la normalitate la obsesie
Media10: Când devine grija normală o obsesie care interferează cu viața de zi cu zi?
Dr. Mădălina Mușat: Exact atunci! În momentul când interferează cu viața de zi cu zi. Toată lumea are, ocazional, gânduri sau îngrijorări de tipul, „Oare am încuiat ușa?” În cazul TOC, acestea sunt excesive sau iraționale, nu reflectă riscuri reale, sunt persistente, provoacă un disconfort semnificativ, pot duce la anxietate, teamă, vinovăție sau rușine și mai ales provoacă compulsii. Compulsiile sunt ritualuri sau comportamente repetitive, verificat constant, numărat, ordine exagerată, pentru a reduce disconfortul. Toate acestea impactează negativ viața, afectează performanța la locul de muncă, relațiile personale sau timpul liber. Un pacient cu TOC o să piardă extrem de mult timp pentru realizarea ritualurilor sale.
Cum se manifestă tulburarea obsesiv-compulsivă?
Media10: Care sunt cele mai frecvente tipuri de obsesii și compulsii pe care le întâlniți la pacienți?
Dr. Mădălina Mușat: Una dintre cele mai frecvente obsesii în tulburarea obsesiv-compulsivă este frica de contaminare, accentuată în ultimii ani de contextul pandemic. Aceasta se manifestă adesea prin compulsii precum spălarea excesivă a mâinilor sau a altor părți ale corpului, uneori timp îndelungat, până la iritații sau leziuni. O altă manifestare comună este nevoia compulsivă de verificare, alimentată de obsesia că, dacă anumite lucruri nu sunt atent controlate (aragazul, ușile, prizele), s-ar putea produce o catastrofă. Astfel, persoana ajunge să verifice repetitiv aceste obiecte, uneori de zeci de ori.
De asemenea, există obsesii legate de ordine și simetrie, care determină reorganizarea constantă a obiectelor până când totul este „perfect” sau „corect aliniat”. În plus, unele persoane simt nevoia să repete anumite acțiuni cotidiene într-o succesiune fixă. De exemplu, să se îmbrace într-o anumită ordine. Pentru alții, număratul, repetarea sau formulele ritualice capătă o importanță esențială. Aceștia pot simți nevoia să numere până la un anumit număr sau să repete cuvinte, fraze ori rugăciuni. Convingerea lor este că, dacă nu îndeplinesc ritualul, acest lucru ar putea avea consecințe negative.
Anxietatea și nevoia compulsivă de a acționa: semne ale TOC
Media10: Ce simte o persoană care trăiește cu o tulburare obsesiv-compulsivă? Cum afectează aceste simptome calitatea vieții?
Dr. Mădălina Mușat: În primul rând, anxietatea este aproape constantă. Gândurile obsesive apar pe neașteptate, sunt invazive. Persoana respectivă nu le dorește, dar nu le poate opri, oricât ar încerca. În al doilea rând, urmează nevoia compulsivă de a acționa. Persoana simte că trebuie să desfășoare anumite comportamente pentru a reduce anxietatea sau a preveni o catastrofă. Chiar dacă știe că aceste acțiuni nu au o logică reală, presiunea internă este copleșitoare. Nerespectarea ritualului poate genera o neliniște intensă, greu de suportat. O persoană care trăiește cu TOC este, adesea, într-un conflict intern permanent între ceea ce știe rațional că este absurd și nejustificat și impulsul copleșitor de a acționa pentru a preveni ceva rău. Această tensiune psihică poate fi epuizantă și afectează profund calitatea vieții.
Media10: De ce unii oameni dezvoltă astfel de tulburări? Este vorba despre factori genetici, de mediu sau traumă?
Dr. Mădălina Mușat: Dezvoltarea tulburării obsesiv-compulsive este rezultatul unei interacțiuni complexe între factorii genetici, biologici, de mediu și psihologici. Nu există o singură cauză clară, ci mai degrabă un cumul de influențe care contribuie la apariția și menținerea acestei tulburări. Contează componenta genetică, dar și modelul familial în care copilul învață indirect, prin observație, comportamente compulsive sau anxioase. Educația severă, perfecționistă sau hiperprotectoare poate stimula nevoia de control. Pentru unii oameni, experiențele traumatice sau de viață pot juca un rol declanșator. De exemplu, o persoană care a trecut printr-o infecție gravă, o spitalizare de lungă durată sau lucrează într-un mediu cu risc de contaminare poate dezvolta obsesii legate de contaminare sau siguranță.
„Tulburarea obsesiv-compulsivă apare, de regulă, în copilărie, adolescență sau la începutul vieții adulte”
Media10: La ce vârstă apar, de obicei, simptomele și cum evoluează în timp dacă nu sunt tratate?
Dr. Mădălina Mușat: Tulburarea obsesiv-compulsivă apare, de regulă, în copilărie, adolescență sau la începutul vieții adulte. Deci nu există un interval de vârstă strict pentru debut. La început, simptomele pot fi discrete și adesea confundate cu trăsături normale ale dezvoltării sau cu etape trecătoare specifice copilăriei. Totuși, spre deosebire de aceste comportamente temporare, în cazul TOC acestea persistă. Dacă nu sunt tratate, tind să se agraveze, devenind din ce în ce mai dificil de controlat.
Media10: Poate o persoană cu tulburare obsesiv-compulsivă să își dea seama singură că are o problemă sau e nevoie de intervenția celor din jur?
Dr. Mădălina Mușat: Da, mulți dintre cei care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă sunt conștienți că gândurile sau comportamentele lor sunt exagerate, iraționale sau nejustificate. Cu toate acestea, simt că nu le pot controla. Această conștientizare poartă numele de insight. Totuși, există și situații în care insightul lipsește. Persoana respectivă este convinsă că obsesia este justificată și că acțiunile compulsive sunt necesare. În astfel de cazuri, comportamentul capătă o tentă psihotică și poate necesita intervenție de urgență.
Cum depistezi problema?
Media10: Ce metode de diagnostic sunt folosite pentru identificarea corectă a tulburării?
Dr. Mădălina Mușat: Diagnosticul tulburării obsesiv-compulsive se bazează pe o evaluare atentă realizată de către un specialist în sănătate mintală. Procesul începe cu un interviu clinic detaliat. Pacientul este invitat să descrie natura și durata simptomelor obsesive și compulsive, impactul acestora asupra vieții cotidiene și istoricul personal și familial relevant. Totodată, diagnosticul diferențial este o etapă importantă pentru a exclude alte afecțiuni cu simptome similare, cum ar fi: alte tulburări de anxietate, tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă, depresia sau tulburările psihotice. Observația directă a comportamentului sau informațiile oferite de familie și apropiați pot completa tabloul clinic.
Media10: Cum decurge tratamentul? Vorbim despre psihoterapie, medicație sau ambele?
Dr. Mădălina Mușat: Tratamentul tulburării obsesiv-compulsive constă, în general, într-o abordare combinată de psihoterapie și medicație. Aceasta este personalizată în funcție de nevoile specifice ale fiecărui pacient. În ceea ce privește intensitatea simptomelor, medicația devine esențială, în special în cazurile moderate și severe, alături de terapia psihologică.
Beneficiile terapiei cognitiv-comportamentale
Media10: Ce rol are terapia cognitiv-comportamentală în recuperarea pacienților?
Dr. Mădălina Mușat: Terapia cognitiv-comportamentală joacă un rol important în recuperarea pacienților cu tulburare obsesiv-compulsivă. Aceasta este considerată una dintre cele mai folosite metode terapeutice. Pe lângă diminuarea simptomelor, ea sprijină și dezvoltarea unor strategii sănătoase de coping, creșterea încrederii în sine și îmbunătățirea calității vieții. În multe cazuri, terapia cognitiv-comportamentală, aplicată corect și susținută pe termen lung, poate duce la remisiuni semnificative.
Media10: Poate fi vindecată complet această tulburare sau este vorba despre o gestionare pe termen lung?
Dr. Mădălina Mușat: Tulburarea obsesiv-compulsivă este considerată, în general, o afecțiune cronică. Asta înseamnă că, în majoritatea cazurilor, nu vorbim neapărat despre o vindecare completă, ci mai degrabă despre o gestionare eficientă pe termen lung a simptomelor. Cu un tratament adecvat, combinând psihoterapia și medicația, mulți pacienți reușesc să reducă semnificativ intensitatea obsesiilor și compulsilor, să își recapete funcționalitatea și să ducă o viață satisfăcătoare.
Complicații majore
Media10: Ce riscuri apar dacă tulburarea nu este tratată? Se poate agrava?
Dr. Mădălina Mușat: Dacă tulburarea obsesiv-compulsivă nu este tratată, riscul de agravare a simptomelor este foarte mare. În absența unui tratament adecvat, obsesiile și compulsiile tind să devină tot mai frecvente și mai intense, consumând din ce în ce mai mult timp și energie din viața pacientului. Acest lucru poate duce la limitarea semnificativă a activităților zilnice, dificultăți în menținerea relațiilor sociale și a locului de muncă sau a școlii, și, în cele din urmă, la izolare socială. Pe termen lung, netratată, TOC poate genera apariția altor tulburări psihice asociate, cum ar fi anxietatea severă, depresia. În cazuri extreme, pacienții pot avea chiar gânduri suicidare. De asemenea, comportamentele compulsive pot provoca leziuni fizice în urma spălatului excesiv, de exemplu, și pot afecta grav calitatea vieții. În unele cazuri, pacienții necesită tratament dermatologic concomitent cu cel psihiatric.
„Este important să le oferim un mediu sigur și lipsit de judecată, să le arătăm înțelegere și empatie”
Media10: De ce unii pacienți evită să ceară ajutor și cum îi putem încuraja să meargă la un specialist?
Dr. Mădălina Mușat: Mulți pacienți cu tulburare obsesiv-compulsivă evită să ceară ajutor din cauza rușinii, fricii de stigmatizare sau a sentimentului că nu vor fi înțeleși. Gândurile obsesive pot fi foarte personale și jenante. În plus, ritualurile compulsive par adesea iraționale chiar și pentru cei care le trăiesc, ceea ce îi face să se simtă singuri sau „diferiți” față de ceilalți. Mai mult decât atât, teama de a recunoaște că au nevoie de ajutor sau de a fi etichetați cu o boală psihică îi poate determina să se izoleze și să amâne consultul medical. Pentru a încuraja aceste persoane să caute sprijin, este important să le oferim un mediu sigur și lipsit de judecată, să le arătăm înțelegere și empatie și să le explicăm că TOC este o afecțiune tratabilă, iar intervenția timpurie poate face o mare diferență.
