Cei mici sunt mereu activi și plini de energie, însă cum îți dai seama dacă agitația copilului tău este doar entuziasm sau un semn al unei tulburări de atenție? ADHD nu înseamnă doar un copil neastâmpărat, ci o provocare reală care poate afecta învățarea, relațiile și dezvoltarea emoțională. Mulți părinți ignoră semnele timpurii, punând dificultățile pe seama „unei faze trecătoare”. Dar cum recunoști diferența dintre un copil energic și unul care are ADHD? Care sunt simptomele bolii? Cum și când se diagnostichează? Află răspunsurile de la dr. Cătălina Anastasescu, medic primar psihiatrie pediatrică, doctor în științe medicale, coordonator al Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
Cum se caracterizează ADHD?
ADHD este una dintre cele mai frecvente tulburări de neurodezvoltare la copii. De multe ori, trece neobservată sau este confundată cu un comportament obișnuit al celor mici. Unii copii sunt considerați doar „mai energici” sau „mai visători”, fără ca părinții să-și dea seama că în spatele acestor manifestări se află o afecțiune care le influențează modul de a învăța, de a se organiza și de a relaționa cu ceilalți. Fiecare copil cu ADHD este diferit – unii au dificultăți în a-și menține atenția, alții sunt mereu în mișcare sau reacționează impulsiv.
„ADHD a fost descrisă în manualele de diagnostic DSM-IV, DSM-5 și ICD-10 sub denumirea de Attention Deficit Hyperactivity Disorder (tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție). În România, diagnosticul se stabilește, în general, conform criteriilor ICD-10. Totuși, DSM-5 împarte această tulburare în trei categorii:
- tabloul clinic în care predomină deficitul de atenție(ADD – Attention Deficit Disorter),
- tabloul clinic în care predomină hiperactivitatea și impulsivitatea
- tabloul clinic mixt, care le cuprinde pe ambele
Severitatea manifestărilor este determinată de gradul de afectare a funcționării zilnice, respectiv de impactul asupra calității vieții, performanțelor școlare și relațiilor sociale ale copilului. ADHD nu se manifestă doar în anumite contexte, ci este prezent constant, în toate mediile de viață ale copilului. Luăm în considerare diagnosticul mai ales atunci când simptomele afectează semnificativ calitatea vieții copilului”, precizează medicul psihiatru.
Cum se manifestă ADHD în funcție de vârsta copilului?
ADHD nu se manifestă la fel în toate etapele copilăriei și adolescenței. Pe măsură ce copilul crește, simptomele se pot modifica, devenind mai evidente și pot influența diferit activitățile de zi cu zi. În primii ani de viață, părinții pot observa semne de neliniște și impulsivitate, iar odată cu intrarea în școală, predomină dificultatea de concentrare. În adolescență, simptomele se pot accentua, mai ales în gestionarea responsabilităților și a relațiilor sociale. Dr. Cătălina Anastasescu, medic primar psihiatrie pediatrică, explică cum variază manifestările ADHD în funcție de vârstă:
Copiii mici (preșcolari)
- Predomină hiperactivitatea și impulsivitatea.
- Sunt agitați, neastâmpărați, mereu în mișcare.
- Au dificultăți în a sta liniștiți sau în a se concentra pe o activitate pentru mult timp.
- Pot manifesta agresivitate sau frustrare atunci când nu li se îndeplinesc dorințele.
- Își schimbă rapid interesele și se plictisesc ușor de jucării sau activități.
Copiii școlari
- Apar dificultăți de concentrare, mai ales la sarcini care necesită atenție susținută.
- Sunt ușor distrași de zgomote sau stimuli externi.
- Pot deranja orele, vorbesc neîntrebați, se ridică din bancă.
- Manifestă hiperactivitate și impulsivitate, având dificultăți în respectarea regulilor.
- Unii copii nu sunt hiperactivi, dar sunt foarte visători și își pierd atenția ușor, privind pe geam sau pierzându-se în propriile gânduri.
- Pot avea dificultăți în organizarea temelor și finalizarea sarcinilor.
Adolescenți
- Hiperactivitatea scade, dar persistă problemele de atenție și impulsivitatea.
- Pot avea dificultăți în gestionarea timpului și organizarea activităților zilnice.
- Uită frecvent lucruri importante, cum ar fi teme sau obiecte personale.
- Sunt mai predispuși la comportamente de risc, inclusiv tulburări de conduită.
- Pot avea dificultăți în relațiile sociale și sunt mai expuși consumului de substanțe.
Cum se pune diagnosticul?
Diagnosticarea ADHD nu este un proces simplu și nici rapid. Mulți părinți observă că micuții lor sunt mai agitați sau mai visători decât alți copii, dar nu știu dacă este vorba despre o trăsătură de personalitate sau un semn al unei tulburări de atenție. Pe de altă parte, unii copii ajung să fie etichetați greșit ca „neastâmpărați” sau „leneși”, când, de fapt, se confruntă cu o dificultate reală în menținerea atenției și controlarea impulsurilor. ADHD nu se poate confirma printr-o simplă analiză de sânge sau un test rapid, ci este nevoie de o evaluare complexă, realizată de mai mulți specialiști, care analizează atent comportamentul copilului în diverse contexte.
„ADHD este o tulburare specifică copilăriei. Diagnosticul se pune, de obicei, după vârsta de șase-șapte ani. Diagnosticul de ADHD nu se bazează pe un singur test concret, ci necesită colectarea de informații din mai multe surse. Primul pas în evaluare este observația clinică, adică modul în care se comportă copilul în cabinet. Mai apoi, discutăm atât cu copilul, cât și cu părinții. Un rol important îl are și caracterizarea oferită de cadrul didactic, care petrece mult timp cu copilul. Colaborarea cu psihologul este, de asemenea, esențială în acest proces. Există teste și scale special concepute pentru a evalua simptomele ADHD, însă acestea nu stabilesc diagnosticul în sine, ci ne oferă indicii despre gradul de severitate al simptomelor. Prin urmare, diagnosticul de ADHD nu se pune pe baza unui test, ci printr-o evaluare complexă”, explică dr. Cătălina Anastasescu, medic primar psihiatrie pediatrică.
Când NU e ADHD?
Hiperactivitatea de la vârste mici poate fi un factor predictor, dar nu reprezintă neapărat un diagnostic de ADHD. Atenția, ca funcție cognitivă, este încă în dezvoltare până în jurul vârstei de șase-șapte ani. Abia după finalizarea acestei etape copilul poate fi evaluat dacă a dobândit toate funcțiile cognitive. Dacă nu, atunci se pot lua în considerare posibile tulburări. Dr. Cătălina Anastasescu, medic primar psihiatrie pediatrică, spune că există și alte probleme care pot cauza simptome asemănătoare cu ADHD, și anume:
- Traume și evenimente de viață: Schimbări majore, cum ar fi schimbarea școlii, pierderea unei persoane dragi sau despărțirea părinților, pot cauza neliniște și dificultăți de concentrare.
- Tulburări de anxietate: Anxietatea poate afecta concentrarea și comportamentul copilului, ducând la simptome ce seamănă cu ADHD, cum ar fi agitația și neliniștea. De asemenea, copilul poate deveni ușor distras de gânduri sau temeri excesive.
- Tulburări depresive: Simptomele depresiei, cum ar fi oboseala, tristețea excesivă și lipsa interesului pentru activități, pot duce la scăderea atenției și performanței școlare. De multe ori, aceste simptome sunt confundate cu cele ale ADHD.
- Tulburări de somn: Problemele legate de somn, cum ar fi insomniile sau somnul de proastă calitate, pot afecta negativ concentrarea și comportamentul unui copil. De asemenea, lipsa somnului poate duce la agitație și deficit de atenție, simptome care sunt adesea interpretate ca fiind ADHD.
- Dificultăți de învățare: Copiii cu dificultăți de învățare pot părea distrși sau incapabili să se concentreze la școală, ceea ce poate fi confundat cu ADHD. În realitate, aceste dificultăți pot fi cauzate de o problemă de învățare, mai degrabă decât de un deficit de atenție.
