Părinții care au copii cu probleme cardiologice știu cât de important este să aibă acces la servicii medicale de calitate, aproape de casă. La Centrul Medical Speranța din Craiova, o echipă de medici specialiști în cardiologie pediatrică oferă soluții moderne pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor inimii la copii. Echipamentele medicale de ultimă generație, precum ecocardiografia 4D și monitorizarea Holter, oferă rezultate precise, iar medicii cu pregătire atât în România, cât și centre medicale internaționale de prestigiu – pun la dispoziție experiența acumulată pentru a asigura cele mai bune soluții de îngrijire.
Ce este cardiologia pediatrică? Dr. Radu Popa este primul medic din Oltenia cu specializare în cardiologie pediatrică
Cardiologia pediatrică este ramura medicinei care se ocupă cu prevenția, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor cardiovasculare la copii, de la nou-născuți până la adolescenți. Această specialitate abordează atât bolile cardiace congenitale – probleme ale inimii prezente de la naștere – cât și afecțiunile cardiovasculare dobândite, precum aritmiile sau hipertensiunea arterială. În România, cardiologia pediatrică a început să se dezvolte recent ca specialitate distinctă, iar formarea unui medic necesită ani de studii intense.
Dr. Radu Popa, fondatorul Centrului Medical Speranţa, este primul medic din Craiova și Oltenia cu specializare în cardiologie pediatrică, care a obținut diploma de medic specialist după parcurgerea curriculei de rezidențiat de 5 ani, un proces care include studii avansate și stagii practice în tratamentul bolilor cardiovasculare la copii. Cu peste 20 de ani dedicați pregătirii și practicii medicale, dr. Popa este primul medic cardiolog din zona Olteniei care a realizat ecocardiografie 4D și coronarografie CT, marcând un punct de referință în diagnosticul avansat al afecțiunilor cardiace.
Care sunt cele mai frecvente afecțiuni cardiace la copii
Problemele cardiovasculare la copii cuprind o gamă largă de afecțiuni, de la boli cardiace congenitale fetale și aritmii, până la defecte cardiace congenitale care afectează sugarii, copiii și adolescenții. Printre acestea se numără defectele septale și atriale, bolile cardiace valvulare și defectele congenitale complexe, cum ar fi tetralogia Fallot, sindromul inimii stângi hipoplazice și ventriculii simpli complecși. De asemenea, copiii pot suferi de boli de inimă dobândite, precum boala Kawasaki, reumatismul articular acut sau pericardita. Afecțiuni precum hipertensiunea arterială, hiperlipidemia și hipertensiunea pulmonară necesită o monitorizare atentă, alături de gestionarea aritmiilor și a tulburărilor de ritm cardiac, cum ar fi WPW (sindromul Wolff-Parkinson-White) sau fibrilația atrială.
Un consult de cardiologie pediatrică este necesar atunci când:
- Medicii neonatologi sau pediatri detectează murmure cardiace sau alte sunete anormale ale inimii;
- Copilul prezintă oboseală excesivă, dificultăți de respirație sau piele palidă/albăstruie;
- Există istoric familial de boli cardiovasculare;
- Sunt observate simptome precum palpitații, dureri toracice sau pierderi de cunoștință;
- În cazul prematurilor sau al copiilor cu sindroame genetice, pentru monitorizarea dezvoltării cardiace.
„Murmurele cardiace sau sunetele anormale detectate de pediatru sunt un motiv frecvent pentru care părinții ajung la un specialist. Nu toate indică o problemă gravă, dar este esențial să fie investigate cu atenție pentru a exclude anomaliile congenitale. În cazul simptomelor precum oboseala cronică, dificultățile de respirație sau paloarea pielii, aceste semne pot ascunde afecțiuni care, diagnosticate la timp, pot fi tratate eficient. De asemenea, copiii cu antecedente familiale de boli cardiovasculare trebuie monitorizați periodic, pentru că unele afecțiuni pot avea o componentă genetică”, explică dr. Radu Popa, medic primar cardiolog, medic specialist cardiologie pediatrică.
Dr. Popa subliniază și importanța consultului pentru copiii prematuri sau cei cu sindroame genetice:
„Inima copiilor născuți prematur sau cu sindroame genetice poate avea particularități care necesită supraveghere medicală atentă. Diagnosticul timpuriu și monitorizarea regulată le oferă acestora șanse mai mari la o viață sănătoasă”.
Echipă medicală mutidisciplinară. Îngrijire completă și sigură
La Centrul Medical Speranța, micii pacienți beneficiază de îngrijire medicală oferită de o echipă formată din doi cardiologi pediatri de elită și susținută de o rețea multidisciplinară de specialiști. Colaborarea între medici asigură o abordare complexă și personalizată pentru fiecare copil, indiferent de severitatea afecțiunii cardiace.
Inima copilului tău, în cele mai sigure mâini: Dr. Corina Vasile pregătire în Franța
Din echipa de cardiologi pediatri face parte și dr. Corina Vasile, specialist cu o experiență remarcabilă acumulată atât în România, cât și în Franța, în diagnosticarea și tratarea bolilor cardiace congenitale. Cu un titlu de doctor în Științe, obținut în 2021 la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, și programe internaționale de formare în cardiologie pediatrică, dr. Corina Vasile aduce un aport semnificativ în gestionarea cazurilor complexe.
Astfel centrul medical oferă de o gamă completă de investigații cardiologice moderne, adaptate vârstei și nevoilor fiecărui copil. Consultația de cardiologie pediatrică, care reprezintă primul pas în evaluarea sănătății inimii copilului. În timpul consultației, medicul analizează istoricul familial și medical al copilului, ascultă inima cu ajutorul stetoscopului pentru a identifica eventuale murmure sau alte sunete anormale și discută simptomele observate de părinți.
Electrocardiograma (ECG): Un test esențial pentru evaluarea sănătății inimii copilului
Electrocardiograma (ECG), un test rapid și neinvaziv, utilizat pentru a înregistra activitatea electrică a inimii. Aceasta oferă informații valoroase despre ritmul cardiac, prezența aritmiilor sau alte anomalii ale funcției inimii. Este o investigație de bază, sigură, care poate fi efectuată chiar și la copiii mici.
„Electrocardiograma este o investigație de bază, dar extrem de importantă în diagnosticarea problemelor cardiace. Este rapidă, complet nedureroasă și poate fi efectuată chiar și la cei mai mici pacienți, inclusiv nou-născuți. Rezultatele oferite de ECG sunt esențiale pentru identificarea unor afecțiuni precum aritmiile sau alte anomalii care pot afecta funcționarea corectă a inimii Recomandăm ECG-ul în cazul copiilor care prezintă simptome precum palpitații, oboseală excesivă, amețeli sau episoade de leșin. De asemenea, este util pentru monitorizarea copiilor cu istoric familial de boli cardiovasculare sau pentru cei care doresc să înceapă activități sportive mai solicitante. Chiar și în absența simptomelor, uneori este indicat să efectuăm un ECG ca parte a unui control preventiv”, spune dr. Corina Vasile, medic specialist în cardiologie pediatrică.
Ecocardiografia Doppler cardiacă: precizie și siguranță în diagnostic
La Centrul Medical Speranța, ecocardiografia Doppler este una dintre cele mai avansate și utile metode utilizate pentru evaluarea sănătății inimii copiilor. Această investigație permite vizualizarea detaliată a structurii inimii, identificând defectele congenitale, anomaliile structurale și evaluând fluxul sanguin în timp real. Realizată cu aparatură medicală de ultimă generație, ecocardiografia Doppler oferă rezultate extrem de precise, fiind o procedură sigură, neinvazivă și lipsită de riscuri pentru copii, inclusiv pentru cei foarte mici.
„Ecocardiografia Doppler este unul dintre cele mai importante instrumente pe care le avem la dispoziție în evaluarea sănătății cardiace a copiilor. Aceasta ne permite să analizăm în detaliu dimensiunile, structura și funcția inimii, precum și să detectăm eventualele probleme congenitale sau dobândite. Este o investigație esențială mai ales la nou-născuți și sugari, unde defectele cardiace pot trece neobservate fără o examinare amănunțită. Aceasta investigație poate fi recomandată la orice vârstă, dar este crucială pentru copiii care prezintă simptome precum oboseală excesivă, dificultăți de respirație, cianoză (piele albăstruie) sau murmur cardiac detectat de medicul pediatru. De asemenea, dacă există istoric familial de boli cardiace, această investigație poate ajuta la prevenirea complicațiilor printr-un diagnostic timpuriu. Este important ca părinții să știe că procedura este complet nedureroasă și nu implică radiații”, susține dr. Radu Popa, medic primar cardiolog, medic specialist cardiologie pediatrică.
ECG pe cicloergometru: Cum ne ajută testările la efort să descoperim afecțiuni ascunse
Testările la efort, cum este ECG pe cicloergometru, reprezintă o metodă modernă și precisă pentru evaluarea capacității funcționale a inimii în timpul activității fizice. Această investigație este utilizată în special la copiii mai mari, care pot efectua un exercițiu controlat, cum ar fi pedalarea pe un cicloergometru, și ajută la identificarea unor probleme cardiace care pot trece neobservate în repaus.
„Testul de efort ne oferă o imagine completă a modului în care inima copilului răspunde la stresul fizic. Acest tip de investigație este esențial pentru detectarea unor afecțiuni ascunse, cum ar fi ischemia miocardică, aritmiile sau insuficiența cardiacă. Uneori, aceste probleme nu se manifestă în repaus, dar devin evidente atunci când inima este supusă unui efort moderat. Testările la efort sunt deosebit de utile pentru copiii care prezintă simptome precum oboseală excesivă în timpul activităților fizice, palpitații, amețeli sau dureri toracice. De asemenea, sunt importante pentru cei care doresc să practice sporturi de performanță sau au fost diagnosticați cu afecțiuni cardiace și necesită monitorizare periodică. Această metodă ne ajută să stabilim dacă inima funcționează normal în condiții de efort și să ajustăm tratamentele în funcție de rezultate”, subliniază dr. Corina Vasile, medic specialist în cardiologie pediatrică.
Cum să programezi o consultație?
Programează o consultație pentru copilul tău la Centrul Medical Speranța și asigură-te că beneficiază de cele mai bune îngrijiri pentru sănătatea inimii. Detalii suplimentare și programări se pot face telefonic sau online, accesând website-ul clinicii: www. clinicasperanta.ro
Contact: 0771 493 887
- Strada Înfrățirii nr. 16, (zona McDonalds), Craiova, Dolj
- strada Înfrățirii nr. 17 (intersecția Nanterre cu Înfrățirii)
Programare online: https://clinicasperanta.ro/programare-online/