Într-o lume care se mișcă din ce în ce mai rapid, unde informațiile sunt accesibile instantaneu și tehnologia joacă un rol major în viața de zi cu zi, lipsa de răbdare a copiilor devine o problemă tot mai evidentă. Copiii se așteaptă la gratificare imediată și se frustrează rapid atunci când lucrurile nu se întâmplă pe loc. Care sunt cele mai eficiente strategii și metode pentru cultivarea răbdării în rândul copiilor? Aflăm de la Iuliana Bulacu, psihoterapeut, în cadrul unui interviu acordat Media10.
Media10: În ziua de astăzi, copiii nu mai au răbdare. De ce se întâmplă asta?
Iuliana Bulacu: Toate reacțiilor copiilor pleacă din corp. Ei își manifestă toate nemulțumirile, frustrările prin comportamente, prin atitudini, limbaj. De multe ori, e nevoie să îi scoatem din contextul minții, unde ei rămân blocați după ce au stat multe ore în fața calculatorului, pe jocuri antrenante vizual și auditiv, după ce au stat la desene ore în șir și mintea lor s-a oprit din a mai funcționa sau poate că sunt frustrați că nu pot să socializeze cu ceilalți copii de vârsta lor. Digitalizarea vine cu un dezechilibru major pe partea de socializare. În jocuri, copiii nu sunt provocați să aibă contact social, să se îndrepte către oameni. Lucrurile se întâmplă pe repede înainte, însă ei trebuie să înțeleagă faptul că, la un moment dat, vor fi nevoiți să dea piept cu realitatea din jurul lor.
Frustrare sau lipsa răbdării?
Media10: Cum putem să facem diferența între o reacție obișnuită de frustrare și lipsa de răbdare exagerată la un copil?
Iuliana Bulacu: În primul rând, testăm realitatea copilului. Nu avem de unde să știm ce se întâmplă în mintea lui. De aceea, putem să intervenim cu întrebări de genul: „Ce nevoi ai?”, „Ce se întâmplă cu tine?” Astfel, vedem dacă este vorba despre un impuls al copilului, de a i se satisface nevoile. De multe ori, această nevoie nu este a lui, ci vine din exterior, de la ceilalți, iar copilul își dorește și el fără să știe exact ce vrea. În al doilea rând, copilul poate să fie lipsit de răbdare atunci când este frustrat pentru că nu a fost ascultat, văzut, auzit.
Prin urmare, apare un dezechilibru psiho-emoțional. Copilul are nevoie ca părintele să intervină și să-l ajute să se autoregleze. Acest lucru se face prin conectarea emoțională cu copilul, și anume: „înțeleg că nu te simți bine, văd că nu ești bine în corpul tău, îți aud nemulțumirile, spune-mi cu ce te pot ajuta, sunt aici pentru tine”. Așadar, cel mai ușor mod prin care putem diferenția frustrarea de lipsa răbdării este să testăm realitatea copilului.
„Creștem gradual timpul de așteptare al copilului într-o sarcină sau timpul nostru de răspuns la nevoia sa”
Media10: De ce apare lipsa de răbdare la copii?
Iuliana Bulacu: Copilul poate să fie lipsit de răbdare atunci când trebuie să-și facă temele, să stea la masă și să mănânce sau poate chiar atunci când trebuie să asculte mesajul pe care noi vrem să îl transmitem. Prin urmare, trebuie să intervim pe fiecare aspect în parte, dar să o facem structurat. Nu trebuie să i le spunem copilului pe toate odată, să îi interzicem anumite lucruri, ci trebuie să lucrăm integral. Răbdarea se consolidează încă de la vârste foarte fragede. E nevoie să creștem gradual timpul de așteptare al copilului într-o sarcină sau timpul nostru de răspuns la nevoia sa. Totodată, trebuie să ne ancorăm și în realitate. Nu putem să lăsăm un copil care are nevoie urgentă de noi să ne aștepte doar pentru că ne dorim să învețe să aibă răbdare. Mai întâi trebuie să observăm realitatea, iar după aceea putem negocia cu el.
„Răbdarea trebuie să fie lucrată în realitatea copilului”
Media10: Ce strategii pot folosi părinții pentru a ajuta copiii să-și dezvolte răbdarea în diferite situații?
Iuliana Bulacu: Atunci când vine vorba de răbdare, părinții pot folosi anumite strategii verbale pentru a capta atenția copilului. De exemplu, o strategie eficientă este: „Înțeleg că ai nevoie de ajutor, dar observ că nu este urgent. Dă-mi voie să termin ce am de făcut în acest moment și apoi te ajut.” O altă strategie verbală este: „Te-am auzit, te-am văzut, înțeleg că ai nevoie de mine, dar ai puțină răbdare. Poți încerca să numeri până la 10, 20 (depinde cât timp avem nevoie să îl punem să ne aștepte) până vin. Înțeleg că nevoia ta este să facem lucrul acesta acum.”
Întotdeauna răbdarea trebuie să fie lucrată în realitatea copilului. E nevoie să ne poziționăm în mediul în care trăiește copilul, la contextul social în care își desfășoară activitățile, însă trebuie să observăm dacă realizarea acestui lucru este posibilă. De multe ori, copiii pot să își dorească lucruri fără să conștientizeze dacă au nevoie cu adevărat de ele, însă ei sunt nerăbdători să le obțină.
„Lucrăm cu întregul context familial, adică părinții și copilul”
Media10: Când ar trebui să apeleze părinții la un psihoterapeut?
Iuliana Bulacu: E nevoie ca părinții să consulte un psihoterapeut atunci când se simt neputincioși, când au încercat tot felul de metode prin care să-l ajute pe copil să fie mai răbdător, mai înțelegător, mai calm și nu au reușit. În plus, lipsa răbdării afectează contextul social în care trăiește copilul, iar aici vorbim atât de grădiniță, școală, cât și de timpul său liber. De multe ori, lipsa răbdării duce și la apariția unor comportamente agresive. În aceste situații, este nevoie de susținerea unui psihoterapeut. Lucrăm cu întregul context familial, adică părinții și copilul, ca să vedem cum relaționează, cum le răspund copiii părinților, ce e nevoie să-i învățăm. Sunt mulți copii care consideră că ei le știu pe toate și că nu au nevoie de părinți și atunci trebuie să îi facem să conștientizeze niște lucruri.
De asemenea, e important să le creștem treptat gradul de conștientizare, cărămidă cu cărămidă. Trebuie să tratăm copilul cu blândețe, calmitate, empatie, înțelegere. De pe la vârsta de nouă ani, copiii încep să se revolte, iar părinții se simt neputincioși pentru că nu știu ce să facă. Apare și lipsa de răbdare, cum ar fi: să își facă temele, să meargă la școală, să asculte. Copilul nu are răbdare să își trăiască existența pas cu pas, iar mulți dintre ei își doresc să fie adulți. De aceea, este necesar ajutorul unui psihoterapeut.
„Cele mai la îndemână tehnici sunt cele prin joc și joacă”
Media10: Cum gestionezi tu această problemă? Există anumite tehnici care pot fi folosite pentru a îmbunătăți răbdarea copiilor?
Iuliana Bulacu: Cele mai la îndemână tehnici sunt cele prin joc și joacă. Jocurile de cuvinte, cum ar fi fazan sau telefonul fără fir, îi obligă pe copii să aibă răbdare, să stea puțin cu ei, să se gândească și apoi să dea un răspuns. De asemenea, de mare ajutor sunt și jocurile de rol, când părinții pot să imite copilul sau diverse personaje și să-l determine să fie curios, să-i atragă atenția. O altă tehnică este imageria mentală, în care putem transforma o întâmplare banală în una magică folosindu-ne de cuvinte. Din povestea transpusă de părinte, copilul poate să își sustragă niște idei esențiale de care are nevoie, dar pe care, dacă i le-am fi spus la nivel conștient, nu le-ar fi asimilat așa de bine.
Mai mult decât atât, trebuie să ajutăm copilul să intre în rolul de observator tăcut, adică să își dea timp să reflecte. Unora copii, care au o problemă cu răbdarea și simt nevoia să vorbească încontinuu, le spun să se oprească câteva momente, să inspire și să expire de trei ori, iar după aceea să vorbească. La un moment dat, cuvintele ies haotic și atunci nici părintele nu mai înțelege nimic. Pe de-o parte, copilul se frustrează că are foarte multe de spus și părintele nu-l înțelege, iar pe de altă parte se frustrează și părintele că el vrea să înțeleagă, dar copilul nu are răbdare. Așadar, jocul îl ajută să își dezvolte atât abilitățile sociale, cât și abilitatea de a-și construi răbdarea, de a se exprima într-un mod adecvat, de a fi din ce în ce mai coerent.
„Părinții simt nevoia să le ceară copiilor răbdare, însă ei nu o au”
Media10: Cum poate lipsa de răbdare a copiilor să le afecteze relațiile cu părinții, colegii de la școală, prietenii?
Iuliana Bulacu: Lipsa răbdării este corelată cu mediul familial. De multe ori, părinții simt nevoia să le ceară copiilor răbdare, însă ei nu o au. Prin urmare, nu putem să îi cerem unui copil să fie răbdător, să dea dovadă de calmitate, de perseverență dacă noi, la rândul nostru, nu suntem deloc așa. Copiii învață prin imitație. Dacă eu mă raportez la copil cu răbdare, înțelegere, atenție, acel copil va învăța să se raporteze și el așa. În schimb, dacă eu îmi trăiesc existența pe repede înainte, nu am timp să port o discuție cu el, în care să-l văd și să fiu acolo pentru el, ci îi răspund „printre picături”, în timp ce mai fac și altceva, nu-i ofer niște explicații concrete și pertinente în legătură cu nevoile și așteptările pe care le am de la el, atunci copilul va ajunge să se frustreze în timp.
Relațiile sunt contextul din care ne luăm resursele pentru viață, de acolo ne hrănim. Dacă relațiile sunt deficitare, atunci ne vom hrăni cu frustrare, agitație, cu neputința de a crea o legătură sănătoasă, o conexiune în care să ne simțim acceptați. Copiii simt nevoia aceasta de a fi văzuți și percepuți ca fiind importanți pentru părinții lor, iar dacă noi nu le oferim atenția atunci când ne-o solicită, apar tot felul de frustrări care, mai târziu, se traduc prin lipsa răbdării.
Răbdarea trebuie cultivată de la vârste fragede
Media10: Cum putem încuraja copiii să-și exprime emoțiile și frustrările într-un mod sănătos?
Iuliana Bulacu: Putem face acest lucru formându-le o gândire sănătoasă de mici. De exemplu, putem să evidențiem beneficiile pe care le au dacă adoptă o atitudine răbdătoare, cum ar fi: că au luat o decizie bună în urma cântăririi opțiunilor cu răbdare, că au găsit o soluție inteligentă la o problemă dificilă, că au venit cu o idee inovativă prin răbdare. E important să scoatem în evidență atât beneficiile răbdării, cât și consecințele lipsei acesteia. Cel mai bine este să lucrăm aceste aspecte încă din momentul în care copiii devin verbali, când încep să înțeleagă și pot să se exprime verbal. Nu putem să avem pretenția ca la vârsta adolescenței, după ce i-am lăsat toată copilăria de capul lor, să aibă răbdare cu ei înșiși. Ca să putem avea răbdare cu ceilalți, mai întâi trebuie să avem răbdare cu noi înșine.
