Alergiile primăvara. Cum controlăm SIMPTOMELE?

Aînceput sezonul alergiilor. Primăvara nu aduce numai soare, ci și o avalanșă de simptome supărătoare pentru persoanele care se confruntă cu alergiile. O plimbare în natură poate să fie un adevărat calvar dacă ne confruntăm cu o alergie de sezon. Strănutul, pruritul nazal și ocular, rinoreea (secreția nazală) sunt semnele unei alergii și trebuie să ne determine să cerem ajutorul unui specialist. Care sunt alergiile de primăvară? Cum deosebim răceala de alergie? Ce soluții de tratament există? Când și cum putem vindeca o alergie? Ce măsuri luăm ca să ne protejăm? Ne spune dr. Alexandra Cârstoiu, medic specialist alergolog la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, într-un interviu acordat Media10.

Media10: Primăvara poate fi numit sezonul alergiilor. Ce tipuri de alergii sunt prezente acum?

Dr. Alexandra Cârstoiu: Schimbarea de temperatură favorizează înflorirea plantelor, în special a arborilor în prima parte a primăverii, iar polenul este principala sursă de alergen. Perioada de înflorire a arborilor începe din februarie și durează până în aprilie. Vârful de polenizare este în luna mai, atunci fiind concentrația cea mai mare de polen în aer. Primii arbori care înfloresc sunt coniferele, iar ulterior avem arinul, salcia, frasinul, alunul, mesteacănul, teiul (mai-iunie). În plus, pacienții dezvoltă și alergii la gramineele de cultură sau sălbatice, cum ar fi: secara, orzul, timoftica, toată „iarba” care înflorește în această perioadă. Pe lângă plante, pacienții pot să prezinte și alergie la mucegai. Sporii de mucegai se dezvoltă pe lemne, pe frunzele căzute, pe toată vegetația uscată, care nu a supraviețuit iernii. De asemenea, primăvara avem și alergiile la înțepăturile de insecte precum: țânțari, furnici, viespi, albine.

Media10: Dacă ne știm cu o alergie de primăvară, când ar trebui să mergem la medicul alergolog?

Dr. Alexandra Cârstoiu: Pacientul diagnosticat cu o alergie sezonieră știe că trebuie să vină cu două săptămâni înainte de sezonul polenului respectiv. De asemenea, dacă pacientul are un simptom diferit, nou apărut sau simptome de alergie prezente și în altă perioadă a anului, trebuie să revină la medicul alergolog pentru managementul corect al simptomelor și diagnostic.

Răceală sau alergie?

Media10: Sunt persoane care experimentează pentru prima dată o alergie de primăvară și atunci se gândesc că poate au răcit. Cum deosebim răceala de alergie?

Dr. Alexandra Cârstoiu: Simptomele precum strănutul și pruritul nazal sau ocular sunt specifice, mai degrabă, unei sensibilizări alergice decât unei răceli. De asemenea, trebuie să fim atenți și la durata manifestărilor. Dacă o răceală trece în 7-10 zile, alergia poate să țină săptămâni sau luni întregi. În plus, pacienții observă că manifestările nu se ameliorează cu medicația specifică unei infecții respiratorii, cum ar fi antiinflamatoare/antitermice sau antibioterapie. În unele situații, simptomatologia se poate ameliora inițial după tratarea cu medicația anterior menționată, dar nu dispare complet și se prelungește. Abia atunci unii pacienți se gândesc că ar putea fi vorba de o alergie.

Sub impulsul simptomelor, de obicei, primul lucru pe care îl fac pacienții este să meargă la farmacie și să ia ceva de alergie. Odată ce văd că se simt mai bine, nu mai cer ajutorul specialiștilor. Astfel, de multe ori, pacienții ajung târziu la un alergolog, poate chiar după câțiva ani de la debutul simptomelor, când manifestările devin persistente  și nu mai reușesc să le controleze. Aceste simptome se agravează în timp, iar pacientul ajunge la noi într-o fază acută cu nas înfundat, ochi înroșiți, tumefiați, lăcrimoși, cu prurit ocular, simptome faringiene sau la nivelul urechii interne, senzație de disconfort, jenă la înghițire sau chiar răgușeală.

Polenul de ambrozie afectează cel mai mult ochii

Media10: De multe ori, alergiile dau simptome asemănătoare. Cum facem diferența între tipul de alergeni?

Dr. Alexandra Cârstoiu: Există o particularitate a polenului de ambrozie, și anume că afectează mai sever conjunctiva oculară. Acesta are o greutate moleculară mai mare și se cantonează cel mai mult pe gene. De asemenea, pacienții care au alergie la praf vor avea simptome în casă mai mult decât afară, cum ar fi: strănut, rinoree dimineața, înainte să iasă din casă. În rest, este greu să facem o diferențiere clară între tipul de alergeni. Pentru diagnostic, se face testarea prick la aeroalergene.

Media10: Se spune că ploaia poate agrava simptomele alergiei de primăvară. Este adevărat? Care este legătura?

Dr. Alexandra Cârstoiu: Nu ploaia în sine agravează simptomele alergiei, ci modificările electrostatice de la nivel atmosferic care se produc înainte. Ploaia scade temperatura atmosferică, iar florile se închid și polenul se umezește. Astfel, devine greu, cade și nu mai este purtat de vânt. În schimb, modificările premonitorii ploii – vântul, furtuna, modificările electrostatice ale aerului – încarcă cu ioni particulele de polen. De asemenea, se înregistrează concentrațiile cele mai mari de spori de mucegai, mai ales în timpul descărcărilor electrice (fulgere).

„Tratamentul se bazează pe antihistaminice asociate cu corticosteroizi topici”

Media10: Ce soluții avem pentru a ameliora simptomele alergiei și când ar trebui să începem tratamentul?

Dr. Alexandra Cârstoiu: Tratamentul se bazează, în general, pe antihistaminice asociate cu corticosteroizi topici, cum sunt spray-urile de nas sau picăturile oftalmice. Dacă pacienții experimentează forme de astm sezonier, atunci folosim medicație inhalatorie specifică astmului. Tratamentul trebuie luat pe toată perioada sezonieră, cu modificări de doze și de medicamente în funcție de evoluția pacientului. Primăvara este o perioadă în care pacienții ne vizitează mai des pentru că este foarte greu pentru ei să respecte în totalitate măsurile de profilaxie. Prin urmare, simptomele pot să se agraveze foarte ușor. De asemenea, trebuie menționat că aceste soluții de tratament vizează ameliorarea simptomelor și nu vindecarea alergiei în sine.

Cum scăpăm DEFINITIV de alergie?

Media10: Dacă avem o alergie, o putem vindeca?

Dr. Alexandra Cârstoiu: Există posibilitatea de a trata curativ o alergie, dar acest lucru nu este valabil pentru toate tipurile de alergii. Din fericire, cea mai frecventă categorie de alergeni beneficiază de tratament curativ. Imunoterapia alergen specifică este un vaccin care se administrează pe o perioadă de trei-cinci ani, în funcție de răspunsul pacientului la tratament și de rezultatele pe care le obținem. Aceasta este singura terapie menită să educe sistemul imunitar să tolereze alergenul pe care, altă dată, îl considera agresor. În urma imunoterapiei alergen specifice, pacientul nu va mai avea episoade de alergie, mai ales pacienții monosensibilizați (care au dezvoltat o singură alergie, pe un singur tip de alergen).

Uneori, poate interveni pierderea toleranței dobândite ca urmare a acestei terapii, dar nu mai devreme de cinci ani, în funcție de sistemul imunitar al fiecăruia și de expunerea la acel alergen. După pierderea toleranței, imunoterapia se poate administra din nou, uneori nemaifiind nevoie să o prelungim pe o perioadă așa lungă de timp.

Cum ne protejăm?

Media10: Odată cu venirea primăverii, e foarte greu să stăm în casă, mai ales că vremea e frumoasă. Cum putem face să evităm contactul cu polenul, chiar dacă suntem în aer liber?

Dr. Alexandra Cârstoiu: Atunci când ne expunem alergenilor, trebuie să ținem cont de măsurile de protecție, și anume: să purtăm haine cu mânecă lungă, să ne ținem părul prins, să purtăm ochelari specifici pentru polen și mască. Când ne reîntoarcem acasă, trebuie să ne facem duș și să ne spălăm părul, precum și să ne schimbăm hainele. Dacă ieșim afară când concentrația de polen este mare (11:30-16:30), este foarte posibil să nu ne simțim bine chiar dacă suntem pe o schemă de tratament.

Prin urmare, în ziua respectivă s-ar putea să fie nevoie să suplimentăm administrarea de antihistaminic. De asemenea, există unele spray-uri nazale cu acid hialuronic și glicerol, pe care eu le recomand pacienților. Se recomandă utilizarea lor în special înainte de a ieși din casă. Rolul lor este acela de a căptuși mucoasa nazală și de a împiedica alergenul să se cantoneze la nivelul ei la fel de ușor cum o făcea înainte. Se poate reaplica la trei-patru ore în cursul zilei respective.

Cum și cât timp se utilizează decongestionantele nazale?

Media10: Cum folosim corect decongestionantele nazale dacă avem o alergie? Sunt multe persoane care fac abuz de ele și ajung să devină dependente.

Dr. Alexandra Cârstoiu: Decongestionantele nazale trebuie utilizate conform prospectului: maximum cinci zile consecutiv, de trei ori pe zi. Folosite mai mult timp, dau dependență și apare un fenomen de rinită medicamentoasă, cu remodelări la nivelul cavității nazale. Din păcate, se vindecă cam greu și se poate ajunge chiar la intervenție chirurgicală. Acestea se folosesc doar în situații limitate, în cazul unor rinite alergice.

Aerul condiționat trebuie menținut la o temperatură potrivită

Media10: Ca să nu intrăm în contact cu polenul, e indicat să folosim aerul condiționat în casă, în mașină, la locul de muncă în această perioadă?

Dr. Alexandra Cârstoiu: Nu consider aerul condiționat o contraindicație atâta timp cât este ajustat la o temperatură potrivită. Atenție! Aerul condiționat la 25-26 de grade ne oferă un confort termic, nu trebuie să îl ținem la 18-20 de grade și să ne îmbolnăvim. În plus, este important să ne preocupăm de întreținerea aparatelor de aer condiționat: să curățăm filtrele la timp sau să le schimbăm dacă este cazul și să nu permitem dezvoltarea mucegaiului în interiorul lor.

Media10: Pacienții pot apela și la purificatoare de aer în timpul sezonului de alergii?

Dr. Alexandra Cârstoiu: Sunt rezervată în ceea ce privește necesitatea purificatoarelor de aer. În momentul în care ajungem să ne creăm un mediu în care nu ne mai expun deloc la alergeni, este foarte posibil ca atunci când ieșim afară și luăm contact cu polenul să avem simptome foarte severe. De multe ori, cu ajutorul unei expuneri minime, se autoinduce toleranța la alergenul respectiv.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Post

Casa Memorială Amza Pellea din Băilești – Un nou capitol în Patrimoniul Cultural al României

Next Post

Îți bate INIMA brusc mai rapid? Ce investigații trebuie să faci

Related Posts
Verified by MonsterInsights