Boala Parkinson este una dintre afecțiunile neurologice care afectează cel mai des persoanele în vârstă. Tremurul la nivelul membrelor reprezintul principalul simptom care îi determină pe pacienți să vină la medic. Stabilirea precoce a diagnosticului este esențială pentru pacient și se bazează cel mai mult pe examenul clinic. Depistată din timp și cu tratamentul potrivit, speranța de viață a pacienților cu boală Parkinson este echivalentă cu cea a uneui persoane sănătoase. Ce este și de ce apare boala Parkinson? Cum recunoaștem simptomele? Ce soluții de tratament au pacienții? Ne spune dr. Mihaela Sgîr, medic specialist neurolog la Centrul Medical Prima Clinic.
Media10: Ce este boala Parkinson?
Dr. Mihaela Sgîr: Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă determinată de îmbătrânirea sau chiar moartea neuronilor responsabili cu mobilitatea și motilitatea pacienților. Mai exact, mișcările efectuate de către pacient devin din ce în ce mai greu de efectuat din cauza rigidității. Debutul bolii Parkinson este mai frecvent la pacienții vârstnici (peste 60-65 de ani) ca urmare a procesului fiziologic de îmbătrânire, însă poate apărea și la tineri.
„Cea mai frecventă cauză este degenerarea neuronală”
Media10: Care sunt cauzele ce pot determina apariția acestei afecțiuni?
Dr. Mihaela Sgîr: Cauzele care duc la apariția bolii Parkinson nu sunt pe deplin cunoscute. Cea mai frecventă cauză este degenerarea neuronală provocată de o combinație de factori de mediu, genetici și ai stilului de viață. De exemplu, putem vorbi de acumularea unei proteine pe care anumite persoane nu sunt capabile să o metabolizeze și atunci se depune la nivelul corpului neuronal. Prin urmare, degradarea se produce mai rapid. Această proteină duce la formara așa-numiților corpi Lewy, putând să afecteze și pacienții mai tineri.
Media10: Ce simptome au pacienții la debutul bolii și cum se schimbă acestea pe parcursul evoluției afecțiunii?
Dr. Mihaela Sgîr: Debutul bolii poate să fie destul de puțin simptomatic. Cauza principală fiind degenerarea neuronală, boala evoluează pe parcursul mai multor ani, chiar înainte de apariția simptomelor. Cel mai frecvent, pacienții prezintă un tremor la nivelul membrelor. De obicei, este afectată o parte a corpului mai mult decât cealaltă, iar această asimetrie se păstrează pe parcursul evoluției bolii. Ulterior, pot să apară și alte simptome, cum ar fi: tulburări de vorbire – vorbirea bradilalică (cuvintele sunt rostite cu dificultate, rar și cu ușoare tulburări în articulare); tulburări de cogniție; instabilitate posturală cu tulburări de mers și echilibru; hipotensiune ortostatică (în poziție verticală, în picioare); tulburări urinare; înghițire dificilă; tulburări cognitive.
Stabilirea diagnosticului
Media10: Cum se diagnostichează boala Parkinson?
Dr. Mihaela Sgîr: Prima dată efectuăm anamneza și discutăm cu pacientul despre problema pe care o are. Ne interesează să aflăm cât mai multe informații, cum ar fi: când și cum a început tremorul, dacă a apărut la o mână sau este bilateral, dacă este afectat capul și fața, dacă prezintă alte simptome, dacă are dificultate la mers sau alte probleme asociate (hipotensiune, incontinență sfincteriană, tulburările de digestie – constipație). De asemenea, luăm în calcul și antecedentele personale și familiale ale pacientului, precum și tratamentul de acasă. De exemplu, anumite medicamente administrate pe o perioadă lungă de timp pot determina tremor sau alte manifestări legate de motilitate și atunci este important să știm ce tratament ia pacientul.
Continuăm apoi cu efectuarea examenului clinic, care este esențial în stabilirea diagnosticului. În general, pacienții prezintă un tremur unilateral, la mână apare așa-numitul aspect de „numărat banii”, iar la membrul inferior „ținutul ritmului”. Ne uităm și la mersul pacientului, care este modificat: pași mici, cu lipsa balansului membrelor de-o parte și de alta a corpului, cu capul și trunchiul aplecate către anterior. În general, pacienții cu boală Parkinson sunt mai puțin expresivi, mai apatici, retrași, cu o stare de astenie din cauza deficitului de dopamină, un neurotransmițător important în starea afectivă. În ceea ce privește vorbirea, vocea pacientului este moale, cuvintele sunt pronunțate lent, dificil, cu o expresivitate scazută a mimicii fetei (facies hipomim). În unele cazuri, efectuăm și un CT/RMN pentru a evidenția sau exlude alte cauze secundare ce pot să determine simptomatologie similară. În plus, există și o probă terapeutică ce constă în administrarea de compuși dopaminergici. Avem un criteriu în plus pentru susținerea diagnosticului de boală Parkinson.
„Pacienții cu boală Parkinson au o speranță de viață similară cu cea a unei persoane sănătoase”
Media10: În ce constă tratamentul pentru această afecțiune?
Dr. Mihaela Sgîr: Terapia este de primă intenție medicamentoasă, dar în cazul în care devine ineficient, se poate apela la implantarea unor electrozi la nivelul creierului care să stimuleze producerea de dopamină. La pacienții vârstnici, tratamentul vizează creșterea nivelului de dopamină la nivelul sinapselor neuronale. Este o terapie care acționează prin mai multe mecanisme, cele mai importante fiind creșterea nivelului de dopamină prin aport extern și reducerea distrugerii de dopamină la nivelul fantei sinaptice. Scopul acestui tratament este de a menține dopamina în sinapse cât mai mult timp, să fie activă, iar neuronii să comunice cât mai bine. De asemenea, utilizăm frecvent și o asociere de medicamente, cu rezultate favorabile la pacienții cu boală Parkinson.
Cea mai frecventă combinație folosită este cu Levodopa și Carbidopa. Levodopa este forma inactivă a dopaminei, ce este activată și eliberată la nivel sinaptic. În schimb, Carbidopa este o proteină care inhibă DOPA-decarboxilaza, ce determină degradarea dopaminei. Este o combinație fixă, ușor de administrat. Se începe cu o doză mică și se crește progresiv în funcție de toleranța pacientului și de răspunsul terapeutic. La pacienții tineri, tratamentul este pe bază de inhibitori de anticolinergice – Romparkin. Datorită tratamentelor actuale, pacienții cu boală Parkinson au o speranță de viață similară cu cea a unei persoane sănătoase. Dat fiind că afecțiunea are un debut destul de tardiv, pacientul poate avea o speranță de viață normală dacă tratamentul este administrat la timpul potrivit.
„Pacienții trebuie încurajați să își continue pasiunile”
Media10: Sunt anumite recomandări pe care le faceți pacienților și aparținătorilor acestora pentru a ține cât mai bine boala sub control?
Dr. Mihaela Sgîr: În primul rând, este important ca pacienții să facă mișcare pentru a stimula musculatura și a preveni rigiditatea. În acest caz, există programe speciale de exerciții pe care le pot face cu ajutorul unui kinetoterapeut. În al doilea rând, pacienții trebuie să aibă grijă la alimentație și la somn, să iasă în aer liber și să socializeze. De asemenea, este indicată folosirea mișcărilor fine pentru a-și păstra cât mai mult această abilitate prin practicarea diverselor activități, cum ar fi croșetatul, pictura, desenul. Pacienții trebuie încurajați să își continue pasiunile pentru că acest lucru îi ajută foarte mult pe plan emoțional. Mulți dintre ei tind să dezvolte sindroame depresive, de aceea este esențial să ne asigurăm că duc o viață cât se poate de normală.
