Studenții Universității din Craiova și cadrele didactice au expus proiectele de cercetare pe care le-au dezvoltat și au făcut demonstrații practice. Spre exemplu, participanții la eveniment au avut ocazia să vadă tehnologii de scanare 3D, demonstrații de modelare geometrică asistată de calculator, cum se produce curent eco sau cum se face analiza microscopică a plantelor. De asemenea, în cadrul evenimentului, au fost prezentate filme și spoturi realizate de agenți economici, parteneri tradiționali ai Universității din Craiova.

Noaptea Cercetătorilor face știința accesibilă tuturor prin activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele.
Exercițiu de motilitate musculară
La standul Facultății de Educație Fizică și Sport, elevii au făcut un exercițiu de motilitate musculară prin care puteau verifica gradul de flexibilitate de la nivelul picioarelor. A fost de ajuns ca un singur subiect să facă testul pentru a fi curioși să încerce și alții. Ca să înțeleagă mai bine în ce constă exercițiul, elevii au stat de vorbă cu Alin Burileanu, fizioterapeut, care a fost prezent în calitate de asistent universitar doctor în cadrul secției de Kinetoterapie de la Facultatea de Educație Fizică și Sport.
„E un exercițiu de motilitate musculară care ne arată prezentul, adică fără prea multă pregătire înainte. Așa cum am văzut, în momentul în care am stat pe piciorul stâng și am dus planul de alunecare cu dreptul în față, acesta s-a oprit la 43 de centrimetri. Când am schimbat piciorul, s-a dus la 53 de centimetri. Asta înseamnă că piciorul drept este mult mai rigid decât celălalt și este clar că un organ rigid, fie el și mușchiul, este predispus la rupturi sau la accidentări. Orice rigiditate musculară necorectată duce la o deviere anormală a scheletului care, la rândul său, duce la apariția deficiențelor posturale ce se pot transforma, mai târziu, în: atitudine scoliotică, atitudine cifotică, inegalitate între umeri, antelizarea capului, atitudine hiperlordotică, adică cei care au fundul foarte sus sau, mai nou în rândul tinerilor, au fundul foarte jos”, explică Alin Burileanu, fizioterapeut.

Elevii s-au arătat interesați de exercițiu și au rămas impresionați de micile diferențe sesizate între piciorul stâng și cel drept, dar și de explicațiile care le-au fost oferite.
„Mi-a plăcut cel mai mult acel exercițiu în care a trebuit să întind picioarele și domnul de acolo mi-a explicat efectele negative care pot apărea în caz că diferența dintre agilitatea piciorului stâng și drept există”, spune Rareș Smarandache, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Sfântul Dumitru”.
Îmbunătățirea posturii prin sport
Deficiențele posturale sunt frecvente în rândul tinerilor, iar acest test presupune identificarea flexibilității de la nivelul picioarelor și, totodată, corectarea lor prin repetarea zilnică a exercițiului acasă. Elevii au aflat cât de important este să practice un sport pentru a se menține în formă, dar și pentru a avea o postură frumoasă.
„Am toate argumentele să spun că acest exercițiu este de foarte mare ajutor pentru că îl testez de mai bine de 15 ani și funcționează, adică e clar că educația fizică este cea mai bună metodă de prevenție a deficiențelor posturale. Cel mai important pentru copil, cât ar fi el de mic, este să meargă la sport. Fie că vorbim de sportul din școală, fie că face un sport de performanță, e important”, adaugă Alin Burileanu, fizioterapeut și asistent universitar doctor în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport de la Universitatea din Craiova.

Cum aflăm câți ani are un copac?
Mulți dintre ei au fost atrași și de specializările Agricultură și Silvicultură din cadrul Facultății de Agronomie, în care studenții au venit pregătiți cu insecte, gândaci, felii de lemn de la diferite specii de copaci, mașini agricole și substanțe naturale ce pot fi văzute la microscop.
Elevii s-au oprit la standul specializării de Silvicultură pentru a pune câteva întrebări despre exponate, iar stundeții au fost bucuroși și săritori să le explice celor mici despre cei mai periculoși dăunători ai copacilor, despre cum arată un utilaj agricol și pentru ce se folosește, dar și pentru a oferi informații de ajutor, de cultură generală, precum: câți ani are un copac, ce semnifică liniile de pe feliile de lemn, când este perioada cea mai favorbilă pentru a cultiva, cum recunoaștem insectele și gândacii dăunători.
„Le-am prezentat elevilor câteva dăunătoare ale stejarului, printre care: rădașca, libelula, croitorul mare, croitorul mic, gândacul croitor cenușiu. Avem aici și prototipuri de utilaje agricole pentru semănat, defrișat, arat. De asemenea, avem expuse câteva specii de copaci, printre care stejar, molid, salcâm și brad. Le-am arătat elevilor ce semnifică cerculețele de pe feliile de lemn. Fiecare cerculeț reprezintă un an, iar dacă stăm să numărăm liniile, feliile de lemn de la copacii expuși aici au peste 100 de ani. Liniile foarte îndepărtate reprezintă anul în care au crescut mai mult pentru că a fost un an ploios, favorabail, iar cele care sunt mai apropiate arată că au crescut mai puțin pentru că a fost un an secetos”, spune Cornel Brînzan, student la Facultatea de Agronomie, specializarea Silvicultură, anul I.
Mai mult, la standul specializării de Agricultură a fost adus un microscop unde atât elevii, cât și părinții puteau vedea de aproape diferite substanțe. Uimirile și exclamațiile de genul: „Cât de tare arată!” au stârnit curiozitate în rândul celor mici, care s-au înghesuit să vadă și să pună întrebări studenților.
„Sunt aici, împreună cu colegii mei, pentru a prezenta diferite experimente celor interesați. Le-am arătat elevilor câteva subtanțe la microscop, printre care: stomatele, mucegaiul din pâine, lichenii din Marea Neagră, mușchi de copaci. Elevilor le-a plăcut cel mai mult mucegaiul din pâine, au fost foarte curioși și au pus întrebări”, declară Marina Romeno, studentă a Facultății de Agronomie din Craiova, specializarea Agricultură.

Vizavi, la Facultatea de Științe, mulți ochi urmăreau cu atenție o prezentare Power Point pe videoproiector despre mișcările Pământului. Într-o altă prezentare, elevii puteau vedea practicile de teren ale studenților de la Departamentul de Geografie. De exemplu, Delta Dunării, despre care au învățat relieful, clima, vegetația și fauna de acolo.
„Am avut două prezentări Power Point. În prima am arătat mișcările Pământului și consecințele la nivelul suprafeței terestre. Le-am prezentat aici cele două mișcări ale Pământului: mișcarea de rotație și mișcarea de revoluție. De asemenea, le-am arătat cum se determină perioada de timp, adică ziua și anul tropic. În cealaltă prezentare avem practicile de teren ale studenților. Avem aici Delta Dunării, în care s-a studiat relieful, clima, rețeaua hidrografică, vegetația, fauna”, explică lect. univ. Emil Marinescu, reprezentat al Facultății de Științe, Departamentul de Geografie, Universitatea din Craiova.

După prezentări, elevii au putut privi semințele anumitor plante la stereomicroscop și au aflat informații prețioase despre cum se poate identifica clima de acum câțiva mii de ani prin intermediul unor plante ce se adaptează la anumite condiții climatice.
„În plus, le-am arătat la stereomicroscop semințe de plante adaptate la anumite condiții climatice. Noi știm, la anumite adâncimi la care le găsim într-o coloană stratigrafică, cum a fost clima acum 6000, 7000 sau 8000 de ani în funcție de acele plante. Dacă găsim, de exemplu, rășinoase, știm că a fost o climă mai rece. Dacă găsim plante cum este alunul, atunci sigur că, în perioada respectivă, a fost o climă caldă”, a mai adăugat lect. univ. Emil Marinescu, reprezentat al Facultății de Științe.
Curent electric din citrice
Imediat lângă se află standul Departamentului de Fizică, unde a fost pregătit un experiment de producere a energiei electrice din surse eco. Mai exact, producerea de curent electric prin intermediul unor lămâi.
„Avem aici un experiment eco de producere a energiei electrice. Este, practic, o reprezentare la scară nano a unei centrale electrice. Avem un panou fotovoltaic conectat la niște acumulatori care, în acest montaj, i-am înlocuit cu un citric (lămâia). Prin acești electrozi se încarcă, se menține o diferență de potențial, sunt separate sarcinile electrice, iar apoi, prin aceste fire conductoare, se trimite tensiunea respectivă la un regulator de tensiune care va alimenta toți consumatorii din sistem. Pentru energie suficientă avem și un mini-booster prin care putem să încărcăm dispozitive mobile, playere multimedia. Scopul acestui montaj este de a investi în energiile eco, de a dezvolta pe viitor dispozitive eco de stocare cum sunt acumulatorii electrici și particulele poluante rezultate în urma arderilor de combustibil folosiți în centralele termoelectrice. Elevii au fost foarte încântați și pasionați să vadă cum funcționeză, la ce se folosește, iar unii vor și ei să construiască”, spune Mihail Stoicescu, referent la Departamenul de Fizică, Facultatea de Științe, Universitatea din Craiova.

Experimente chimice realizate de studenții Departamentului de Chimie
Îmbrăcați în halate albe, cu mănuși și cu substanțe colorate, studenții Facultății de Științe, Departamentul de Chimie, au atras privirile elevilor din clasele primare, gimnaziale, dar și liceu. Aceștia au fost întâmpinați la stand cu experimente pregătite, în care puteau urmări transformări de culoare, apariție și dispariție a unor substanțe chimice ce intră în contact cu albușul de ou, sucul de lămâie sau oțetul. Elevii au putut încerca chiar ei să facă aceste experimente sub atenția studenților și a cadrelor didactice.

„Studentele noastre le arată elevilor interesați câteva experimente prin care au loc modificări de aspect ale amestecului de reacție. De exemplu, am arătat o reacție de neutralizare acido-bazică ce are loc în prezența unui indicator de culoare, fenolftaleina. Acesta este incolor în mediul acid și se colorează în roz intens, la pH alcalin, când se adaugă hidroxid de sodiu. În momentul în care adaugă suc de lămâie, care are caracter acid, acesta neutralizează hidroxidul de sodiu și soluția devine incoloră. Mai este un experiment similar cu apariție și dispariție de culoare în care se adaugă o soluție de iod și câteva picături de amidon. Amidonul formează un complex cu iodul și soluția, inițial colorată în galben deschis, devine colorată violet în momentul în care se adaugă amidonul. Apoi, adăugând un reactiv care reacționează cu iodul, și anume tiosulfatul de sodiu, culoarea dispare. Un alt experiment care le-a plăcut elevilor este cel în care am pus în evidență proteinele din albușul de ou. Acesta constă în adăugarea unui reactiv specific, și anume reactivul biuret, care își schimbă culoarea din albastru în violet atunci când întâlnește legături peptidice. Practic, ionii de cupru, care au colorația albastră, formează un complex cu legăturile peptidice și se colorează în violet”, explică lect. univ. Cătălina Ionescu de la Facultatea de Științe, Departamentul de Chimie din Cadrul Universității din Craiova.

Elevii și-au exprimat admirația pentru experimentele realizate de studenții Departamentului de Chimie, iar asta i-a determinat să se orienteze către specializarea de Științe ale naturii la liceu.
„A fost foarte frumos tot ce am văzut aici. M-am dus prima dată la standul de chimie pentru că asta mă interesa, îmi place foarte mult. Am văzut acolo diferite substanțe pe care le studiem și la clasă. Doamna noastră de fizică ne-a recomandat să venim la Noaptea Cercetătorilor și datorită ei sunt aici cu colegii mei. La liceu, aș vrea să urmez profilul real, pe specializarea Științe ale naturii”, spune Daria Corbeanu, elevă în clasa a VIII-a.
Am stat de vorbă și cu Sofia Tudoran, colega Dariei, care și ea a fost impresionată de experimentele de la Departamentul de Chimie și a mărturisit că: „a avut mai multe experimente decât celelalte standuri, a fost mai interactiv”. Pentru cei pasionați și nu numai, chimia poate fi interesantă dacă este prezentată practic.

Elevii au învățat să folosească camera de filmat
Totuși, și-au arătat entuziasmul și pentru camerele de filmat, aparatele foto, microfoanele, iar la standul Facultății de Litere, Departamentul Arte și Media, aceștia au putut să interacționeze cu studenții de la specializările: Jurnalism; Cinematografie, Fotografie și Media; Media online și Imagine Insituțională, care au fost deschiși și le-au prezentat celor interesați cum funcționează aparatura, oferind informații și micilor curioși despre ce înseamnă să fii jurnalist.
„Le-am arătat camerele video, aparatele foto, luminile. Le-am dat chiar lor camera video pentru a le arăta elevilor cum se filmează, cum se face un zoom, un scharf. Au fost foarte bucuroși că au avut oportunitatea de a vedea și de a interacționa cu noi”, afirmă Iosif Elnachi, student la Facultatea de Litere, specializarea Cinematografie, Fotografie și Media, anul I.

La specializarea Cinematografie, Fotografie și Media a fost expusă și o dronă, iar asta le-a atras atenția elevilor, în primul rând, ceea ce i-a determinat să se oprească și aici pentru a o studia mai îndeaproape.
„Avem aici și o dronă care, spre surprinderea mea, a fost în centrul atenției. Le-am dat informații teoretice, le-am explicat din ce este formată și cum funcționează, dar nu am ridicat-o deoarece spațiul nu este chiar atât de mare. Elevilor le-a plăcut foarte mult, m-au întrebat despre admitere și chiar și-au exprimat dorința de a studia aici mai târziu”, afirmă Teodora Modan, Facultatea de Litere, specializarea de Cinematografie, Fotografie și Media în anul I.

Microfon și…Acțiune!
De asemenea, studenții de la specializările Jurnalism – licență, și Media online și imagine instituțională – master, au luat microfoanele și-au intrat, la propriu, în meserie. În căutare de impresii și păreri, studenții au stat de vorbă cu elevi, părinți și cadre didactice pentru a afla ce au pregătit aceștia la „Noaptea Cercetătorilor”.

Ușile Universității din Craiova au fost deschise vineri, 25 noiembrie, de la ora 18:00 și până la ora 22:00 pentru toți cei curioși să cunoască studenții, cadrele didactice, dar și pentru cei care își doreau să afle mai multe lucruri despre facultatea la care vor să aplice.
