Recuperarea după o fractură necesită sprijinul unei echipe multidisciplinare, cu specialiști care să facă recuperarea cât mai eficientă și rapidă. Când trebuie să începem recuperarea medicală în cazul unei fracturi? Cât de importantă este colaborarea cu o echipă multidisciplinară? De ce aparatură dispune Clinica de Recuperare Medicală? Aflăm răspunsurile la aceste întrebări de la Raluca Aniela Giurgițeanu, kinetoterapeut principal la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia”, într-un interviu acordat Media10.
Media10: Ce presupune recuperarea medicală după fracturi?
Raluca Giurgițeanu: În primul rând, contează foarte mult nivelul la care a fost produsă această fractură, vârsta pacientului și mediul în care acesta trăiește. Dacă vorbim despre un adolescent, atunci ne este simplu. Dacă vorbim despre un adult, ne interesează foarte mult unde își petrece marea majoritate a timpului, adică ce tip de job are și ce presupune statica lui de zi cu zi. Recuperarea unei fracturi depinde foarte mult de nivelul și de gradul în sine al acesteia, adică cât a fost de gravă, tipul de mobilizare și, în funcție de asta, noi, ca și kinetoterapeuți, concepem un program kinetic. În al doilea rând, ce ne interesează foarte mult este să nu facem rău. Acesta este, să zicem, motto-ul nostru. Pe noi ne interesează ca pacientul să își reia viața cotidiană cât mai repede cu putință. Asta presupune că eu trebuie să ajung la niște mobilizări posibile în articulația respectivă, dacă vorbim despre o articulație, sau despre un realiniament static normal al acelei persoane. Aici vorbim de tot ce presupune un program kinetic, adică mișcări pasive, active, refacem forța musculară, echilibrul, refacem coordonarea, statica, refacem tot ce este nevoie ca acel pacient să poată să își reia viața în mod normal.
„Înainte să vină la noi, acest pacient ajunge într-o secție de ortopedie-traumatologie”
Media10: După ce am suferit o fractură, când trebuie să începem recuperarea medicală?
Raluca Giurgițeanu: În mod normal, noi ar trebui să avem o colaborare foarte frumoasă cu medicii ortopezi, pentru că, înainte să vină la noi, acest pacient ajunge într-o secție de ortopedie-traumatologie. Medicul ortoped stabilește, în primă fază, care este prima etapă a recuperării lui, din punct de vedere a mobilizării. În momentul în care pacientul termină tot ce presupune colaborarea cu ortopedul, atunci trebuie să ni se adreseze nouă. Deci ar trebui ca ortopedul să trimită pacientul către noi. Să presupunem că acest lucru nu este posibil sau nu se face din diferite motive. Atunci pacientul, imediat ce scapă de această imobilizare, fie că este aparat gipsat, fie ateră, ar trebui să se prezinte la noi pentru a-i spune dacă este cazul să începem recuperarea sau ar trebui să mai așteptăm. Este posibil ca după această perioadă de imobilizare consolidarea să nu fie încă făcută în totalitate și atunci e nevoie să mai așteptăm puțin.

Media10: Cât de important este să începem recuperarea la timp?
Raluca Giurgițeanu: Este foarte important să începem la timp pentru că acest repaus prelungit, din păcate, nu vine doar cu o incapacitate de funcționare a membrului respectiv, ci se perpetuează către celelalte articulații. Să presupunem că avem un membru inferior care este imobilizat, o fractură, fie ea că este de tibie, femur, fie că este la nivelul genunchiului sau că vorbim despre o gleznă, acest repaus prelungit aduce cu el și o rigiditate a celorlalte articulații care se află în imediata vecinătate sau chiar a unor structuri mai mari: coloană, bazin. Aceste fracturi pot avea niște repercursiuni și asupra unor structuri osoase care nu au fost întru-totul afectate, dar prin poziția noastră prelungită, din păcate, le tragem și pe ele. Deci ar trebui ca recuperarea să fie făcută imediat, odată pentru membrul sau segmentul respectiv care a fost afectat și a doua oară pentru repercursiunile pe care le va avea. Cu cât se începe mai repede, cu atât mai bine și cu atât mai repede pacientul își va relua o viață normală.

Program de recuperare individualizat în funcție de patologia pacientului
Media10: Ce soluții de recuperare pentru fracturi oferiți în cadrul Clinicii de Reabilitare Medicală de la Spitalul Filantropia?
Raluca Giurgițeanu: Avem o echipă multidisciplinară, adică avem medici specialiști de recuperare medicală cu care putem să efectuăm sau să punem la punct un program de recuperare pentru fiecare pacient în parte, individualizat, în funcție de patologia fiecăruia. Apoi avem echipa de kinetoterapie, fizioterapie și masaj. Toate acestea, împreună, formează un program de reabilitare medicală de cea mai înaltă calitate, aș putea spune eu, mai ales că facem niște programe individualizate, adică pentru fiecare pacient în parte stabilim împreună obiectivele în recuperarea acestuia.

Media10: Ați menționat că este nevoie de o echipă multidisciplinară în acest sens. Cât de important este ca pacientul să beneficieze de munca în echipă a specialiștilor și cum se lucrează la dumneavoastră în clinică?
Raluca Giurgițeanu: Este foarte important pentru că fiecare are rolul lui. Nu pot să fac nimic fără medic sau cel puțin dacă acest pacient nu vine cu o patologie deja văzută de către un medic. Eu inițiez acest program, care merge foarte mult pe tot ce înseamnă amplitudine de mișcare, de refacere musculară. Atunci când vorbim de un deficit, când poate a rămas cu niște sechele neurologice, aici imediat intervin colegii mei, care sunt pe fizioterapie și care pot ajuta pacientul în recuperarea lui completă. Apoi vine partea de masaj, care este foarte importantă. Ea poate să preceadă o ședință de kinetoterapie sau poate să o finalizeze, în funcție de nevoile și necesitățile acestuia. Poate să pregătească pacientul înainte de a începe această terapie sau poate să o finalizeze astfel încât să relaxeze segmentul sau membrul respectiv care a fost afectat. Deci ele împreună, cumulate, duc la o refacere mult mai rapidă a pacientului, în funcție, bineînțeles, de patologia fiecăruia. Avem o adresabilitate foarte mare și, într-adevăr, pacienții se reîntorc la noi de fiecare dată. Acesta cred că este cel mai bun răspuns al lor vizavi de faptul că facem o treabă bună împreună.
„În această recuperare, cele mai importante sunt mâinile terapeutului”
Media10: De ce aparatură medicală dispuneți în acest sens și cum vă ajută?
Raluca Giurgițeanu: Este adevărat că, în ultimul timp, s-a investit foarte mult în aparatură. În afara benzilor de mers, biciclete, avem și un Kinetec, un aparat foarte bun pentru refacerea genunchiului, în urma unei protezări sau a unei gonartroze care este de un grad mult mai mare și ne lovim de un blocaj articular. Ca să fiu foarte sinceră, în această recuperare, cele mai importante sunt mâinile terapeutului. Niciun aparat din lume nu o să îmi spună până unde pot merge sau unde mă pot opri. Până nu punem mâna, niciodată nu o să putem face o recuperare întru-totul. Deci terapeuții, după mine, sunt foarte importanți. Despre partea de electroterapie știu că avem niște combine performante, iar când vorbim de masaj este fix același lucru. Mâinile maseurului sunt tămăduitoare, ca să zic așa. Deci niciun aparat din lume nu poate înlocui mâinile terapeutului sau maseurului. În clinici de recuperare pe parte neurologică vorbim, într-adevăr, de niște mecanisme robotizate, însă cazuistica noastră, pe această secție, este de boli degenerative, de traumatisme și nu avem nevoie de o astfel de aparatură deocamdată, iar la nivelul la care suntem acum eu zic că e foarte bine.
„Clinica noastră oferă un tratament de două săptămâni, adică 10 ședințe”
Media10: Cât durează, de regulă, recuperarea medicală după o fractură?
Raluca Giurgițeanu: Sunt foarte multe lucruri de care depindem în urma unei recuperări. Vârsta pacientului este un criteriu foarte important. Altfel se reface o persoană până în 60 de ani, mai ales când vorbim despre femei, și altfel se va reface o persoană trecută de această vârstă. Acum poate fi mai mult sau mai puțin cu cinci sau 10 ani. Deci contează foarte mult structura pacientului în sine. Clinica noastră, în schimb, oferă un tratament de două săptămâni, asta înseamnă 10 ședințe, timp în care trebuie să facem în așa fel încât acel pacient să câștige foarte mult. Ne dăm toată silința și, în general, pleacă foarte bine, adică avem niște feedback-uri pozitive, extraordinare chiar, însă depinde foarte mult. Perioada de recuperare totală se stabilește în funcție de evoluția pacientului și aici pornim de la trei săptămâni până la luni de zile. Dacă vorbim, să zicem, de niște ligamentoplastii, indiferent de nivelul la care ele au fost făcute, atunci recuperarea se întinde pe o perioadă mai lungă. Dacă vorbim de niște entorse, de niște luxații, atunci este mai scurtă. În cazul fracturilor, depinde foarte mult de gradul acesteia, locul, vârsta pacientului. Nu pot da un termen clar pentru că, în momentul în care pacientul vine, trebuie să vedem despre ce fel de fractură este vorba, să vedem starea în care acesta a ajuns la noi, pentru că și asta contează foarte mult.
Ce reguli trebuie să respecte pacienții acasă
Media10: Ce reguli trebuie să respecte pacientul după ce a terminat programul de recuperare în spital?
Raluca Giurgițeanu: Atunci când pacientul pleacă de la noi, în afara faptului că ne asigurăm că a învățat programul kinetic, el trebuie să respecte niște reguli, în funcție de fiecare patologie în parte. Dacă vorbim despre coloană, atunci este ușor. Îl învățăm cum să se aplece după un obiect, cum să se relaxeze după o zi care a fost un pic mai obositoare sau în care poziția lui a fost de lungă durată și atunci când ajunge acasă simte o contractură, simte un disconfort în zona respectivă. Dacă vorbim de fracturi, același lucru, învățăm pacienții exercițiile care au fost făcute și chiar îi rugăm pe mulți dintre ei să ne sune și să ne contacteze dacă cumva apar anumite probleme, dureri sau așa mai departe. Îi învățăm să nu meargă pe terenuri accidentate o perioadă de timp sau să aplice niște comprese reci în momentul în care simt că apare durerea, că se roșește zona sau că se supraîncălzește. Ei pleacă de la noi cu niște avertizări, însă avem o colaborare frumoasă cu marea majoritate a pacienților, astfel că, după terminarea ședințelor, noi ținem legătura cu ei, iar când ajung într-o anumită etapă îi rugăm să ne sune, să vedem cum facem, poate mai scoatem din exerciții sau poate mai adăugăm. Când vorbim despre aceste tipuri de traumatisme, pentru că timpul alocat nouă este destul de scurt, nu este corect față de pacient ca noi să îl trimitem acasă cu o treabă oarecum neterminată și atunci păstrăm această legătură.
