Alexandra Preda și Spitalul MaDonna Maria. Succes la nivel european. Cum poți ajunge printre cei mai buni?

Ana Maria Predilă
10 Min Read

Profesionistă. Frumoasă. Determinată. Muncitoare. Alexandra Preda este managerul spitalului privat MaDonna Maria din Craiova, prima maternitate privată deschisă în Oltenia și singurul spital privat de obstetrică-ginecologie, din Sud-Vestul țării clasificat și acreditat de Ministerul Sănătății și Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). Dacă muncești cu toată determinarea și cu sufletul, apar și rezultatele. Este una dintre lecțiile cele mai importante, pe care le putem învăța din povestea Alexandrei. De curând, Alexandra Preda a fost premiată alături de mari antreprenori ai lumii, în cadrul unei gale ce a avut loc în Monaco. Spitalul MaDonna Maria a fost selectat câștigător la categoria „Outstanding Achievement in Maternity Healthcare”, un trofeu onorant, care ne arată că se poate și în Craiova să avem servicii medicale de calitate.

Cum reușește Alexandra să împartă viața profesională cu viața personală? Ce a ajutat-o să ajungă până aici? Aflăm în cadrul unui interviu acordat Media10.

Media10: Ultima perioadă a fost una de succes și recunoaștere a meritelor manageriale înregistrate alături de echipa spitalului MaDonna Maria. Recent, la Monaco, în cadrul unei spectaculoase gale, care a reunit mari oameni de succes ai lumii ai primit distincția pentru ,,OUTSTANDING ACHIEVEMENT IN MATERNITY HEALTHCARE” – MATERNITATEA MADONNA MARIA. Ce atestă acest premiu?

Alexandra Preda: Gala de la Monaco s-a desfășurat într-una dintre cele mai exclusiviste locații din lume, ce aparține Prinului Albert al ÎI-lea de Monaco, Yacht Club de Monaco. Spitalul MaDonna Maria a fost selectat câștigător la categoria „Outstanding Achievement în Maternity Healthcare” , un trofeu onorant și plin de importanță. Pentru echipa noastră, în mod cert bucuria stă în ochii pacientelor noastre, în lacrimile lor de fericire. Un premiu vine că o recunoaștere, dar mai ales că o conștientizare și mai mare a responsabilităților, cel puțin eu așa îl asimilez.

VIDEO

Media10: Drumul tău spre succes a început la 22 de ani când ai intrat pe piața afacerilor medicale. Ce este mai important succesul sau drumul spre succes, procesul de multe ori greu care te duce pe culmile reușitei?

Alexandra Preda: Succesul stă în fiecare dintre noi, dintotdeauna. Depinde doar de cât de mult suntem dispuși să luptăm pentru el, pentru că în fond, viața însăși este o luptă. Nu sunt o fire categorică ori radicală și nu o să pot susține niciodată doar „drumul”  sau „procesul” , cum nu pot pune doar „succesul” pe un piedestal că și factor primordial, catalizator al tuturor acțiunilor mele.  Desigur că un drum fără o destinație, e un drum în van. Cum în egală măsură doar destinația nu te face cu nimic mai bun dacă din tot periplul magic al emoțiilor și al transformărilor sufletești și psihice nu ai înțeles nimic. E vorba despre echilibru.

Media10: Cu ce personalități ai fost alături în cadrul galei I Success Awards din Monaco și cum e să fii printre cei mai buni?

Alexandra Preda: Gala de la Monaco a coincis și cu Festivalul de Film de la Cannes. Am avut ocazia  întâlnesc mare parte din starurile Hollywood-iene: Anne Hathaway, Julia Roberts, Diane Kruger, Kristen Dunst, Shakira, Tom Cruise venit  invitat special pentru premieră internațională a noului sau film, Top Gun Maverik, Mads Mikkelsen și mulți mulți alțiiEra tare ciudat cu unii dintre ei  te vezi zilnic la micul dejun, dar în același timp fascinant.

În ceea ce privește Gala propriu-zisă,  unii dintre cei mai mari antreprenori ai lumii s-au reunit într-o seară cu adevărat spectaculoasăîntr-un cadru ce îți tăia efectiv respirația. Am avut ocazia astfel  întâlnesc nume consacrate din diverse domenii de banking, ITmodă, servicii medicale, servicii de ospitalitate, film. Oameni frumoși și dedicați meseriei lor care merită doar recunoaștere și respect pentru tot ceea ce fac pentru noi toți: o lume mai bună

Media10: Trebuie să muncească o femeie de 2 ori mai mult decât un bărbat ca să își câștige locul meritat în lumea afacerilor, având în vedere încă unele prejudecăți?

Alexandra Preda: Pare o întrebarecapcană, astfel și răspunsulși da și nu. Depinde foarte mult de mediul de business în care activezi. Sunt anumite profesii care sunt cumva dedicate bărbaților, cele ce presupun forță fizică majoră, posturi de pe petrolierele marine, etc. În egală măsură, cred cu toată ființă mea  o femeie poate fi inclusiv pilot de avion, pilot de mașini de curse sau cel mai mare savant al lumii. Și cred  istoria ne-a dovedit-o cu desăvârșire prin arhicunoscută Marie Curie sau mai puțin cunoscută Sofia Ionescu – prima femeie medic neurochirurg din România și din câte se pare și din lume, care in timpul celui de-al ÎIlea Război Mondial a efectuat prima intervenție chirurgicală pe creier. În lumea afacerilor, capacitatea intelectuală, adaptabilitatea și inteligență emoțională a unei persoane nu sunt date de sex, însă e adevărat  uneori o femeie trebuie și demonstreze pluriabilitățile poate mai mult decât un bărbat. Pentru  o femeie întrunește mai multe roluri. Dar…NUMAI o femeie poate întruni atât de multe roluri.

Media10: Care sunt principiile și valorile după care îți ghidezi viața și cariera?

Alexandra Preda: Principiile și valorile se sedimentează odată cu anii, dar bazele cu siguranță se pun încă din copilărie. Sinceritatea și onestitatea sunt principii de la care nu mă abat, chiar dacă uneori dau dovadă de o sinceritate tranșantă, poate chiar dezarmantă. Am anumite aspecte peste care nu pot trece și care nici nu fac parte din construcția firii mele, unul dintre acestea fiind antiteză sincerității. Nu pot tolera minciună, voită sau nevoită, ori un adevăr spus pe jumătate care în final tot minciună se numește. În momentul în care un om mă minte, pierde iremediabil respectul meu.

Media10: Cum împaci viața de familie, de cuplu, cu viața profesională. Muncești mult și îmi imaginez că nu este ușor, dar tu reușești. Cum?

Alexandra Preda: Nu am găsit încă formulă magică ajutătoare, pentru  de multe ori balanța se înclină doar în favoarea anumitor aspecte. Uneori în favoarea familiei și cuplului, alteori în favoarea vieții profesionale. Chiar dacă procentajul nu e niciodată de 50%-50%, totușila final, apare echilibrul mult deziderat. Și aici îi mulțumesc lui Dumnezeu  sunt femeie, pentru  doar o femeie poate face asta.

Media10: Ai o fetiță, Maria. Cum ești tu ca mamă?

Alexandra Preda: Îndrăgostită iremediabil! Maria e aerul pe care îl respir, Soarele vieții mele. Doar prin ochii ei, Dumnezeu îmi arată Raiul în fiecare zi și sunt atât de recunoscătoare pentru asta! Îmi seamănă foarte mult din punct de vedere al caracterului. Fizic consider că seamănă mai tare cu soțul meu. Nu aș putea să-ți spun cum sunt, ci doar cum mi-aș dori să fiu mereu și fac tot ce-mi stă în putință pentru asta: cea mai bună mama pentru copilul meu.

Media10: Dar ca pacientă?

Alexandra Preda: Aici e destul de delicat. Sunt o pacientă foarte curioasă și asta mai ales din cauza mediului în care activez. Sunt o pacienta ascultătoare dar în egală măsură extrem de pretențioasăTot ce pot ți spun este  în Chestionarul de satisfacție completat în urmă cu aproximativ 5 ani jumătatedupă nașterea fetiței mele, am notat în pagini întregi mii de mulțumiri și felicitări pentru toată echipa Spitalului MaDonna Maria ce a avut grijă de mine și de puiul meu.

Media10: Ai un model în business care te inspiră?

Alexandra Preda: În business, nu, pentru  nu îmi plac clișeele și nici nu îmi place   asemăn cu altcineva. În plus, fiecare avem propria unicitate, propriul mod de abordare, înțelegere și gestionare a unei situațiiÎn schimb în viață de zi cu zi, da.  Fetița mea  inspiră în fiecare clipăîn fiecare zi și în fiecare noapte. Sunt pur și simplu fascinată de ce noi orizonturi reușește -mi deschidă cu fiecare ocazie. De o sinceritate debordantăreușește  sustragă esență din fiecare situație și   facă și pe mine  văd lucrurile mai clar atunci când îmi este greu -mi mențin concentrarea. Ea e inspirația mea profundă și ceea ce  determina  vreau  dau tot ce e mai bun din mine, pe toate planurile.

 

Media10: Ai un simț estetic dezvoltat. Modul atractiv, plăcut, călduros în care spitalul MaDonna Maria primește pacientele este rezultatul tău. De unde gustul pentru frumos? Se cultivă sau te naști cu el?

Alexandra Preda: Dintotdeauna am avut o înclinație către design, încă de mic copil. Mama și acum păstrează dosare întregi cu schițe de-ale mele. Deși, nu este un drum pe care am ales  merg, iată   lovesc de design și din postura în care  aflu. Iar asta nu poate decât   facă fericită pentru  niciodată nu am apelat la un designer de interior, nici în ceea ce privește amenajarea rezervelor spitalului MaDonna Maria, unde a trebuit  îmbin esteticul cu normativele legale din Legea 95/2006 a Sănătății și nici în ceea ce privește propria-mi casă.  De aceea  simt atât de confortabil atât la birou cât și acasă.

Media10: Ce preferi, să citești o carte sau să vezi un film?

Alexandra Preda: Întotdeauna voi alege cartea. Îmi place la nebunie mirosul colii de hârtie, mirosul de cerneală proaspătă de tipografie, cerneală ce da viață filmului pe care pot  mi-l imaginez, cu personaje pe care doar năzuiesc  mi le închipui așa cum a făcut-o autorul atunci când le-a descris. Sentimentul pe care mi-l da o carte bună este incomensurabil.

Media10: Cum ai reușit să construiești în jurul tău o echipă care funcționează ca o familie?

Alexandra Preda: Echipa de la Spitalul MaDonna Maria este una extrem de specială pentru mine. O echipă sudată, cu oameni foarte buni în meserie, clinicieni și diagnosticieni extraordinari , dar și oameni foarte buni la suflet. Cred  mi-am dorit tare mult  fie așa și le sunt recunoascătoare și îi felicit acum din nou ( nu o fac atât de des precum ar trebui ) pentru toată dăruirea lor și pentru  nu vor  bată pasul pe loc.  Cred  acesta e primul nostru numitor comun. Urmează multe, multe altele. 

Media10: Ce i-ai spune unei tinere care tocmai ce a aflat că este însărcinată și nu știe după ce criterii să își aleagă medicul și unitatea medicală unde să își aducă copilul pe lume?

Alexandra Preda: I- spune  pună foarte bine în balanță datele problemei,  ia decizii în perfectă cunoștință de cauză. Cu medicul trebuie  ai o potrivire, efectiv  te înțelegi din priviri. Dar nu este doar despre medic. În România sunt atâția medici buni ! Este despre unitatea medicală în egală măsură îndrumă-o către o unitate spitalicească cu experiență și dotări excepționale, cu zero infecții nosocomiale și un spital care  dispună de sânge aibă Unitate de Transfuzie Sanguină în structura avizată de Ministerul Sănătății, dar și secție de AȚI Anestezie și Terapie Intensivă. Disponibilitatea sângeluimai ales în specialitățile precum obstetrică sau cele chirurgicale, este vitală. Face diferența între a trăi sau nu. I- spune cu toată inima  aleagă ce am ales în primul rând noi,  și personal ce activăm aici,  aleagă Spitalul MaDonna MariaNicăieri, nimeni nu va avea grijă mai mare de ea și de copilul ei decât o vom face noi! Zecile de mii de paciente ce ne-au trecut pragul în acești aproape 11 ani stau mărturie

Media10: De unde vine puterea unei femei?

Alexandra Preda: Puterea unei femei e ceva ce cu siguranță vine de la Divin și fiecare dintre noi ne naștem cu ea, pentru  noi, femeile, naștem Universul întreg. Puterea unei femei e nemărginită și asta trebuie  conștientizeze toate fetițele din lume. Asta trebuie  li se spună în fiecare zi de către mămicile lor.

Media10: Ce o face pe o femeie să fie frumoasă și de succes?

Alexandra Preda: În mod cert, IUBIREA. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de sine, iubirea de aproape, iubirea de tot. Iubirea e cel mai frumos sentiment și dacă trăiești în iubire, dai iubire… prin ochi , prin minte și prin suflet

Share This Article