Dr. Leontina Șurtea, director medical de la Maternitatea MaDonna Maria Craiova este unul dintre cei mai cunoscuți medici primari obstetrică- ginecologie din România, specializat și în medicina materno-fetală. De curând, dr. Leontina Șurtea a primit distincția „Performanta in Medicina Materno-Fetala“, în cadrul Galei “I Succes”! Doctor. Premiul este o recunoaștere a muncii și rezultatelor obținute alături de paciente de-a lungul întregii cariere medicale.
Media10: Doamna doctor, recent ați primit distincția „Performanță în Medicina Materno-Fetala“, în cadrul Galei “I Succes”! Doctor. Ce înseamnă acest premiu pentru dvs?
Dr. Leontina Șurtea: Cu câteva zile în urmă am avut șansa sa fiu premiată in cadrul cunoscutei gale pentru activitate performanta in acest domeniu. Este o onoare foarte mare și un corolar al muncii de o viata dedicata binelui pentru oameni, a experientei, a perseverentei și autodepășirii în acest domeniu. În permanență am luptat pentru a ieși din zona de confort și autosuficiență, pentru a face adesea imposibilul posibil. Acest premiu îmi aduce o mare satisfacție profesionala și morala, care ma asigura ca drumul pe care l-am ales in viata a fost unul bun, caci prin voința, perseverenta și cunoasterea responsabilitatii am castigat aceasta apreciere din partea societatii. In tot acest timp adesea am simtit ca cineva acolo sus ma vegheaza, ca Dumnezeu, fara de care nimic nu este posibil, este alături de mine. Ce poate fi mai prețios decat fericirea de pe chipul mamei care își strânge la piept copilul pentru prima dată ? Sau altă dată când în sala de așteptare a Spitalului Madonna Maria a intrat o familie în ținută festivă: tata, mama și o frumusețe de tânăr mai înalt decat ei, cu flori în brațe.Veneau să-mi mulțumească pentru ajutorul dat la nașterea băiatului care în acea zi împlinea 18 ani ! În acel moment am simțit ca port o coroană pe frunte. Un premiu reprezintă adesea o mare presiune asupra celui care l-a primit, deoarece trebuie să te dovedești demn de el. Premiile nu recompensează numai activitatea trecută, ci și pe cea viitoare.
Media10: Cui dedicați distincția „Performanță în Medicina Materno-Fetala“?
Dr. Leontina Șurtea: Dedic acest premiu familiei mele, din partea careia am simtit sustinere si aprobare: sotului meu, pentru care am fost intotdeauna o prioritate, copiilor mei dragi, care au imbratisat la randul lor cariere medicale si de management medical, mamei mele care ma primeste totdeauna cu un zambet de incurajare si nu in ultimul rand micilor mei nepotei zvapaiati, pentru care nu am avut niciodata suficient timp pentru joaca.
Media10: Sunteți unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici cu supraspecializare în Medicina Materno-Fetală. Cum a început cariera dvs. în medicină?
Ca fiecare dintre noi, am trecut prin decizii dificile în anii de liceu. Începând de la muzică și literatura (am luat de lecții de pian și limbi străine încă de la varsta de 6 ani), apoi am scris si publicat articole, poezii si proze originale in revistele Liceului Elena Cuza. Nici pictura nu mi-a fost un domeniu strain, am si acum cateva acuarele si schite inramate acasa. Ulterior mi-am folosit acest talent in timpul facultatii, pentru desenele de anatomie si planse de microscopie – la inceput Facultatea de medicina de la noi nu dispunea de foarte multe materiale didactice. Am fost însă pasionată de fizica, probabil si datorita unei profesoare de exceptie, d-na Dusca Cristina, care a stiut sa ne indrume cu talent si daruire pasii catre aceasta stiinta.
Decizia finală a venit tarziu, cu cateva luni inainte de examenul de admitere, care la vremea respectiva era foarate dificil prin numarul mare de concurenti pe un loc. M-am decis ptr. medicina, din nevoia de a face in viata un bine „concret” ptr. oameni. Am fost permanent sprijinita de parintii mei, care au incercat sa-mi dezvolte toate inclinatiile, talentele, dar mi-au si sustinut alegerile si pasii pe care i-am urmat in viata.
În timpul facultatii am avut sansa unor mari profesori: prof. Valeriu Nestianu, prof. Mihai Ionescu, prof. Ion Busu sau prof. Ion Ilinescu. Inca din anul al II lea am stiut ca-mi voi alege o specialitate chirurgicala, facand practica si fiind pasionata de sala de operatii. La rezidentiat m-am indreptat cartre disciplinele chirurgicale, alegand obstetrica ginecologia. Am fost rezidenta Prof. Dr. Cernea Maria, unul dintre marii specialisti ai disciplinei noastre si un talentat chirurg. Ulterior activitatea mea de specialitate a fost imbinata cu activitatea didactica la catedra de ginecologie a Facultatii de Medicina din Craiova, sustinand lucrari practice si cursuri si ocupandu-ma de disciplina Sanatatea Reproducerii, foarte solicitata si frecventata de studentii nostri. Am publicat 16 carti de specialitate, printre primele carti de contraceptie din Romania, peste 80 de articole prezentate la diferite congrese si conferinte din tara si din strinatate. Lucrarea de doctorat despre Diagnosticul precoce al cancerului ovarian a dezbatut o tema de mare actualitate. Sunt studii si la ora actuala in Statele Unite care incearca sa stabileasca criteriile, deoarece acesta este cel mai agresiv cancer din sfera genitala, vindecabil in stadii precoce, care din pacate sunt depistate f. rar.
În cursul carierei mele am avut sansa efectuarii unor studii in Franta – practica de specialitate in Spitalul Saint Joseph cel mai mare spital din Lyon, unde am invatat tehnici chirurgicale noi – sutura automata, laparoscopia, castigand in acelasi timp experienta in efectuarea ecografiilor de morfologie fetala. Cursurile postuniversitare urmate la Facultatea de Medicina din Geneva, in Elvetia unde medicina se practica la cel mai inalt nivel, au fost urmate de examene de absolvire exigente, in fata unei comisie formata din 7 profesori universitari si personalitati OMS.
Am facut parte din Project of advanced training in reproductive health in Romania, desfasurat la sediul central al Organizatiei Mondiale a Sanatatii din Geneva, proiect care mi-a permis asimilarea unui volum mare de cunostiinte actualizate si un orizont larg asupra medicinei profilactice si a tratamentelor de ultima ora in domeniul atat de sensibil al obstetricii si ginecologiei.
Apoi Florenta (Italia), Helsinki (Finlanda), Paris, Berlin, Budapesta, Bruxelles, Atena – Barcelona si altele, au fost importante centre in care am beneficiat de aprecieri ale lucrarilor prezentate, colaborari colegiale, schimbul de informatie de ultima ora. Am primit Congratulations chiar de la Prof. Nicolaides, directorul Fundatiei de Medicina Materno-Fetala din Londra. Si acum am nostaligia lucrarii EVALUATION AND ANALYSIS OF ACCURACY OF PRENATAL DIAGNOSIS IN CONGENITAL DISEASES BY IMAGING EXAMINATION – lucrare originala prezentate la Queen Elizabeth II Centre din Londra, unde am participat la schimbul alert de idei si am fost felicitata in cadrul World Congress on Controversies in Obstetrics, Gynecology and Infertility (COGI), cu putin inaintea Pandemiei care a oprit lumea pentru un timp.
Si in perioada pandemiei am participat la cursurile on line sustinute de Fundatia de Medicina Materno-Fetala din Londra, coordonate de Prof. Kypros Nicolaides, cursuri care m-au tinut permanent “in priza” prin actuaitatea temelor dezbatute.
Media10: Nu mulți medici au această specializare în Medicina Materno-Fetala. Cum ați obținut dvs acest titlu și cât de important este? Ce înseamnă Medicina Materno-Fetală?
În contextul clasic al obstericii, Medicina Materno-Fetala sau Perinatologia este o supraspecializare de mare actualitate care se ocupa cu monitorizarea evolutiei sarcinii si identificarea factorilor de risc, pentru rezolvarea interdisciplinara a acestora, in vedera gasirii unor solutii optime, pentru a realiza cel mai bun parcurs posibil pentru mama si fat, de la conceptie pana la nastere.
Spitalul Madonna Maria fiind un centru de expertiza materno-fetala, dispune de:
– o echipa multidisciplinara cu experienta in evaluarea complexa precoce a sarcinii, pentru investigarea fatului si a mamei, a riscului de boli genetice, preeclampsie si nastere prematura. Aceste evaluari se realizeaza prin intermediul soft-ului realizat de Fundatia de Medicina Materno-Fetala din Londra, dezvoltat si actualizat de Prof. Kipros Nicolaides, director al primului centru de acest fel din Anglia.
– accesul la teste sigure de sceening prenatal non – invazive sau invazive si laboratoare genetice performante
-existenta unor protocoale de supraveghere a sarcinii in functie de particularitatile fiecarui caz in parte, ce respecta Ghidurile clinice ale Ministerului Sanatatii, armonizate cu standardele Societatii Internationale de ecografie in obstetrica si ginecologie (ISUOG)
– aparatura de inalta performanta: 2 ecografe SANSUNG 5 D varf de gama – de ultima ora cu care sa se poata efectua la cele mai inalte standarde cele 3 morfologii fetale importante (in cele 3 trimestre ale sarcinii) si alte investigatii ecografice, in vederea studierii mutatiilor genetice si anomaliilor cromozomiale dar si a malformatiilor si bolilor multifactoriale care pot determina diferite afectiuni fetale.
-Echipa de neonatologie a Compartimentul de anestezie si terapie intensiva neonatala care sa preia nou-nascutul si sa realizeze evaluarea lui interdisciplinara pentru cazurile complexe, avand in dotare si cele mai performante incubatoare – printre care si Baby Leo care imita in proportie de peste 97% uterul matern, acesta fiind cel mai performant la nivel mondial.
– Centru de asigurare a unui second opinion competent si documentat
La Spitalul Madonna Maria, obsterica clasica se alinieaza noilor tendinte de tratament profilactic si curativ impuse la ora actuala de standardele interne si internationale. Este asigurata actualizarea permanenta a cunostintelor medicale prin cursuri si stagii de practica medicala, participarea la conferinte si congrese din tara si din strainatate, pastrarea permanenta a legaturii cu colegii dar si cu mentorii care ne-au indrumat pasii. Aceasta trebuie sa fie actuala abordare a celei mai importante perioade din viata femeii: pregatirea pentru sarcina, monitorizarea sarcinii si nasterea, primirea in cele mai bune conditii a bebelusului.
Cu toții ne dorim copii frumosi si sanatosi. Dar drumul pana la obtinerea acestui deziderat general este lung si adesea dificil si presarat cu capcane, pe care trebuie sa le identificam si inlaturam la timp.
Aceasta supraspecializare se obtine prin urmarea cursurilor si a lucrarilor practice pe o perioada indelungata, studierea unei bibliografii de specialitate si sustinerea testarilor teoretice si practice. Necesita o munca asidua. Am obtinut aceasta importanta si complexa supraspecializare inca din 2017, ceea ce mi-a permis desfasurarea activitatilor medicale de top in cadrul legal asigurat de Spitalul Madonna Maria.
Media10: Ați adus pe lume zeci de mii de bebeluși sănătoși și ați creat în jurul dvs. o echipă de profesioniști și un brand în lumea medicală – Maternitatea MaDonna Maria. Care sunt principiile și valorile după care v-ați construit cariera?
Dr. Leontina Șurtea: Spitalul Madonna Maria este pentru mine un vis devenit realitate. Asa cum spunea cineva la TV: nu exista nu se poate. Nu numai in tarile dezvoltate (Franta, Elvetia, Germania, etc) trebuie sa existe maternitati de top. De ce nu si la noi acasa ? Trebuie doar sa doresti sa-ti depasesti limitele si sa evoluezi. Echipa noastra este formata din manageri si medici ultraspecializati, care si-au dorit sa-si practice complet meseria, asa cum au invatat-o in cei 5 ani de rezidentiat. Ei nu s-au multumit sa faca numai niste consultatii intr-un cabinet de ambulator, ci si-au dorit sa aiba la dispozitie sali de nasteri si de operatii sigure, unde sa efectueze toata gama de interventii obstetricale si ginecologice ale specialitatii noastre, sa aiba acces la aparatura performanta, iar pacientele sa beneficieze de cele mai bune conditii hoteliere. Eu mi – am apropiat o echipa si i-am ajutat sa evolueze, sustinandu-i si dandu-le incredere in propriile forte. Deoarece eu am avut sansa sa cresc langa oameni remarcabili, acum doresc sa-mi pun la dispozitia colegilor si a pacientelor mele experienta pe care am acumulat-o in toti anii de practica permanenta dar si de studii in tara si in strainatate. Scoala noastra de medicina este extraordinara, a format si formeaza in continuare medici exceptionali, care fac performanta peste tot pe unde se duc. Eu doresc ca tinerii sa lucreze aici, in Romania, sa-i ajutam sa se dezvolte si ei, la randul lor sa duca mai departe medicina romaneasca.
Media10: Ce înseamnă pentru dvs. „a fi un medic bun”?
Dr. Leontina Șurtea: Prima calitate a unui medic trebuie sa fie aceea de a-si cunoaste limitele. E important sa ai spirit de observatie, cunostintele necesare in cadrul specialitatii in care lucrezi, sa sesizezi particularitatile cazului si sa-l tratezi in consecinta, sa manifesti atentie, empatie si rabdare, dar sa nu-ti depasesti competentele, deoarece poti face mai mult rau decat bine. Nu exista o persoana care sa cunoasca “toata” medicina, sa nu ne erijam in fac totum. E nociv pentru pacient si pentru medic.
Media10: Sunt convinsă că sunteți un model pentru mulți medici tineri, la început de carieră. Dacă ar fi să le dați un sfat prețios, care ar fi acesta?
Dr. Leontina Șurtea: Sa citeasca foarte mult, sa-si actualizeze permanent cunostintele de specialitate. Sa urmeze cursuri pentru aprofundarea disciplinei in care lucreaza si sa pastreze legaturile cu colegii si mentorii lor. Sa aiba mintea deschisa pentru noutati, pe care sa le selecteze cu rigoare, pastrand pe cele de valoare. Si foarte importanta este deschiderea catre medicina tarilor dezvoltate, participarea la manifestari internationale care vor largi orizontul de gandire si de practica medicala. Si nu in ultimul rand sa – si intemeieze o familie care sa-i fie alaturi, de incredere. Pentru ca trebuie sa ai o personalitate echilibrata ptr. o viata senina, implinita. Poate ca acesta este sfatul cu care ar fi trebuit sa incep.
Media10: Maternitatea MaDonna Maria este renumită pentru serviciile medicale de calitate, pentru premierele medicale aduse în Oltenia. Cum ați descrie în câteva cuvinte activitatea din spital?
Dr. Leontina Șurtea: Maternitatea MaDonna Maria este prima maternitate privata din Oltenia. Este spitalul in care nu e loc de compromis, expresia Merge si asa ! nu exista. Aici lucrurile merg numai asa cum trebuie sa fie. Cum scrie in ghiduri clinice si protocol, cum este corect. Atmosfera este calda si prietenoasa, oamenii sunt intelegatori si empatici de la cel mai mic pana la cel mai mare. Iar menegerii te intreaba continu Cum pot sa ajut, de ce altceva mai ai nevoie ?. Exista tot ce este necesar pentru desfasurarea in cele mai bune conditii a actului medical. Nu exista lipsa de medicamente sau materiale iar conditiile hoteliere sunt de top. Alimentatia este la alegere in functie de conditia medicala a pacientei. Exista produse de igiena si cosmetice atat pentru mama cat si pentru fat. Este primul spital privat din S-V Romaniei care are in dotare Unitate de Transfuzie Sanguina, adica, (si in obstetrica se poate adesea intampla), sa fie nevoie de administrare de sange sau produse derivate, fie in sala de nasteri, fie in sala de operatii, Sangele inseamna viata, cum poti sa lucrezi fara a avea asigurarea ca la nevoie poti dispune de acesta terapie care nu poate fi inlocuita cu nimic. E siguranta ta, a medicului ! La fel cum si pentru paciente sangele constituie un card de siguranta la nastere.
Fiind spital de monospecialitate ne-am asigurat colaborarea specialistilor din toate domeniile conexe, a laboratoarelor din tara si strainatate. Dispunem de cele mai noi si performante ecografe 5 D, varf de gama la nivel mondial, incubatoare de ultima ora, toata aparatura de specialitate necesara, instalatiile de gaze medicale, etc. Iar personalul medical este intotdeauna pregatit sa-si desfasoare activitatea conform standardelor stabilite la nivelul Ministerului Sanatatii, armonizate cu normele internationale. Medicii nostri anestezisti practica anestezia de tip terapia durerii, astfel incat, indiferent de modalitatea de nastere este asigurata lipsa durerii. Nu exista infectii intraspitalicesti, deoarece verificarile periodice nu au indicat niciodata prezenta de germeni patogeni. Care este secretul ? Curatenie permanenta, folosirea dezinfectantelor pentru suprafete si aer, sterilizare impecabila… liniste si flori peste tot ! Poate ca ar fi frumos sa ai o asemenea amintire de la momentul nasterii, asa cum o descriu pacientele nostre pe retelele de socializare. De aceea putem spune ca intreg Spitalul Madonna Maria este o adevarata premiera in regiunea Oltenia !
Media10: Cum arată o zi pentru dumneavoastră și cu ce gând începeți în fiecare dimineață?
Dr. Leontina Șurtea: Adesea incep cu telefoane de la paciente, deschiderea mesajelor si trimiterea raspunsului asteptat, grija pentru pacientele internate, pentru cele care sunt programate in ambulator, pentru urgente sau pentru interventiile chirurgicale care urmeaza. Dar primul gand este acela de a face bine, de a gasi calea pentru rezolvarea cazurilor dificile. Si nu in ultimul rand de a citi ultimele noutati medicale care sa ma ajute in activitate. Medicina este o specialitate care te acapareaza adesea in totalitate. Poate ca nu mai ai intotdeauna timpul necesar pentru a asculta muzica, a te relaxa in fata pianului, a citi un roman, a nu pierde spectacolele festivalului Shakespeare de la Craiova, sau pentru a te bucura de o plimbare in Gradina Botanica. Dar satisfactia pe care o traiesti in fiecare zi, atunci cand rezolvi cu bine un caz o face sa fie cea mai frumoasa meserie de pe pamant.
